Interviuri de conștiință (vol. 1) [23]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a.

***

Pr. Dorin Picioruș: Dar nu vă e dor de…seriozitatea asta?

Prof. Remus Rus: Ba da!…(spus cu tristețe)

Pr. Dorin Picioruș: Nu?!…

Prof. Remus Rus: Ba da!…

Pr. Dorin Picioruș: N-ar trebui să fim pătrunși de această seriozitate în relațiile dintre noi?

Prof. Remus Rus: Ar trebui să fim…

Pr. Dorin Picioruș: Să avem respect, reverență față de ierarhia valorică?

Prof. Remus Rus: …Relația era cu totul și cu totul alta la vremea respectivă…Spiritul german, vechi, al relațiilor dintre oameni…

Pr. Dorin Picioruș: era în oasele teologului…

Prof. Remus Rus: …era specific nouă…De ce era spirit german? Pentru că foarte mulți dintre Profesorii care erau aici[1]…au venit de la Cernăuți…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: …știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…De la Facultatea de Teologie de la Cernăuți[2]

Prof. Remus Rus: Cei de la Cernăuți au venit cu spiritul german de acolo…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că trebuie să spunem că Bucureștiul a apărut după Cernăuți ca facultate[3]

Prof. Remus Rus: Da, Universitatea de la București a existat în secolul al 19-lea[4]…Dar când s-a închis Universitatea de la Cernăuți, profesorii de acolo…

Pr. Dorin Picioruș: au migrat…

Prof. Remus Rus: au migrat, au venit aici…Și au adus și duhul ăla…duhul Cernăuțiului…Austriac, german…Și el se păstra…

Pr. Dorin Picioruș: În relațiile dintre dumneavoastră și subalterni…

Prof. Remus Rus: Și pe urmă mi-au dat să fac Paleografie veche

Pr. Dorin Picioruș: creștină…Slavă?

Prof. Remus Rus: Românească!…Să descifrez manuscrisele românești…Asta n-a fost o problemă [pentru mine]! Pentru că noi, la Sibiu, am făcut, în cadrul Istoriei Bisericii Române, făceam…

Pr. Dorin Picioruș: Slavonă[5]!…

Prof. Remus Rus: Nu! Făceam Paleografie românească…Descifram manuscrise, știi?!…Și-asta m-a făcut să știu să descifrez vechile manuscrise românești.

Pr. Dorin Picioruș: Și acesta e un mare atu pentru un teolog!…

Prof. Remus Rus: După un an de zile…s-a schimbat și rectorul de la vremea respectivă…Care a avut…o ezitare față de mine…Și noul rector mi-a spus: „Dumneata trebuie să faci Greacă și Latină!”…Am acceptat să predau Latină…dar Greacă n-am acceptat. I-am spus că mi-e prea greu ca să predau și Greacă și Latină. Dar tot am predat vreo doi ani de zile și Greacă și Latină…iar apoi m-au numit Lector suplinitor.

Lector suplinitor la…Teologia fundamentală.

Pr. Dorin Picioruș: Deci ați fost de Istoria Religiilor

Prof. Remus Rus: de Latină…apoi Lector la Teologie fundamentală

Pr. Dorin Picioruș: sau Apologetică…

Prof. Remus Rus: sau Apologetică

Pr. Dorin Picioruș: …așa cum o cunoaștem noi [acum]…

Prof. Remus Rus: Deci am predat Teologie fundamentală vreo 4 ani de zile…După care am zis: „Domne, e timpul să reînființăm catedra!…”.

Pr. Dorin Picioruș: Să reînființăm catedra de Istoria Religiilor

Prof. Remus Rus: Și cu relațiile pe care le mai aveam…la departamentul Cultelor…prin unul dintre directorii care erau acolo, la Relații Externe…Eugen Munteanu[6] – Dumnezeu să-l odihnească și pe el! –  m-a ajutat să facem o conferință de Istoria Religiilor. Să înființăm catedra la nivel de conferință. Pentru că, atunci cred că nu aveam nici vechimea necesară pentru ca să ocup postul universitar.

Și așa am reînființat catedra de Istoria Religiilor…și am fost numit Conferențiar suplinitor

Deci, de pe post de Asistent am trecut pe post de Lector…la o altă catedră…și nu am concurat cu alții pentru un post…Am rămas pe postul cu care venisem…fără să iau, cum se spune, pâinea altuia…catedra altuia…Tot ce am făcut, am făcut să ridic același post la o altă treaptă, la o altă treaptă…

Da!…Apoi am dat concurs de titularizare…și m-am titularizat ca și Conferențiar. Iar ca Profesor…

Pr. Dorin Picioruș: Iar catedra [de Istoria Religiilor] în ce an s-a reactivat?

Prof. Remus Rus: S-a reactivat – dacă îmi aduc bine aminte – prin anul 198…și 2…

Pr. Dorin Picioruș: Deci înainte de revoluție!

Prof. Remus Rus: Înainte de revoluție!…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!

Prof. Remus Rus: Am predat Istoria Religiilor până la revoluție…și, după revoluție, imediat, în 1990, când am intrat noi în 1990-1991…

Pr. Dorin Picioruș: în Universitate…

Prof. Remus Rus: am făcut dosarul pentru Profesor plin…

Pr. Dorin Picioruș: pentru profesorat…

Prof. Remus Rus: Da!…Și – după cum era obiceiul atunci – prin Serviciul de Învățământ al Patriarhiei Române – că ei făceau numiri și nu Universitatea – am primit aprobarea Ministerului Învățământului pentru postul

Pr. Dorin Picioruș: de Profesor

Prof. Remus Rus: de Profesor plin…și s-a schimbat, totodată, și titulatura catedrei. Tot Biserica a schimbat titulatura catedrei! La Serviciul de Învățământ au schimbat-o…Și astfel, din Istoria Religiilor a devenit Istoria și Filosofia Religiilor. Și mi-au cerut să nu renunț la conceptul de filosofie, pe care eu îl introdusesem, ca un curs special, în cadrul catedrei de Teologie fundamentală.

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: În Teologie[7] nu s-a făcut deloc Istoria Filosofiei!…

Pr. Dorin Picioruș: Istoria ideilor filosofice…

Prof. Remus Rus: Nu s-a făcut deloc!…Pentru că nu aveam voie să facem Filosofie la Facultățile de Teologie din România. Și mi s-a zis să păstrez vechea structură…Și astfel am făcut o catedră specială pentru Istoria Filosofiei. Și la ea au predat, câțiva ani, profesori de la Facultatea de Filosofie.

Pr. Dorin Picioruș: Și acum s-a desființat!…

Prof. Remus Rus: Iar au desființat-o…Nu știu de ce! Dar există, totuși, la secția Didactică…Teologie Didactică…un curs de Filosofie creștină, pe care încă îl mai predau…tot eu…


[1] La București.

[2] Universitatea de la Cernăuți a funcționat în perioada 1875-1918 având trei facultăți: Teologie, Drept şi Filosofie. Facultatea de Teologie a început să funcționeze cu 7 profesori, printre ei fiind Vasile Mitrofanovici, Eusebie Popovici, Isidor de Onciul și Vasile de Repta. În cadrul facultăţii se studiau următoarele materii: Studiul biblic şi Exegeza Vechiului și Noului Testament, Istoria Bisericii, Dogmatica şi Teologia fundamentală, Dogmatica specială, Teologia morală, Dreptul bisericesc, Teologia practică, Limbile Ebraică, Greacă şi Slavonă bisericească. Durata studiilor era de 8 semestre sau 4 ani, iar limba de predare era germana, cu excepţia Teologiei practice, care se preda în limba română şi ucraineană.

Cf. art. http://mdd.orionmedia.ro/index.php/cultural-mainmenu-37/679-istoria-universitatii-din-cernauti.

[3] Facultatea de Teologie de la București s-a înființat la 12 noiembrie 1881, cf.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Facultatea_de_Teologie_Ortodox%C4%83. Pe când Facultatea de Teologie de la Cernăuți era din 1875.

[5] Cu sensul: grafie chirilică.

[6] Amintit în articolul de aici.

[7] La Facultățile de Teologie din România.

Poezia lui Ștefan Petică [12]

În poemul Fecioara în alb XV, „ea” pare ruptă din paradisul oriental: e „o roză parfumată/ Din valea Șirazului cald”, ochii au „lucirea mărei de Smarald”, iar „În părul tău ca diamantul/ De flăcări negre-ntunecat,/ Și-a revărsat întreg Levantul/ Misterul antic și ciudat”.

E un portret parnasian, construit din simboluri ale Orientului, cu prețioase străluciri levantine.

Nuanțele parnasiene sunt însă adesea resimbolizate de Petică. În versurile lui nu primează interesul pentru prețiozitatea în sine și nici admirația pentru esteticul pur.

În poezia lui, și ceea ce pare că are rol decorativ se resemantizează, devenind simbol abisal.

Imaginea voluptoasă a femeii cu păr de diamant negru și cu ochii precum marea de smarald este brusc diafanizată: „Și când în seri de primăvară/ Treci singuratecă, încet,/ Pari o visare dulce, clară,/ Elegiacă de poet”.

Scânteierile febrile, smaraldii și diamantine, se topesc în aerul unei visări.

Șeherezada devine un poem.

Reverberațiile frumuseții orientale, în culori orbitoare, se sting în „amurgul rece de fiori”.

Elegia poetului îi domolește parfumurile și temperamentul culorilor.

Situația este identic reiterată după modelul liricii lui Bolintineanu[1].

Poeții români (cu excepția lui Macedonski) diluează pretențiile voluptății meditaraneene sau levantine.

Bolintineanu le strecura prin sita unui cer orbitor de frumusețe eternă și prin sugestia diafanității florilor și a miresmelor: un mod de a volatiliza voluptatea.

Paradisul lui Ștefan Petică – „redus” la dimensiunile unui simbol: al grădinii edenice – stă sub semnul candorii și al inefabilului: „Și în grădina ce visează/ Sub adierile de vânt/ E numai un parfum de rază/ Și viersul lin al unui cânt”.

Din acest peisaj s-au șters formele voluptății, cu rezonanța lor cromatică și cu greutatea pe cântar a prețiozității, rămânând numai linia lină, pură, a orizontului transcendenței: „un parfum de rază”.

Paradisul oriental se deosebește de cel al tradiției poetice românești, care, la rândul ei, aparține tradiției spirituale ortodoxe, adeptă a hieratismului pictural și a simbolismului plastic.

Petică se situează, în această privință, în linia lui Dosoftei, a lui Bolintineanu și Eminescu, integrându-se, în același timp, unui curent poetic predominant al epocii sale.

El stilizează/ simplifică viziunile lui Bolintineanu, dar a reținut de la acesta câteva elemente esențiale: distilarea contururilor ferme ale feminității în imaginile simbolice ale crinului și rozei/ trandafirului, precum și volatilizarea lor în mireasma sentimentului elegiac, a nostalgiei edenice, a melancoliei după rafinamentul intuit al frumuseții paradisiace.

Această tenacitate plastică și poetică, pe care o exprimaseră predecesorii săi, Petică o restilizează pentru a deveni proprie liricii moderne simboliste.

De aceea, la el, „figura clară” a femeii este ilustrată astfel: „o fină marmor-ntr-o seară/ De o tristețe ideală” (Fecioara în alb XIX).

Marmura nu mai este…sculpturală. Toate caracterisiticile ei s-au metamorfozat: este fină, plasticizată de lumina difuză a serii, redefinită de tristețe.

Tristețea este ideală, nu marmura.

Tristețea care taie marmura și sculptează idealul definește și întrupează arta.

Arta nu rezidă în perfecțiunea sculpturii sau a picturii sau în perfecțiunea prozodică a poeziei…ci în sentimentul și viziunea care o nasc.

E o credință a marilor poeți români care străbate veacurile.

În mod paradoxal, căutând muzica desăvârșită a poeziei, simboliștii doreau să demonstreze tocmai…insuficiența materialului poetic.

Ritmurile perfecte sugerau nu atingerea idealului, ci, dimpotrivă, nedesăvârșirea poeziei ca „artă/ tehnică”.

De aceea, „Cântarea care n-a fost spusă/ E mai frumoasă ca oricare” (Când vioarele tăcură III).

În experiența erotică, de asemenea, Petică formulează un ideal îndepărtat al neprihănirii sufletești, al frumuseții morale și spirituale (ca și Eminescu, de altfel):

Ah, de-am fi mers pe drumul vieții
În mâini cu albe flori de crini,
Pierduți în zarea dimineței,
Cu visuri blonde-n ochi senini!

Ne-am fi pierdut în adorarea
Eternei sfinte simfonii
Ce-ar fi vărsat-o depărtarea
Pe fruntea noastră de copii.

(Fecioara în alb XIX)

„În mâini cu albe flori de crini” este un vers cu valențe iconice: Sfântul Arhanghel Gavriil poartă o floare de crin în mână în fața Maicii Domnului, în icoana Buneivestiri.

În icoanele tradiționale ortodoxe, această ramură de crin înflorită este foarte subtil sugerată. E foarte stilizată, fiind reprezentată printr-o trăsătură de penel.

Ea iese în evidență doar în pictura mai nouă[2]:

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

 Iar eterna simfonie sfântă este cea a corurilor angelice.

O auzea și Eminescu: „Muzica sferelor: Seraphi adoară / Inima lumilor ce-o încongioară, / Dictând în cântece de fericire / Stelelor, tactul lor să le inspire” (Ondina).

O muzică mistică

Simfonia lui Wagner e depășită de „adorarea” unei arii celeste a simfoniei/armoniei lumilor, din partea unui „trist și dornic pelerin”, însetat de senzații veșnice, iar nu de experiențe pasagere.


[1] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Epilog la lumea veche, I. 1, Teologie pentru azi, București 2014, p. 709-734, http://www.teologiepentruazi.ro/2014/01/11/epilog-la-lumea-veche-i-1-editia-a-doua/.

[2] Sursa: http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/crinii-maicii-domnului-kefalonia-125544.html.