Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica [11 aprilie 2014]

Iubiții mei,

astăzi seară, slujind Acatistul Sfântului Ierarh Calinic, l-am simțit pe el prezent!

L-am simțit în mine și în afara mea, acoperindu-mă și întărindu-mă, învăluindu-mă cu prezența sa duhovnicească, care avea aceeași amprentă personală, pe care am simțit-o când i-am sărutat Sfintele Moaște și i-am văzut Sfintele sale Icoane.

Pentru că el vine să ne încredințeze, pe toți cei care ne rugăm lui cu încredere fiască, de faptul că e cu noi, că ne ascultă, că ne acoperă, că ne îndrumă, că ne călăuzește pe calea mântuirii.

De aceea, e fericit cel care poate spune că „noi ne simțim bine sub cârja păstoriei tale”! E vorba de stihul al 6-lea, de la Icosul al 8-lea, al Acatistului său.

Pentru că te simți bine sub cârmuirea unui arhiereu, când îl simți un Părinte real, iubitor, înțelept, frumos duhovnicește…când îl simți un sprijin în viața ta…și nu un om indiferent față de tine.

Căci indiferența ucide și nu dă viață!

Însă Sfântul Calinic e tot mai atent acum față de noi, ca membru al Împărăției lui Dumnezeu, pentru că știe, din destul, cât poate ajutorul, cât poate sprijinul duhovnicesc, cât poate rugăciunea păstorească față de cei credincioși. Față de cei care caută, caută și iar caută alinare, sprijin, întărire în viața lor.

Mult timp m-a urmărit privirea lui scrutătoare, adâncă…care îmi vedea sufletul…din această frescă…făcută în timpul vieții sale.

Sfantul Ierarh Calinic, fresca

Știam amănunte din viața sa, severitatea sa, chinurile sale, harismele sale…însă ochii lui mă urmăreau. Mă urmăreau adesea…

Până când, de la un moment dat, severitatea lui a devenit în mine tot mai dulce…el tot mai umbritor…dulce umbritor…pentru că galbenul Sfintelor sale Moaște mi l-a făcut tot mai dorit.

Și am ajuns să îl simt tot mai aproape de Icoana de față:

Sfantul Ierarh Calinic, fresca

Pentru că în Împărăția lui Dumnezeu Sfinții tot cresc în bunătate și delicatețe și ne umplu, tot mai mult, de starea lor reală de acum…de starea lor de suflete aflate în slava lui Dumnezeu.

Însă e nevoie, mare nevoie…să simți contactul direct cu Sfinții. Să le vezi chipurile iconizate, să le săruți Sfintele Moaște, să le cunoști viața, să îi simți în rugăciune, să îi cunoști în vedere dumnezeiască.

Pentru că atunci ei nu mai sunt doar nume…simple nume din calendar…sau oameni din trecut…ci oameni de acum…oameni cu care tu ai intimitate, ai prietenie…care te vizitează și te întăresc.

Așa stând lucrurile, Biserica nu e o parte în cer și o altă parte pe pământ…și între Împărăție și aici e o prăpastie…ci în experiența ortodoxă cotidiană, Biserica e deopotrivă în cer și pe pământ, pentru că Împărăția lui Dumnezeu se întrepătrunde cu istoria și cu viața noastră.

De ce? Pentru că Biserica pregătește lumea și întregul cosmos, pentru ca istoria să intre în veșnicie.

Biserica pregătește întreaga creație pentru comuniunea veșnică cu Creatorul ei, cu Dumnezeul treimic. Sau Dumnezeul treimic, prin Biserica Sa, ne învață pe toți că sensul vieții noastre e transfigurarea duhovnicească.

Iar transfigurarea duhovnicească nu e o simplă metaforă ci o realitate ontologică.

Pentru că trupul Sfântului Ierarh Calinic nu a ajuns așa cum e acum, frumos și duhovnicesc, plin de har și de sfințenie…după moarte.

Nu, nu după moarte s-a transformat în această stare!

Ci din timpul vieții sale pământești, atât sufletul cât și trupul său, umplându-se de har…au devenit astfel de frumuseți dumnezeiești.

Astăzi, el a venit la mine cu sufletul său îndumnezeit!

A venit și s-a unit cu sufletul și cu trupul meu în rugăciune.

M-a iradiat cu slava sa dumnezeiască, cu slava Dumnezeului treimic, de care el este plin.

Dar altădată eu am mers la trupul lui îndumnezeit și m-am închinat lui…dar și acolo am simțit aceeași prezență personală, modul său personal…și raportarea sa personală față de mine.

Pentru că unirea sufletului său, prin har, cu trupul său, e reală – deși sufletul său e în Împărăția lui Dumnezeu iar trupul său e în Biserica Mănăstirii Cernica – și experimentată de toți cei care vin și se închină Sfintelor sale Moaște.

Așa că față de el și față de toți Sfinții, fiecare dintre noi putem să ne apropiem…și să îi cunoaștem în mod personal.

Și nu într-un mod inconștient sau făcând cine știe ce exerciții fizice ne apropiem de el…ci rugându-ne lui și chemându-l pe el în viața noastră.

Simplu și la obiect!

Dacă i ne adresăm lui în mod direct, cu multă sinceritate, din toată inima…vă asigur că Sfântul Ierarh Calinic, precum și oricare alt Sfânt al Bisericii Ortodoxe, vă va răspunde în mod minunat. Își va arăta…și își vor arăta prezența în viața dumneavoastră.

De aceea, nu există Sfinți „mai folositori” și „mai puțin folositori” ci doar o indiferență crasă, a noastră, față de majoritatea Sfinților și o evlavie doar pentru unii. Cel mai adesea foarte puțini.

Însă cine iubește puțini Sfinți…și puțin, cu zgârcenie…tocmai de aceea nici nu se bucură de mari experiențe în compania Sfinților.

Și asta nu pentru că Sfinții nu sunt darnici…ci pentru că noi nu dorim să vedem cât sunt ei de darnici.

De-a lungul timpului am citit și am stat de vorbă cu oameni care l-au cunoscut în mod personal pe Sfântul Ierarh Calinic. Adică oameni care l-au văzut în vedenie, care au fost tămăduiți de el, din care el a scos demoni, pe care el i-a tămăduit și povățuit.

Și mi-am dat seama că toată această prietenie față de el, comuniune cu el au avut-o…în mod principal pentru că i-au văzut Sfintele sale Moaște…și acestea i-au îndemnat să i se roage.

Adică am înțeles cât de important e să vezi, să simți, să stai lângă…ceva care le-a aparținut Sfinților, adică lângă trupul, hainele, cărțile lor…și să mergi în locurile unde ei, Sfinții, au trăit…pentru ca să te umpli de dorul de a fi în comuniune cu ei.

Astfel înțelegem ura demonilor și a oamenilor necredincioși pe Sfintele Moaște. Pentru că ele nu sunt numai mărturii ale sfințeniei lor ci și canale de har și cărți de împrietenire cu Sfinții.

Și cine îți urăște trupul, îți urăște și sufletul.

Însă cine te iubește, cine te dorește…te vrea cu totul, cu toată istoria ta, cu tot ce ești și ai făcut tu, pentru că cine te iubește…vede ce ai devenit tu prin tot ceea ce ai făcut în viața ta.

Însă cine te iubește…te vrea și înduhovnicit.

Te vrea viu pentru veșnicie.

Și nu poți fi viu…dacă nu ești Sfânt.

Așa că cine nu ne vrea Sfinți ci ratați, pramatii, scursuri ale societății…nu ne vrea după cum ne vrea Dumnezeu și după cum ne vor Sfinții Lui. Pentru că Maica Domnului, toți Sfinții și toate Puterile cerești ne vor plini de slava lui Dumnezeu, de care și ei sunt plini.

Însă, dacă Sfântul Ierarh Calinic arăta astfel și pe când era cu noi, în istorie…iar contemporanii lui nu l-au văzut astfel…atunci nu l-au văzut deloc. Nu l-au văzut așa cum îl vedea Dumnezeu…

Iar Dumnezeu îl vedea ca pe robul Său, îl umplea de daruri și de harisme, de multă înțelepciune dumnezeiască, adică de teologie practică, îndumnezeitoare.

Însă și Calinic, Monahul și apoi Ierarhul, știa ce lucrează Dumnezeu în el!

Nu era îndumnezeit cu forța ci prin împreună-voirea și lucrarea lui cu Dumnezeu.

De aceea mântuirea noastră e conștientă, e personală, e interioară, se lucrează continuu în noi, e umplere continuă de har și de înțelepciune, e dobândire de noi și noi virtuți și harisme și nu un vacuum spiritual.

Mântuirea noastră e taina împreunei-locuiri cu Dumnezeu, a purtării slavei lui Dumnezeu în noi înșine și a continuei noastre învățări de către Dumnezeu.

Tocmai de aceea Calinic avea vedenii, a auzit glas ceresc, care l-a anunțat că nu va muri din cauza otrăvii ci va ajunge ierarh și i s-a vestit ziua morții.

El știa cine este! Ce taină se lucrează în el! Ce făcea Dumnezeu în el pe fiecare zi! Adică taina învierii noastre.

Și pe noi, pe fiecare dintre noi, Dumnezeiescul Calinic, Părintele nostru, ne poate învăța, de asemenea, cât de frumoasă e libertatea duhovnicească, cât de scumpă e curățirea de patimi, ce mare har e rugăciunea continuă, ce mare binefacere e postul duhovnicesc, ce măreție fără seamăn e viața sfântă, ortodoxă, viața bisericească.

El ne poate fi Prieten, Părinte, Ierarh cu adevărat.

Pentru că numai de la Ierarhii Sfinți poți învăța ce înseamnă Ierarhul adevărat și de la realii Părinți duhovnicești poți învăța ce înseamnă delicata și reala relație duhovnicească și de la Mamele duhovnicești poți învăța reala și dumnezeiasca delicatețe și sfială și generozitate, care ar trebui să emane din noi.

Pentru că ceea ce convinge pe cineva…e ce emană din tine.

Ce emană din tine când nu spui nimic

Iar dacă oamenii, la Biserică sau la muncă, pe stradă sau unde ne mai întâlnesc…văd că noi, „oamenii Bisericii”, avem fețe rele, răutăcioase, perverse, hoațe, lipsite de evlavie…nu vor crede niciun cuvânt din ce le spunem noi…

De aceea suntem farisei în ochii lor.

De aceea ne vorbesc de rău.

Pentru că simt cine suntem noi cu adevărat…iar cine suntem suntem!

Astfel, dacă vrem să fim frumoși cu adevărat…trebuie să spălăm paharul pe dinăuntru și nu pe dinafară!

Trebuie să ne facem curățenie continuu în noi…dacă vrem să emane din noi har și nu falsitate.

Iar dacă e har…dacă e har și credință dreaptă și fapte evlavioase în noi…și grijă la detalii în relațiile cu oamenii…atunci Dumnezeu e cu noi…și El face în noi adevărata curățire, adevărata sfințire, adevărata înfrumusețare a ființei noastre.

Care nu se diminuează în timp…ci crește tot mai mult…

De aceea, toți câți cunoaștem viața Sfântului Calinic, viața lui de pe pământ…să ne dorim să îl cunoaștem și așa cum este acum!

Pentru că este incomparabil mai frumos și mai sfânt și mai delicat cu noi ca atunci când trăia pe pământ.

Dumnezeul nostru treimic, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic, Părintele nostru, să ne dea tuturor pătrundere duhovnicească și bucurie în tot ceea ce facem. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Poezia lui Ștefan Petică [13]

Next

Interviuri de conștiință (vol. 1) [32]

2 Comments

  1. Claudiu

    „Dar altădată eu am mers la trupul lui îndumnezeit şi m-am închinat lui”
    Va rog sa ne relatati mai multe despre aceasta inchinare facuta Sfantului Calinic , „lui” nu trebuia sa fie „Lui”?

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Credeți că aș putea să Îl confund pe Dumnezeu…cu Sfinții Lui?

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén