Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a.

***

Pr. Prof. Adrian Gabor: Iar dacă securiștii inventau și criticau [fără probe], iată că există și unii care prezintă distorsionat anumite evenimente…

Pr. Dorin Picioruș: Sau unidimensional…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Da, unidimensional!…Pentru că nu au înțeles fenomenul, n-au înțeles evenimentul. Și, în mod automat, cred că era mai ușor [ca Patriarhul] să dea cu pumnul în masă în fața conducătorilor politici și să spună: „Eu sunt Patriarh, tu ești  politician, nu avem nicio legătură!”. Însă într-o atare situație Biserica ar fi suferit și mai mult decât acum.

Numai că la noi s-a stabilit un modus vivendis[1] [între Biserică și Stat în epoca comunistă], după expresia Înaltului Bartolomeu Anania. O modalitate a lui Justinian de a întreține relații cu Statul.

Pr. Dorin Picioruș: Sunt de acord!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Se susținea asta [la nivel de discurs]…dar niciodată nu s-au făcut…

Pr. Dorin Picioruș: concesii…

Pr. Prof. Adrian Gabor: concesii atât de mari, importante, pe linie doctrinară

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: sau pe linie cultică. Iar informațiile false care circulă prin intermediul unor jurnaliști…al posturilor de televiziune, al oamenilor neinformați, precum că s-ar fi trădat

Pr. Dorin Picioruș: credința ortodoxă

Pr. Prof. Adrian Gabor: sau Spovedania, secretul Spovedaniei…nu sunt acuzații care să stea în picioare. Pentru că sunt unul dintre cei care am citit multe dosare…dar au citit și alții, mai ales consilierii din CNSAS[2] și nu au găsit așa ceva. Astfel că aceste critici vehemente, ale unor membri din societatea civilă, care au o imagine proastă și care permanent atacă Biserica,

Pr. Dorin Picioruș: în mod sistematic

Pr. Prof. Adrian Gabor: sistematic, nu au fundament. Pe de altă parte, nu s-a făcut niciun compromis la nivel de învățătură de credință. Nu s-a făcut niciun compromis liturgic. Faptul că la slujbe…și, în special, la Sfânta Liturghie, se pomeneau conducătorii statului, era și este un fapt tradițional și nu o invenție recentă. Această pomenire a început odată cu Liturghiile. Și ea există în tradiția greacă, în cea slavă…există la toți ortodocșii.

Pr. Dorin Picioruș: Iar o cercetare istorică asupra Liturghiei dovedește că peste tot, în Ortodoxie, conducătorii au fost pomeniți la slujbe. Ne rugăm pentru ei…fără ca prin asta să căutăm favoruri speciale de la conducători.

Pr. Prof. Adrian Gabor: Iar cele mai frumoase și mai complete [rugăciuni pentru toți oamenii, inclusiv pentru conducători], să zicem, sunt cele din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Iar dacă s-au făcut concesii…s-au făcut în domeniul administrației. Nu se putea face nimic împotriva Statului…când Biserica a pierdut terenuri, când a pierdut clădiri, când și-a pierdut mijloacele de producție prin intermediul cărora putea să obțină fonduri pentru activitățile sale.

Pr. Dorin Picioruș: S-a produs ceva ca pe timpul lui Cuza…dar la un nivel mult mai extins…mult mai mare…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Da, e adevărat!…Dar și pe timpul lui Cuza[3], secularizând averile mănăstirești, el a oprit cam cinci optimi – nu știu dacă procentul este corect – din bogăția țării, care mergea

Pr. Dorin Picioruș: afară…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Și una este ideea de danie[4]…și altceva au fost daniile domnitorilor către Lăcașurile Locurilor Sfinte, inclusiv către Sfântul Munte Athos. Numai că se ajunsese la faptul ca Mănăstirile românești închinate să aibă terenuri imense, aproape cât boierimea.

Pr. Dorin Picioruș: Numai că erau deținute de alte țări…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Și aceasta e o paralelă –  pe care o folosesc adesea în discursurile mele – cu situația care se crease în Anglia. La începuturile secolului al XVI-lea două treimi din veniturile Angliei mergeau la Roma. Iar divorțul și recăsătorirea lui Henric [al VIII-lea][5] a fost doar un prilej pentru ca Biserica Angliei să se rupă de Roma. Pentru că latura economică e foarte importantă.

Și nu contest faptul că Cuza era mason și că răspândea ideile Revoluției Franceze[6].

Însă el, prin secularizarea averilor mănăstirești, a venit în sprijinul Bisericii noastre dar și a poporului român.

E adevărat: și Biserica noastră, atunci, a pierdut o serie de terenuri! Însă s-a stopat totodată și ieșirea veniturilor în afara țării…

Dar să revenim la problematica noastră!…Și cred că, pe viitor, e bine ca cercetările să se continue în privința situației din perioada comunistă și, mai ales, în ceea ce privește perioada de început. Căci atunci a fost perioada martirajului. Și acestă perioadă, cu evenimentele ei, trebuie să se prezinte în funcție de izvoare, într-o nouă lumină, cea mai apropiată de adevăr și de obiectivitate.

Pr. Dorin Picioruș: Tot ceea ce știm noi acum, din sursele CNSAS, ne ajută pentru cercetare? Spre exemplu, dacă viitorii teologi ai istoriei, vor cerceta numai și numai ce e acolo, vor ajunge la o imagine reală sau mai trebuie să le coroborăm și cu alte surse?

Pr. Prof. Adrian Gabor: Da, e și normal să le coroborăm! Căci asta spuneam, la un moment dat, la lansarea unei cărți de tristă amintire pentru noi, pentru România…cea a lui Olivier Gillet[7]  – e un belgian, care a redactat, la Cluj, o teză de doctorat pe seama supușeniei noastre față de regimul comunist – că „o istorie corectă a perioadei comuniste din România nu poate fi întocmită decât abia atunci, când vor fi epuizate toate sursele din țară și din străinătate”. Toate materialele aflate în patrimoniul deținătorilor de arhive. Adică arhiva SRI[8], SIE[9], Arhivele Statului[10], arhiva KGB-ului[11] de la Moscova. Pentru că e importantă, mai ales, arhiva KGB din acea perioadă în care Rusia avea țări sub ocupație. Iar noi am fost sub ocupație sovietică decenii la rând. Timp în care am plătit un tribut mai mare decât dacă am fi pierdut, în realitate, războiul.

Am câștigat pentru că am întors armele [împotriva Germaniei], dar am pierdut din punct de vedere economic.

S-au făcut [, totuși, unele] evaluări recente. În lucrări de sinteză, pe problematica aceasta a martirajului și a stării de persecuție în care se afla Biserica Ortodoxă Română.

Și aici vreau să menționez doar două lucrări mai importante. Căci sunt multe importante…Și anume lucrarea domnului Lector Universitar George Enache, Ortodoxia și puterea politică în perioada regimului comunist[12], care prezintă o serie de studii referitoare la martirajul Bisericii, al unor personalități precum Părintele Stăniloae, Episcopul Nicolae Popoviciu al Eparhiei Oradiei…dar și o lucrare privind martirologiul preoților mai multor culte din România: Supraviețuirea și suferința Bisericii în timpul dictaturii comuniste. Ultima a apărut datorită unei finanțări germane și la ea au colaborat mai mulți preoți și profesori de teologie, cercetători la CNSAS, aparținând nu numai Bisericii Ortodoxe Române dar și altor culte.

Și, pentru astăzi, ca o încheiere – pentru faptul că am menționat anterior unul dintre preoții sau credincioșii greco-catolici, care au prezentat altfel lucrurile, distorsionat

Pr. Dorin Picioruș: în străinătate…

Pr. Prof. Adrian Gabor: în străinătate…ca să nu mai vorbesc despre dezastruosul raport Tismăneanu[13], întocmit de oameni care nu au nici credință, nu sunt ortodocși, nici nu sunt români și nici nu sunt profesioniști în structura lor.

Nu că n-ar fi trebuit condamnat Comunismul…Pentru a condamna Comunismul nici nu trebuie să stai la discuții. Îi pui o simplă pancartă și l-ai condamnat.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Dar nu [poți] să condamni Comunismu’ cu fiii activiștilor de partid, cu fiii celor care au adus Comunismul pe tancurile lui 1945.

S-a speculat foarte mult faptul că desființarea Bisericii Greco-Catolice, la noi…sau reintegrarea Bisericii Greco-Catolice în Biserica Ortodoxă Română ar fi fost o acțiune directă a Statului român și un pumn bătut în masă al Bisericii Ortodoxe Române. Nu! Schimbarea aceasta era necesară imaginii Vaticanului…Iar aceleași surse, din dosarele SRI mai ales, evidențiază faptul că la nivel central, la Roma, s-a dorit revenirea greco-catolicilor, în mod masiv, în Bisericile Ortodoxe din spațiul comunist, din zona de influență sovietică.

Pr. Dorin Picioruș: Deci „unirea” a fost dorită și de către…greco-catolici?

Pr. Prof. Adrian Gabor: „Unirea” a fost dorită nu de către greco-catolici…

Pr. Dorin Picioruș: Atunci doar de Vatican?

Pr. Prof. Adrian Gabor: …Însă știm că în 1938 a fost un acord între ierarhii ortodocși și ierarhii greco-catolici din Ardeal pentru a se uni Bisericile. Numai că acest acord, din 1938 sau 1939, nu s-a împlinit…pentru că a început cel de-Al Doilea Război Mondial. Iar după anul 1948 lucrurile au fost văzute dintr-o altă perspectivă. De aceea s-a petrecut și o rezistență a greco-catolicilor. Pentru că nu mai era o dorință vie, sinceră, ca între 1938-1939 ci mai mult o rezistență.

În Cartea albă a Securității – o primă lucrare care publică date, informații, note informative

Pr. Dorin Picioruș: Da, clasificate!…

Pr. Prof. Adrian Gabor:  …de arhivă –

Pr. Dorin Picioruș: E încă pe piață…într-o nouă ediție.

Pr. Prof. Adrian Gabor: arată că preotul catolic Louis Barral, funcționar al legației Franței din capitală, declara către informatorul Securității următoarele: „În vara anului curent”, adică a anului 1949, „Vaticanul a trimis Nunțiaturii Apostolice instrucţiuni privitoare la măsurile care trebuie luate în prezent față de greco-catolicii din România.

Aceste intrucțiuni preconizau metode și, deci, două feluri de măsuri care trebuie luate și anume: greco-catolicii care țin morțiș să-și ia revanșa în viitor ca greco-catolici și care se gândesc la reînființarea Bisericii Greco-Catolice, să fie lăsați să nădăjduiască în acest sens, dar trebuie făcuți să înțeleagă că, în această chestiune, și Vaticanul va avea un cuvânt și că totul este în funcție de felul în care se va prezenta situația după război”[14]…Era mentalitatea aceea, că va apărea un război, care va distruge Uniunea Sovietică și Comunismul.

[Continui citatul]: „greco-catolicii, care sunt mai luminați și înclină spre romano-catolicism, trebuie să fie convinși că gândesc bine și că, după război, se va pune problema încadrării complete a greco-catolicilor în cadrul Bisericii Romano-Catolice şi că acest lucru e bine să se înceapă chiar de pe acum…Pentru viitor formula unei Biserici Greco-Catolice să fie înlăturată”. [Acestea] erau instrucțiunile Vaticanului!…

Pr. Dorin Picioruș: Interesant!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Quod dixit, dixit![15] (zâmbește)…Așa că Vaticanul nu se putea opune celor ce s-au întâmplat în Uniunea Sovietică și atunci a împărțit credincioșii Bisericii Greco-Catolice în două tabere: cei care doresc să revină la Ortodoxie și nădăjduiesc să refacă Biserica Greco-Catolică și cei care nu doresc asta și devin romano-catolici…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…Până acum ne-ați elucidat mai multe necunoscute…istorice dar și situația unor personalități din trecutul nostru…

Însă ați făcut cumva cercetări și despre modul cum și-au trăit credința oamenii care au făcut închisoare în România? Cum au trăit, în aceeași celulă, credincioși de diverse confesiuni? Cum s-au înfrățit acolo, ei, cei despărțiți?

Pr. Prof. Adrian Gabor: Acesta e un aspect foarte important!…S-au înfrățit preoții greco-catolici cu preoții ortodocși…cu preoții romano-catolici.

Pr. Dorin Picioruș: Și au făcut front-comun pentru că erau oameni religioși

Pr. Prof. Adrian Gabor: …și chiar cu reprezentanții unor culte minoritare…Iar în închisorile dure, de la Aiud, Pitești, de la Canal, deținuții erau, în majoritatea lor, preoți ortodocși sau greco-catolici.

Însă s-au întâlnit și atunci cazuri, când unii, în timpul rugăciunii, îi opreau pe cei care se rugau.

Așa cum s-a petrecut undeva, în Dobrogea, când Părintele – regretatul – Ștefan Marcu, un mare duhovnic al Vrancei, a fost oprit și chiar pălmuit de către un preot ortodox, pentru că își făcea rugăciunea[16]. Iar acesta, care a săvârșit fapta, avea o slăbiciune: aceea că îi era teamă de eventualele represiuni.

Au fost cazuri când, în închisori, gardienii s-au comportat dur cu ei, interzicându-le să se roage dar și cazuri când i-au lăsat să se roage. Și știm, din mărturiile celor care au făcut ani grei de închisoare, că ei săvârșeau chiar Sfânta Liturghie…

Pr. Dorin Picioruș: pe ascuns…

Pr. Prof. Adrian Gabor: …fără Antimis…chiar pe trupurile unor Mărturisitori.

Dincolo de memorialistica aceasta, poate că  rapoartele gardienilor mai pot întări afirmațiile sau completa informațiile privind maniera în care practicau cultul, preoții și credincioșii ortodocși, chiar și în închisorile cele mai dure. Ca la Periprava[17], după cum am spus

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: sau la Târgu Ocna[18], unde erau mutați deținuții care erau bolnavi de TBC, cu afecțiuni la nivelul plămânilor.

Pentru unii, perioada aceasta a fost o perioadă de înnobilare sufletească.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Să nu uităm că o serie de creștini ortodocși și o parte a intelectualității noastre, în închisori, au redactat multe scrieri

Pr. Dorin Picioruș: scrieri duhovnicești, da!…

Pr. Prof. Adrian Gabor: scrieri duhovnicești…Însă ei și colaborau sau vorbeau unii cu alții. Așa cum apare dintr-o mărturie a Înaltului Bartolomeu Anania.

Pr. Dorin Picioruș: Prin sistem Morse[19]

Pr. Prof. Adrian Gabor: Prin sistem Morse, prin calorifere…

Se cunoaște perioada în care Înaltul Bartolomeu comunica cu marele profesor Teodor M. Popescu. În zilele de praznice dar și în alte momente, poate de rugăciune.

Pr. Dorin Picioruș: Astfel învățau limbi străine, își transmiteau creațiile unii altora…

Pr. Prof. Adrian Gabor: Faptul că ei își petreceau timpul nu numai în rugăciune dar și cu activități intelectuale, îi făcea să-și păstreze

Pr. Dorin Picioruș: statura lor, profilul lor interior

Pr. Prof. Adrian Gabor: echilibrul psihic. Pentru că era destul de dur regimul.

Pr. Dorin Picioruș: Și astfel să reziste!


[1] În acest context: mod de a supraviețui. O sintagmă latină.

[2] A se vedea: http://www.cnsas.ro/.

[4] O donație particulară către o Biserică sau o Mănăstire.

[7] Cred că se referă la Religion et nationalisme. L’idéologie de l’Eglise orthodoxe roumaine sous le régime communiste. A se vedea: http://www.editions-universite-bruxelles.be/fiche/view/2558.

[8] A se vedea: https://www.sri.ro/.

[12] Titlul real al cărții este: George Enache,  Ortodoxie şi putere politică în România contemporană (studii şi eseuri), Ed. Nemira, Bucureşti, 2005, 589 p.

[14] E un citat din articolul său: Pr. Prof. Dr. Adrian Gabor, Note de lectură asupra Raportului Tismăneanu, în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian Marina” a Universităţii Bucureşti, 2005-2006, p. 185-208. Regăsibil online aici: http://roncea.ro/2009/09/06/note-de-lectura-asupra-raportului-tismaneanu-pr-prof-dr-adrian-gabor-reactia-bisericii-traitoare-la-falsificarea-grosolana-a-adevarului-istoric/.

[15] Expresie latină: ce a avut de spus, a spus.

[16] Evenimentul a fost povestit de către Părintele Dimitrie Bejan și consemnat și în articolul de aici:

http://jurnalul.ro/scinteia/special/parintele-stefan-marcu-15-ani-de-inchisoare-pentru-o-pijama-verde-522113.html.

Textul e acesta: „Preotul Dimitrie Bejan, care l-a întâlnit pe Părintele Marcu la Aiud, a povestit în mărturiile sale ulterioare eliberării: „Dincolo, pe lădiță, îşi făcea rugăciunea Preotul Ștefan Marcu, din Munții Vrancei. Andrei Ioan se apropie în vârful picioarelor, plecând de la mine și-l lovi peste obraz: Ce-i cu semnele astea mistice? Nu știi că sunt interzise? Vrei să fim pedepsiți toţi pentru tine? Marcu, în picioare, îi răspunde senin: Lovește-mă și pe obrazul celălalt. Şi Iuda lovește. Loviturile cad peste cap și în coastă. Pe faţa lui Marcu apare roșul sângelui.

Rezemat de stâlpul patului, [el] primește sălbaticele loviri. Iuda urlă și lovește: Te învăț eu trăire creştină! Martir te fac! Când Iuda se oprește gâfâind, cu sudori pe frunte, Marcu, tăcut, își face semnul Crucii. Iuda se îndepărtează, mârâind sudălmi, cu tot calendarul ortodox…” (din volumul „Viforniţa cea mare”)”.

Did you like this? Share it: