Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.

***

Dacă totuși, pentru folosința lucrului de acum, a fost asumată creatura, pentru ca și ochilor omenești să le fie arătată iar în urechi să răsune [glasul ei], și [totodată] să fie numită și Îngerul Domnului, și Domnul și Dumnezeu, [atunci, prin urmare], nu se poate să se înțeleagă aici Dumnezeu Tatăl, ci ori Fiul, ori Duhul Sfânt.

Totuși, nu îmi amintesc ca Duhul Sfânt să fie numit undeva Înger, ci din lucrare [ex opere] e posibil să se înțeleagă [aceasta]. Căci despre El s-a spus: „cele care vor veni vă va vesti vouă” (In. 16, 13). Și, desigur, grecescul Anghelos[1] se înțelege în latină [ca] Vestitor [Nuntius].

Și, de asemenea, despre Domnul Iisus Hristos citim în mod limpede la Profeți, că s-a numit „Înger de mare sfat [magni consilii Angelus]” (Is. 9, 5).

[Iar Fiul și Duhul sunt numiți Îngeri,] când [, de fapt,] atât Duhul Sfânt, cât și Dumnezeu Fiul este Dumnezeu și Domnul îngerilor.

***

Capitolul XIV

24.  Asemenea, și la ieșirea fiilor lui Israel din Egipt este scris: „Dar Dumnezeu mergea înaintea lor, ziua cu adevărat în stâlp de nor [columna nubis] și le descoperea calea lor, iar noaptea în stâlp de foc [columna ignis]. Și nu lipsea stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului” (Ieș. 13, 21-22).

Cine se poate îndoi și aici [de faptul], că Dumnezeu S-a arătat [ochilor] muritori printr-o creatură supusă și aceasta trupească[2] și nu prin firea Sa [Suam substantiam]?

Dar, de asemenea, [și aici, ca și mai înainte,] nu se înțelege dacă Tatăl sau Fiul sau Duhul Sfânt ori Însăși Treimea, Dumnezeu unul, [S-a revelat în acest chip].

După cum judec, nu se distinge aceasta nici acolo unde este scris: „Și slava Domnului S-a arătat în nor și a grăit Domnul către Moise, zicând: Am auzit murmurarea fiilor lui Israel[3] etc. (Ieș. 16, 10-12)”.

***

Capitolul XV

25. Acum, cu adevărat, [este vorba despre o revelație extinsă sub aparență fenomenologică,] despre nori și glasuri și fulgere și trâmbițe și fum în muntele Sinai, când se spune:

„Iar muntele Sinai fumega tot, din cauză că se pogorâse Dumnezeu în el în foc, și se înălța fumul [din munte], ca fumul cuptorului [fumus fornacis]. Și tot poporul s-a tulburat foarte mult cu judecata[4]. Dar se făceau [fiebant][5] glasuri/ sunete de trâmbițe [voces tubae], crescând tot mai tare în intensitate: Moise vorbea și Dumnezeu îi răspundea lui cu glas” (Ieș. 19, 18-19).

Și puțin mai încolo, fiind dată Legea în zece porunci, se spune mai departe: „Și tot poporul vedea[6] glasuri și făclii [lampadas] și sunete de trâmbițe și muntele fumegând” (Ieș. 20, 18).

Și puțin după [acestea]: „Și stătea”, zice, „tot poporul la depărtare. Dar Moise a intrat [intravit] în norul/ întunericul [nebulam] unde era Dumnezeu și a zis Dumnezeu către Moise” (Ieș. 20, 21) etc.

Ce [altceva] să zicem de aici[7], dacă nu [aceea] că nimeni nu este atât de nebun încât să considere că fumul, focul, norii și întunericul sau altceva de acest fel ar putea constitui firea Cuvântului și a Înțelepciunii lui Dumnezeu, Care este Hristos, sau a Duhului Sfânt? Căci despre Dumnezeu Tatăl, nici arienii nu îndrăznesc niciodată să afirme aceasta.

Așadar, toate acestea s-au făcut pentru a sluji Creatorului prin creatura/ slujnica [Sa], și au fost arătate în conformitate cu simțurile omenești, pentru pogorământ[ul pe care l-a făcut Dumnezeu].

Dacă nu cumva, poate, pentru că s-a zis că „Moise a intrat  în norul/ întunericul unde era Dumnezeu”, aici gândirea trupească judecă, despre popor, [crezând] că, într-adevăr, a văzut nor, [și că] Moise, înăuntrul norului, cu adevărat a văzut cu ochii trupești pe Fiul lui Dumnezeu, despre Care ereticii deliranți [delirantes haeretici] vor [să spună că poate] să fie văzut în firea/ esența Sa [in Sua substantia][8].

Moise l-ar fi văzut pe El cu ochii trupești, desigur, [doar] dacă [putem crede că] se poate vedea cu ochii trupești nu numai Înțelepciunea lui Dumnezeu, Care este Hristos, ci chiar și orice lucru [lăuntric] al omului și orice fel [de a fi] al înțelepciunii [umane][9].

Sau pentru că este scris despre bătrânii lui Israel că „au văzut locul unde stătuse [steterat] Dumnezeul lui Israel” și pentru că „sub picioarele Lui [era ceva] ca lucrarea pietrei safirului și ca înfățișarea tăriei cerului [aspectus firmamenti coeli]” (Ieș. 24, 10), pentru aceasta ei vor fi crezut că a stat Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu, [chiar] în spațiul unui loc pământesc [in spatio loci terreni].

[Și-au închipuit una ca aceasta despre Înțelepciunea], Care „se întinde cu putere de la [o] margine la [altă] margine [a lumii] și le orânduiește pe toate [cele din univers] într-un mod plăcut/ dulce [suaviter]” (Înțel. lui Sol. 8, 1).

Și [au gândit] pe Cuvântul lui Dumnezeu a fi schimbător [mutabile][10], [pe Cel] prin Care toate s-au făcut (In. 1, 3), încât [au ajuns la blasfemia de a cugeta că El] se și reduce/ contrage [pentru a fi într-un singur loc] și se și extinde!

De astfel de gânduri să curățească Domnul inimile credincioșilor Săi!

Dar, prin creatura supusă, după cum am spus adesea, acestea toate văzute și sensibile [visibilia et sensibilia] sunt arătate [exhibentur] spre a-L indica [ad significandum] pe Dumnezeu cel nevăzut și totodată inteligibil, nu numai pe Tatăl, dar și pe Fiul și pe Sfântul Duh, „de la Care [sunt] toate, prin Care [sunt] toate și în Care [sunt] toate” (Rom. 11, 36).

Deși „cele nevăzute ale lui Dumnezeu sunt văzute de la crearea lumii, înțelegându-se din cele care sunt făcute [, din făpturi], adică veșnica Lui putere și dumnezeire” (Rom. 1, 20).


[1] În text: Angelus. Sfântul Augustin se referă la etimologia cuvântului.

[2] Într-o formă sensibilă.

[3] Exaudivi murmur filiorum Israel.

[4] Et mente confusus est omnis populus vehementer. Adică tot poporul și-a pierdut mintea de frică, așa cum se zice pe românește.

[5] Verbul se făceau înseamnă că Dumnezeu făcea ca poporul să audă și să vadă toate acestea, ca și cum ar fi fost materiale, deși realitatea lor era duhovnicească și nu fizică. Verbul, cu forma aceasta impersonală, este folosit și în basmele și poveștile românești, notând mai adesea o nuanță care ține de ireal, de fabulos. Se vede că a fost preluat din Sfânta Scriptură (sau din Viețile Sfinților, eventual), acordându-i-se un sens „după ureche” și care nu este propriu textului biblic sau hagiografic.

[6] Se spune că poporul vedea cu sensul de: percepea. Adică: vedea și auzea și simțea deopotrivă. Cei din vechime considerau că vederea este un simț plenar, că este cel mai puternic dintre cele cinci simțuri ale omului. De aceea, prin a vedea se putea desemna orice simț și chiar puterea de a raționa sau de a înțelege în mod spiritual, sens care s-a păstrat până astăzi.

[7] Ce concluzie să tragem din cele arătate mai sus.

[8] Sfântul Augustin afirmă, aici, același lucru pe care îl va susține și Sfântul Grigorie Palama împotriva doctrinei romano-catolice. În conformitate cu cele spuse aici, romano-catolicii sunt „ereticii deliranți” despre care vorbește Sfântul Augustin.

[9] Dacă cele spirituale ale omului sau cugetarea lui nu se pot vedea cu ochii trupești, cu atât mai mult Dumnezeu nu se poate vedea cu ochii trupești.

[10] Au crezut despre Fiul lui Dumnezeu că nu are pretutindenitate/ ubicuitate, ca un Dumnezeu adevărat, ci că se mută dintr-un loc într-altul, ca o creatură oarecare, care este limitată.

Did you like this? Share it: