Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 1 aprilie 2014

Interviuri de conștiință (vol. 1) [21]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

Prof. Remus Rus: Deci ei [comuniștii] n-au avut curaj [să comunice direct cu Patriarhul]…sau au avut încredere în mine, știind că sunt la începutul activității…

Pr. Dorin Picioruș: Sau poate că au crezut că aveți o influență mai mare decât cea pe care o aveați…

Prof. Remus Rus: Nu cred [acest lucru]!…În fine: ce-a fost a fost!…Nu știu lucrurile…Dar…era clar faptul că Patriarhul Justinian [Marina] a fost ținut în umbră

Pr. Dorin Picioruș: de către aparatul…

Prof. Remus Rus: de către aparatul [politic] comunist…

Vă mai dau un exemplu!…Am fost chemat într-o după masă, la el, în birou…era pe la 6 seara…

Pr. Dorin Picioruș: la Preafericitul Justinian…

Prof. Remus Rus: la Preafericitul Justinian…Eram în biroul dânsului…și mi-a spus: „Vino, tinere, că am ceva…

Pr. Dorin Picioruș: de lucru, de făcut…

Prof. Remus Rus: de lucru!”. M-am dus la el și Patriarhul era în biroul lui, care se afla în partea întunecată…în partea către Catedrală…și către Marea Adunare Națională, cum era atunci…și acum e Palatul Patriarhiei. Era partea întunecoasă a Palatului. Și el stătea întotdeauna cu o lampă aprinsă pe birou. Dar, de data asta, nu era aprinsă lampa, și Patriarhul stătea la geam…

Și, în fața Palatului, era o mare forfotă. Cu mașini…cu un dute-vino…și așa mai departe…Și, din vorbă în vorbă, Patriarhul îmi spune pentru ce m-a chemat…și eu mi-am luat la un moment dat inima în dinți și am spus: „Preafericirea Voastră, nu înțeleg de ce stați în biroul ăsta întunecat

Pr. Dorin Picioruș: retras, da!…

Prof. Remus Rus: În partea cealaltă este un spațiu

Pr. Dorin Picioruș: deschis…

Prof. Remus Rus: deschis…luminos și așa mi departe…”. Și el stă și se uită la mine și îmi zice: „Tinere, eu trebuie să fac lucrul ăsta!”… (o pauză cu subînțeles)

Pr. Dorin Picioruș: …Prima dată n-a avut sens

Prof. Remus Rus: N-am înțeles ce vrea să spună…„Dar, Preafericirea Voastră, sunteți Patriarhul Bisericii noastre…și?!”…Și zice: „Da!…Eu trebuie să fiu aici și să văd tot ce se întâmplă! Pentru că aici nimeni nu îmi spune nimic…”.

Pr. Dorin Picioruș: Ce se întâmplă la mine în Palatul Patriarhal…La mine în față

Prof. Remus Rus: În față!…Era Marea Adunare Națională…erau mașini…„Eu trebuie să știu ce se întâmplă aici!”…

Pr. Dorin Picioruș: Și ați înțeles, că nu exista o relație…

Prof. Remus Rus: Încă odată am înțeles că Patriarhul era ținut în întuneric

Pr. Dorin Picioruș: Că nu știa ce se petrece cu Partidul comunist…

Prof. Remus Rus: Nu știa ce se petrece…Nu știa cine vine, cine pleacă, ce se întâmplă…El nu știa!…Cerberii[1] din jurul lui…l-au încorsetat…și el, bine mersi…

Pr. Dorin Picioruș: Nu știa nimic…

Prof. Remus Rus: Nu, nu știa!…

Pr. Dorin Picioruș: Primea informații tot prin intermediul [unor oameni din Biserică]…

Prof. Remus Rus: Și apropo de comunitatea evreiască, de statul Israel!…După ce i-am spus [Patriarhului secretul de Stat]…și au plecat oaspeții…

Pr. Dorin Picioruș: Delegația, da!…

Prof. Remus Rus: …delegația…l-a chemat pe secretar și i-a zis: „Părinte secretar, tânărul ăsta vine [de aici încolo] ori de câte ori dorește!”…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Are drum deschis către (zâmbesc)…

Prof. Remus Rus: „Ori de câte ori dorește să vină la mine!”…Bineînțeles, m-am dus numai în cazuri

Pr. Dorin Picioruș: speciale…

Prof. Remus Rus: …când a trebuit să transmit un mesaj…sau ceva…Fiindcă, într-adevăr, am fost folosit multă vreme ca mesager între Culte și Patriarh …

Iustin!…

Pr. Dorin Picioruș: Dar asta înseamnă că Preafericitul vă credita cu multă considerație. Chiar dacă n-a exprimat-o…

Prof. Remus Rus: Eu sper că…a avut față de mine…

Pr. Dorin Picioruș: o grijă aparte…

Prof. Remus Rus: o grijă aparte…și eu, dacă ar fi să numesc câțiva oameni din viața mea, în afară de părinții mei…

Pr. Dorin Picioruș: cărora le sunteți recunoscător…

Prof. Remus Rus: cărora trebuie să le fiu recunoscător…în primul rând și în primul rând sunt profund recunoscător Patriarhului Teoctist [Arăpașu][2] – și vă și spun de ce! – și, în al doilea rând, Patriarhului Justinian [Marina]. În al 3-lea rând, Patriarhului Iustin [Moisescu]…Pentru că aceștia au fost…

Pr. Dorin Picioruș: oamenii fundamentali în viața dumneavoastră…

Prof. Remus Rus: oamenii cheie din viața mea, care m-au ajutat într-un fel sau altul…A mai fost încă o persoană, pe care n-am s-o numesc acuma…Dar ăștia sunt cei care au dat curs vieții mele…

Patriarhul Teoctist, după ce a ajuns Episcop al Aradului[3] – pentru că eu am venit din Episcopia Aradului –

Pr. Dorin Picioruș: Da, da!…

Prof. Remus Rus: …am ajuns la licență și am făcut cerere ca să vin la doctorat…

Pr. Dorin Picioruș: La București!

Prof. Remus Rus: La București…Fiindcă existau cursuri de doctorat…

Pr. Dorin Picioruș: Numai aici.

(fotografie)

Prof. Remus Rus: la București. Și am făcut cerere, și eu și încă un coleg de-al meu, Gligor Veniamin…Părintele Gligor Veniamin[4], preot pe lângă Arad…pentru ca să fiu…

Pr. Dorin Picioruș: detașat aici…

Prof. Remus Rus: Ca să mi se dea binecuvântare, pentru ca să pot să vin și să mă înscriu la examenul de admitere la doctorat.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus[5]: Și ce s-a întâmplat atunci?…Patriarhul Teoctist a primit cele două cereri: a mea și a

Pr. Dorin Picioruș: colegului dumneavoastră…

Prof. Remus Rus: colegului meu…pentru ca să participăm la doctorat. Dar a zis: „Nu vă dau aprobare, până nu vă examinez!”.

Pr. Dorin Picioruș: În mod personal…

Prof. Remus Rus: Și a venit exact în perioada licenței!…De la Arad la Sibiu, era în drum spre București…și tocmai s-a întâmplat să fie licența la noi, la Sibiu…Ne-a chemat și pe mine și pe colegul meu…

Pr. Dorin Picioruș: Adică licența în teologie

Prof. Remus Rus: Da, licența în teologie!…

Pr. Dorin Picioruș: …pentru ca să fie înțeles

Prof. Remus Rus: Ne-a chemat…în ordinea alfabetică. După ce l-a chemat pe el, pe colegul meu…și l-a examinat, [Episcopul Teoctist] fiind în comisia de licență…

Pr. Dorin Picioruș: Examenul era și oral și scris?

Prof. Remus Rus: Nu, se dădea numai oral!…Dar era foarte complicat. Pentru că în comisie trebuiau să fie toți profesorii…

Pr. Dorin Picioruș: Și fiecare întreba din materia sa…

Prof. Remus Rus: Da…Cum nu eram mulți, un examen dura cel mult o oră, o oră și ceva…

A venit rândul meu, m-a ascultat…s-a terminat examenul. După examen ne-a chemat sus, la rectorat: și pe mine și pe colegul meu. Iar Patriarhul Teoctist a zis așa…arătând cu degetul spre mine: „Dumneata, faci cerere, pentru ca să mergi la Doctorat iar dumneata faci cerere, pentru ca să te numesc secretarul meu!”.

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…Din generația dumneavoastră a ochit doi oameni de viitor

Prof. Remus Rus: Pe mine m-a ales…și putea să fie invers…și cursul vieții mele era altul…

Pr. Dorin Picioruș: să fie cu totul altul…

Prof. Remus Rus: Dar pentru faptul că el mi-a deschis drumul…nu pot să nu mi-l amintesc în rugăciune, nu pot să nu-i fiu…

Pr. Dorin Picioruș: Vă cred!…

Prof. Remus Rus: recunoscător…Iar, la plecarea în străinătate, după ce am ajuns aici, la doctorat, s-a dat un examen pentru trei burse: una la Oxford, alta la Paris…

Pr. Dorin Picioruș: Una a fost a Părintelui [Alexandru] Stan[6]

Prof. Remus Rus: Nu!…

Pr. Dorin Picioruș: Eu așa știam…

Prof. Remus Rus: …a fost a lui Săbăduș…Părintele Săbăduș[7]…Părintele Costandache…și cu mine…Da, au fost 94 de candidați!…

Pr. Dorin Picioruș: Uau!…Pe cele trei?…

Prof. Remus Rus: Pe cele trei burse, da!…

Pr. Dorin Picioruș: 94?!…În cât? În 1964?

Prof. Remus Rus: În 1965, în februarie…

Pr. Dorin Picioruș: Trei din…94!…

Prof. Remus Rus: Am dat examenul și…în fine…Pe românește: prost să fii, noroc să ai!…

Pr. Dorin Picioruș: Ei, nici chiar așa!…

Prof. Remus Rus: Am avut norocul în așa fel, încât am câștigat bursa!…Și am avut contracandidați puternici…Nu-i dau cu numele pe toți…dar unii au fost…mulți sunt în viață…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: Dar printre ei a fost și Ion Bria[8], care făcuse studii în Anglia…

Pr. Dorin Picioruș: Da, care a adormit!…

Prof. Remus Rus: a adormit în Domnul…care făcuse în Anglia studii…deja un an de zile…și am avut în el un contracandidat puternic de tot.

Și m-au ales!…

Examenul l-am dat cu profesorii noștri…dar în comisie a fost o doamnă de la Universitate. Nu știu cine este…N-am mai văzut-o…

Pr. Dorin Picioruș: Care v-a chestionat la Engleză!

Prof. Remus Rus: M-a chestionat la engleză…Și, după ce s-a terminat examenu’, ne-au spus profesorii, care au fost acolo…Profesorul Liviu Stan[9] ne-a spus, că Antim Nica, Episcopul Vicar Patriarhal la vremea respectivă…a întrebat-o pe doamnă: „Doamnă, dintre cei pe care i-am examinat, pe cine ați alege dumneavoastră?”. „Păi, pe dumnealui!”. Și așa am ajuns!…M-a chemat Patriarhul Justinian după asta, a stat de vorbă cu mine…s-a uitat la mine în sus și-n jos…m-a măsurat din cap și până în picioare…și mi-a zis:

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că trebuie să specificăm faptul că, până în 1964, noi, teologii români, nu am avut burse în străinătate…

Prof. Remus Rus: Deci, ce s-a întâmplat?…

În 1961, Biserica noastră a devenit membră al Consiliului Mondial al Bisericilor[10]. Și Consiliul Mondial al Bisericilor a început să dea burse…

Pr. Dorin Picioruș: Și atunci au început să iasă

Prof. Remus Rus: în străinătate…Atunci a ieșit și Părintele Mitică [Dumitru] Popescu[11] și [Ion] Bria și toți ceilalți…


[1] Paznicii severi.

[3] Din 1962, pentru 10 ani de zile, cf.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoctist_Ar%C4%83pa%C8%99u.

[4] Pomenit în articolul de aici ca Părintele Gligor Beniamin:

http://www.episcopiaaradului.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=853:cinstirea-duminicii-ortodoxiei-in-parohia-masca&catid=49:tiri-bisericeti-locale.

Fotografia sa, din pagina anterioară, este preluată din acest articol.

[5] De aici începe a treia filă audio a interviului, care are 58. 39 minute.

[7] Cred că e vorba de Pr. Prof. Ioan Săbăduș, din a cărui prezentare, cf. http://protopopiatul2capitala.ro/ads/view/30-parohia-sfantul-nicolae-ion-creang.html, am înțeles că dumnealui este preotul care a construit, „în mod ilegal”, Biserică în timpul comunismului și despre care ne-a vorbit în această carte Prof. Remus Rus.

Poezia lui Ștefan Petică [11]

Poemul Călin (file din poveste) este „intertextualizat” și în Fecioara în alb XVI, alături de alte sugestii evidente din Epigonii, din Sonetul II (Sunt ani la mijloc), Scrisoarea IV etc:

 Noaptea ochilor albaștri ți se-ntunecă și cade
Liniștită și măreață, cu încete, dulci sacade,
În adâncul lor de patimi și de doruri nepătrunse
Care zac întunecate în adâncurile-ascunse
Ale visului de aur din iubirile-asfințite
Cu icoane-abia zărite și cu nume cald șoptite.

Și din taina lor ce vine arzătoare și profundă
Ca un sol primăvăratec, ca un glas încet de undă,
Bruna patimă răsare, cu-nțelesuri vechi, păgâne,
De înfioară-n voluptate ruga nopților bătrâne
.

Vântul serei își trimse blând șăgalnicii fiori
Printre frunzele de cipriși[1], peste tinerele flori;
Trandafirii scuturat-au sângeratele petale
Ce căzură-nvinețite de cruzimea buzei tale
Și pieriră risipite pe cărarea fermecată
De luciri misterioase și de umbră parfumată.

Numai tu rămâi pe gânduri, fără veste înteleaptă,
Și surâzi neștiutoare ca o statuă de dreaptă,
Templu alb, stăpânitoare către care se-ndreptară
În zadar cerșiri din ochii ce-al tău farmec îndurară.

Căci mă turburi ca și noaptea ce imensă, nesfârșită,
Își desfășură aripa peste lumea adormită,
De sculptează-n umbra neagră marmoreicul tau sân
Și-a mea frunte ce se-nclină ca un trist și palid crin.

Dar „bruna patimă” ce „răsare” din „noaptea ochilor” reprezintă ilustrarea unui excurs moral-isihast, exprimat poetic, mai înainte, de Eminescu și însușit de acesta de la Sfinții Vasile cel Mare și Nicodim Aghioritul.

Am dezbătut această situație și consecințele ei poetice deosebite în opera lui Eminescu într-o lucrare recentă[2].

Ceea ce ne pune pe gânduri este faptul că sugestii „antume” se găsesc doar în Călin și în Luceafărul, dar ele sunt totuși destul de neclare în aceste contexte și nu pot fi decodificate în sensul arătat în versurile lui Petică fără a face apel la manuscrisele eminesciene – chiar „noaptea brună” a sufletului pătimaș, după cum semnalam anterior, este o metaforă eminesciană dintr-un proiect dramatic manuscris (deși epitetul brună îl putea afla Petică și la Baudelaire sau Verlaine).

Însă caietele lui Eminescu au fost donate Academiei de Maiorescu de abia în 1902, adică în anul apariției volumului de poezii al lui Petică.

Or acesta urmărește într-un mod cu totul neechivoc traseul experienței erotice eminesciene, evocat în poezii, fapt care se poate însă explica și prin asumarea unui ideal identic și printr-o experiență similară.

Să fi avut Petică, totuși, acces la manuscrisele lui Eminescu mai înainte ca acestea să fie donate Academiei? A ajuns la aceleași surse ca și Eminescu? Și pe ce căi sau prin ce împrejurări ar fi putut afla despre preocupările lui Eminescu legate de literatura română „veche”? Sau poate că o tensiune spirituală extraordinară l-a determinat să refacă drumul intuițiilor eminesciene.

S-ar putea presupune că Petică a recurs la aceleași surse vechi (vom vedea că a citit cu atenție și Psaltirea în versuri), ca și Eminescu, datorită influenței prerafaelite și simboliste, curente care au continuat dezvoltarea interesului acordat de romantici Evului Mediu. Însă această explicație, dacă s-ar oferi, ni se pare totuși insuficientă.

