Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 29 martie 2014

Interviuri de conștiință (vol. 1) [18]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

*

Prof. Remus Rus: El putea să nu mă lase cu asta…și să îmi zică: „Neapărat să citești chestia asta!”. Dar n-a zis-o…

A ieșit pe coridor și mi-a zis: „Pe ăla să nu-l citești!”. Iar eu i-am spus: „Pe ăla nu-l citesc…pentru că citesc liber!”.

Pr. Dorin Picioruș: Și așa se explică cum s-au salvat foarte multe lucruri din patrimoniul bisericesc. Cum s-a păstrat credința ortodoxă în România deși nu aveam voie să predicăm asiduu. Cum am mers mai departe, nu?!…

Prof. Remus Rus: Credința ortodoxă s-a propovăduit în Biserici. Preoții, majoritatea, aveau voie să predice dar, întotdeauna, li se cerea așa numita actualizare

Să spui că, vezi Doamne!…la sfârșit…, – dacă ești la țară – uite, ce bine merge viața noastră!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Că ești integrat acolo, în munca socialistă…

Prof. Remus Rus: Dar…Mănăstirea Țigănești[1]!…

Pr. Dorin Picioruș: Da, de lângă București!…

Prof. Remus Rus: Aici…lângă București…Una dintre cele mai mari Mănăstiri…Avea o sută de Măicuțe acolo…

 Era trecută în documente…ca gospodărie…

Pr. Dorin Picioruș: A Patriarhiei!…

Prof. Remus Rus: Nu!…Ca gospodărie agricolă colectivă…Și a luat premiul întâi pentru cea mai bună recoltă de grâu în nu știu ce an…prin [19]70 și nu știu cât…

Pr. Dorin Picioruș: Și chiar făceau grâu acolo?!…

Prof. Remus Rus: Da-da…sigur că da!…Pentru că aveau pământ

Pr. Dorin Picioruș: Extraordinar!…

Prof. Remus Rus: Sigur că da!…

Pr. Dorin Picioruș: Înțeleg…

Prof. Remus Rus: Sau…atelierele de la Schitul Maicilor[2]…care au fost dărâmate, din nefericire…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus:  Alea erau ateliere…

Pr. Dorin Picioruș: Ale Patriarhiei!

Prof. Remus Rus:  ale Patriarhiei…La fel: Mănăstirea Pasărea[3] a avut ateliere ale Patriarhiei. [Mănăstirea] Ghighiu[4], la fel, avea și ea ateliere ale Patriarhiei…

Ele erau Mănăstiri…

Pr. Dorin Picioruș: Dar funcționau ca ateliere meșteșugărești…

Prof. Remus Rus:  Pentru că, oficial, pe hârtie, ele aveau altă denumire. Dar, în realitate, erau centre bisericești…unde oamenii mergeau, se rugau și așa mai departe…

Am vorbit o țâră prea mult despre asta…dar…

Pr. Dorin Picioruș: Ba nu!…

Prof. Remus Rus:  Însă așa arătau lucrurile atunci!

Pr. Dorin Picioruș: Întotdeauna sunt prea puține detaliile…pentru cei care nu știu cum arătau lucrurile…Care nu au trecut prin…

Prof. Remus Rus:  Da, asta așa este!…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că noi vom publica interviul online. Teologie pentru azi are un public majoritar tânăr…Iar tinerii nu au habar…și pentru ei toate lucrurile sunt noi

Prof. Remus Rus:  Știi ce se întâmplă?…Nu vreau să mi se zică: „Uite, ăsta apără [regimul comunist]!”…

Pr. Dorin Picioruș: Dumneavoastră nu apărați…

Prof. Remus Rus:  Eu doar evoc

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus:  Eu îi spun altuia…ce am făcut eu. Fiindcă…

Pr. Dorin Picioruș: Corect! Și așa și trebuie!…

Prof. Remus Rus: …în clipa în care era nevoie de ceva, cei de la Culte apelau la Biserică. Iar Biserica era cea care rezolva o grămadă de probleme. De exemplu…

Pr. Dorin Picioruș: Probleme sociale!…

Prof. Remus Rus: Și probleme sociale…dar și probleme de politică-externă…Mai ales probleme de politică-externă.

Pr. Dorin Picioruș: În excursiile noastre în afară…

Prof. Remus Rus: Nu numai!…Uite un exemplu! La un moment dat, clauza națiunii celei mai favorizate[5] ne-a fost ridicată, prin anii [19]80…80 și ceva…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Nu știau ce să facă!…România intrase și așa într-o criză formidabilă…

Pr. Dorin Picioruș: …într-un con de umbră…

Prof. Remus Rus: …era dezastru mare…și atunci, cei care au salvat

Pr. Dorin Picioruș: fața României…

Prof. Remus Rus: …fața României și au reobținut clauza națiunii celei mai favorizate…au fost oamenii Bisericii. Pot să-i dau și cu numele, că nu e nicio problemă!

Pr. Dorin Picioruș: Da-da!…

Prof. Remus Rus: Dar ei au făcut acest lucru! Și cum l-au făcut? L-au invitat pe Billy Graham[6].

Pr. Dorin Picioruș: Și dumneavoastră ați fost traducătorul

Prof. Remus Rus: Am fost traducătorul lui.

Pr. Dorin Picioruș: Să știți că online există o filă video[7], cu dumneavoastră ca translator pentru Billy Graham. Atunci când el a vizitat și a predicat în România.

Prof. Remus Rus: Mă bucur!…Deci, el a venit în țară la noi…

Pr. Dorin Picioruș: În ce an?

Prof. Remus Rus: În 1985…s-a petrecut lucrul ăsta. Și a făcut o vizită prin toată țara, a publicat și albume…Și era, pe de o parte, teama de mulțime…Teama de mulțime a existat.

Hai să dau un mic exemplu!…Mi-au zis: „Vedeți să nu faceți mare propagandă că vine Billy Graham!”. Nu trebuia să facem mare propagandă că vine Billy Graham, pentru că el era deja cunoscut în cercurile neoprotestante…

Pr. Dorin Picioruș: Însă era cunoscut numai de ei…

Prof. Remus Rus: Da! Dar ce s-a întâmplat? Dar mi-au zis: „Dar, totuși, ca să aibă lume multă – că el predica…

Pr. Dorin Picioruș: unor mulțimi, pe stadioane…

Prof. Remus Rus: pe stadioane – ei mi-au spus: Mergeți și începeți cu Mănăstirea Vorona[8]!”. Și am mers la hramul Mănăstirii Vorona…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: „Că acolo vor fi…10.000 de oameni”. Ca de obicei…pentru că așa veneau la hram și la vremea respectivă…

Pr. Dorin Picioruș: Iar fila online e tocmai la Vorona…cu dumneavoastră la etajul unu…

Prof. Remus Rus: La balcon…Da, acolo!…Și am mers…a venit lume…dar n-au fost numai 10.000 de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Da, păreau mai mulți!

Prof. Remus Rus: ci au fost 100.000 de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că au venit și neoprotestanți, probabil…

Prof. Remus Rus: Au venit și neoprotestanți…Veneau cu trenurile…de pe la Oradea, de pe la Arad…și l-au însoțit pe Billy Graham

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: pretutindeni, știi?!…

Însă, când [oamenii Securității] au văzut că vine să asculte…atâta lume…ei au intrat în panică. Și ne-au chemat în seara respectivă…ne-au chemat în cameră și ne-au zis: „Gata,

Pr. Dorin Picioruș: sistăm totul!

Billy Graham își ia bagajele și pleacă”.

Pr. Dorin Picioruș: După primul speech[9]

Prof. Remus Rus: După prima seară…Ion Popescu, cel care a fost președintele Băncii Religiilor, era director-general în Departamentul Cultelor. Și el ne-a ajutat să organizăm…ca reprezentantul Guvernului în cadrul manifestărilor respective. De fapt, el a și căzut după asta…

Pentru că el și-a luat angajamentul că nu va fi lume multă, știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Dar ce poți să faci..?

Pr. Dorin Picioruș: Evenimentele au escaladat…

Prof. Remus Rus: Domne, când cineva dorește să audă cuvântul…cuvântul Evangheliei, nu-l poți opri! Nu-l poți opri!…

Dar…când am ajuns la Cluj, tot la fel s-a întâmplat! Am avut, la biserica reformată, seara…în curtea bisericii: peste 3.000 de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Plus în biserică…

Prof. Remus Rus: Plus ce a fost în biserică!…Pentru că erau în curte, în biserică…dar blocaseră și circulația…

Iar, a doua zi, când a predicat în biserica romano-catolică din Cluj, tot așa: au fost în jur de 15-20.000 de oameni…în parcul din jurul [bisericii]…dacă nu or fi fost și mai mulți. Nu știm precis!…În orice caz: au fost uluitor de mulți!…

Ce s-a întâmplat atunci?!…Căci după evenimentul acesta a și început persecuția împotriva Bisericii. Comuniștii și-au dat seama că credința nu a dispărut…Că este extrem de puternică și, din această pricină, noi am început să o sfeclim[10]. Chiar dacă le-am adus clauza națiunii celei mai favorizate…

Pr. Dorin Picioruș: Dar n-au profitat politic de chestiunea asta, pentru ca să spună: „Domne, uite, noi avem o mare deschidere!”?

Prof. Remus Rus: Nu! Ei au dorit, din punct de vedere politic, doar să redobândească clauza…

Pr. Dorin Picioruș: E o prostie!

Prof. Remus Rus: pentru că Billy Graham era confesorul…președintelui Americii

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles! Asta era…

Prof. Remus Rus: Ne-au dat clauza…Dar, imediat după asta, au început dărâmările…

Pr. Dorin Picioruș: Bisericilor…

Prof. Remus Rus: în mod accentuat…Pentru că ei și-au dat seama, că atâta timp cât există o Biserică…

Pr. Dorin Picioruș: sau că există mai multe biserici [în România]…Pentru că nu erau numai ortodocși [de față, la Billy Graham]…

Prof. Remus Rus: Da, toți erau!…Pentru că au fost și protestanți, au fost și catolici…Pentru că au fost așa: Billy Graham a predicat la baptiști, la penticostali…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că era baptist! Nu e baptist?

Prof. Remus Rus: Nu! El…nu se considera neoprotestant

Pr. Dorin Picioruș: Atunci, evanghelic?

Prof. Remus Rus: Mai degrabă: prezbiterian! Dar a fost asumat, la noi, mai ales de baptiști…Însă el a predicat la penticostali, la baptiști, la reformații din Cluj, la romano-catolicii din Cluj, la baptiștii din Oradea, la baptiști la Arad, la ortodocși la Timișoara, la Sibiu, în catedrala ortodoxă, la București în catedrala romano-catolică…

Pr. Dorin Picioruș: Iar dumneavoastră l-ați urmat…

Prof. Remus Rus: Da!

Pr. Dorin Picioruș: În tot circuitul ăsta…

Predică la Duminica a 4-a din Postul Mare [2014]

Iubiții mei,

prăznuim duminica a 4-a a Postului Mare, dedicată Sfântului Ioan Scărarul, chiar în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Scărarul: 30 martie.

Iar, pe de altă parte, vorbim adesea despre viața duhovnicească ca despre o scară către cer…pe care ne închipuim că o urcăm treaptă de treaptă, cu fiecare virtute împlinită, deși scara duhovnicească înseamnă o urcare, în același timp, prin împlinirea tuturor virtuților.

Pentru că virtuțile nu se lucrează gradat…ci toate în același timp.

Pentru că, dacă citim Scara Sfântului Ioan, tradusă de Părintele Dumitru Stăniloae și introdusă în Filocalia românească, vol. 9, vedem că cele 31 de cuvinte/ capitole, tematizează realități  duhovnicești interioare, care trebuie trăite în același timp…și nu la o distanță unele de altele.

Așa că e o imagine eronată aceea în care o virtute te duce la o altă virtute și ele sunt privite ca treptele unei scări, ci virtuțile sunt ca o plasă, cu ramificații între ele, care, toate la un loc și în același timp, ne fac să urcăm duhovnicește.

Pentru că creșterea duhovnicească e interioară, e organică și e plurivalentă.

Acest lucru îl înțelegem imediat dacă vedem care sunt virtuțile pe care le tematizează Sfântul Ioan Scărarul în Scara dumnezeiescului urcuș [Voi cita: Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia românească, vol. 9, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 41-462. În mod prescurtat: FR 9, p. ].

În prima cuvântare, Sfântul Ioan vorbește despre retragerea din lume [FR 9, p. 47]. Iar după ce monahul se retrage din cele ale lumii are nevoie de un Povățuitor duhovnicesc [Idem, p. 48-49]. Căci e nevoie ca osteneala ascezei și amărăciunea ei să fie condusă duhovnicește de către cineva [Idem, p. 50].

Cu ce să începem viața evlavioasă? Sfântul Ioan ne învață să ne axăm pe 3 lucruri: nerăutate, post, neprihănire [Idem, p. 51]. Dar e nevoie și de frică și de iubire de Dumnezeu [Idem, p. 53]. Căci virtuțile trebuie lucrate, încă de la început, „cu osteneală și cu durere” [Idem, p. 54].

Numai că viața noastră ascetică nu e lăsată  să se dezvolte în pace, pentru că demonii, foarte curând, își vor arăta răutatea în aceea ce ne privește. Iar cei care se luptă duhovnicește cu demonii, știu că demonii sunt „cu adevărat răi, cumpliți, vicleni, meșteri în uneltiri, puternici, neadormiți” [Idem, p. 58].

În al doilea cuvânt, Sfântul Ioan vorbește despre despătimire [Idem, p. 60]. Lucru care înseamnă că trebuie să ne luptăm cu toate patimile în același timp, după cum ne nevoim să ne însușim toate virtuțile în același timp.

Și această luptă și nevoință continuă pentru bine este epuizantă…extrem de epuizantă…

Numai cine n-o trăiește…crede că viața ortodoxă e floare la ureche

Stilul Sfântului Ioan e aforistic, fragmentar, apoftegmatic. Așa că el nu tratează lucrurile sistematic ci atinge diverse laturi ale unei virtuți sau ale unei realități duhovnicești.

În II. 4, Sfântul Ioan Scărarul ne atenționează că există și o „smerenie prefăcută”, falsă [Idem, p. 61], pe când, în al 3-lea cuvânt, el vorbește despre înstrăinare [Idem, p. 66] ca despre o „viață ascunsă” [Idem, p. 67].

Trebuie să fugim „de locurile căderilor” în păcat [Idem, p. 69], să ne străpungem inima [Idem, p. 72] cu conștientizarea păcatelor personale, dracii slavei deșarte ne fac să părem „profeți” în visele pe care le avem noaptea [Idem, p. 76], pentru ca în al 4-lea cuvânt să vorbească despre ascultate.

După cum se vede până acum…virtuțile se cer toate la un loc…și nu făcute pe rând.

Vorbind despre ascultare, Dumnezeiescul Ioan o definește drept „omorârea mădularelor printr-o cugetare vie” [Idem, p. 78], duhovnicească, plină de har. Adică omorârea aplecării spre păcat printr-o conștientizare continuă a ei. Pentru că, printr-o continuă rugăciune și priveghere, Dumnezeu ne luminează asupra realităților interioare care ne populează.

Nu trebuie să-i judecăm și să-i osândim pe alții [Idem, p. 81]. Rugăciunea trebuie împreunată cu lacrimile…iar ascultarea e o mucenicie [Idem, p. 82]. Și el ne oferă și unele fragmente din viețile Sfinților, pentru ca faptele să confirme cuvintele.

În al 5-lea cuvânt, autorul nostru se referă la pocăință [Idem, p. 135]. Pe care el ne-o mărturisește ca pe o împrospătare a Botezului nostru [Idem, p. 136]. Pocăința e legată de smerenie și de răbdare [Ibidem].

În al 6-lea cuvânt, Sfântul Ioan se referă la pomenirea morții [Idem, p. 156], care ne despătimește de toată zidirea [Idem, p. 157]. În al 7-lea s-a referit la plânsul care ne bucură [Idem, p. 164]. Iar plânsul care ne bucură e „plânsul după Dumnezeu”, care este „o tristețe a sufletului, o simțire a inimii îndurerate, care caută pururea, nebunește, pe Cel după care însetează” [Ibidem].

În 9. 1, virtuțile sunt văzute ca o scară [Idem, p. 195]…dar virtuțile se leagă unele de altele, în mod organic. Adică nu presupun lipsa uneia dintre ele.

Ținerea de minte a răului o ștergem prin rugăciunea lui Iisus [Idem, p. 197]. În cuvântul al 11-lea este elogiată tăcerea [Idem, p. 204]. În al 16-lea: neagonisirea [Idem, p. 249]. În al 19-lea: privegherea trupească [Idem, p. 260].

În 20. 2, „frica lașă” e văzută de Sfântul Ioan ca avându-și rădăcina în slava deșartă [Idem, p. 264]. În al 22-lea, mândria e caracterizată ca fiind „fără minte” [Idem, p. 278] și din ea se naște hula, teoretizată în cap. al 23-lea al cărții [Idem, p. 286]. Pentru că Sfântul Ioan nu se ocupă numai de virtuți ci și de patimi în această carte, patimile fiind tocmai cele care ne parazitează viața duhovnicească.

Blândețea, simplitatea și nerăutatea sunt tematizate în cuvântul al 24-lea [Idem, p. 290]. Smerita cugetare în cuvântul al 25-lea [Idem, p. 296]. În al 26-lea se ocupă cu deosebirea gândurilor [Idem, p. 317], virtute capitală în viețuirea duhovnicească și în conducerea duhovnicească. Pentru că nu poți conduce pe altul, dacă nu te-ai condus pe tine însuți printre lațurile morții.

Tot la fel de importantă e și dreapta socoteală/ alegere [Idem, p. 347]. În al 28-lea cuvânt, Sfântul Ioan vorbește despre rugăciune ca despre „sfințita maică a tuturor virtuților” [Idem, p. 403]. În al 29-lea despre nepătimire, care este învierea sufletului înainte de învierea cea de obște [Idem, p. 418]. În al 30-lea: despre credință, nădejde și dragoste [Idem, p. 424]. Pentru ca ultimul cuvânt să fie pentru Stareț, Duhovnic sau Părinte duhovnicesc [Idem, p. 433]. Adică pentru cel care îi conduce duhovnicește pe oameni.

Așadar, virtuțile sunt tematizate de Sfântul Ioan ca o plasă cu multe ramificații, pentru că creșterea duhovnicească e una organică.

De aceea și noi, în toată viața noastră, nu ne rugăm sau nu citim sau nu facem vreun lucru bun doar într-un anumit moment ci facem tot timpul ceea ce e bine și frumos în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.

Binele trebuie să fie făcut continuu în noi și făcut cu toată ființa noastră.

Pentru că numai astfel ne clădește duhovnicește din adâncul nostru spre în afară.

Așadar, iubiții mei, încrezându-ne în Cel care ne călăuzește pe noi, întru puterea Duhului, spre Tatăl, să ne lăsăm conduși de Domnul nostru Iisus Hristos spre tot binele și adevărul și spre toată frumusețea duhovnicească.

Să aflăm mereu lucrurile de taină ale teologiei dumnezeiești!

Să ne luptăm mereu pentru a face binele și pentru a ne curăți de patimi!

Să dăm în fiecare clipă mărturia cea bună tot celui care ne-o cere, pentru ca Dumnezeu să Se preaslăvească întru noi!

Multă pace și binecuvântare în tot ceea ce faceți! Amin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno