Pastorală la Învierea Domnului,
Zalău, 2014

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi fii duhovniceşti,
Hristos a înviat!

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să prăznuim din nou marea sărbătoare a învierii Domnului Hristos din morți. Astăzi ne bucurăm de biruința vieții asupra morții, zilele trecute însă ne-am întristat, pentru că, prin arestarea și condamnarea Mântuitorului la moarte, oamenii și-au dovedit răutatea cu care au răspuns marii iubiri a lui Dumnezeu manifestată față de om și lume.

Sfântul evanghelist Ioan a afirmat „că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul” (Ioan 3, 16-17). Domnul Hristos a spus și El: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, Eu nu-l judec; că n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (Ioan 12, 47), referindu-se la perioada petrecută de El pe pământ în calitate de Mântuitorul al lumii.

Chiar dacă Domnul Hristos a săvârșit nenumărate fapte bune în timpul activității Sale publice și nu a judecat pe nimeni, El Însuși a fost judecat, de aceea în cuvântul nostru de astăzi vom prezenta procesul Mântuitorului.

După ce a fost arestat în Grădina Ghetsimani, Domnul Hristos a fost dus la arhiereul Anna, socrul lui Caiafa. „Arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Săi şi despre învăţătura Sa. Iisus i-a răspuns: «Eu i-am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic n-am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit. Iată, aceştia ştiu ce am vorbit Eu». Şi zicând El acestea, unul dintre slujitorii care stăteau de faţă I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: «Aşa-i răspunzi Tu arhiereului?». Iisus i-a răspuns: «Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?». Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii” (Ioan 18, 19-24 și Matei 26, 57).

Iar „arhiereii şi tot sinedriul căutau mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: «Noi l-am auzit spunând aşa: Voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi clădi altul, nefăcut de mână»” (Marcu 14, 55-58).

Mărturia pomenită aici pornește într-adevăr de la cuvintele Domnului Hristos rostite după ce a izgonit negustorii din templul din Ierusalim: „Dărâmaţi templul acesta şi-n trei zile îl voi ridica” (Ioan 2, 19). Mântuitorul însă nu a afirmat că El va dărâma templul, ci i-a îndemnat pe evrei să o facă și nu a pomenit nimic despre vreun templu făcut sau nefăcut de mână omenească. Sfântul Ioan evanghelistul ne lămurește faptul că Domnul Hristos „vorbea despre templul trupului Său. Deci, când a înviat din morţi, ucenicii Săi şi-au adus aminte că El zisese aceasta şi au crezut cuvântului pe care-l spusese Iisus” (Ioan 2, 21-22).

Atunci „sculându-se arhiereul în mijloc, L-a întrebat pe Iisus, zicând: «Nimic nu răspunzi la tot ce mărturisesc aceştia împotriva ta?». Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: «Eşti tu Hristosul, fiul Celui-Binecuvântat?». Iar Iisus i-a zis: «Eu sunt, şi-L veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului». Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: «Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit blasfemia! Ce părere aveţi?». Iar ei toţi au judecat că este vrednic de moarte” (Marcu 14, 60-64).

Căpeteniile evreilor căutau de multă vreme să Îl omoare pe Domnul Hristos. Astfel, după ce l-a tămăduit pe paraliticul de la Vitezda în zi de sâmbătă, „iudeii Îl prigoneau și căutau să Îl omoare” (Ioan 5, 16). Mântuitorul însă le-a spus: „Voi căutaţi să Mă ucideţi, pe Mine, Omul care v-am grăit adevărul pe care de la Dumnezeu l-am auzit, pentru că întru voi cuvântul Meu nu-şi află loc” (Ioan 8, 37 și 8, 40).

De asemenea, când Domnul Hristos a afirmat: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu, iudeii se certau între ei, zicând: «Cum poate acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?».

Şi, după aceasta, Iisus umbla prin Galileea; că nu voia să umble prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L omoare” (Ioan 6, 51-52 și 7, 1). Soarta Mântuitorului fusese definitiv pecetluită cu o zi înaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim, după ce l-a înviat pe prietenul Său Lazăr din morţi, pentru că „mulţi dintre iudeii care văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El. Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. Deci din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L omoare” (Ioan 11, 45-48 şi 53).

Vineri, „când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii, şi L-au dus pe Iisus în sinedriul lor şi I-au zis: «Spune-ne nouă dacă eşti tu Hristosul». Şi El le-a zis: «Dacă vă voi spune, nu veţi crede; dar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde şi nici nu Mă veţi elibera. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu».

Iar ei cu toţii au zis: «Aşadar, tu eşti Fiul lui Dumnezeu?». Şi El le-a zis: «Voi o spuneţi, că Eu sunt». Şi ei au zis: «Ce trebuinţă mai avem de mărturie? Că noi înşine din gura Lui am auzit-o!». Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus în faţa lui Pilat. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile, aşa că a ieşit Pilat la ei, afară, şi le-a zis: «Ce învinuire-I aduceţi acestui om?». Ei i-au răspuns, zicând: «Dacă acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi predat». Pilat le-a zis: «Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră!».

Iudeii însă i-au zis: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni»” (Luca 22, 66-71; 23, 1 și Ioan 18, 28-31), arătând fără echivoc faptul că ei voiau ca Domnul Hristos să fie condamnat la moarte. Chiar dacă Mântuitorul fusese deja osândit de evrei la pedeapsa capitală, întrucât Palestina era provincie romană, această sentință putea fi dată numai de oficialii imperiali, motiv pentru care iudeii o și solicitau din partea guvernatorului roman.

Aflându-le dorința, Ponțiu Pilat i-a întrebat ce fapte grave a săvârșit Cel învinuit, iar evreii „au început să-L pârască, zicând: «Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-L să dea dajdie cezarului şi zicând că El este Hristos Împărat»” (Luca 23, 2).

Ura conducătorilor evreilor față de Domnul Hristos și reaua lor credință au fost dovedite încă o dată prin acuzele false aduse împotriva Acestuia în fața guvernatorului Pilat. În ceea ce privește prima învinuire, vom relata două episoade din Sfânta Scriptură. Fariseii, care voiau să-L prindă pe Mântuitorul în cuvânt, L-au întrebat: „Spune-ne nouă: Ce părere ai, se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu? Dar Iisus, cunoscându-le vicleşugul, le-a răspuns: «De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul dajdiei». Iar ei I-au adus un dinar. Şi Iisus le-a zis: «Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el?».

Ei au zis: «Ale cezarului». Atunci El le-a zis: «Daţi-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu!». Şi auzind ei acestea, s-au minunat; şi, lăsându-L, s-au dus” (Matei 22,17-22). Într-o zi, când Domnul Hristos a intrat cu Sfinții Apostoli în Capernaum, „s-au apropiat de Petru cei ce strâng dajdia şi i-au zis: «Învăţătorul vostru nu plăteşte dajdia?». «Ba da», a zis el. Şi intrând el în casă, Iisus i-a luat-o înainte, zicând: «Ce părere ai, Simone, regii pământului de la cine iau dajdie sau bir, de la fiii lor, sau de la străini?».

El I-a zis: «De la străini». Iar Iisus i-a zis: «Iată dar că fiii sunt scutiţi. Dar ca să nu le fim lor piatră de poticnire, mergi la mare, aruncă undiţa, ia peştele care va ieşi întâi şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir. Pe acela luându-l, dă-l lor, pentru Mine şi pentru tine»” (Matei 17, 24-27).

Din cele două exemple prezentate constatăm faptul că Mântuitorul i-a îndemnat pe evrei să plătească dajdie față de stăpânirea romană și El Însuși plătea birul respectiv, încât acuza care I-a fost adusă, cum că îi răzvrătește pe iudei și îi împiedică să-și achite dările către vistieria imperială, era total neîntemeiată.

În privința celei de a doua învinuiri, Domnul Hristos nu a afirmat nici o dată despre Sine că este împărat. Natanael I-a spus când L-a cunoscut: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!” (Ioan 1, 49), iar evreii L-au aclamat la intrarea triumfală în Ierusalim, zicând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).

De asemenea, când „Pilat a intrat în pretoriu şi L-a întrebat pe Iisus: «Tu eşti împăratul Iudeilor?», Iisus i-a răspuns: «De la tine însuţi o spui, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?». Pilat a răspuns: «Nu cumva sunt eu iudeu? Neamul Tău şi arhiereii mi Te-au predat. Ce-ai făcut?». Iisus a răspuns: «Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu le fiu predat iudeilor. Dar împărăţia Mea nu este de aici». Atunci Pilat I-a zis: «Aşadar, eşti Tu împărat?».

Răspuns-a Iisus: «Tu o spui, că Eu sunt împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr; tot cel ce este dintru adevăr ascultă glasul Meu». Pilat i-a zis: «Care este adevărul?». Şi, zicând aceasta, a ieşit iarăşi la Iudei şi le-a zis: «Eu nu găsesc în El nici o vină». Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean.

Și aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare.

Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-au îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-au trimis înapoi la Pilat. Şi chiar în ziua aceea Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, că mai înainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: «Pe omul acesta L-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-L în faţa voastră, în omul acesta n-am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-I; şi nici Irod, căci L-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte»” (Ioan 18, 33-38 și Luca 23, 5-15).

„Iar la sărbătoarea Paştilor, guvernatorul avea obiceiul să-i elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau ei. Şi aveau atunci un întemniţat vestit, care se numea Baraba, închis împreună cu nişte răsculaţi care în răscoală săvârşiseră omor. Deci, adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: «Pe care vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Iisus căruia I se spune Hristos?». Fiindcă ştia că din invidie i L-au dat în mână. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.

Iar arhiereii şi bătrânii au înduplecat mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar guvernatorul, răspunzând, le-a zis: «Pe care din cei doi vreţi voi să vi-l eliberez?». Iar ei au răspuns: «Pe Baraba!». Şi Pilat le-a zis: «Dar ce să fac eu cu Iisus căruia I se spune Hristos?». Toţi au răspuns: «Să fie răstignit!». Pilat a zis din nou: «Dar ce rău a făcut?». Ei însă mai tare strigau, zicând: «Să fie răstignit!». Pilat însă căuta să-L elibereze pe Iisus; dar iudeii strigau, zicând: «Dacă Îl eliberezi, nu eşti prieten al cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului».

Atunci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus pe Iisus afară şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit Pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, ca la al şaselea ceas; şi le-a zis iudeilor: «Iată, împăratul vostru!». Atunci ei au strigat: «Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!». Pilat le-a zis: «Pe împăratul vostru să-L răstignesc?». Arhiereii au răspuns: «Nu avem împărat decât pe cezarul». Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia.

Voi veţi vedea. Iar tot poporul, răspunzând, a zis: «Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!». Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat să fie răstignit. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus pe cruce. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, împăratul Iudeilor. Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris în evreieşte, latineşte şi greceşte. Atunci arhiereii i-au zis lui Pilat: «Nu scrie: împăratul Iudeilor, ci că el a zis: Eu sunt împăratul iudeilor». Pilat a răspuns: «Ce-am scris, am scris!»” (Matei 27, 15-26; Marcu 15, 7; Ioan 19, 12-15 și 19-22).

Iubiţi fii sufleteşti,

Din relatarea procesului Mântuitorului am constatat că evreii I-au adus Acestuia mărturii mincinoase în fața arhiereului, pentru ca în cele din urmă să-L condamne la moarte pentru că El era Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, conducătorii iudeilor I-au adus alte învinuiri neadevărate în fața lui Pilat, care L-a osândit la moarte pentru vina falsă că Mântuitorul ar fi afirmat despre Sine că este împărat.

Total nefiresc este și faptul că deși Pilat a recunoscut nevinovăția Domnului Hristos, totuși a pus să fie biciuit și L-a condamnat la moarte.

Din procesul judecat de evrei am constatat răutatea acestora, iar din cel al lui Pilat slăbiciunea și teama acestuia de a-și pierde funcția. Ura conducătorilor iudeilor față de Mântuitorul s-a dovedit și în faptul că au cerut ca El să fie răstignit, această pedeapsă fiind rezervată celor mai mari nelegiuiți.

În privința celor care L-au judecat și condamnat pe Domnul Hristos la moarte nu putem spune decât ceea ce a afirmat Mântuitorul Însuși: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Luca 23, 34).

În ceea ce ne privește pe noi însă, este deosebit de important să nu ne asemănăm acelora prin răutate, nedreptate, minciună și lașitate, ori prin alte păcate, care-l duc pe om la pierzare, ci să ne străduim pe cât ne stă în putință să săvârșim cât mai multe fapte bune, pentru că numai așa vom putea ajunge în împărăția lui Dumnezeu, alături de Domnul Hristos, de Maica Domnului și de toți sfinții.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător,

†Petroniu
Episcopul Sălajului

*

În format PDF, 5 pagini, aici.

Did you like this? Share it: