Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a.

*

Prof. Remus Rus: Știi ce se întâmplă?! În permanent a trebuit să mă regăsesc. Să mă regăsesc și să mă deschid față de ceilalți. Pentru că eu am fost cel mai mic în…

Pr. Dorin Picioruș: familie.

Prof. Remus Rus: Nu în familie!…În clasa mea. Eram cel mai mic…și la propriu și la figurat.

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: Deci…eram mic și de statură și eram mic și la vârstă…pentru că eram mai tânăr decât toți ceilalți. Iar întotdeauna, când ești mai mic, trebuie să cedezi foarte mult în fața celorlalți. Pentru că tu ești cel care faci pantofii

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: Nu cei mari îți fac ție pantofii…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: În fine…viața a fost pentru mine o încercare întotdeauna foarte plăcută. Chiar dacă au fost [și] momente de restriște, de…necaz, de…durere, totuși, parcă le-am uitat!…S-au estompat. Și nimic nu rămâne în viață[1] decât ceea ce este frumos.

Iar singurătatea pe care am simțit-o, a fost singurătatea celui care are un punct de referință, undeva, departe…Și, probabil, asta mi-a dat mie posibilitatea să mă regăsesc în modul în care sunt acum.

Părinții mei au fost întotdeauna departe…iar eu mă raportam la ceva, ce era mereu în depărtare.

Pr. Dorin Picioruș: …La visul dumneavoastră, care trebuia împlinit cumva…spre care creșteați…

Prof. Remus Rus:  …Și, probabil, faptul acesta, că părinții mei au fost întotdeauna departe…mi-a dat și mie posibilitatea, oarecum… – nu zic că am o credință formidabilă; pentru că nici cât grăuntele de muștar nu este. Fiindcă, dacă ar fi fost [așa], iar fi spus

Pr. Dorin Picioruș: muntelui acestuia…

Prof. Remus Rus: hotelului Intercontinental[2]

Pr. Dorin Picioruș: Mută-te puțin mai încolo!

Prof. Remus Rus: Și s-ar muta.

Pr. Dorin Picioruș: …pentru ca să avem niște străzi mai late

Prof. Remus Rus: …sau să avem străzi mai late, sigur că da, mai ales că îmi place să conduc…mașina…

Deci, nu e problema de credință! Ci e problema găsirii unei statornicii…în ceva ce e mereu dincolo, departe…însă, în același timp, care îți este întotdeauna aproape…

Fiindcă un părinte, chiar dacă îți este departe, el îți este aproape.

Iar din acest punct de vedere, eu am găsit[3] relația mea cu Dumnezeu și ca pe o relație de departe dar și de aproape. Eu am simțit lucrarea [lui Dumnezeu] în viața mea, exact cum părinții mei erau prezenți în viața mea, [chiar dacă erau la depărtare de mine].

Faptul că am fost înstrăinat de mic…faptul că am bântuit în lume…enorm de mult, că am umblat…că am avut fericirea…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: să umblu…

Pr. Dorin Picioruș: A fost providențială!…

Prof. Remus Rus: [Căci] puțini din generația mea…

Pr. Dorin Picioruș: au călătorit atât…

Prof. Remus Rus: …au călătorit atât cât am călătorit eu…Apropo de asta! Mitropolitul Antonie [Plămădeală][4] – Dumnezeu să-l odihnească! – zicea, la un moment dat: „Vezi, Remus, am reușit să te depășesc în călătorii! Am fost și în Japonia și în China și în

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: …Australia…Tu nu ai fost!”.

Pr. Dorin Picioruș: Care a împlinit acum 3 ani de la adormire…

Prof. Remus Rus: Da! De la adormire…Să-l odihnească Dumnezeu!

Deci, el mă luase ca punct de reper, pentru călătoriile pe care eu le făcusem în tinerețea mea…și pentru experiența pe care am adunat-o atunci.

Dar să revin…Atunci când ești departe și ai undeva, în spate, un punct de referință, cum am avut eu: pe părinții mei…

Pr. Dorin Picioruș: Da, familia!…

Prof. Remus Rus: și familia…atunci poți! Dacă ai puțină simțire, dacă ai…De fapt, în momentele de singurătate găsești lucrul acesta: posibilitatea de a te deschide, în mod infinit, spre Dumnezeu, spre credință…

Probabil că aici e rădăcina credinței mele, știi?!…Pentru că e o credință care s-a născut în singurătate. De fapt, Whitehead[5] spune foarte clar, că „religia nu este altceva decât ceea ce face omul cu singurătatea lui”.

Pr. Dorin Picioruș: Aha…Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: Și aici te regăsești mereu: cu tine…și cu lumea din jurul tău și cu toți ceilalți.

Din nou…probabil, tot singurătatea m-a făcut să fiu extrem de comunicativ…Întotdeauna mi-a plăcut să comunic…să stau de vorbă…la o mică bârfă…la o discuție teologică…

Pr. Dorin Picioruș: Să vă împărtășiți experiența…

Prof. Remus Rus: să îmi împărtășesc experiența

Pr. Dorin Picioruș: oricărui dorește. Oricărui om, care are aceeași tragere de inimă pentru dialog…

Prof. Remus Rus: Și nu numai atât!…Mi-a plăcut să îl las și pe celălalt să vorbească. Fiindcă, mereu mă regăsesc în ceea ce altul spune…

M-am regăsit mereu…

Pr. Dorin Picioruș: Am observat acest lucru!…

Prof. Remus Rus: …în ce spune altul, decât în mine însumi. Niciodată nu am spus că mă regăsesc în mine ci întotdeauna m-am regăsit în celălalt.

Din nou îți spun: e exact aceeași problemă! Căci te regăsești în cel ce ți se deschide…Și nimeni altul nu poate să ți se deschidă mai bine decât cel care te iubește…și te apreciază

După studiile din străinătate…am venit în România…Patriarhul Justinian [Marina][6], de atunci, m-a primit în audiență și mi-a zis: „Tinere, de la 1 septembrie 1969…

Pr. Dorin Picioruș: Devii translatorul nostru…traducătorul nostru…

Prof. Remus Rus: …devii documentarist la serviciul de Relații Externe”…al Bisericii Ortodoxe Române. „Ai învățat engleză…Ești omul nostru de bază aici…și cu asta om vedea noi ce se va întâmpla”.

N-aveam casă…n-aveam unde să stăm…

Pr. Dorin Picioruș: Aici, în București…

Prof. Remus Rus: În București…deloc…Venise chiar atunci…veșnicul întru pomenire, Vasile Târgovișteanul[7], Arhiepiscopul de Târgoviște….

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Did you like this? Share it: