Din poezia Triodului [2]

Pe toată perioada Postului Mare, până în Săptămâna Patimilor, se citesc paremii de la Facere, din Pilde și de la Isaia.

Fragmentele sunt astfel alese încât să reiasă limpede, de la bun început, că Cel ce S-a născut în iesle („Boul își cunoaște Stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște” – Is. 1, 3; Triod, p. 122) este Cel ce a fost la început („la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” – Fac. 1, 1; Triod, p. 126) și Înțelepciunea care a zidit lumea este Hristos întrupat („Înțelepciunea care strigă pe uliță și în piețe și ridică glasul Său” – Pilde 1, 20; Triod, p. 127).

Isaia vorbește profetic despre Mesia, dar și despre mânia Lui, în istorie și la sfârșitul istoriei, Facerea despre zidirea lumii și despre câte au urmat, iar Pildele despre ascultarea și iubirea de Dumnezeu.

Puse astfel în paralel, textele se completează de minune, formând un tablou cuprinzător al prezenței lui Dumnezeu în viața oamenilor și a universului, din trei perspective diferite: narativă, profetică și parabolică/ alegorică.

Această diferență de perspectivă pare că e menită să sublinieze contrastele, însă tocmai lipsa unicității unghiului de vedere scoate în evidență identitatea adevărului mărturisit în toate cele trei contexte.

De multe ori, fragmentele apar într-o completitudine magistrală (pe care autorii Triodului doar o scot la lumină). Spre exemplu, între p. 186-188, se află paremiile de la Facere (2, 20 – 3, 20) și de la Pilde (3, 19-34).

Textul din Facere începe cu: „Și a pus Adam nume tuturor animalelor și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice”. Continuă cu relatarea celor despre aducerea în ființă a femeii și despre căderea protopărinților și sentința dreaptă a lui Dumnezeu pentru nepocăința lor. Și se termină astfel: „Și a pus Adam femeii sale numele Eva…”.

Textul scoate în evidență înțelepciunea primului om, pe care și-a pierdut-o păcătuind, dar pe care Dumnezeu nu i-a retras-o nici după cădere.

Iar fragmentul din Pilde începe astfel: „Prin înțelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înțelegere a întărit cerurile. Prin știința Sa a deschis adâncurile…”. Și continuă cu îndemnuri la înțelepciune.

Înțelepciunea a zidit lumea, iar lipsa ei l-a a făcut ca protopărinții să piardă Raiul.

În altă parte se citează Is. 5, 7-16, în care este vorba despre „via Domnului Savaot”, adică despre poporul lui Dumnezeu. Numai că poporul a uitat că mai are și suflet, iar Prorocul Domnului îi anunță:

„Vai vouă care clădiți casă lângă casă și grămădiți țarini lângă țarini […] Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi îmbătătoare […] Cei care doresc, la ospețele lor, chitară, harpă, tobă, flaut și vin, ei nu iau în seamă faptele Domnului și nu văd lucrurile mâinilor Sale [s. n.]. Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie” și „chiotele de veselie” se vor coborî în Iad, pentru că „Dumnezeu cel Sfânt este Sfânt prin dreptatea Sa”.

Până acum nu am remarcat cuvintele: „ei nu iau în seamă faptele Domnului și nu văd lucrurile mâinilor Sale”.

Însă „lucrurile mâinilor Sale” sunt „cerurile”, conform Ps. 8, 3 („privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat”). Iar „faptele” lui Dumnezeu sunt „cerul și pământul”, pe care le-a făcut El „la început” (Fac. 1, 1).

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria [firmamentul]” (Ps. 18, 1).

„Pusu-l-ai pe dânsul [pe om] peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui: oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului; păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor” (Ps. 8, 6-8).

Și acestea sunt faptele Lui. Adică: „cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele” (Ps. 145, 6).

Ne întoarcem la Is. 5, 12: se pogoară în Iad cei ce păcătuiesc pentru că „nu iau în seamă faptele Domnului și nu văd lucrurile mâinilor Sale”.

Și iată-l pe Sfântul Isaia propovăduind evreilor ceea ce Sfântul Pavel va spune romanilor: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi” (Rom. 1, 20).

Cartea lumii sau Biblia cosmică e un îndreptar nu doar pentru că l-au urmat Sfinții Avraam, Melchisedec, Iov și Moise, depărtându-se de comunitatea cu păgânii sau descoperind adevărata închinare la Dumnezeu. Dar ea este o lege dumnezeiască, înscrisă în cer și pe pământ, pe care e obligat să o cunoască și să o înțeleagă și poporul care are Legea.

Modul de așezare a acestor paremii în Triod scoate în evidență și semnificații care nu sunt la fel de ușor de văzut dacă nu se coroborează sensurile cărților scripturale între ele.

În literatura română, numai Eminescu a creat o operă după acest tipar literar al Bibliei, în care semnificații absconse să se lămurească prin apelul la alte contexte din opera sa.

Despre simbolismul cosmic, despre cartea lumii care se citește „de la facerea lumii”, insistă să vorbească toată literatura română „veche”, dar și Eminescu și poeții moderni.