Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 17 aprilie 2014

Pastorala pascală a PS Petroniu Florea [2014]

Pastorală la Învierea Domnului,
Zalău, 2014

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi fii duhovniceşti,
Hristos a înviat!

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să prăznuim din nou marea sărbătoare a învierii Domnului Hristos din morți. Astăzi ne bucurăm de biruința vieții asupra morții, zilele trecute însă ne-am întristat, pentru că, prin arestarea și condamnarea Mântuitorului la moarte, oamenii și-au dovedit răutatea cu care au răspuns marii iubiri a lui Dumnezeu manifestată față de om și lume.

Sfântul evanghelist Ioan a afirmat „că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul” (Ioan 3, 16-17). Domnul Hristos a spus și El: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, Eu nu-l judec; că n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (Ioan 12, 47), referindu-se la perioada petrecută de El pe pământ în calitate de Mântuitorul al lumii.

Chiar dacă Domnul Hristos a săvârșit nenumărate fapte bune în timpul activității Sale publice și nu a judecat pe nimeni, El Însuși a fost judecat, de aceea în cuvântul nostru de astăzi vom prezenta procesul Mântuitorului.

După ce a fost arestat în Grădina Ghetsimani, Domnul Hristos a fost dus la arhiereul Anna, socrul lui Caiafa. „Arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Săi şi despre învăţătura Sa. Iisus i-a răspuns: «Eu i-am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic n-am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată, aceştia ştiu ce am vorbit Eu». Şi zicând El acestea, unul dintre slujitorii care stăteau de faţă I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: «Aşa-i răspunzi Tu arhiereului?». Iisus i-a răspuns: «Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?». Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii” (Ioan 18, 19-24 și Matei 26, 57).

Iar „arhiereii şi tot sinedriul căutau mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: «Noi l-am auzit spunând aşa: Voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi clădi altul, nefăcut de mână»” (Marcu 14, 55-58).

Mărturia pomenită aici pornește într-adevăr de la cuvintele Domnului Hristos rostite după ce a izgonit negustorii din templul din Ierusalim: „Dărâmaţi templul acesta şi-n trei zile îl voi ridica” (Ioan 2, 19). Mântuitorul însă nu a afirmat că El va dărâma templul, ci i-a îndemnat pe evrei să o facă și nu a pomenit nimic despre vreun templu făcut sau nefăcut de mână omenească. Sfântul Ioan evanghelistul ne lămurește faptul că Domnul Hristos „vorbea despre templul trupului Său. Deci, când a înviat din morţi, ucenicii Săi şi-au adus aminte că El zisese aceasta şi au crezut cuvântului pe care-l spusese Iisus” (Ioan 2, 21-22).

Atunci „sculându-se arhiereul în mijloc, L-a întrebat pe Iisus, zicând: «Nimic nu răspunzi la tot ce mărturisesc aceştia împotriva ta?». Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: «Eşti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvântat?». Iar Iisus i-a zis: «Eu sunt, şi-L veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului». Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: «Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?». Iar ei toţi au judecat că este vrednic de moarte” (Marcu 14, 60-64).

Căpeteniile evreilor căutau de multă vreme să Îl omoare pe Domnul Hristos. Astfel, după ce l-a tămăduit pe paraliticul de la Vitezda în zi de sâmbătă, „iudeii Îl prigoneau și căutau să Îl omoare” (Ioan 5, 16). Mântuitorul însă le-a spus: „Voi căutaţi să Mă ucideţi, pe Mine, Omul care v-am grăit adevărul pe care de la Dumnezeu l-am auzit, pentru că întru voi cuvântul Meu nu-şi află loc” (Ioan 8, 37 și 8, 40).

De asemenea, când Domnul Hristos a afirmat: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu, iudeii se certau între ei, zicând: «Cum poate acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?».

Şi, după aceasta, Iisus umbla prin Galileea; că nu voia să umble prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L omoare” (Ioan 6, 51-52 și 7, 1). Soarta Mântuitorului fusese definitiv pecetluită cu o zi înaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim, după ce l-a înviat pe prietenul Său Lazăr din morţi, pentru că „mulţi dintre iudeii care văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El. Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. Deci din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L omoare” (Ioan 11, 45-48 şi 53).

Vineri, „când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii, şi L-au dus pe Iisus în sinedriul lor şi I-au zis: «Spune-ne nouă dacă eşti tu Hristosul». Şi El le-a zis: «Dacă vă voi spune, nu veţi crede; dar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde şi nici nu Mă veţi elibera. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu».

Iar ei cu toţii au zis: «Aşadar, tu eşti Fiul lui Dumnezeu?». Şi El le-a zis: «Voi o spuneţi, că Eu sunt». Şi ei au zis: «Ce trebuinţă mai avem de mărturie? Că noi înşine din gura Lui am auzit-o!». Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus în faţa lui Pilat. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile, aşa că a ieşit Pilat la ei, afară, şi le-a zis: «Ce învinuire-I aduceţi acestui om?». Ei i-au răspuns, zicând: «Dacă acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi predat». Pilat le-a zis: «Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră!».

Iudeii însă i-au zis: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni»” (Luca 22, 66-71; 23, 1 și Ioan 18, 28-31), arătând fără echivoc faptul că ei voiau ca Domnul Hristos să fie condamnat la moarte. Chiar dacă Mântuitorul fusese deja osândit de evrei la pedeapsa capitală, întrucât Palestina era provincie romană, această sentință putea fi dată numai de oficialii imperiali, motiv pentru care iudeii o și solicitau din partea guvernatorului roman.

Aflându-le dorința, Ponțiu Pilat i-a întrebat ce fapte grave a săvârșit Cel învinuit, iar evreii „au început să-L pârască, zicând: «Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-L să dea dajdie cezarului şi zicând că El este Hristos Împărat»” (Luca 23, 2).

Ura conducătorilor evreilor față de Domnul Hristos și reaua lor credință au fost dovedite încă o dată prin acuzele false aduse împotriva Acestuia în fața guvernatorului Pilat. În ceea ce privește prima învinuire, vom relata două episoade din Sfânta Scriptură. Fariseii, care voiau să-L prindă pe Mântuitorul în cuvânt, L-au întrebat: „Spune-ne nouă: Ce părere ai, se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu? Dar Iisus, cunoscându-le vicleşugul, le-a răspuns: «De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul dajdiei». Iar ei I-au adus un dinar. Şi Iisus le-a zis: «Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el?».

Ei au zis: «Ale cezarului». Atunci El le-a zis: «Daţi-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!». Şi auzind ei acestea, s-au minunat; şi, lăsându-L, s-au dus” (Matei 22,17-22). Într-o zi, când Domnul Hristos a intrat cu Sfinții Apostoli în Capernaum, „s-au apropiat de Petru cei ce strâng dajdia şi i-au zis: «Învăţătorul vostru nu plăteşte dajdia?». «Ba da», a zis el. Şi intrând el în casă, Iisus i-a luat-o înainte, zicând: «Ce părere ai, Simone, regii pământului de la cine iau dajdie sau bir, de la fiii lor, sau de la străini?».

El I-a zis: «De la străini». Iar Iisus i-a zis: «Iată dar că fiii sunt scutiţi. Dar ca să nu le fim lor piatră de poticnire, mergi la mare, aruncă undiţa, ia peştele care va ieşi întâi şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir. Pe acela luându-l, dă-l lor, pentru Mine şi pentru tine»” (Matei 17, 24-27).

Din cele două exemple prezentate constatăm faptul că Mântuitorul i-a îndemnat pe evrei să plătească dajdie față de stăpânirea romană și El Însuși plătea birul respectiv, încât acuza care I-a fost adusă, cum că îi răzvrătește pe iudei și îi împiedică să-și achite dările către vistieria imperială, era total neîntemeiată.

În privința celei de a doua învinuiri, Domnul Hristos nu a afirmat nici o dată despre Sine că este împărat. Natanael I-a spus când L-a cunoscut: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!” (Ioan 1, 49), iar evreii L-au aclamat la intrarea triumfală în Ierusalim, zicând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).

De asemenea, când „Pilat a intrat în pretoriu şi L-a întrebat pe Iisus: «Tu eşti împăratul Iudeilor?», Iisus i-a răspuns: «De la tine însuţi o spui, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?». Pilat a răspuns: «Nu cumva sunt eu iudeu? Neamul Tău şi arhiereii mi Te-au predat. Ce-ai făcut?». Iisus a răspuns: «Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu le fiu predat iudeilor. Dar împărăţia Mea nu este de aici». Atunci Pilat I-a zis: «Aşadar, eşti Tu împărat?».

Răspuns-a Iisus: «Tu o spui, că Eu sunt împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr; tot cel ce este dintru adevăr ascultă glasul Meu». Pilat i-a zis: «Care este adevărul?». Şi, zicând aceasta, a ieşit iarăşi la Iudei şi le-a zis: «Eu nu găsesc în El nici o vină». Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean.

Și aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare.

Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-au îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-au trimis înapoi la Pilat. Şi chiar în ziua aceea Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, că mai înainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: «Pe omul acesta L-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-L în faţa voastră, în omul acesta n-am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-I; şi nici Irod, căci L-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte»” (Ioan 18, 33-38 și Luca 23, 5-15).

„Iar la sărbătoarea Paştilor, guvernatorul avea obiceiul să-i elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau ei. Şi aveau atunci un întemniţat vestit, care se numea Baraba, închis împreună cu nişte răsculaţi care în răscoală săvârşiseră omor. Deci, adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: «Pe care vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Iisus căruia I se spune Hristos?». Fiindcă ştia că din invidie i L-au dat în mână. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.

Iar arhiereii şi bătrânii au înduplecat mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar guvernatorul, răspunzând, le-a zis: «Pe care din cei doi vreţi voi să vi-l eliberez?». Iar ei au răspuns: «Pe Baraba!». Şi Pilat le-a zis: «Dar ce să fac eu cu Iisus căruia I se spune Hristos?». Toţi au răspuns: «Să fie răstignit!». Pilat a zis din nou: «Dar ce rău a făcut?». Ei însă mai tare strigau, zicând: «Să fie răstignit!». Pilat însă căuta să-L elibereze pe Iisus; dar iudeii strigau, zicând: «Dacă Îl eliberezi, nu eşti prieten al cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului».

Atunci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus pe Iisus afară şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit Pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, ca la al şaselea ceas; şi le-a zis iudeilor: «Iată, împăratul vostru!». Atunci ei au strigat: «Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!». Pilat le-a zis: «Pe împăratul vostru să-L răstignesc?». Arhiereii au răspuns: «Nu avem împărat decât pe cezarul». Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia.

Voi veţi vedea. Iar tot poporul, răspunzând, a zis: «Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!». Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus pe cruce. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, împăratul Iudeilor. Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris în evreieşte, latineşte şi greceşte. Atunci arhiereii i-au zis lui Pilat: «Nu scrie: împăratul Iudeilor, ci că el a zis: Eu sunt împăratul iudeilor». Pilat a răspuns: «Ce-am scris, am scris!»” (Matei 27, 15-26; Marcu 15, 7; Ioan 19, 12-15 și 19-22).

Iubiţi fii sufleteşti,

Din relatarea procesului Mântuitorului am constatat că evreii I-au adus Acestuia mărturii mincinoase în fața arhiereului, pentru ca în cele din urmă să-L condamne la moarte pentru că El era Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, conducătorii iudeilor I-au adus alte învinuiri neadevărate în fața lui Pilat, care L-a osândit la moarte pentru vina falsă că Mântuitorul ar fi afirmat despre Sine că este împărat.

Total nefiresc este și faptul că deși Pilat a recunoscut nevinovăția Domnului Hristos, totuși a pus să fie biciuit și L-a condamnat la moarte.

Din procesul judecat de evrei am constatat răutatea acestora, iar din cel al lui Pilat slăbiciunea și teama acestuia de a-și pierde funcția. Ura conducătorilor iudeilor față de Mântuitorul s-a dovedit și în faptul că au cerut ca El să fie răstignit, această pedeapsă fiind rezervată celor mai mari nelegiuiți.

În privința celor care L-au judecat și condamnat pe Domnul Hristos la moarte nu putem spune decât ceea ce a afirmat Mântuitorul Însuși: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Luca 23, 34).

În ceea ce ne privește pe noi însă, este deosebit de important să nu ne asemănăm acelora prin răutate, nedreptate, minciună și lașitate, ori prin alte păcate, care-l duc pe om la pierzare, ci să ne străduim pe cât ne stă în putință să săvârșim cât mai multe fapte bune, pentru că numai așa vom putea ajunge în împărăția lui Dumnezeu, alături de Domnul Hristos, de Maica Domnului și de toți sfinții.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător,

†Petroniu
Episcopul Sălajului

*

În format PDF, 5 pagini, aici.

Pastorala pascală a ÎPS Laurențiu Streza [2014]

IPS Laurentiu Streza*

17 aprilie 2014

Pastorală la Învierea Domnului [2014]

«Învierea lui Hristos şi chemarea noastră
la Cina Împărăţiei»

† Laurențiu
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept credincioşilor creştini, har, mila şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„…intraţi toţi în bucuria Domnului nostru…
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult,
nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei;
împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii…
(Din Cuvântul de învăţătura în Sfânta şi
Marea Duminica a Sfintelor Paşti,
al Sfântului Ioan Gura de Aur).

Hristos a înviat!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Bucuria tainică a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului, este descrisă de Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul său de învăţătură, ca fiind bucuria unui ospăţ ceresc la care Hristos ne cheamă pe toţi să luăm parte, indiferent de cât am lucrat sau de ora la care am venit, indiferent de poziţia noastră socială pe care o avem, pentru că Stăpânul este darnic, şi El „primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi;… faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă…” [1].

Astăzi este mântuirea lumii, că a înviat Hristos, ca cel Atotputernic! Astăzi toţi suntem chemaţi să gustăm din ospăţul acesta al dragostei dumnezeieşti, din această Cină tainică în care Hristos, Paştele nostru, „vie şi nejertfita noastră jertfă”, ni se dăruieşte ca hrană, mângâiere, întărire şi curăţie.

„Acum bucurie mare este în cer şi pe pământ, spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur, şi dacă la întoarcerea unui păcătos, se face bucurie pe pământ şi în cer (Luca 15, 10), apoi cu atât mai mult trebuie să fie bucurie în cer acum când toată lumea este smulsă din mâinile diavolului. Astăzi se bucură îngerii, astăzi se veselesc arhanghelii. Astăzi heruvimii şi serafimii prăznuiesc împreună cu noi această sărbătoare. Deşi acest dar al Stăpânului l-am primit noi, însă mulţumirea este a tuturor. Însuşi Stăpânul lor şi al nostru nu se ruşinează a prăznui împreună cu noi…” [2].

Mântuitorul sărbătoreşte împreună cu noi, aşa cum Şi-a dorit să mănânce Paştile cu Ucenicii Săi, cu acelaşi dor şi aceeaşi dragoste nemărginită. Acum, El ne pregăteşte şi nouă masă şi ospăţ bogat, la care ne cheamă pentru a ni se dărui pe Sine cu întreaga Sa iubire curată şi jertfelnică, pentru a ne sfinţi, a ne vorbi despre Sine, despre pătimirile Sale şi despre bucuria nespusă a Învierii Sale din morţi.

În lumea de aici pământească, legată de trup şi de cele materiale, de fiecare dată când dorim să comemorăm un eveniment deosebit din viaţa noastră ne exprimăm bucuria făcând un ospăţ, la care chemăm pe toţi cei apropiaţi, dorind să le împărtăşim şi lor bucuria deosebită pe care o avem cu acel prilej. Tot aşa şi acum, Hristos cel înviat din morţi ne cheamă la o Cină tainică, la Masa Împărăţiei Sale, la ospăţul credinţei, prin care El vrea să prăznuiască împreună cu noi Învierea Sa, biruinţa asupra tiraniei diavolului, a păcatului şi a morţii.

Astăzi, ca şi la fiecare praznic împărătesc, Biserica ne cheamă la un ospăţ unic şi deosebit în care „să bem băutură nouă”, să gustăm „hrană cerească”, la cina pregătită în cer pentru noi de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos! Ce cinste mare pentru noi să fim chemaţi la masă de Însuşi Dumnezeu! Cât de negrăită este taina iubirii Sale de oameni!

Prin săvârşirea Sfintei Liturghii, astăzi toţi vom intra la această Cină de taină a Împărăţiei cerurilor, la Cina la care Hristos Se face hrana şi băutura noastră, la Cina în care El ne va vorbi tainic din lăuntrul nostru despre pătimirile, despre moartea şi Învierea Lui, ajutându-ne,astfel, să retrăim toate aceste evenimente actualizate ale vieţii Sale şi să ne bucurăm de ele împreună cu El, împărtăşindu-ne de lucrarea Sa mântuitoare.

Cât de unic şi înfricoşător este acest ospăţ al Împărăţiei ne atrag atenţia Sfintele Evanghelii şi cântările Bisericii; Cel Care a pregătit această Cină este un Stăpân plin de delicateţe, de sensibilitate şi de negrăită iubire pentru noi; Acesta nu ne pune nouă pe masă ceva din bunătăţile Sale, ci ne oferă Însuşi Trupul Său dumnezeiesc, spre mâncare.

Acest Trup al Său care ni se oferă spre hrană nu este mort, ci este viu şi înviat şi plin de viaţă dumnezeiască, plin de simţiri curate şi de iubire jertfelnică, din care gustând cu „frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, ne umplem de puterea vieţii celei noi a acestui Trup îndumnezeit.

Taina negrăită a iubirii lui Dumnezeu pentru noi este aceea că la această Cină împărătească Mântuitorul ni se dăruieşte nouă întreg, cu toată simţirile sufletului Lui preacurat, neatinse de egoismul păcatului, pentru a trezi, astfel, şi în noi dragostea pentru Părintele nostru ceresc, pentru a ne face şi pe noi să ne dăruim, împreună cu El, întreaga noastră viaţă lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Învierea Domnului ne-a adus această bucurie a împreună participării noastre cu Hristos, la masa Împărăţiei. Ce lucru minunat se întâmplă atunci când ne ospătăm împreună cu Hristos, când ne hrănim cu Hrana cea cerească, devenind purtători de Hristos, sau hristofori! Trupul Domnului Hristos se prelungeşte în trupul şi sufletului nostru şi ne dăruieşte posibilitatea ca să simţim şi noi tot ceea ce El simte, ca Om îndumnezeit. Ce schimb minunat şi tainic! Hristos simte tot ceea ce simţim noi, iar noi simţim tot ceea ce simte sufletului Său uman îndumnezeit.

Numai astfel putem înţelege de ce suntem astăzi cuprinşi de atâta bucurie şi cum un eveniment din viaţa Mântuitorului, petrecut acum aproape 2000 de ani, este mereu actual şi viu în sufletul nostru. Această lucrare tainică de actualizare a învierii Domnului nu se realizează, însă, printr-un efort de memorie, sau de re-prezentare simbolică a ei, ci prin împreună trăirea noastră cu Hristos, sau mai bine zis prin trăirea Însuşi a lui Hristos în noi, după mărturia Sf. Apostol Pavel, care zice: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).

Dacă retrăim duhovniceşte această lucrare minunată, trebuie să ne punem o întrebare firească: La o astfel de Cină, cu o astfel de Gazdă atât de iubitoare, invitaţii oare cum se cuvine să vină? Sfintele Evanghelii ne dau răspunsul arătând că toţi cei chemaţi la acest Ospăţ tainic trebuie să vină „în haină de nuntă” (cf. Mt. 22, 11), adică pregătiţi şi dăruiţi cu întreaga lor fiinţă lui Dumnezeu, pentru ca astfel, să poată mulţumi Stăpânului, pentru această chemare plină de dragoste, „iar semnul cel mai bun al mulţumirii noastre nu poate fi decât curăţenia vieţii şi trezvia sufletului”, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur [3].

Aşadar, delicateţea şi dragostea jertfelnică a Gazdei noastre ne obligă să onorăm invitaţia în „haină albă de nuntă”, adică având o stare sufletească bineplăcută lui Dumnezeu. Curăţia sufletului şi a trupului nostru, râvna de a ne jertfi viaţa lui Dumnezeu, postul, rugăciunile, milostenia, spovedania noastră sinceră, într-un cuvânt toate eforturile ascetice au menirea de a ne pregăti sufleteşte pentru a putea sta la masă împreună cu Hristos cel înviat.

Doar prin post şi prin rugăciune sufletele noastre pot dobândi capacitatea de a sesiza delicateţea şi sensibilitatea dragostei lui Hristos şi de aceea Biserica a rânduit, cu multă înţelepciune, ca înaintea marilor sărbători, toţi creştinii să se îmbrace în haina cea albă a pocăinţei şi a faptelor bune şi aşa să se apropie de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

Iubiţi credincioşi,

În fiecare an, la acest măreţ şi luminos praznic, Dumnezeu ne copleşeşte cu darurile Sale. Noi, însă, adesea ne mulţumim doar cu bucuriile imediate ale lumii acesteia, cu mâncarea şi cu băutura pământească, care nu fac altceva decât să întreţină viaţa noastră biologică, şi care va sfârşi în moarte.

Dumnezeu a venit pe pământ, a murit şi a înviat ca noi să avem viaţă veşnică, să fim vii pentru totdeauna şi să ne dorim să fim împreună cu El. A venit Dumnezeu pe pământ să ne atragă cu iubirea Sa la Sine. A venit să ne facă pe noi vii, dăruindu-ne nouă Trupul Său înviat din morţi. Toate Le-a făcut spre binele nostru, nimic nu a lăsat neîmplinit pentru fericirea noastră veşnică.

La toate acestea, însă, răspunsul nostru nu este pe măsura dragostei Lui. Dramatic este faptul că noi iubim orice mai mult decât pe Hristos. Suntem atât de prinşi în iureşul acestei lumi, avem mintea atât de înrobită de cele pământeşti încât nu mai simţim frumuseţea darurilor cereşti şi bucuria harului Mântuitorului Hristos, Care a primit să moară pentru noi, pentru a ne face părtaş nemărginitei iubiri dumnezeieşti, aşteptându-ne mereu la Cina cea veşnică a Împărăţiei Sale.

Trăim o viaţă separată de întâlnirea şi de împreuna şedere cu Hristos, la Ospăţul vieţii veşnice. De aici vin toate suferinţele şi necazurile noastre. Dar, oare ne-am gândit vreodată cât timp petrecem într-un singur an în comuniunea de rugăciune cu Hristos? De câte ori şi cum ne împărtăşim cu Hristos? Cum ne pregătim să ne apropiem de El?

Să facem un calcul foarte simplu: dacă în toate cele 76 de duminici şi sărbători ale anului bisericesc am participa la Sfânta Liturghie, chiar 2 ore, din cele 365 sau 366 de zile ale anului, nu-i dăruim sufletului decât 6 zile anual, iar trupului îi închinăm 360 de zile!

Iată cât de multă grijă acordăm noi trupului omenesc trecător şi limitat şi cât suntem de indiferenţi faţă de sufletul nostru nestricăcios şi veşnic.

Ar trebuie să fim conştienţi că neîmplinirile, căderile şi insuccesele noastre de tot felul se datorează faptului că sufletele ne sunt lipsite de tărie duhovnicească, minţile noastre nu se mai hrănesc cu lumina cuvintelor Sfintei Evanghelii, fiinţa noastră nu se adapă din şuvoiul de viaţă veşnică care izvorăşte din Potirul Sfintelor Taine.

Sufletul nostru rămas nehrănit şi neîngrijit este foarte uşor cuprins de patimi, împresurat de ispite şi stăpânit de puterile demonice. Constatăm astăzi cum, atât cei în vârstă, cât şi cei tineri ne hrănim sufletele cu plăcerile ieftine şi trecătoare ale lumii acesteia, iar nu cu bucuriile nepieritoare şi mântuitoare, precum rugăciunea şi milostenia, neavând în noi foamea şi setea sfântă după Dumnezeu.

Singura noastră şansă de a ieşi din toate încercările grele prin care trecem ca neam, dar şi fiecare din noi în parte, în aceste vremuri ale unei societăţi materialiste şi tot mai secularizate, este participarea cât mai deasă la Sfânta Liturghie şi pregătirea noastră continuă pentru a ne curăţa de păcate prin lacrimile pocăinţei şi a ne uni cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie.

În acest sens pastoral-misionar, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), chemându-ne pe toţi să reaşezăm în centrul vieţii noastre duhovniceşti, curăţită de păcate, pe Hristos cel înviat din morţi, care ni Se dăruieşte nouă în Sfânta Împărtăşanie, spre dobândirea vieţii veşnice.

Dumnezeu poate schimba soarta unui neam, a unei ţări, a unui oraş, a unui sat, dacă mai sunt oameni care Îl iubesc pe El şi care îşi doresc să stea împreună cu El la masă, la Cina Împărăţiei, să se hrănească cu viaţa Lui, să trăiască viaţa Lui, pregătindu-se astfel pentru fericirea din lumea bucuriei veşnice ce va să vină. Dacă fiecare din noi am înţelege cât folos sufletesc avem noi, dar şi cei adormiţi în Domnul, în urma pomenirii lor la Sfânta Liturghie, ne-am strădui cât mai des cu putinţă să ducem ofranda noastră mică de pâine şi vin la sfântul altar.

Aducând pâine şi vin, ca elementele fundamentale care întreţin viaţa noastră, noi arătăm simbolic că ne punem întreaga viaţa în slujirea lui Dumnezeu, iar prin părticelele pe care preotul le scoate pentru fiecare nume se arată în chip tainic că toţi cei care sunt pomeniţi se aduc jertfă şi ei tainic, împreună cu Hristos, şi se umplu astfel împreună cu Hristos de mireasma iubirii Tatălui, revărsată asupra întregii Biserici, la Sfânta Liturghie.

Iubiţi fraţi creştini,

Aceasta e noaptea cea plină de lumină şi ziua Învierii Domnului, — ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.

Vor urma zilele, lunile şi anii pe care Dumnezeu în înţelepciunea Sa îi va hărăzi şi care nu vor trece aşa uşor cum ne-ar plăcea să credem, dacă nu vom şti să transformăm timpul care ne-a mai rămas într-o nouă şansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de ne regăsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos Cel Înviat, Domnul Vieţii.

Cu aceste gânduri şi simţăminte duhovniceşti, vă binecuvântăm pe toţi cu părintească dragoste şi vă dorim să aveţi parte de sărbători cu pace, bucurie sfântă, sănătate şi alese împliniri sufleteşti.

 Hristos a înviat!

Sărbători fericite!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

 Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1] Slujba Învierii şi Carte de Tedeum, Bucureşti,1998, p. 46.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, In sanctum pascha, PG 52, 768C.

[3] Ibidem, PG 52, 770A.

Mesajul de Paști al ÎPS Irineu Popa [2014]

IPS Irineu Popa

În format video, 12. 57 minute, regăsibil aici.

Pastorala pascală a PFP Teodoros al II-lea al Alexandriei [2014]

† Theodoros II
by the Grace of God Pope and Patriarch of Alexandria
and all Africa to the fulness
of our Apostolic and Patriarchal Throne,
grace and mercy and peace from our risen Lord
and God and Saviour Jesus Christ!

 My dear brothers and sisters,

Through sheer goodness, God called mankind into being and formed him according to His image. Mankind was enriched with the gift of the rational soul, so as to control beings and to acquire scientific knowledge. Mankind was endowed with pure soul, in which the kingdom of God was reflected and the path to the knowledge of God and salvation was imprinted.

 When mankind, making a bad choice in his freedom, turned away from God and conformed to evil, the supremely benevolent God did not abandon him. Instead, “our transgression of the Word called on the philanthropy so that the Lord could appear to mankind” (Athanasios the Great, Regarding the Incarnation of the Word, 1). Through the Incarnation of His Son, God restored the beauty of the rational soul and renewed His image in man.

 Through His Cross and His Resurrection, our Savior Jesus Christ made man once again receptor of divinity. He gave mankind something even greater than creation, adoption. Mankind was endowed with the ability to become a son of God by grace. However he retained in entirety his freedom to accept or reject the divine gift. Since then the use of mankind’s free will at times illuminates and at others obscures his path to deification and salvation.

 In our times one the most appalling forms of tarnishing the image of God in mankind, is terrorism. The systematic use or the threat of the use of violence, over and above every boundary of logic and sense, shocks, spreads panic, removes human lives. The fostering of insecurity in the souls of human beings trivializes the truth of life and invalidates communion with others as images of God. Existence ceases to be experienced as coexistence; survival ceases to be realized as cohabitation. Becoming in the likeness of God resembles utopia, crushed by the pressure of fear.

 And while God, as creator and re-creator of human nature, defined freedom as an act of love and responsibility, the terrorist misrepresents freedom as loveless arbitrariness. He does not do what he wants to, assuming the burden of his responsibilities and paying the cost of the acts of his free choice. On the contrary, he does as he pleases, burdening his fellows with the consequences of his choices.

 The rational flock of the Patriarchate of Alexandria and all Africa often experiences the irrationality of terrorism. The Church of Alexandria denounces terrorism as a dead locked expression of moral complicity of ideology with violence. It promotes as an infallible indicator Him who did not offer us ideologies, but rather through His life and death embodied freedom as respect for others and love as the ultimate sacrifice.

It retains ineradicable its faith in God’s condescension, who “so loved the world that He gave his only-begotten Son” (John 3:16). It benevolently works for the ejection of the blind instinct of terrorist violence from the human soul and the restoration of the human soul as a dwelling place of God.

          My dear brothers and sisters,

Ministering my fellow human beings in Africa all these years, I have learned that if mankind can be taught to hate, mankind can more easily be taught to love. This is proper, since love was instilled by God in our souls at the beginning of mankind’s historic journey. And do not forget this: man can say no to God, but God never says no to man and He never stops waiting for us to freely respond to His call!

Christ is Risen!

Theodoros II 

Pope and Patriarch of Alexandria and All Africa

In the Great City of Alexandria

Holy Pascha 2014

Interviuri de conștiință (vol. 1) [38]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a.

***

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Și lucrurile făcute sistematic, adică predicarea lui, a convins! Iar dacă ar fi avut la îndemână un mediu atât de performant ca al nostru, dacă ar fi avut mediul online de azi, ar fi făcut la fel și mult mai rapid. Adică s-a folosit la maximum de ceea ce a avut la îndemână dar nu într-un mod haotic! S-a folosit sistematic, cu plan.

Și în predicile lui, el le-a vorbit cu metodă predicatorială. Predicile lui aveau o introducere, un cuprins…le vorbea pe părți…

Pr. Dorin Picioruș: Deci avea un plan riguros! Muncea planificat…

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact…exact!…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că Sfântul Grigorie de Nazianz era conștiincios, adâncit în Tradiția Bisericii și urmărea, în mod sistematic, ceea ce dorea să îi învețe pe credincioșii săi.

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…

(fotografie)

În timpul dialogului de față

Pr. Dorin Picioruș: Iar oamenii care îl ascultau nu știau unde o să ajungă…ce-o să le vorbească…Dar el știa ce trebuie să facă!

Mast. Bogdan Stârceanu: Chiar dacă, la început, lucrurile păreau de luat în râs…Căci cine…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Mast. Bogdan Stârceanu: ar fi crezut că un singur om poate să facă față unei mari mulțimi de oameni. Pentru că erau și credincioși și episcopi arieni și conjunctura care era…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Ajunge să convoace un Sinod și, cu toată împotrivirea sinodalilor…ortodocși, reușește să impună învățătura cea adevărată.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Iar arienii…

Pr. Dorin Picioruș: E vorba de Sinodul al II-lea Ecumenic, pentru cei care nu știu…

Mast. Bogdan Stârceanu: Da, da, da!…Și i-a făcut pe arieni să se întoarcă la credință! Cu excepția unor fanatici…

Pr. Dorin Picioruș: Da, se înțelege!…Însă ceea ce dumneavoastră spuneți e un lucru important. Și anume că, dacă vrei să fii ascultat, trebuie să fii conștiincios, să știi ceea ce vorbești, să fii realist în argumentațiile tale și, mai ales, să te calezi pe puterea de înțelegere a oamenilor.

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!

Pr. Dorin Picioruș: Să nu pari elitist degeaba. Pentru ce m-aș duce să fiu elitist, într-un sat sau într-o parohie de oraș, unde oamenii au un grad de înțelegere modest?!

Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…

Pr. Dorin Picioruș: Nu aș face decât să produc dureri de cap…Unii chiar adorm…îi obosești, dacă le predici lucruri grele. Poți chiar să îi smintești cu o mare și grea teologie…socotind-o prea mult, prea greu…„Ce, vreți să ne omorâți cu atâta teologie?!…”. Cam așa stau lucrurile!…

Însă trecem la o altă problematică…Mulți oameni, spre slava lui Dumnezeu și spre binefacerea Sfintei Biserici, doresc să facă teologie. Am observat acum, la înscrieri, la Facultatea de Teologie din București, că au venit tineri din toată țara, pentru ca să facă studii teologice.

Am vorbit cu un tată a două domnișoare, care mi-a spus – era moldovean – că fiicele lui sunt olimpice la desen, că au făcut și Seminarul teologic, pe care l-au terminat cu note mari, cu 9 și ceva, aproape 10…și acum vor să devină studente la teologie iconografică.

Adică oamenii vin la teologie împotriva a tot ceea ce se spune negativ despre oamenii Bisericii. Cu mai multă sau mai puțină realitate.

De aceea, întrebarea noastră pentru dumneavoastră e aceasta: ce au făcut studiile teologice din dumneavoastră? Pentru că ați făcut și Seminarul Teologic, apoi Facultatea de Teologie și Masterul în Teologie…pe toate la București. Cum au schimbat toate aceste studii persoana dumneavoastră?

Adică 5 + 4 + 2 ani de teologie…Cine sunteți după 11 ani de studii teologice?…

Mast. Bogdan Stârceanu: O întrebare grea…și în același timp ușoară!…Și aș vrea să începe cu Seminarul Teologic…Chiar dacă Seminarul Teologic, în general…a avut un impact nu prea bun asupra mea…totuși, la o analiză mai aprofundată, pot spune că el m-a disciplinat.

Nu neapărat o disciplină interioară…Pentru că rolul Seminarului [Teologic] nu e acela de a fi o disciplină interioară. Ci de a disciplina persoana noastră la nivel social. Mai ales atunci…

Pr. Dorin Picioruș: într-o perioadă specială a vieții noastre…

Mast. Bogdan Stârceanu: și în zilele de azi…Însă Facultatea [de Teologie] a reprezentat pentru mine o revelație. O revelație în ce sens? În sensul că atunci, cu adevărat, i-am descoperit pe Sfinții Părinți…

Pr. Dorin Picioruș: În sensul că i-ați adâncit!…

Mast. Bogdan Stârceanu: I-am descoperit și mai mult…exact!…

Pr. Dorin Picioruș: Ați făcut un studiu mai aprofundat. Ca să nu se înțeleagă faptul că la Seminar n-ați avut nicio tangență cu ei…

Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…Iar când mă refer la Seminar, mă refer…

Pr. Dorin Picioruș: Eu nuanțez…pentru cei care nu vă cunosc…

Mast. Bogdan Stârceanu: Da! Am înțeles…Teologia[1] a reprezentat pentru mine perioada în care eu m-am definit ca persoană. În relația mea cu semenii, în relația mea cu Dumnezeu și în relația mea cu mine însumi. Și pentru mine a fost foarte important.

Iar terminarea Teologiei a reprezentat momentul în care eu am spus: „Măi, sunt la început de drum! În niciun caz nu e vorba despre terminarea studiilor. Nu mă apuc de o meserie și gata!”. Ci pentru mine sfârșitul Teologiei, absolvirea Facultății de Teologie, luarea licenței, a reprezentat un început de drum.

Pr. Dorin Picioruș: Da, și așa ar trebui să fie pentru toți! Pentru că el nu este un sfârșit de drum…

Mast. Bogdan Stârceanu: ci un început de drum. Începutul muncii cu tine. A muncii asidue, adevărate…A muncii programatice. A lucrului bine făcut.

Pr. Dorin Picioruș: Corect!…

Mast. Bogdan Stârceanu: În folosul Bisericii, în mod principal. Pentru că ăsta e rolul nostru…

Pr. Dorin Picioruș: vocația noastră…

Mast. Bogdan Stârceanu: Iar Masteratul a reprezentat, în principal, o perioadă în care am avut contact din nou cu facultatea…cu profesorii. Am adâncit anumite lucruri…Și el a făcut parte din acest început pe care eu l-am pornit de la absolvirea facultății.

Pr. Dorin Picioruș: Deci teologia în viața dumneavoastră a însemnat o disciplinare, o aprofundare, o conștientizare de sine…dar, în același timp, conștientizarea faptului că teologia nu este o știință care se termină cu o diplomă.

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…

Pr. Dorin Picioruș: Ci teologia devine toiagul tinereților și al bătrâneților noastre în viața de zi cu zi.

Și apropo de toiag…Într-una dintre predicile sale, Preafericitul Daniel [Ciobotea], ne-a rugat ca acum, în Postul Preacuratei, să rostim Paraclisele Preacuratei. Iar noi am ascultat sfatul său și am făcut Paraclisele, cele două…Și într-unul dintre ele, Maica Domnului e desemnată drept toiagul bătrâneților noastre.

De aceea și teologia a fost toiagul tinereților noastre, ca una care ne-a disciplinat sufletul și trupul. Pentru că noi, ca seminariști, făceam notă contrastantă cu elevii de liceu, prin faptul că eram toată ziua la costum, trăiam la cămin, aveam program de masă și de rugăciune…Ne culcam la 10 noaptea, ne trezeam la 6 dimineața, studiu, rugăciune, cursuri…totul după ceas. Amândoi am trăit la cămin…și știm asta foarte bine…

Dar teologia, după ce o înveți ca seminarist, apoi o aprofundezi la facultate și în celelalte studii…devine o realitate fundamentală pentru tine, când înțelegi că e una cu răsuflarea ta. Că e ritmul vieții tale.

Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…Însă vreau să adaug ceva aici…Să nu se înțeleagă faptul că teologia te oprește să aprofundezi și o altă știință. Poți să aprofundezi orice alt ceva…

Pr. Dorin Picioruș: Da, nu trebuie să te oprești numai la teologie!

Mast. Bogdan Stârceanu: Pentru că eu, după ce termin teologia, nu trebuie să devin specialist doar în acest domeniu. Poate că nu mă exprim foarte bine acum…Ci ceea ce vreau să spun e că putem, pe lângă teologie, să aprofundăm și altceva.
Însă, pentru mine, teologia reprezintă acel acasă.

Pr. Dorin Picioruș: Unde vă regăsiți…și vă regăsiți bine.

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…E locul unde mă simt în elementul meu…Nu neapărat din punct de vedere intelectual. Sau nu numai intelectual. Ci…

Pr. Dorin Picioruș: ființial

Mast. Bogdan Stârceanu: Da, ființial!…Și acesta e lucrul esențial. Lucru pe care nu l-am regăsit – asta din discuțiile mele cu alți prieteni, care au făcut alte facultăți – la absolvenții altor facultăți. Nu am simțit că au un acasă al lor.


[1]. Perioada Facultății.

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [30]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

Ceea ce înseamnă că nu trebuie nici să ne învăluim atât de mult în norul trupului [1], încât să gândim că fața Domnului este cu adevărat nevăzută, iar spatele [Lui] este cu adevărat vizibil [dorsum vero visibile], din moment ce S-a arătat în chipul robului și în oarecare mod vizibil.

Iar în [ceea ce privește] chipul lui Dumnezeu, [să fie] departe de noi un asemenea gând! [Să fie] departe de noi [gândul] că Cuvântul lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu are față [dacă e privit] dintr-o parte și are spate [dacă e privit] din altă parte, precum trupul omenesc. Sau [– Doamne ferește! –, să credem] că în orice vedere [extatică], [Dumnezeu] Se schimbă cu totul sau [că Se schimbă] după mișcare sau loc sau timp [2].

32. De aceea, dacă Domnul Iisus Hristos S-a arătat în acele glasuri, care s-au făcut [în textul pe care l-am citat mai devreme, de] la Ieșire, și în toate acele descrieri [cu forme] trupești, și dacă o dată a fost Hristos, după cum ne convinge studierea acelui pasaj, iar altă dată Duhul Sfânt, precum sugerează cele ce am spus mai sus, nu urmează din acestea [concluzia], că Dumnezeu Tatăl nu a fost văzut niciodată într-un fel sau altul, de către Părinți, într-o astfel de vedere [extatică].

Căci multe astfel de vedenii [visa] s-au făcut [de la Dumnezeu] în acele vremuri, fără ca să-L numească sau să-L indice în ele, în mod clar, pe Tatăl sau pe Fiul sau pe Duhul Sfânt.

Și cu toate acestea, datorită unor semnificații foarte probabile și datorită multor indicii [indiciis] existente, [prea multe] ca să se poată zice că sunt cu totul întâmplătoare, [nu se mai poate susține] că Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat niciodată Părinților sau Prorocilor sub anumite forme văzute [per aliquas visibiles formas].

Căci au emis această părere aceia care nu au putut să înțeleagă unitatea Treimii din ceea ce s-a zis: „Iar Împăratului veacurilor, veșnicului, nevăzutului, singurului Dumnezeu [etc.]” (I Tim. 1, 17). Și: „pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă” (I Tim. 6, 16).

Prin credința sănătoasă înțelegem că [aici este vorba despre] însăși ființa [substantia] înaltă și preaînaltă, dumnezeiască și nemutabilă/ neschimbătoare [a Preasfintei Treimi], de unde [rezultă] că și Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt sunt [concomitent] unul și singurul Dumnezeu.

Dar acele vederi s-au făcut prin făpturi/ creaturi schimbătoare, supuse lui Dumnezeu, [Care este] neschimbător, [ele] arătându-L pe Dumnezeu nu așa precum este [non proprie sicuti est], ci în mod simbolic, în acord cu scopul lucrurilor și după cum cereau vremurile.

*

Capitolul XVIII

33. Totuși, nu știu în ce fel înțeleg aceștia [3], [faptul] că i S-a arătat lui Daniel Cel vechi de zile [Antiquus dierum], de la Care se înțelege că Fiul omului – Care pentru noi S-a făcut astfel – a primit împărăția [cf. Dan. 7, 13-14]. Și anume de la Acela, Care Îi spune Lui în psalmi: „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut. Cere de la Mine și Îți voi da Ție popoarele [drept] moștenirea Ta” (Ps. 2, 7-8). Și Care toate le-a supus sub picioarele Lui (Ps. 8, 6).

Așadar, dacă și Tatăl Care dă împărăția, și Fiul Care o primește i S-au arătat lui Daniel în formă trupească [in specie corporali] [4], atunci în ce fel zic aceștia că niciodată Profeții nu L-au văzut pe Tatăl și de aceea că numai El singur este nevăzut? [Cum spun ei că numai Tatăl este Cel despre Care s-a zis:] „pe Care nici un om nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă” (I Tim. 6, 16)?

Căci de aceea a spus Daniel: „Am privit”, zice, „până când au fost așezate tronuri și Cel vechi de zile [Vetustus dierum] a stat. Și veșmântul Lui [era] alb ca zăpada și părul capului Lui [era] ca lâna curată. Tronul Lui [era] flacără de foc, roțile lui [erau] foc arzând [5] și râu de foc ieșea/ curgea în fața Lui [trahebat in conspectu Ejus]. Și mii de mii Îi slujeau Lui și zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea/ în jurul Lui [assistebant Ei]. Și Judecătorul S-a așezat și cărțile au fost deschise” etc. (Dan. 7, 9-10).

Și puțin mai încolo: „Am privit”, zice, „în vedenia nopții: și iată, [cineva] ca Fiul omului era venind cu norii cerului și a ajuns până la Cel vechi de zile [Veterem dierum] și a fost așezat în fața Lui. Și Acestuia [, Fiului omului,] I s-au dat stăpânirea, cinstea și împărăția. Și toate popoarele, semințiile și limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui [este] stăpânire veșnică, care nu va trece, iar Împărăția Lui nu se va strica” (Dan. 7, 13-14).

Iată-L pe Tatăl dând și pe Fiul primind Împărăția veșnică. Și Ambii sunt, în contemplarea profeției, într-o formă văzută [visibili specie] [6]. Așadar, nu este [un lucru] nepotrivit a crede, de asemenea, că și Dumnezeu Tatăl obișnuiește să Se arate, în același mod [7], celor muritori.

34. Dar poate că cineva zice că Tatăl nu este văzut [tocmai] din acest motiv, [și anume] pentru că S-a arătat [Sfântului Daniel] în vederea somnului [in conspectu somniantis] [, adică în vis]. Așadar, de aceea [Îl consideră] pe Fiul [că poate fi] văzut, [ca] și pe Duhul Sfânt, pentru că Moise a văzut toate acelea fiind treaz [vigilans].

[Aceasta este o judecată eronată], ca și cum [ai spune că] Moise L-a văzut, cu adevărat, pe Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu, cu ochii trupești [carnalibus oculis]. Sau că Duhul [Sfânt] se poate vedea. Sau [că se poate vedea chiar duhul] omenesc, cel care dă viață acestui trup [al nostru], ori [nu se poate vedea nici măcar] acest [duh] material [corporeus] [8] pe care îl numim vânt. Cu cât mai puțin [, așadar, nu poate fi văzut cu ochii trupești] Acela [care este] Duhul lui Dumnezeu, Care depășește toate mințile oamenilor și ale Îngerilor prin inefabilitatea inexprimabilă a firii dumnezeiești [9]?

Sau cine s-ar prăvăli într-o asemenea greșeală, încât să îndrăznească să spună că Fiul sau Duhul Sfânt este văzut de către oamenii treji, iar Tatăl numai de către cei care dorm?

Așadar, în ce sens acceptă ei [să creadă că numai] despre Tatăl singur [s-a spus]: „pe Care niciun om nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă” (I Tim. 6, 16)?

Sau, când oamenii dorm, atunci ei nu mai sunt oameni?

Sau Cel care poate să ia chip asemenea celui trupesc, în vedeniile celor care dorm, pentru a Se arăta/ a Se simboliza [10] pe Sine [ad Se significandum], nu poate oare, [tot] pentru a Se arăta pe Sine, să ia același chip al făpturii trupești și pentru ochii celor treji?

Pentru că ființa Lui însăși, [aceea] prin care El Însuși este ceea ce este, nu poate fi arătată celui ce doarme prin nicio asemănare trupească [nulla corporis similitudine] și nici celui ce veghează/ care e treaz [nu-i poate fi arătată] prin nicio formă trupească [nulla corporea specie].

Și, cu adevărat, [aceasta nu este] numai ființa Tatălui, ci și a Fiului și a Duhului Sfânt.

Să [zicem că] omitem atâta mulțime de pagini sfinte, precum și mulțimea interpretărilor lor, de unde [, studiindu-le,] nimeni cu judecată sănătoasă nu îndrăznește să afirme că nicăieri nu S-a arătat ochilor persoana Tatălui, printr-o oarecare formă trupească – dar aici, precum am spus, să omitem acest lucru.

Și [să vedem], cu adevărat, ce spun ei despre Părintele nostru Avraam, aceia care sunt mișcați de vedeniile celor care sunt treji, astfel încât să creadă că nu și Tatăl, ci numai Fiul și Duhul Sfânt S-au arătat privirilor oamenilor [, care vedeau întruchipări ce păreau] trupești?

Pentru că Scriptura mai înainte zice că „S-a arătat [visus est] Domnul lui Avraam” (Fac. XVIII, 1), [în condițiile în care] S-au arătat nu unul sau doi, ci trei bărbați. Și despre niciunul dintre Ei nu s-a spus că stătea mai sus decât ceilalți [doi], [pentru că] niciunul nu strălucea cu mai multă slavă, niciunul nu făptuia ceva cu mai multă putere [decât ceilalți doi].

35. În acea împărțire tripartită a noastră (supra, cap. 7), am hotărât să determinăm, mai întâi, dacă, prin acele chipuri/ forme creaturale [illas creaturae formas], S-a arătat Tatăl sau Fiul sau Duhul Sfânt. Sau [dacă S-a arătat] uneori Tatăl, alteori Fiul și alteori Duhul Sfânt. Sau dacă, fără nicio diferență personală, [S-a arătat], precum s-a zis, Dumnezeu unul și singurul, adică însăși Treimea.

De aceea, am studiat locurile Sfintei Scripturi [unde se vorbește despre aceasta], pe care am putut [și] în măsura în care am considerat că este suficient [, pentru ce ne-am propus să cercetăm].

După cum consider, analiza smerită și atentă a tainelor dumnezeiești [, pe care am întreprins-o,] nu ne încredințează de nimic altceva decât [de faptul că trebuie] să ne sfiim să spunem [, cu toată certitudinea,] care dintre persoanele Treimii a apărut vreunuia dintre Părinți sau Profeți, într-o oarecare formă trupească/ materială sau asemănare a trupului [omenesc].

[Așadar, nu putem să ne pronunțăm,] decât dacă analiza relatării [scripturale] oferă anumite indicii credibile [în favoarea recunoașterii exacte a uneia dintre persoanele Sfintei Treimi].

Căci firea însăși sau ființa sau esența [lui Dumnezeu] – sau orice altă denumire, oricare ar fi ea, prin care se indică însăși ceea ce este Dumnezeu –, nu se poate vedea în formă trupească.

Dar este de crezut, într-adevăr, că nu numai Fiul sau Duhul Sfânt, ci chiar și Tatăl, prin făptura supusă [Lui, ale cărei chipuri/ forme le ia Dumnezeu, în extaz, fără ca ele să fie materiale sau să fie văzute cu ochii trupești,] poate, pentru simțurile celor muritori, să-i dea formei trupești sau asemănării [cu ea, puterea de a purta] simbolul Său [significationem Sui].

Așa stând lucrurile, să nu înaintăm [în dezbateri,] lungind fără măsură această a doua carte. [Iar] pe cele care rămân [încă de discutat și de cunoscut], să le vedem în cărțile care urmează [11].


[1] În cugetarea trupească/ pământească.

[2] Adică să nu credem că Dumnezeu este Altul de fiecare dată când Se revelează, în funcție de Sfântul căruia i Se arată sau de condițiile istorice. Dumnezeu nu e condiționat de nimic, așa încât, oricând în istorie, Sfinții Îl văd pe Același Dumnezeu, chiar dacă vederile extatice/ revelațiile sunt personale.

[3] Ereticii care susțin că Tatăl nu S-a revelat niciodată în Vechiul Testament.

[4] Sfântul Augustin nu susține faptul că Sfântul Proroc Daniel ar fi văzut acestea cu ochii trupului, erezie împotriva căreia am văzut că autorul acestei cărți s-a exprimat de multe ori, inechivoc și cu vehemență. Este evident faptul că, atunci când vorbește despre vedere sau formă trupească, Sfântul Augustin se referă la vederea în extaz a unor lucruri duhovnicești, care apar ca similare celor din realitatea obiectivă, materială. În cazul acesta, vrea să spună că Sfântul Daniel a văzut, sub o anumită formă/ ca o realitate concretă, cum Cel vechi de zile i-a dat Fiului omului „stăpânirea, slava și împărăția” (Dan. 7, 13-14).

[5] A se vedea și Iez. 10, 9.

[6] Adică într-o formă pe care Sfântul Profet o vedea cu ochii inimii, în mod extatic, și pe care conștiința sa o putea percepe și înțelege.

[7] Ca și Fiul și Duhul Sfânt. Sfântul Augustin susține egalitatea în slavă și în cinste a persoanelor treimice. Dacă despre Tatăl nu se spune nicăieri în Scriptură că a fost trimis – așa cum observa undeva mai sus Sfântul Augustin – asta nu înseamnă că Tatăl nu Se arată în revelații/ în vedere extatică, ca și Fiul, ca și Duhul Sfânt, într-o anumită formă cognoscibilă celor care primesc revelația.

[8] Respirația umană.

[9] Iată că, din nou, Sfântul Augustin neagă posibilitatea vederii cu ochii trupești a revelațiilor dumnezeiești.

[10] Formele trupești văzute în vedeniile dumnezeiești – pe care Sfântul Augustin are obiceiul de a le numi creaturi/ făpturi – sunt de fapt simbolizări sau întruchipări ale unor realități mai presus de cuvinte și de puterea de a descrie. Sunt realități pe care, de fapt, „nu se cuvine omului să le grăiască” (II Cor. 12, 4). Chiar Sfântul Daniel „a povestit [numai] ceea ce era mai de seamă” (Dan. 7, 1) din vedenia pe care a avut-o, adică a spus pe scurt, ceea ce era esențial, pe cât s-a putut spune în cuvinte.

[11] Finalul cărții a doua a tratatului augustinian.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [37]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a.

***

Mast. Bogdan Stârceanu: Eu, pe mailul meu, primesc tot felul de updateuri de la un grup de discuții numit Credința ortodoxă[1]

Pr. Dorin Picioruș: Da, îl știu!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Un grup de discuții foarte vast…cu toate că temele discuțiilor sunt puerile…

Pr. Dorin Picioruș: Da, da!…Nu își propun niciun elitism…

Mast. Bogdan Stârceanu: Da, da, da!…

Pr. Dorin Picioruș: E un grup de masă…

Mast. Bogdan Stârceanu: Tocmai de aceea mă și refer la el…Iar, ca și aici, onlineul ortodox are două componente: partea saiturilor…în care se observă o șablonizare a lucrurilor. Pentru că saiturile românești ortodoxe sunt fade, sunt lipsite nu neapărat de…strălucire

Pr. Dorin Picioruș: Vă referiți la estetica lor?

Mast. Bogdan Stârceanu: Nu, mă refer la conținutul lor! La conținutul lor care e unul standardizat. E un copy paste[2] permanent. Nu vedem nicio creație nouă. Tot timpul avem de-a face cu parafrazări. Conținutul lor e ca o notă de subsol. Și, în definitiv, nu e un lucru rău! Însă, în momentul când el devine o obișnuință și o înlocuire a propriei tale gândiri, atunci e o problemă.

Pr. Dorin Picioruș: Da, e adevărat!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Căci dacă ție îți este mai ușor să faci un copy paste la un Părinte, fără să-l comentezi, fără să aduci adăugiri la ceea ce spune el sau să îl clarifici în anumite puncte, atunci e o problemă. [Faci asta] o dată, de două ori, de trei ori…Însă a 4-a oară e o problemă…

Apoi vorbim de partea blogurilor ortodoxe. Care e un segment și el destul de vast. Nu putem să spunem că nu [stau astfel lucrurile]…

Însă, cu excepția dumneavoastră…

Pr. Dorin Picioruș: Mulțumim frumos!

Mast. Bogdan Stârceanu: așa…

Pr. Dorin Picioruș: Să nu se înțeleagă aici faptul că am vorbit înainte să mă lăudați

Mast. Bogdan Stârceanu: În niciun caz!…Criticile reale, dacă vor fi la un moment dat, vor fi foarte drastice. Nu asta e problema!…

Căci cineva, care vede blogul dumneavoastră, nu poate să nu constate câtă muncă stă în spatele lui.

De aceea, cu excepția dumneavoastră, majoritatea blogurilor românești ortodoxe se caracterizează prin lipsă de creativitate cronică.  Nu se creează nimic!…Nu se aduce nimic nou. Pur și simplu, majoritatea creatorilor de online din spațiul românesc se rezumă la Sfinții Părinți…Asta nu înseamnă că nu e bine! Doamne ferește!…Însă ei nu duc o muncă sistematică de a explica ceva anume.

Pr. Dorin Picioruș: Nu îi interesează o înțelegere, o traducere, o interpretare continuă a surselor credinței…

Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…Zi de zi, săptămână de săptămână, ei nu muncesc sistematic. Nu au programe! Nu au proiecte editoriale! Ei pur și simplu scriu când le vine

De aceea, îi putem compara pe creatorii de blog românesc cu căutătorii de chat[3]…Când apare un scandal în Biserică, ceva legat de relația dintre Stat și Biserică, problematici sociale…[are ce scrie și cel cu blog și are de vorbit și cel care vrea să sporovăiască online].

Pr. Dorin Picioruș: Scuzați că vă întrerup!… Dar nu vi se pare că problematica televiziunilor, a scandalurilor de la TV, se scurge pe blogurile ortodoxe într-un mod nepermis de mult? Și am avut recent scandalul[4] cu ÎPS Corneanu[5]…Căci numai când media cu plată, a boșilor…a pus subiectul pe tapet, deodată, pentru ortodocșii online, el a devenit singurul nostru subiect de discuție.

Mast. Bogdan Stârceanu: Da, exact!…

Pr. Dorin Picioruș: Adică pe mine mă doare faptul că nu conștientizăm că suntem manipulați cu problematici care nu sunt de fond

Aceeași prostie s-a făcut și când s-a aruncat pe piață discuția despre Codul lui DaVinci[6]. S-a discutat excesiv despre el în spațiul ortodox…și prin asta i-am făcut publicitate fără să vrem!

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact, exact!…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că, dacă am fi avut un proiect de discuție, să zicem: noi, luna asta sau anul acesta discutăm cultul ortodox…noi, toate blogurile ortodoxe…sau dacă am fi fost implicați în comentarea Sfintei Liturghi sau în comentarea unui Sfânt Părinte, nu ne-am mai fi lăsat duși de valul unui subiect…care nu ne aparține.

Scuze că v-am întrerupt!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Nicio problemă!…Iar ceea ce spuneți dumneavoastră este evident, e un lucru real…și adevărat…Însă ceea ce pot eu să adaug la ceea ce ați spus e aceea că, creatorii de bloguri ortodoxe românești trăiesc profund complexul de inferioritate

Pr. Dorin Picioruș: Față de cine?!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Față de…societate, în general…

Pr. Dorin Picioruș: De ce?! Credeți că societatea românească privește prost teologia ortodoxă?!!

Mast. Bogdan Stârceanu: Vrea multe explicații!…Și dau numai un exemplu: prezența Icoanelor în Școli. Nu pentru că sunt eu Profesor de Religie. Acesta e un lucru secundar în această discuție. Ci discutăm problema în general…

Pr. Dorin Picioruș: Vă referiți la discuția publică care a început în ianuarie 2007?

Mast. Bogdan Stârceanu: Da, exact!…Înainte de campania[7] pe care a inițiat-o Patriarhia Română împotriva celor care vor să scoată Sfintele Icoane din Școli…problema începută la TVR 1 a fost mediatizată online de către ortodocși doar în termenii: cum îndrăznește X sau Y să facă și să dreagă împotriva Icoanelor. Adică de ce și-a mărturisit această opinie.

Însă ceea ce am observat – și nu numai pe bloguri ci și în diverse comentarii online, la nivel de articole de ziar –, e faptul că se trăiește frica aceasta de a spune lucrurilor pe nume.

Adică, întotdeauna, ortodoxul care vine la nivel online are teama de a se exprima direct și astfel de a aduce argumente reale împotriva unor persoane, care nu au nici cel mai mic bun simț. Nici cea mai mică putere de a înțelege, cu adevărat, Ortodoxia. Căci tu, care ești în Ortodoxie, o înțelegi mult mai bine decât unul care e în afara ei.

Pr. Dorin Picioruș: Corect!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Și poți să înțelegi cât de puerile sunt argumentele împotriva Ortodoxiei.

Și de aceea, cred că atunci, în problema Icoanelor – să vorbim la modul ideal – altfel ar fi trebuit să se petreacă lucrurile. Creatorii de bloguri ortodoxe ar fi trebuit să facă un fel de coaliție, cu o strategie clară, în care să aducă o serie de argumente în favoarea cinstirii Sfintelor Icoane și să explice rolul lor în Biserică, Școală, Societate.

Și acum nu mă refer la faptul să fi făcut o lucrare științifică…ci articole cu impact la nivelul omului de rând, în care să-i arate că opiniile detractorilor prezenței Icoanelor și a Religiei în Școli nu au legătură cu Ortodoxia și nici cu bunul simț. Cu lucrurile normale…

Pr. Dorin Picioruș: Da, adevărat!…

Mast. Bogdan Stârceanu: De care noi nu ne putem debarasa. Niciun ateu nu se poate debarasa de lucrurile normale…

Pr. Dorin Picioruș: Corect!…Nu poate renunța la fotografiile și la oamenii în care el crede.

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Și atunci, dacă tu vii cu ceva serios, cu ceva într-adevăr muncit, da?, atunci devii o forță

Însă în momentul în care tu

Pr. Dorin Picioruș: nu ai o muncă personalizată

Mast. Bogdan Stârceanu: exact!…când vii și aduci răspunsuri puerile…că nu e bine așa, că de ce e așa…neavând consistență, nu vei fi luat în seamă.

Bloggingul ortodox românesc, fără consistență ideatică și fără muncă personalizată, va fi într-o continuă degringoladă. Lucru care a devenit, deja, o obișnuință

Și un lucru încă și mai rău e acela că, în ultimul timp, dacă cineva vine și pune pe tapet această problemă, este aruncat la gunoi. E criticat. E lovit cu pietre. E talibanizat. Este catalogat într-un fel sau altul.

Pr. Dorin Picioruș: În concluzie, dacă îmi permiteți!…Dumneavoastră spuneți că noi, ortodocșii români de la nivel online, nu scriem personalizat, că nu spunem din interiorul nostru ceea ce credem, fapt pentru care, atunci când reacționăm față de societatea civilă reacționăm haotic. Și reacționăm așa împotriva interesului nostru…

Adică noi, credincioșii ortodocși, care mergem la Biserică, preoți și credincioși, ar trebui să ne coalizăm și să ne știm interesul când e vorba despre discuții publice de amploare. Adică să comunicăm corect și apriat societății civile.

Dar când noi nu vrem sau nu știm să comunicăm pe înțelesul societății, atunci ne facem un deserviciu. Acest lucru ați vrut să ne spuneți, nu?

Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Și ceea ce facem noi e contrar voinței Sfinților Părinți.

Dau un exemplu concret!

Pr. Dorin Picioruș: Așa!…

Mast. Bogdan Stârceanu: Sfântul Grigorie de Nazianz – am citit Viața lui de curând – asista, în Constantinopol, la o diminuare a credinței ortodoxe…Doar două-trei Biserici mai erau ortodoxe. Marea majoritate a bisericilor erau ariene. Ce face Sfântul Grigorie de Nazianz [în această situație]? Un lucru extraordinar!…

Pr. Dorin Picioruș: Un lucru bun de urmat în ziua de azi!…Mai ales când avem o perspectivă de creație online atât de generoasă…Când putem să scriem de acasă și de oriunde despre credința și experiența noastră ortodoxă.

Mast. Bogdan Stârceanu:  Exact!…Cu toate că avea puterea împăratului în spate, Sfântul Grigorie nu îi scoate cu forța pe arieni din biserici. Pentru că era împotriva unui astfel de demers. Și el ce face? Face ceva simplu și la obiect. Ceva foarte realist. El se apucă să-i învețe pe oameni învățătura de credință referitoare la Sfânta Treime.

Pr. Dorin Picioruș: Îi învață temelia teologiei ortodoxe.


[2] O preluare continuă a textelor altora.

[3] De vorbă la nivel online.

[4] Când s-a împărtășit împreună cu greco-catolicii. În ziua de 25 mai 2008.

[7] „Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, prezența simbolurilor religioase în sălile de clasă nu este urmarea unei impuneri, ci rezultatul dorinței și consimțământului părinților, profesorilor și elevilor, în conformitate cu valorile religioase și culturale pe care le împărtășesc. „De aceea, o decizie de excludere ar reprezenta o măsură brutala și nejustificată de restrângere a libertății religioase, contrară principiilor democratice europene. O astfel de decizie ar conduce la discriminarea credincioșilor din România”, se arata într-un comunicat al Patriarhiei Române”, cf. http://www.altermedia.info/romania/2007/06/21/icoanele-nu-vor-fi-scoase-din-scoli/.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno