Interviuri de conștiință (vol. 1) [17]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

Prof. Remus Rus: Da, importanța!…Și, bineînțeles, lumea știa de ce scriem. Ce s-a scris acolo…De ce Șerbănescu dădea materialele…

Pr. Dorin Picioruș: Părintele Șerbănescu!…

Prof. Remus Rus: …Părintele Profesor Niculae Șerbănescu [1]cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române…în perioada de după cel de al doilea război mondial [și] singurul care a scris pe documente.

A fost [un om] extraordinar…și care ne-a ajutat [la revistă]…

Și vreau să vorbesc puțin despre această revistă[2]…Pentru că e o revistă care arată ce s-a întâmplat în Biserica noastră [în timpul comunismului], cum au activat preoții, ce au făcut preoții…

Pr. Dorin Picioruș: cum am rezistat (accentuez)…

Prof. Remus Rus: cum am rezistat…

Pr. Dorin Picioruș: cum au rezistat subteran…cu atenție…

Prof. Remus Rus: Nu…au rezistat subteran (accentuează)!…Haide să îți dau un exemplu!…Pentru că merită să fie știut…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Am un coleg în București…nu îi dau numele…

Pr. Dorin Picioruș: Preot

Prof. Remus Rus: preot în București…

Pr. Dorin Picioruș: La timpul actual…

Prof. Remus Rus: Da, e încă preot…și mi-a fost coleg…După ce-a venit din Elveția (pentru că a fost trimis la studii în Elveția), el a fost numit la serviciul de Relații Externe și apoi s-a preoțit…și a fost numit preot la o capelă mică, undeva în Berceni…

Într-o zi, un șoarece a binevoit să îi fure Agnețul…

Pr. Dorin Picioruș: Da, în timpul slujbei…

Prof. Remus Rus: Da, a rămas fără viitoarea Sfântă Euharistie…Un șoarece, un șobolan, nu știm ce, dar a rămas fără…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că șoarecele era securist (zâmbesc)…

Prof. Remus Rus: Da, era trimis…să spioneze, sigur că da…Și, necăjit, s-a dus la vice-președintele de atunci al departamentului Cultelor – nu știu dacă să-i dau numele sau nu…Gheorghe Nenciu, trăiește încă…și el poate să dea mărturie – și i-a cerut ajutorul să repare Biserica. Nenciu i-a spus să facă o cerere ca să repare capela. Iar el i-a spus: „Păi, nu o pot repara, pentru că e o baracă!…”. Și Nenciu i-a spus: „Te descurci tu! Știi tu ce să faci acolo…”.

Și el ce-a făcut? A pus pe lângă clădire o schelă, a făcut un gard înalt…și a reclădit…

Pr. Dorin Picioruș: Biserica!

Prof. Remus Rus: Biserica…Dar până atunci…Nenciu i-a spus: „Vezi, tu ai acolo un primar!…O primăreasă…Doamna cutărică…și trebuie să iei legătura și cu ea să vezi ce poți să faci…”

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: „Dacă te lasă, dacă nu te lasă. Fiindcă, totuși, este în oraș…și lucrurile sunt cam dificile”.

Pr. Dorin Picioruș: Mai greu, da! (zâmbesc)…

Prof. Remus Rus: „…să construiești. Pentru că în oraș, o Biserică, nu merge! Noi îți dăm aprobare numai să repari, nu și să construiești!”.

Și s-a dus domn Părinte al meu la…primăreasă…care a zis: „Părinte, eu nu am cum să te ajut…nu știu ce faci acolo!…Dar…eu trebuie să bag gaze…Și am să fac un șanț la capătul străzii, ca să nu se poată circula pe strada respectivă.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Cât dumneata o să restaurezi Biserica. Să faci acolo ce știi

Prof. Remus Rus: „Ce faci: treaba dumitale!”. Deci…ce vreau să spun? Că…s-a știut!

Și primăria știa…și cei de la departamentul Cultelor știau…dar când a fost gata, când a fost gata tot-tot-tot…s-a dus…

Pr. Dorin Picioruș: să o sfințească!…

Prof. Remus Rus: Cei de la Arhiepiscopie s-au supărat foarte…și au vrut să îl răspopească pe domnul meu…

Pr. Dorin Picioruș: Care muncise…

Prof. Remus Rus: Din răsputeri…

Pr. Dorin Picioruș: Underground…

Prof. Remus Rus: Și atunci, „marii persecutori comuniști”…l-au luat pe Părintele cutărică…și l-au trimis preot în Austria…A stat cinci ani acolo…și apoi a revenit…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: Fiindcă el ce a făcut…a făcut fără aprobarea Bisericii.

Pr. Dorin Picioruș: Dar spre binele locașului Bisericii!…

Prof. Remus Rus: Dar spre binele Bisericii!

Pr. Dorin Picioruș: Da…

Prof. Remus Rus: Și nu e singurul!…Mai pot da exemple…

Pr. Dorin Picioruș: Care au reconstruit…și care au zidit Biserici în timpul comunismului…

Prof. Remus Rus: Cred că, numai în perioada ultimă, după [19]90, s-au mai construit în țară, câte s-au construit în provincie [în timpul comunismului]…Dar nu în orașe. În orașe, nu! Pentru că nu li s-a permis…

Doar la Sibiu s-a început…s-a pus temelia unei Biserici…care a fost terminată, am înțeles, numai după

Pr. Dorin Picioruș: revoluție

Prof. Remus Rus: după 1989…În orașe…nu era voie să construiești…Dar, să știi, că la sate s-au

Pr. Dorin Picioruș: construit…

Prof. Remus Rus: s-au construit enorm de mult…S-au construit, s-au reparat și așa mai departe…Cu ajutor de la Stat.

Vicepreședintele respectiv, despre care îți spuneam, a căzut de ce? Pentru că, la un moment dat, cei de la Durău[3], de la schitul de acolo, au vrut să acopere chiliile cu tablă de aramă…

Pr. Dorin Picioruș: Mai nouă…să le refacă…

Prof. Remus Rus: Da!…Să refacă acolo…Și, bineînțeles, tabla de aramă era numai pentru construcțiile care erau la temelia socialismului ultra-dezvoltat, știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Și a dat aprobare, ca o parte din tabla respectivă să fie dusă la Durău. Ăsta a fost punctul de cădere al vicepreședintelui respectiv…care a fost pensionat înainte de vreme…și…

Căci noi nu lucram la nivel oficial…Niciodată…

Pr. Dorin Picioruș: Aceste reconstruiri…

Prof. Remus Rus: Construirile și totul…Nu se lucra la nivel oficial! Niciodată…Ci numai la nivel personal…

În [19]86…când eram aproape de punctul culminant al crizei…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: a avut loc o întrunire a reprezentanților școlilor ortodoxe la Boston. Deci profesorii de teologie ortodoxă, de la facultățile ortodoxe din întreaga lume

Pr. Dorin Picioruș: s-au întrunit acolo

Prof. Remus Rus: la Boston, pentru o conferință internațională. Și eu, cu Părintele Constantin Voicu[4] de la Sibiu, și cu Aurel Jivi[5] – Dumnezeu să-l odihnească! – un alt profesor de la Sibiu, de Istorie Bisericească…am fost numiți să mergem

Pr. Dorin Picioruș: Din partea României…

Prof. Remus Rus: Din partea României la conferința respectivă. Și aveam de prezentat acolo problema persoanei și a libertății persoanei.

Pr. Dorin Picioruș: Ceea ce noi nu aveam aici…

Prof. Remus Rus: Paradoxal: la noi nu exista așa ceva…Și întotdeauna când plecam în străinătate, cam trebuia să ai textul scris

Pr. Dorin Picioruș: el trecea pe la cenzură

Prof. Remus Rus: Da, îl dădeai la Departamentul Cultelor…Sau te duceai, pur și simplu, și vorbeai cu ei acolo…le spuneai ce cam vrei să spui…și cu asta se termina totul!

Dar eu, întrucât vorbeam despre libertatea persoanei…trebuia să am textul bine aprobat…și bine parafat.

Și, la sfârșitul textului, am adăugat un mic…

Pr. Dorin Picioruș: apendice…

Prof. Remus Rus: apendice acolo, și am spus că…în țara noastră, cultele se bucură de libertate…un nu știu ce…o chestie generală, știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Se bucură de o libertate aranjată!…

Prof. Remus Rus: Da!…Rolul apendicelui era acela să vadă că…vorbim „și despre asta”. Căci, de obicei, nu vorbeai…

Pr. Dorin Picioruș: Despre situația actuală a României…

Prof. Remus Rus: Da, sigur…nu vorbeai!…Dar – și asta vream să-ți spun: că întotdeauna a fost cenzură…dar omul care cenzura era om…și pe urmă cenzor – după ce mi-a citit lucrarea…când era totul gata…la plecare a zis: „Hai să te conduc până afară, domnu’ Remus!”. Era Ilie Fonta[6]. Dumnezeu să-l odihnească!…că și el a murit…Și a fost, o vreme, conducătorul Secretariatului pentru Culte. Dar și după 1990. Un om extraordinar…

După ce am ieșit pe coridor…zice: „Ultimul paragraf să nu-l citești!”.

Pr. Dorin Picioruș: Să-l eludați de-acolo.

Prof. Remus Rus: Și eu îi spun: „Păi, eu vorbesc liber!…Asta e o prezentare pentru voi. Să aveți voi acoperire…Nu e pentru mine!”.

Și asta se întâmpla în foarte multe…

Pr. Dorin Picioruș: Adică au funcționat delicatețea, discreția, bunul simț…raporturile „neregulamentare” între oameni. Pentru că ăsta era bunul simț „ilegal”…

Prof. Remus Rus: Era bunul simț…„ilegal” și al unei prietenii, care era între noi.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: El putea să nu mă lase cu asta…și să îmi zică: „Neapărat să citești chestia asta!”. Dar n-a zis-o…


[2] Se referă tot la Romanian Orthodox Church News.

[4] Idem:

http://biserica.org/WhosWho/DTR/V/ConstantinVoicu.html.

În sursa de față se vorbește despre o participare a Părintelui Voicu la „Simpozionul internaţional Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice (Detroit 1980)”.

Poezia lui Ștefan Petică [9]

Petică pictează în versuri și câteva peisaje foarte stilizate și profund spiritualizate:

 Părea o mare-nvăpăiată
Măreața boltă purpurie
Scaldată-n aurul de seară
:
Un cer de veche tragedie.

Plutea o-ntinsă dezolare
Ca o mânie aruncată
In șoapta vânturilor triste /…/

(Fecioara în alb X)

*

Apune soarele pe dealuri
În slava purpurei de sânge

Și răsunând adânc din valuri
Doinește-un glas și parc-ar plânge;

De simți o caldă adiere
Trecând pe fruntea ta curată
Ca și o șoaptă care piere
Sub bolta serei înstelată,

Să știi că-i ruga mea senină,
Ca visul nopților de vară,
Ce se înalță-n umbra lină
În ceasul jertfelor de seară.

(Fecioara în alb XII)

 *

Eu sunt un imn duios ce plânge
Pe triste note de viori,
Pe când în zări, pribeag, se stinge
Amurgul rece de fiori
.

Și în grădina ce visează
Sub adierile de vânt
E numai un parfum în rază
Și viersul lin al unui cânt.

 (Fecioara în alb XV)

Poetul e un maestru al peisajelor transfigurate, realizate în puține cuvinte, dar sugestive.

Natura lui, terestră sau cosmică, e jumătate materială și jumătate spirituală, e redefinită, căpătând proprietăți care depășesc imanența și percepția obișnuită.

Comparațiile lui sunt empirice doar până la un punct: bolta purpurie se poate asemăna cu o mare-nvăpăiată, dar aurul care o scaldă semnifică cu totul altceva, o traversare într-o altă dimensiune, preponderent spirituală.

Aurul e sigiliul iconic al harului, iar văpaia purpurei se caldă în aur.

Se pierde în aur…

Purpuriul și văpaia caracterizează, prin temperatura cromatică, congestia vieții, pe când aurul indică alunecarea într-o altă existență.

Sentimentul este că lumea aceasta se scurge undeva dincolo

S-a spus că simbolismul, în esența sa cea mai pură, se bizuie tocmai pe teoria existenței unei realități suprasensibile, depășind posibilitățile de cunoaștere obiectivă. Și că la această realitate transcendentă se poate ajunge numai prin intuiție, ea neputând fi descrisă, ci numai simbolizată sau sugerată.

Pentru reprezentanții acestui tip de simbolism, cunoașterea pleacă din interior spre afară: fundamentală este realitatea lăuntrică și interesul poetic nu vizează lumea exterioară.

Din această perspectivă, Ștefan Petică este, între simboliștii români, cel mai aproape de esența pură a simbolismului.

Soarele care apune „în slava purpurei de sânge” este în tainice corespondențe cu „jertfele de seară”.

„Amurgul rece de fiori” e un peisaj descriind…o stare de spirit.

Iar grădina a cărei trăsătură esențială e „numai un parfum în rază” reprezintă o descriere sublimată sugerând o realitate sublimă.

Studiind cu mare atenție poezia lui Eminescu, ca și lirica prerafaelită și simbolistă, Petică a ajuns la o sensibilitate aparte și la capacitatea de a exprima chiar idei mistice în imagini poetice de o deosebită concentrare metaforică și alegorică.

Grădina lui e caracterizată prin parfumul luminii ei și prin cântecul lin.

O rază de lumină înmiresmată

La simboliști, parfumurile, din simbol al volatilității și efemerității devin un simbol al inefabilului paradisiac/ edenic, al transcenderii. Semnificațiile acestea erau vizibile încă din poezia lui Bolintineanu și Eminescu.

De fapt, cele două semnificații, antagonice, se îngemănează: moartea și transcenderea.

Sentimentul pe care îl emană poezia simbolistă, utilizând motivul parfumurilor, este că lucrurile concrete au nevoie de inefabilizare, că trebuie să se spiritualizeze, pentru a depăși efemeritatea contingenței terestre.

Lucrurile corporale, grele, ar trebui să capete un trup de parfum, pentru a ajunge dincolo, un trup eteric, înmiresmat, bălsămit.

Așa încât grădina cu parfum în rază capătă conotații întreit spirituale, pentru că deopotrivă grădina, parfumul și lumina/ raza sunt simboluri ale eternității edenice, ale inefabilului dumnezeiesc.

Treimea de simboluri se poate interpreta și ca sugestie mistică, trimițând la Dumnezeul treimic, Creatorul grădinii Raiului.

„Adierile de vânt” și „viersul lin al unui cânt” întregesc această atmosferă paradisiacă.