Predică la Buna-vestire [2014]

Iubiții mei,

acest praznic dumnezeiesc, care este o izbucnire de bucurie dumnezeiască la mijlocul Postului Mare, ne arată că bucuria dumnezeiască nu este lipsită de dramatism.

Pentru că, la fel ca în cazul praznicului Învierii, bucuria imensă, dumnezeiască, e bucuria care ne vine din Crucea Domnului și nu o bucurie oarecare. Ci o bucurie crucificată, o bucurie ca victorie deplină împotriva morții…dar numai pentru că moartea e trăită și depășită dumnezeiește în persoana lui Hristos Dumnezeu.

La fel și acum: a doua zi după înălțarea Crucii în mijlocul Bisericii, pentru ca să ne întărim întru răbdare în postul nostru…prăznuim singura veste mare, imensă, adusă umanității și anume că Fecioara va purta în pântece și Îl va naște ca Prunc, pe Domnul și Dumnezeul ei și al nostru.

Mineiul pe martie, la ziua a 25-a, are o slujbă teologică fastuoasă. Nici nu se putea altfel…atâta timp cât e vorba despre începutul mântuirii noastre.

Și slujba de azi pune în prim-plan faptul că evenimentul capital al bunei-vestiri este aflarea „sfatului celui mai dinainte de veci” al Prea Sfintei Treimi [Mineiul pe martie, ed. BOR 1893, p. 194]. În cadrul căruia, Arhanghelul Gavriil e doar mesagerul/ purtătorul de mesaj către Maica Domnului, fiindcă, în mod principal, acest lucru a fost dorit de Dumnezeul treimic mai înainte de veci.

Însă Maica lui Dumnezeu nu este o persoană predestinată, de care El s-a folosit în mod instrumental, pentru ca să ne mântuiască, ci singura Fecioară a lumii, care s-a păstrat curată, în relație continuă cu Dumnezeu, pentru că L-a iubit pe El mai presus de orice.

Și asta înseamnă că Fecioara a conlucrat cu Dumnezeu pentru mântuirea lumii. A conlucrat în mod continuu și voit, cu cea mai mare dragoste și nu a fost o mamă-surogat, forțată să ia parte la planul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu forțează pe nimeni ca să se mântuiască!

Pentru că mântuirea e relație vie cu Dumnezeu, e iubire, e entuziasm curat, sfânt, dumnezeiesc.

Și de aceea nici noi nu trebuie să uităm acest lucru (faptul că mântuirea e alegere liberă și iubitoare), atunci când dorim mântuirea oamenilor.

De aceea, când Fecioara Preacurată acceptă nașterea Fiului lui Dumnezeu din ea, ea acceptă voia lui Dumnezeu cu ea și cu noi, ca singura persoană găsită vrednică de Dumnezeu.

Însă putem noi înțelege ce înseamnă „singura vrednică de Dumnezeu”?

Căci de aici vine marea noastră iubire pentru Maica Domnului: pentru că ea este singura Maică a Stăpânului, singura întru care El a binevoit să locuiască și din care S-a îmbrăcat cu trup.

Cum ar fi putut Dumnezeu să forțeze pe cineva, pentru ca să Îl nască cu trup? Și ce fel de „mântuire” ar fi fost aceea, care s-ar fi făcut cu de-a sila, fără voia omului?

Însă mântuirea noastră s-a făcut cu mare iubire și din mare iubire. Dintr-o iubire indescriptibilă. Pentru că s-a întâlnit iubirea liberă și entuziastă a lui Dumnezeu cu iubirea liberă și dogoritoare a Maicii noastre pentru Dumnezeu.

Toată întruparea Cuvântului dumnezeiesc s-a făcut în cea mai mare iubire, curăție și frumusețe dumnezeiască, pentru că Maica a fost locaș curat al Stăpânului ei, prin toată virtutea și contemplarea ei dumnezeiască.

Tot misoginismul a fost călcat în picioare de către Maica lui Dumnezeu și căderea strămoașei Eva a fost vindecată, femeia putând fi, datorită ei, și fecioară și soție și mamă. Căci dacă Fecioara a luat în pântece și L-a născut pe Fiul Cel fără de ani, ea a arătat că femeia poate avea o relație reală cu Dumnezeu, ca și bărbatul, pentru că bărbatul și femeia sunt chemați la îndumnezeire, indiferent de modul în care aleg să trăiască în Biserică.

Pentru că și mireanul cât și monahul sunt chemați la îndumnezeire și nu au standarde diferite de împlinire ortodoxă.

Căci, da, viețuim diferit, în societate sau în mănăstire, dar de la noi se cere același lucru în definitiv: sfințirea noastră!

Pentru că toți trebuie să ne biruim firea în mod duhovnicește, să ne-o curățim, să ne-o înfrumusețăm, pentru ca să fim minuni frumoase ale lui Dumnezeu, pline de toată virtutea și teologia și harul lui Dumnezeu.

Prea Curata Stăpână acceptă minunea cea prea mare a întrupării Cuvântului.

O dorește și întru ea se lucrează această minune a minunilor.

Și odată cu Maica lui Dumnezeu intrăm și noi în viața paradoxală a lui Dumnezeu, unde El alege să Se smerească pe Sine pentru ca să vindece căderea noastră.

Lucru din care ar trebui să înțelegem și noi faptul, că nu ne putem ridica niciodată pe culmi duhovnicești de trăire mistică, până nu ne pogorâm continuu în cea mai mare smerenie și căutare a milei lui Dumnezeu.

Acolo, în adâncul vederii de sine și al chemării continue a slavei lui Dumnezeu, se lucrează curățirea și sfințirea noastră, care e o conlucrare smerită cu Dumnezeu, care se realizează clipă de clipă. Căci harul lui Dumnezeu e fundamentul mântuirii noastre, însă dacă alegem să trăim în har și să facem continuu cele ale lui Dumnezeu.

Fiul S-a întrupat din Fecioară „fără schimbare” [Idem, p. 198], ne spune o cântare a zilei. Căci El S-a făcut om, Și-a asumat umanitatea în persoana Sa, fără ca prin aceasta să nu mai fie Fiul Tatălui. El a rămas și este Fiul Tatălui, deși S-a făcut om, Dumnezeu și om. Însă S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Căci lucrarea soteriologică/ mântuitoare a lui Hristos pentru noi începe acum, la zămislirea Sa, cea mai presus de fire, din Fecioară. Acum începe lucrarea de mântuire a omului, pe care Hristos a împlinit-o în mod desăvârșit în persoana Sa și ale cărei consecințe le trăim bucuros în viața noastră eclesială.

Pentru că drumul mântuirii noastre e drumul umanității Sale spre îndumnezeire și, cu ajutorul Lui, noi ne împărtășim acum din puterea dumnezeiască a transfigurării umanității Sale.

Astfel, fiecare greutate și bucurie a vieții noastre le trăim prin harul Dumnezeului treimic, întru care viețuim și ne împlinim duhovnicește. Căci viața reală e viața duhovnicească, e viața trăită în harul lui Dumnezeu și nu la întâmplare.

Viața la întâmplare, viața seculară, viața trupească este viața non-eclesială.

Biserica trăiește în ritmul veșniciei, trăiește în și cu Dumnezeu, pentru că trăiește pe calea sfințeniei continue.

Dar dacă ieși din Biserică, dacă trăiești împotriva firii tale, a firii pe care Dumnezeu a creat-o, viața ta este o viață fără împlinire dumnezeiască, fără stabilitate, fără frumusețe.

De aceea, postul dumnezeiesc în care suntem e o marcă a vieții duhovnicești, a vieții în care nevoile reale și sfinte ale sufletului au primatul și nu patimile.

Căci nu în abținerile de tot felul constă esența postului ci în ceea ce primim în urma lor.

Postul e pozitivitate maximă, pentru că dăm puțin efort, puțină nevoință și primim mult har.

Harul, curăția, bucuria, tinerețea duhovnicească a sufletului, luminarea minții, întărirea duhovnicească a trupului sunt esența postului și fără ele nimeni nu postește cu adevărat.

De aceea, prăznuim dumnezeiește, ne bucurăm dumnezeiește în această zi, chiar dacă postim (având dezlegare numai la pește, vin și untdelemn), pentru că trăim din plin esența postului: bucuria întru harul lui Dumnezeu.

Iar noi ne putem bucura și în neputințe și în prigoniri și în boli și în sărăcie și în post și în necazuri de tot felul, pentru că ne bucurăm în harul lui Dumnezeu și nu în cele materiale și nu pentru succese efemere și nu pentru cele care se văd.

Ne bucurăm tainic/ mistic, așa cum tot mistic a trăit Prea Curata Stăpână bucuria zămislirii Fiului lui Dumnezeu în ea și cum L-a purtat până la naștere.

Și noi Îl purtăm pe Hristos în sufletele și în trupurile noastre, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin harul Lor, pentru că purtăm Treimea în noi, în mod tainic, prin harul Ei.

Noi trăim cu Dumnezeu înăuntru nostru, ca într-o biserică sfântă, pentru că Dumnezeu Își coboară slava Sa în noi și ne sfințește desăvârșit.

De aceea, gesturile care nu pornesc dinăuntrul nostru, de acolo, de unde locuim împreună cu Dumnezeu, deși par „ortodoxe”, nu sunt. Pentru că sunt lucruri exterioare, care nu ne umplu de bucurie și de har.

Dar ortodocșii care au, ca și Maica Domnului, toată comoara lor înăuntru și se manifestă exterior potrivit mișcării lor de către harul dumnezeiesc, sunt ortodocși și înauntru și în afara lor, pentru că sunt bucuroși cu adevărat.

De aceea, câți nu suntem duhovnicești, să ne străduim să fim, pentru ca bucuria noastră să fie deplină!

Iar câți am trăit din plin revărsările cele mari, de har și de milă dumnezeiască în noi, să ne schimbăm continuu cu schimbare dumnezeiască, pentru că primăvara Împărăției este aproape, Cel Preafrumos va veni și ne va lua cu El întru slava Lui.

La mulți ani, surorilor și maicilor, pentru că aceasta este ziua dumneavoastră!

E ziua în care Maica lui Dumnezeu a ales bine și s-a făcut model/ exemplu/ paradigmă pentru orice om.

Pentru că ea ne învață să Îl alegem pe Dumnezeu, să Îl dorim pe El mai presus de toate, pentru că El este bucuria și împlinirea noastră.

La mulți ani, multă bucurie și întărire în toate, de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui Cel mai dinainte de veci, care întru Duhul Sfânt S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră! Amin.