Gore din Ferentari, ca orice intelectual get-beget, are o bibliotecă impresionantă. Citește fără alegere. Nu contează dacă e zi sau noapte, primăvară sau cald afară, dacă are insomnii sau frisoane, cititul e pentru el o vocație. Chiar o descărcare de intenții.

Însă prima lui nevastă tocmai de aceea a rămas afectată: pentru că s-a crezut mai puțin iubită în comparație cu cărțile. Și-a luat copilul și-a plecat…lucru pe care Gore l-a catalogat drept: insurgență neloială împotriva dreptului la a iubi narațiunea.

Gore a rămas în compania literelor multe și a frazelor nesfârșite.

Intelectualul, ca orice ins insuportabil, este o nevoie perenă a societății umane. Pentru că, atunci când te aștepți mai puțin, intelectualul are de spus niște lucruri despre societate, în contratimp cu societatea, încât îi frânează delăsarea.

Oriunde merge, Gore ia cu el o carte-două.

Dacă nu citește Eminescu și ce spuneau, în mod miop, contemporanii lui despre el…citește Sfânta Scriptură, adevărata carte a umanității. Citește poezie, proză, citește bloguri, citește ziare, citește reclame, citește gânduri…

Acolo unde alții, din alte cartiere ale Bucureștiului, nu găsesc nimic de zis…și nimic de adăugat, Gore din Ferentari are ceva de zis. Măcar ceva de zis

Însă lumea…contravine intereselor sale.

Lumea e ca o boală, care aleargă în galop spre el, care vrea să îl muște, să îi intre pe sub piele, să îl devoreze.

Gore fuge de lume…în cărți, pe când cărțile îl aruncă…în lume…și spre lume…fără ca Gore să înțeleagă miza.

O babă oarecare i-a spus acest lucru simplu, de bun-simț: că diferența între un intelectual și un om…e că omul înțelege ce se întâmplă, chiar și în cărți…pe când intelectualul crede că viața e mai simplistă decât cărțile. Și baba, cu ochi mici și trecuți prin viață, i-a spus lui Gore această diferență, diferența majoră: că niciodată experiența vieții nu trebuie minimalizată.

Gândul i s-a înfipt ca un cui. Un cui de 3 centimetri…

Pentru că în disperarea lui după sens, după autenticitate, după lucruri bine scrise și bune de citit, Gore își atacase însăși pofta de viață.

Se baricadase în cărți…în cărțile altora, și nu înțelesese că femeia lui…copilul său…lumea…e mai lungă și mai lată decât cărțile…și că ele, cărțile, pot sta foarte bine, împreună și alături cu familia.

Fapt esențial!

Gândul l-a ros până la conștiință.

Pentru ca, într-o zi…Gore să abdice de la citit…pentru experiență.

Numai că în această nouă postură, prietenii lui, intelectualii, i-au spus că a devenit o amibă fără creier. Cum să nu citești ultimele apariții editoriale, ci să te uiți la televizor, ca un descreierat? Ce lume e aia, în care cititul nu e mai important decât uitatul?

Gore, intrigat, nu mai știe ce cale să apuce.

Care e calea a 3-a între a citi și a nu citi?

Pentru că nu poți să-i elimini din spațiul public pe cei care citesc…dar nici pe cei care nu citesc, pentru că toți suntem egali în fața vieții, a legii și a morții.

Gore așteaptă să îl încurajăm. Să îi fim aproape. Pentru că întotdeauna românii, fiind creștini, sunt aproape față de aproapele lor…ca și față de străinul lor.

Did you like this? Share it: