Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a.

***

Șarpele a fost „călcat de femeie”[1], adică de Maica Domnului. Pentru că ea s-a arătat „ascultătoare” [2] de Dumnezeu. Și pentru că este lângă Dumnezeu, Maica Lui e, în toate zilele, „întărirea credincioșilor”[3]. Ea omoară păcatul în noi. Păcatul nostru viu[4] și dureros. Iar dacă păcatul din noi moare, ea ne înviază „prin lucrarea Vieții celei adevărate”. Adică prin lucrarea Fiului ei[5].

Maica Domnului este „turn de putere” pentru noi și „zid nebiruit”[6]. Turn plin de putere dumnezeiască, care ne ascunde în harul ei atunci când suntem înconjurați de demoni și e zid nebiruit, aidoma unei cetăți de apărare, care ne apără de păcate și de dureri de tot felul. Pentru că atunci când se dorește evidențierea prezenței ei apărătoare în viața noastră, Maica Domnului este asemuită unor construcții inexpugnabile.

Ea este „pământ nelucrat”, adică curată Fecioară, care L-a născut pe „Strugurele vieții”[7]. Este „stea în chipul soarelui”[8], pentru că, deși om, Maica lui Dumnezeu luminează ca un soare pe toți pământenii. De aceea, noi îndrăznim spre ajutorul Prea Curatei Stăpâne cu „bună îndrăzneală”[9], pentru ca să biruim patimile care ne robesc. Pentru că Maica Domnului este „îndurătoare”[10] și își arată îndurarea ei față de noi[11].

Fecioara Maria este „cu totul aleasă, cu totul înfrumusețată”[12] interior. Pentru că e plină de toată virtutea și sfințenia. De toată frumusețea dumnezeiască. De aceea, ea este „pururea preamărită”[13] de către întreaga Biserică cerească și pământească.

În slujba zilei de 26 septembrie, când e pomenit Sfântul Ioan Evanghelistul, Maica lui Dumnezeu e numită „măslin roditor”[14] dar și „ajutătoare și folositoare caldă” și „nădejde” în ziua morții noastre[15]. Căci ea este „împodobită cu dumnezeiască frumusețe”[16] și se roagă Fiului ei, ca să fie milostiv nouă „în ziua judecății” Sale[17]. De aceea, pe cele ale Maicii lui Dumnezeu le putem cânta, numai dacă ne umplem de Duh[18], adică de harul dumnezeiesc.

Maica Domnului e descrisă ca medic într-o cântare a aceleiași zile liturgice. Ca un medic care ne vindecă rănile sufletului și tămăduiește inima noastră cu doctoria ei cea lucrătoare[19].

Fecioara Preacurată a fost încredințată de Fiul ei „ucenicului cel iubitor de feciorie”[20], Sfântului Apostol Ioan. Iar Sfântul Ioan, fiind „cinstit” „cu primirea de fiu”, s-a arătat „frate” al Celui care l-a ales pe el și „ucenic cuvântător de Dumnezeu”[21].

Maica lui Dumnezeu este „Biserică [a] Dumnezeiescului Duh”[22], care, prin mijlocirea ei, ne arată și pe noi „biserici ale lui Dumnezeu”[23]. Pentru că, prin ea, ne îmbogățim „cu fericirea cea negrăită și cu viața cea veșnică”[24].

Comparând cerul zidit cu Maica lui Dumnezeu, o cântare o declară drept un „alt cer pământesc” pe Fecioara Maria, pe care l-a „întins” Dumnezeu[25]. Iar dacă pântecele ei nu a fost ars de focul Dumnezeirii, noi o rugăm pe Maica lui Dumnezeu ca să ne scape de focul cel veșnic[26].

Maica lui Dumnezeu ne poate îmbunătăți inima[27], căci ea „strălucește ca aurul”[28]. E plină de lumină dumnezeiască și de aceea strălucește în mod preaslăvit. Iar îmbunătățirea noastră e tot harică.

Ea este „armă nebiruită” împotriva vrăjmașilor noștri[29]. Pentru că ea este unică în toate neamurile, fiindcă numai ea este Maică a lui Dumnezeu[30]. Preacurata Fecioară este „cetatea cea nemișcată”[31] și „zidul cel nesurpat”[32] și „scară înțelegătoare”[33], rațională. Sintagme prin care se subliniază ajutorul efectiv pe care îl primim din partea ei.

Numită adesea ușă, cu sensul de cea prin care Fiul lui Dumnezeu a intrat în lume, o găsim numită și „ușa cerului”[34] pe Maica Domnului, cu sensul de cea care ne deschide cerul. De aceea, ea este „folositoarea cea tare și scăparea sufletelor noastre”[35].

*

Mineiul pe octombrie[36] începe să vorbească despre Maica lui Dumnezeu ca despre „adâncul milei”[37]. Iar Sfântul Roman Melodul primește de la Prea Curata Stăpână, în vedenia somnului, darul de a scrie și de a cânta cântările bisericești[38].

Ea ne dă „mână de ajutor” în nevoința noastră[39] și este „vasul bunei miresme”[40]. Pentru că acoperământul Maicii Domnului este „doctorie duhovnicească”[41] pentru noi. Este un medicament care nu numai că ne însănătoșește dar ne și înfrumusețează interior.

Tot pe 1 octombrie, la Vecernia Mică, găsim un tropar pe glas 4, care vorbește despre venirea și umbrirea noastră de către Maica Domnului[42]. Care este o umbrire duhovnicească sau o iradiere a slavei lui Dumnezeu din persoana ei. Însă umbrirea se face din apropiere, venind Maica lui Dumnezeu la noi, pentru că o chemăm în rugăciune.

Ea este „mare apărătoare”[43] a celor necăjiți și „grabnică ajutătoare”[44] a lumii. Și, în aceeași stihiră, se vorbește despre „luminatul ei omofor[45][46], care e un veșmânt episcopal.

(Sfântă Icoană)

Însă acoperământul și omoforul Maicii Domnului sunt unul și același lucru[47].

Tot pe 1 octombrie, Maica lui Dumnezeu e numită „o polată [cămară] frumoasă”[48] a lui Dumnezeu dar și un munte mai important decât Sinaiul, pentru că a purtat în pântecele său pe Dumnezeu Cuvântul, cu tot focul Său dumnezeiesc[49].

Praznicul din ziua de 1 octombrie subliniază ipostaza Maicii Domnului de rugătoare pentru noi[50]. Iar omoforul ei strălucește[51] și ne strălucește. De aceea, când ea se roagă pentru noi, de fapt ne umbrește[52] cu lumină dumnezeiască.

Vedenia pomenită pe 1 octombrie a fost văzută de Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos[53]. Și el a auzit cum Maica Domnului se ruga Fiului ei pentru oamenii credincioși[54].

Maica lui Dumnezeu își înfrumusețează praznicele cu minuni[55]. Ea îi gonește pe draci[56] cât și patimile din sufletul nostru[57]. De aceea, avem nevoie de puterea sa cea nemăsurată și de dumnezeiasca ei sprijinire[58].

Pe 7 octombrie, Maica lui Dumnezeu este numită „cuptor înțelegător”[59] la cântarea a 7-a. Bineînțeles, în relație cu cuptorul de foc al Babilonului. Însă, pe 8 octombrie, ea este prezentată ca cea care ne răcorește cugetul „cu ploile Sfântului Duh”[60].


[1] Mineiul pe septembrie, tipărit în zilele păstoriei PFP Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 5-a, Ed. IBMBOR, București, 1984, p. 297.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 298.

[4] Idem, p. 300.

[5] Idem, p. 300-301.

[6] Idem, p. 303.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 304.

[9] Idem, p. 306.

[10] Idem, p. 307.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 309.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 311.

[15] Idem, p. 317.

[16] Idem, p. 319.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 320. Cântarea e aceasta: „Vindecă, Preacurată, rănile sufletului meu; și smerită inima mea cea otrăvită de veninul șarpelui, tămăduiește-o cu doctoria ta cea lucrătoare”.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 321.

[22] Idem, p. 322.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 323.

[25] Idem, p. 324.

[26] Idem, p. 328, 330.

[27] Idem, p. 331.

[28] Idem, p. 334.

[29] Idem, p. 347.

[30] Idem, p. 350.

[31] Idem, p. 351. În Idem, p. 361 regăsim sintagma: „cetatea cea neclintită”.

[32] Idem, p. 351, 361.

[33] Idem, p. 354.

[34] Idem, p. 356.

[35] Idem, p. 362.

[36] Mineiul Lunei Octomvrie, tipărit în zilele Majestății Sale, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929, 416 p.

[37] Idem, p. 4.

[38] Idem, p. 11.

[39] Idem, p. 13.

[40] Idem, p. 15.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 18.

[43] Idem, p. 19.

[44] Ibidem.

[46] Mineiul Lunei Octomvrie, ed. cit., p. 19.

[47] Idem, p. 21.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 22.

[50] Idem, p. 24.

[51] Ibidem.

[52] Idem, p. 26.

[53] Idem, p. 27.

[54] Ibidem.

[55] Idem, p. 29.

[56] Ibidem.

[57] Idem, p. 53.

[58] Idem, p. 88.

[59] Idem, p. 92.

[60] Idem, p. 96.

Did you like this? Share it: