Interviuri de conștiință (vol. 1) [39]
Interviuri de conștiință
(vol. 1)
*
Realizate
de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a.
*
Mast. Bogdan Stârceanu: Ei, după ce au terminat facultatea, oricare ar fi ea – Facultatea de Matematică, de Fizică, de Limbi Străine – n-au ajuns să aibă acel acasă al lor. Acea regăsire de sine. Acea viziune asupra vieții. Și asta din păcate…
Pentru că asta te face să fii un om așezat…Nu neapărat din punctul de vedere al relației tale cu ceilalți oameni, ci din punctul de vedere al relației tale cu tine însuți.
Pr. Dorin Picioruș: Da, pentru că nu se simt împliniți!…
Mast. Bogdan Stârceanu: Da, nu se simt împliniți! Și acesta e marele neajuns. Pe care, în teologie, îl poți descoperi. Dar intrarea la Teologie și absolvirea ei nu îți garantează împlinirea personală.
Pr. Dorin Picioruș: Pentru că trebuie să ai căutări personale, în care să îmbini cultura teologică cu experiența duhovnicească și liturgică. Și acestea te împlinesc!
De aceea, cei care, dintre noi, blamează Teologia, trebuie să se gândească și la ceea ce nu au făcut pentru ei în timpul studiilor teologice.
Căci altfel așteptăm doar ca Statul să ne facă, Facultatea să ne învețe, alții să ne aducă…Însă trebuie ca și noi să ne implicăm și să ajutăm Statul, Biserica, Facultatea, Societatea, prin munca noastră teologică și prin creșterea noastră duhovnicească.
Numai așa suntem juști cu noi înșine.
Justețea, dreptatea adevărată e aceea de a cere de la noi, în primul rând, ceea ce cerem de la sistem să ne facă. Pentru că întrebarea noastră, față de noi înșine, trebuie să fie aceasta: Noi ce lăsăm îl urma noastră?…
V-ați pus problema că teologia e un act de conștiință? Când ați ajuns la conștiința că trebuie să dați și altora din ceea ce ați învățat și sunteți?
Pentru că acumulăm continuu…dar trebuie să și convertim munca noastră într-o binefacere pentru alții…
Mast. Bogdan Stârceanu: În ultimul an de facultate am ajuns la această conștiință!…În ultimul an de facultate am ajuns la conștientizarea rolului pe care îl am…a datoriei pe care o am, atât față de semeni, cât și față de Dumnezeu și față de mine însumi. Pentru că, față de aceste trei coordonate, îți raportezi întreaga viață.
Căci dacă tu, la sfârșitul vieții, nu ai ajuns într-un raport de pace, de împăcare
Pr. Dorin Picioruș: cu acești trei termeni…
Mast. Bogdan Stârceanu: cu acești trei termeni, la nivel existențial și nu definițional, ai o problemă…
Pr. Dorin Picioruș: Da, o mare problemă! A big problem…
Mast. Bogdan Stârceanu: Da, exact, exact!…Iar datoria pe care o simți față de celălalt, față de tine și față de Dumnezeu nu este o povară!
Pr. Dorin Picioruș: Dar nu credeți că e un mare har să vă simțiți dator?
Mast. Bogdan Stârceanu: Ba da! E o bucurie permanentă. E o bucurie să scrii pentru cineva. Să vorbești pentru cineva…
Pr. Dorin Picioruș: Să predai cuiva!
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Da!…
Pr. Dorin Picioruș: Să slujești, să ajuți pe cineva bolnav, pe cineva care are nevoie…
Mast. Bogdan Stârceanu: Cineva m-a întrebat: „Dar, măi, de ce nu te-ai apucat de altceva după facultate, de afaceri?! De ce nu ți-ai făcut și tu o mică afacere a ta?!!”.
Pr. Dorin Picioruș: „De ce nu cauți să parvii?”.
Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…Adică, de ce sunt „un profesoraș” de Religie, într-o localitate X, din țara aceasta și nu m-am apucat de făcut bani. Și eu i-am spus: „Măi, eu, acolo unde sunt – și nu mă refer la partea financiară – încerc să îmi fac treaba cât de bine pot”. Poate că, într-o altă situație, aș putea să fac mai mult. Dar acolo unde sunt îi ajut pe copiii cărora le predau. Și asta nu mă face să mă plafonez!
Însă Profesorii, din păcate, în România, trăiesc această tragedie a plafonării. Trăiesc tragedia plafonării concomitent cu dorința de a avea și de a fi mai mult decât sunt acum. Dar fără să facă nimic!
Și văd asta în ochii lor…
Pr. Dorin Picioruș: Și de unde vine asta? De unde credeți că vine acest lucru?
Mast. Bogdan Stârceanu: Pentru că ei nu au găsit acel ceva care să-i împlinească.
Pr. Dorin Picioruș: Adică nu au un resort interior real!
Mast. Bogdan Stârceanu: Da! Trăiesc o anume amăgire…și de aceea caută în neștire. Nu ați observat obsesia pe care o trăiesc mulți dintre noi…după Duhovnici?! Că „a zis Duhovnicul cutare, că a zis cutare”…
Pr. Dorin Picioruș: Adică: care e „cel mai bun” Duhovnic!
Mast. Bogdan Stârceanu: Am ajuns să spunem: „Eu sunt din grupul Duhovnicului X…sau din grupul Duhovnicului Y”.
Pr. Dorin Picioruș: Și prin asta suntem scindați între noi…
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Pentru că ne luptăm pe „adevărurile noastre”. Căci e „adevărul tău” și „adevărul meu”. Și atunci oamenii n-au răspunsuri personale la problemele lor de viață…ci au răspunsuri de grup.
Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…
Mast. Bogdan Stârceanu: Pentru că mentalitatea e să fac „parte” din echipă…dar eu nu aduc nimic de la mine…E ca în filmele astea, americane, hollywoodiene…dacă vrei să fii figurant…În luptele, în războaiele alea imense, pe care ei le regizează…
Pr. Dorin Picioruș: tu ești un anonim…
Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…Și figurantul e plătit cu câțiva dolari pe oră…și atât! El e un nimeni! Așa am ajuns să fim noi. Dar nu e vina nici a Bisericii, nici a ierarhiei, nici a Profesorilor, e vina noastră.
Pr. Dorin Picioruș: E o vină personală! Și trebuie să ne-o asumăm personal.
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact, exact!…
Pr. Dorin Picioruș[1]: Noi suntem foarte dezamăgiți atunci când vedem că oamenii dau vina pe alții pentru neîmplinirea lor interioară și nu vor să își asume faptul că 99% e vina lor.
Niciodată nu mi-am pus problema că eu sunt nefericit pentru că nu am avut pe Părintele Patriarh pe care îl doream eu. Sau că sunt nefericit din cauza Duhovnicului pe care îl am. Sau că sunt nefericit din cauza Societății sau a Președintelui țării. Nu mi-am pus problema niciodată că dacă este Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu sau Băsescu la putere, eu, în mine însumi, sunt neîmplinit din cauza lor.
Pentru că împlinirea mea nu ține de cadrul în care trăiesc ci de ceea ce fac eu. Și de aceea m-am simțit împlinit oricând, pentru că problema împlinirii mele nu este între mine și Școală, între mine și Societate, între mine și nu mai știu cine…între mine și vreun Sfânt, cu care să mă iau la întrecere…Ci împlinirea este nu între mine și mine…ci între mine și cât pot, în mod realist și rezonabil, să fac.
Pentru că eu nu-mi închipui că pot să fac orice. Însă văd această dramă la mulți…
Mast. Bogdan Stârceanu: Bazată pe o iluzie…
Pr. Dorin Picioruș: Văd cum mulți își închipuie că pot fi…ca orice Sfânt, ca orice geniu, ca orice scriitor…Că dacă am citit o carte acuma…sau dacă am făcut o școală…sunt „mai deștept” decât toată lumea.
Nu, n-am trăit niciodată iluzia că pot să fiu infinit, absolut!
Ci întotdeauna am văzut că pot să fac numai anumite lucruri…Și dacă eu, toată ziua, nu?, mă cheltui în treaba aia și ajung să fac din ea atât, cât pot eu…cum să am ideea „că pot să fac mai mult”, dacă eu văd că mă lasă rotilele?!
Dacă roțile trenului nu mai pot merge mai departe…cum să cred că sunt în stare de mai mult? Pentru că muncind toată ziua…îmi înțeleg foarte bine limitele. Îmi simt limitările în timp ce muncesc.
De aceea, eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am făcut și pentru ceea ce acum, în clipa de față, pot să fac.
Așa că tot ceea ce fac zilnic e o zidire de sine. Pentru că, fie că scriu, fie că mă rog, fie că mănânc, fie că dorm…toate acestea contribuie la munca mea, la ceea ce pot să fac și fac.
Însă rămăsesem la ideea că plafonarea ține de noi înșine…Dar succesul nu ține numai de noi înșine…
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…
Pr. Dorin Picioruș: Pentru că succesul ține și de o anume circumstanțialitate…Succesul ține și de cine suntem, cine ne sunt colaboratorii, cine ne sprijină…Și ne limitează puținele finanțe pe care le avem…și alte lucruri…
De aceea, în problema succesului sunt și lucruri care nu țin de noi. Dar, totuși, sunt mai mari minusurile care țin de noi sau cele care țin de societatea în care trăim?
Mast. Bogdan Stârceanu: Știți care e problema? Societatea românească – și nu neapărat cea post-revoluționară – suferă de sindromul criticii.
Toți criticăm. Peste tot…
Pr. Dorin Picioruș: Și ne subevaluăm prin asta ca popor…
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Mergem pe strategia falimentară că „toți ceilalți sunt buni, numai noi suntem proști”.
Pr. Dorin Picioruș: Da!…
Mast. Bogdan Stârceanu: Și lucrul ăsta nu e de acum!…Citeam la un moment dat un articol al lui Constantin Noica[2], un articol de ziar…și în el critica tocmai această obsesie – națională pot spune – în care ne plângem despre cât de proști suntem noi în comparație cu cât sunt de deștepți și de elitiști ceilalți. Oricare ar fi ei acești ceilalți…
Și oricine – asta e marea durere! – încearcă să iasă, să răsară dintre noi…
Pr. Dorin Picioruș: noi îl tragem înapoi, ca nu cumva să ne reprezinte…
Mast. Bogdan Stârceanu: „De unde are curajul să facă asta?!”, spunem noi…
Pr. Dorin Picioruș: Și îi dăm cu manivela în cap…
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…Un alt exemplu! Am citit de curând biografia lui Mircea Eliade[3]…
Pr. Dorin Picioruș: Da!…
Mast. Bogdan Stârceanu: și mi s-a părut foarte interesantă.
Pr. Dorin Picioruș: Da! Ați dat ceva și pe online…
Mast. Bogdan Stârceanu: Da!…În care el vorbește despre șansa pe care a avut-o de a pleca în India la vârsta de 20 de ani. Și, într-adevăr, el a spus un lucru extraordinar, din punctul meu de vedere! Și anume că, dacă nu pleca în acel moment, dacă nu câștiga atunci bursa, el ar fi rămas în acest mediu al nostru și ar fi fost tras înapoi…De ceilalți, de lângă el…
Pr. Dorin Picioruș: Adică el simțea, de la vârsta de 20 de ani, că nu are un mediu concurențial…
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…
Pr. Dorin Picioruș: și că are nevoie de unul care să prețuiască valorile…
Mast. Bogdan Stârceanu: Exact!…
Pr. Dorin Picioruș: să prețuiască valorile reale.
Mast. Bogdan Stârceanu: Da!
Pr. Dorin Picioruș: Și nu de unul care să zică: „Iată, Eliade scrie mult!”. Ca și când scrisul mult ar fi un sacrilegiu. Că Eliade scria mult la 20 de ani…Însă, în același timp, să se raporteze la el ca și când nu ar scrie mult. Să îl oculteze…
Mast. Bogdan Stârceanu: Ci șansa lui a fost
Pr. Dorin Picioruș: plecarea în India…
Mast. Bogdan Stârceanu: India…Nu India ca loc ci ca rampă de lansare a lui!
[1] De aici începe a doua filă audio a interviului, de 32 de minute.
[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica.
[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade.