Zi: 4 aprilie 2014

Iubiții mei,

pomenind-o astăzi pe Sfânta Maria Egipteanca, pomenim o desfrânată transfigurată!

Pe care Maica Domnului, în mod minunat, o convinge să se nevoiască spre iertarea păcatelor ei…nu 3 zile, nu 5 ani…ci 47 de ani în pustie.

Căci nu vreun propovăduitor al Bisericii, episcop sau preot a convertit-o…nu vreun creștin cu atenție și iubire de oameni a convertit-o la dreapta-credință…ci însăși Maica Domnului, care i-a vorbit printr-o icoană a ei.

Și asta e dramatic!…

E înfiorător…

Pentru că, dacă Biserica nu are voci care să te convingă spre mântuire, dacă nu are propovăduitori dumnezeiești și nici ortodocși atenți, iubitori de oameni, care se pătrund de dramele oamenilor…atunci oamenii nu au nicio șansă la mântuire.

Ci doar în mod excepțional, dacă înțeleg ei, bând până la fund cupa fărădelegilor, că asta nu e viață…că nu așa e viața…ci cer, cu disperare, mântuirea de la Dumnezeu…și o primesc în dar de la El.

Însă mântuirea ar trebui să vină prin auzire și prin vedere.

Lumea ortodoxă ar trebui să fie plină de oameni Sfinți, de oameni în fața cărora să-ți vină să te pleci până la pământ…pentru că lumea ortodoxă e poporul Bisericii, e poporul umplut de harul Treimii și el ar trebui să fie viu, prea viu, plin de har și nu asfixiat de indiferență!

Iar dacă Dumnezeieștii Părinți au găsit de cuviință ca Sfânta Maria Egipteanca să fie emblema duminicii a 5-a din Postul Mare, au făcut asta tocmai pentru a ne arăta că imposibilul, dimpreună cu Dumnezeu, e minunat, e extraordinar.

De ce nu dăm nicio șansă oamenilor decăzuți?

Pentru că ne credem „sfinți”. Niște „sfinți” lamentabili…

Avem o părere prostesc-de-bună despre noi…pentru că am uitat că noi suntem ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu și nu pentru că „am fi meritat”, cu ceva anume, Sfântul Botez și intrarea noastră în Biserică.

Și pentru că nu conștientizăm mai deloc marele har al mântuirii noastre, primit în dar de la Dumnezeu, tocmai de aceea tratăm cu o nefirească indiferență…mântuirea oamenilor.

Însă, pentru mântuirea oamenilor…pentru ca oamenii să se mântuiască…Dumnezeul treimic lucrează din veci la acest lucru!

Lucrarea lui Dumnezeu e binele veșnic al umanității. Pentru că Dumnezeu se gândește la binele nostru real, abisal, continuu, veșnic…și utilizează toate metodele Lui pentru ca să ne scoată la lumină, la cunoașterea slavei Sale.

Tocmai de aceea, Dumnezeu nu privește pe nimeni ca pe un rebut!

Nu privește niciun om ca pe un rebut…după cum nu gândește nicio floare…niciun fir de iarbă, nicio armonie cromatică…nicio lege a vieții noastre ca fiind „în plus”.

Ci toate ale Lui sunt bune…spre binele nostru…spre adevăratul nostru bine…chiar dacă noi înțelegem mai mult sau mai puțin miop lucrurile care țin de persoana noastră și de lumea din jurul nostru.

De ce Sfânta Maria Egipteanca acum, azi…și de ce e numită ea Cuvioasă, când nu a fost niciodată monahie?

Pentru ca să ne spună că nimic nu e imposibil, că din orice iad te poți ridica până la cea mai mare sfințenie și că femeia e tot la fel de ascetică ca și bărbatul. E cinstită o femeie, singura femeie pomenită în Postul Mare, în vreo duminică, pentru ca să ne bată obrazul, nouă, bărbaților, asupra a ce înseamnă ascultare de Dumnezeu. Dar, pe de altă parte, ea este Cuvioasă, e adevărata Monahie, pentru că e monahie după viață și nu după haină.

Iar Dumnezeu, din fericire, nu se uită la hainele noastre…și nici la ce viață avem acum, azi, ci se uită la potențialul nostru. La resursele noastre interioare, neconștientizate de noi și scoate miere din piatră.

Și El izvorăște izvor de har acolo, în inima plină de desfrânare și de ură, de invidie și de lașitate, de nesimțire și de bădărănie, dacă omul crede în El…pentru ca să ne facă pe toți să gândim paradoxal. Să gândim că omul devine ceea ce vrea…și că, dimpreună cu Dumnezeu, omul devine o ființă îndumnezeită, incomparabil de frumoasă.

Însă, pe zi ce trece înțeleg tot mai mult, că sunt puțini creștinii-ortodocși înviați duhovnicește de Dumnezeu Însuși. Suntem mulți botezați ortodox, suntem mulți care credem că înțelegem lucrurile…dar suntem departe de Dumnezeu în mod real, pentru că slava Lui nu locuiește în noi.

Și de aceea mulți își închipuie că „cred”, că au „o viață creștină”, pentru că au imaginații despre Dumnezeu…dar nu întâlniri reale cu El. Căci dacă s-ar fi întâlnit, măcar odată, cu El, ar fi fost profund schimbați, ar fi fost umpluți de sfințenie, de frumusețe, de gânduri luminoase…care nu se pot găsi de la sine în oameni.

În aceasta constă trăsătura ortodoxului adevărat: că e un om schimbat de Dumnezeu!

Și nimeni nu poate plagia schimbarea lui Dumnezeu, pentru că nici nu înțelege în ce constă…

Însă schimbarea Celui Preaînalt din om constă în umplerea omului de gânduri și de simțiri și de înfiorări dumnezeiești…prin care începi să trăiești, să gândești, să acționezi potrivit mișcărilor harice ale lui Dumnezeu din tine…și nu după voia ta.

Și de aceea o vedem pe Sfânta Maria Egipteanca acționând într-un mod cu totul surprinzător…contrar vieții de mai înainte…intrând în Biserică…mergând în pustiu…umplându-se de evlavie…luptându-se cu patimile și apoi trăind dumnezeiește, fiind plină de mult har…tocmai pentru că se lăsa condusă de Dumnezeu.

O astfel de viață harismatică, condusă de Dumnezeu pas cu pas, însă nu este o excepție ci e viața ortodoxă cotidiană din Biserică. Oricare dintre noi am putea trăi la fel, pe măsura noastră, dacă ne-am lăsa purtați de Dumnezeu, învățați de El, ce să facem în fiecare clipă.

Și Dumnezeu ne-ar învăța uluitor de multe lucruri…dacă L-am credita ca Știutor al binelui nostru.

Însă, dacă nu ne încredem în El, tocmai de aceea…nu ne credem buni de conlucrarea cu Dumnezeu, adică de mântuirea noastră.

Ne credem buni de Iad, ne credem proști, ne credem neimportanți, ne credem ratați, cu totul ratați…și de aceea nu ne dăm șansa mântuirii, care e împlinirea noastră reală.

Căci dacă ne-am crede proprii lui Dumnezeu, proprii relației cu El, așa cum El dorește și vrea să fim…am trăi întru sfințenie, am considera păcatul drept cea mai mare dramă și urâțire a noastră…și ne-am spăla zilnic de păcat ca de cea mai mare necurăție a noastră.

Iar Sfânta Maria e pusă în fața noastră ca exemplu, ca se poate, drept: încercați și voi!, pentru că viața sfântă e viața ortodoxă, e viața bisericească și nu o lucrare excepțională a omului.

Însă omul trupesc/ secular/ neînduhovnicit privește sfințenia ca pe o excepție și viața la întâmplare ca pe normalitatea omului…tocmai pentru că el nu iubește să se îmbisericească, să se transfigureze. Nu dorește să fie mădular mistic al lui Hristos, nu vrea să se umple de slava Prea Sfintei Treimi, pentru că nu se crede important pentru cineva dintre oameni…darămite pentru Dumnezeu.

Însă Dumnezeu vrea să ne credem importanți pentru El! Cei mai importanți!

Vrea să ne intre bine în cap faptul că El S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră și că Biserica și lumea și existența și veșnicia sunt făcute pentru noi, pentru ca noi, dimpreună cu Îngerii Lui, să fim plini de slava, de prezența lui Dumnezeu pentru veșnicie.

El vrea să ne ducă la Crucea Lui și la Mormântul Lui și la Învierea Lui…pentru ca să ne arate că Viața calcă moartea în picioare, că toate se umplu de lumina Lui, de singura lumină necreată și veșnică, de slava Lui, pentru ca toate să se transfigureze.

Altfel ce ar fi viața noastră, decât viață de râmă, dacă după moarte nu ar veni viață, viață veșnică?

Dacă nu trăim veșnic, de ce să mai trăim?

Și cum să trăim, pentru veșnicie, ca niște urâți și ca niște triști și nu ca oameni plini de har, de frumusețe, de iubire, de sfințenie?

De aceea, duminica de azi e o duminică frumoasă, biruitoare, pentru că e despre o femeie plină de frumusețe. Atât de plină de frumusețe, încât unii teologi, chiar și ortodocși (vai lor!) au socotit că e „ireală”…că „personajul” nu există, că e „o ficțiune”…asta tocmai pentru ca să nu încerce și ei sfințenia…

Dar dacă vrem să încercăm sfințenia…dacă trăim în ritmurile ei transfiguratoare, atunci mergem să Îl întâmpinăm pe Domnul cu stâlpări în mâini…și mergem împreună cu El la suferință…la Mormânt…la ieșirea Lui întru slavă din Iad…pentru ca să trăim din plin și să le confirmăm și altora că Dumnezeul nostru e Dumnezeul viilor și nu al morților, că e un Dumnezeu copleșitor și dezarmant, a Cărui slavă cutremură întreaga creație cu frumusețe veșnică.

Și când frumusețea te cutremură și nu urâțenia…atunci știi slava lui Dumnezeu, Îl cunoști pe Dumnezeul Cel viu, Care e viața noastră și te bucuri dimpreună cu El, atât în durerile cât și în fericirile tale.

Iubiți confrați, Sfânta Maria Egipteanca e dovada că nu avem dreptul să ne îndoim de mila lui Dumnezeu!

Oricât am fi greșit…orice am fi făcut…e nădejde de mântuire pentru noi!

E nădejde de mântuire dacă ne pocăim…dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne cutremure cu mila Lui, cu iertarea Lui, cu frumusețea Lui.

Și dacă ne place viața, dacă ne place viața plină…atunci viața plină e viața evlavioasă, e viața cu Dumnezeu, care e plină de surprize incredibil de frumoase și de sfinte.

Dumnezeu să ne lumineze asupra a ceea ce suntem noi și ceilalți, să ne întărească în postul nostru, să ne încurajeze în necazurile noastre, să ne bucure în așteptările noastre!

Pentru că El, viața și nădejdea noastră, e mereu cu noi și nu e nimeni împotriva noastră! Amin.