Interviuri de conștiință (vol. 1) [14]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a.

*

Recunoștința ne împlinește

 (fotografie)

Cu Prof. Dr. Remus Rus[1]

4 septembrie 2008.

Pr. Dorin Picioruș: Domnule Profesor Remus Rus ne bucurăm să avem această discuție într-o zi minunată pentru noi. Nu v-am spus până acum… [însă] astăzi împlinim 3 ani de diaconat. Trei ani de la diaconirea noastră.

Și ne bucurăm să avem cu dumneavoastră o discuție, cu dumneavoastră, care sunteți un om al comuniunii și al comunicării prin excelență.

Pe dumneavoastră v-am cunoscut acum 8 ani…și pentru noi vă înscrieți în categoria oamenilor rari. Adică în categoria oamenilor cu care am început un dialog, la un moment dat, și la fiecare întâlnire intrăm, fără preambul, fără introducere, într-o anume temă, pentru a ne continua discuția.

Discuția pe care o vrea Dumnezeu și care trece și dincolo de viață…Deoarece, atunci când vorbim cu dumneavoastră sau când ne rugăm pentru dumneavoastră, vă simțim tot la fel de viu, ca atunci când vorbim la telefon.

Noi întotdeauna v-am ascultat vorbind…dar nu am știut prea multe despre viața dumneavoastră. Nici nu am vrut să le cunoaștem de la alții, ci am așteptat această zi foarte mult, [ca să le aflăm de la dumneavoastră]. Pentru că, pentru noi, CVul este o mostră de realism rece. Acolo se spune cum te-ai născut, cum ai ajuns într-o anumită profesie, pe unde ai trecut, dar, întotdeauna, adevărul persoanei trebuie să-l afli din gura persoanei. Pentru că adevărul personal trebuie spus în comuniune, așa cum dumneavoastră, cu toți studenții dumneavoastră, o aveți.

Întotdeauna am venit la dumneavoastră și am fost introduși într-o stare foarte măreață, foarte complexă pentru noi, din ipostaza de audienți ai dumneavoastră. Deși, dumneavoastră, ca persoană, v-ați estompat întotdeauna în spatele elocinței, a bunului simț și a excelenței cu care ne-ați învățat.

Prima noastră întrebare e aceasta: cum ați crescut spre excelență? Pentru că, s-ar părea că secolul al 20-lea merge pe sintagma: genialitatea s-a născut la sat. Atâta timp cât marii noștri oameni  au venit din zona rurală dar au arătat grade de excelență uluitoare.

Care este drumul dumneavoastră interior spre excelența și gradul de comuniune pe care le exhibați acum?

Prof. Remus Rus: În fine, înainte de toate, să marcăm evenimentul de astăzi!

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: Ca profesor…ca profesor de teologie, nu poți fi decât bucuros, atunci când în viața studenților lui există un eveniment, ca cel pe care mi l-ai menționat astăzi

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: și anume 4 ani

Pr. Dorin Picioruș: Trei ani!…

Prof. Remus Rus: trei ani de diaconat. Este o perioadă, fără îndoială, formidabilă, este o perioadă în viața studentului, care crește. Și pentru un profesor, când unul dintre studenții lui…sau studenții lui, în ansamblu, cresc…nu poate fi decât o bucurie.

Este o bucurie lăuntrică, greu de împărtășit…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Pentru că cel bătrân simte altceva…

Pr. Dorin Picioruș: Corect!

Prof. Remus Rus: când vede că tânărul crește. N-am avut niciodată un sentiment al geloziei pe cel care a crescut.

Pr. Dorin Picioruș: Simțim asta de fiecare dată…

Prof. Remus Rus: Dimpotrivă, am avut o părtășie tainică a iubirii, a plăcerii, a bucuriei, pe care, cel care urcă treptele, o simte.

Cred că ăsta este, în esență, modul în care ar trebui să gândească bătrânii, atunci când se proiectează vizavi de noua generație. Generație care spune mereu, că nu îi înțelege pe cei bătrâni…

Pr. Dorin Picioruș: A, nuuu!…Asta este o problemă falsă…

Prof. Remus Rus: Nu…dar cam așa se pune problema, știi?!…Ba, mai mult, sunt cazuri în care, generațiile tinere vor să scape foarte repede de cei bătrâni, uitând că cei bătrâni pot să fie, uneori…

Pr. Dorin Picioruș: Un tezaur de experiență pentru ceilalți!

Prof. Remus Rus: de folos, chiar dacă mai sunt [câteodată] și pietre de poticnire în viața celor tineri.

Ceea ce doream să spun e că mă bucur foarte mult că ai marcat acest moment

Pr. Dorin Picioruș: Mulțumim frumos!

Prof. Remus Rus: și că îl poți trata

Pr. Dorin Picioruș: Și vreau să-l

Prof. Remus Rus: vocațional.

Pr. Dorin Picioruș: sărbătoresc împreună cu dumneavoastră.

Prof. Remus Rus: Deci, [în cazul tău], nu este o creștere profesională, ci o creștere de chemare.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: E o vocație!…Pentru că te știu de când ai fost studentul meu.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Te știu foarte bine…și cred că am simțit mult mai mult decât ai putut să-ți dai seama, ce persoană ești și cu cine stau de vorbă…

Pr. Dorin Picioruș: Și vă mulțumesc pentru asta!…

Prof. Remus Rus: În ceea ce privește întrebarea propriu-zisă pe care mi-ai pus-o, paradoxal, chiar dacă, în secolul al 20-lea, în special în a doua parte a secolului al 20-lea, s-a spus că lucruri bune au ieșit și de la țară, eu m-am născut în oraș.

Pr. Dorin Picioruș: Da, știm: la Brașov!

Prof. Remus Rus: M-am născut la Brașov. Dar părinții mei, după cel de-al doilea război mondial, s-au întors la țară, fiindcă așa au fost vremurile, și am trăit în Munții Apuseni. Acolo mi-am făcut școala. Și am făcut-o de la 6 ani, tot prin internate, prin cămine

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: …în gazdă, am stat pe la oameni. Așa că eu sunt plecat de acasă de la vârsta de 6 ani. N-am avut niciodată sentimentul unei apartenențe formidabile

Pr. Dorin Picioruș: față de o localitate

Prof. Remus Rus: …de o localitate anume, pentru că

Pr. Dorin Picioruș: erați străinul fiecărei localități (zâmbesc) unde ajungeați.

Prof. Remus Rus: Păi numai școala primară…elementară și primară, am făcut-o în patru localități…

Pr. Dorin Picioruș: Uau!…

Prof. Remus Rus: Am făcut în satul meu o clasă[2]…pe urmă în Berindia[3], pe urmă în Buteni[4], pe urmă în Almaș[5].

Deci…a fost un du-te-vino permanent în viața mea…

Pe urmă, seminarul l-am făcut la Caransebeș[6] și la Sibiu am făcut teologia[7]. Anul întâi, la Doctorat, l-am făcut la București, apoi am plecat la Oxford. La fel, am mai făcut ceva și pe la Paris, am mai făcut ceva și pe la Heidelberg

Pr. Dorin Picioruș: Da!

…am mai făcut ceva și prin Statele Unite [ale Americii], și uite așa am ajuns înapoi, în România…

Pr. Dorin Picioruș: Toate astea sunt trecute în CV-ul dumneavoastră…Însă ne-ați spus ceva fundamental: că începutul vieții dumneavoastră a fost marcat de singurătate și de nestatornicie. De starea de a nu fi lipit de un loc anume.