Există, în poemele lui Petică, multe semnificații, provenite din lectura atentă a operei eminesciene, însă unele dintre ele sunt greu (chiar imposibil) de înțeles fără un apel la sensurile complementare și la iluminările pe care le poate oferi laboratorul de creație eminescian.

Ne-a reținut atenția, în mod deosebit, utilizarea multiplă, în versurile lui Petică, a metaforei plânsului hipnotic, inaudibil, ilustrat anterior de Eminescu într-un vers („De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”[3]) scos la lumină și pus în valoare de…Negoițescu, 65 de ani mai târziu:

 Iubiții dorm. /…/ Le-ngălbenește fața luna
Cu dureroasa-i poezie;
Ei dorm mai strânși ca totdeauna
Și plâng în somn fără să știe.

 (Când vioarele tăcură, V)

 *

 Păunii sub arcade, visând, plângeau în somn,
Și rozele păliră ca albele fecioare
Ce mor chemând zadarnic al visurilor domn.

(Moartea visurilor, VI)

 *

 De-aceea prin mulțimea ghiftuită
De râsul plămădit de mine însumi,
Deși trecând cu fruntea încrețită,
Eu râd ca nu cumva să-mi aud plânsu-mi.

 (Cântecul toamnei, X, ciclu postum)

S-ar părea, cum spuneam, că versul cheie al operei lui Eminescu, așa cum l-a considerat Negoițescu, a fost mai înainte „descoperit” de Petică…Rămâne, în continuare, un subiect de cercetare.

În aceste condiții, explicația similitudinilor cu poezia „postumă” a lui Eminescu, exclusiv printr-o intuiție genială a lui Petică, ni se pare mai greu de acceptat, deși reprezintă o situație dificil de admis, în lipsa unei confirmări doveditoare.

Structura metrică și tonalitatea poemului Fecioara în alb XVI vor fi reproduse de Arghezi în Apă trecătoare (vol. Cuvinte potrivite) și de Ion Pillat în poeziile Primăvară și Toamnă la Miorcani:

 Însă de tresar în tine ochii-atâtor mari mistere;
De te-ai strecurat prin cuibul tainicelor giuvaiere;
De-ascultaşi de ruga nopţii, care-ţi descântase finţa
Ca să-şi mângâie cu tine sihăstria, suferinţa;

De-ţi ieşiră-n drum troiene de vecii şi piatra moartă,
Care trebuie-n strâmtoare biruită-ncet şi spartă,
Tu putuşi întoarce hora-mpotrivirilor şi-a humii
Şi ieşişi măruntă, sfântă, sprintenă, din legea lumii,
Făr’ a pierde niciun fulger, nicio za de curcubeie,
Mişunând în vâlvătaia insului tău de scânteie.

 (fragment din Apă trecătoare)

 *

 Văd un gol de munte-n soare și văd turmele cum urcă;
Tot aud cum latră câinii, cum tălăngile răspund
Când adânc ca vântu-n frunză, când pe ape vii de prund,
După cum cotește drumul mai departe, mai aproape,
Spre lumina de poiană ce prin fagi răzleți încape…

(fragment din Primăvară)


[1] Chiparoși.

Chiparosul este o specie de conifer oriental. Sau: arbore rășinos conifer cu frunze veșnic verzi și cu lemnul rezistent și parfumat. Numele copacului, în latină, este cupressus sempervirens. În neogreacă: kyparissi. În engleză: cypress.

A se vedea: http://ro.wiktionary.org/wiki/chiparos.

Eminescu amintea și el de chiparos într-un refren binecunoscut din Sarmis și Gemenii: „Se clatin visătorii copaci de chiparos/ Cu ramurile negre uitându-se în jos,/ Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ/ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt”.

[2] A se vedea Gianina Maria-Cristina Picioruș, Eminescu și literatura română veche, op. cit., p. 473-480, 499-501.

[3] A se vedea: M. Eminescu, Opere, II, ediție critică îngrijită de Perpessicius, Ed. Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol al II-lea”, 1943, p. 185.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno