În format PDF, 8 pagini, aici.

PS Vincentiu Grifoni† Vincențiu

Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
Iubitului meu cler şi popor,
Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Hristos a înviat!

Ziua Învierii ne oferă an de an prilejul să reflectăm împreună la evenimentul care a marcat pentru totdeauna istoria lumii, la singura noutate care s-a petrecut sub soare şi anume Învierea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Marcu, în încheierea Evangheliei sale, consemnează mai multe arătări ale Domnului înviat, înaintea ucenicilor Săi, începând cu cea înaintea Mariei Magdalena.

De asemenea, Evanghelia după Marcu conţine şi o scurtă referire la alţi doi martori ai Învierii Domnului, spunând foarte lapidar că „S-a arătat în alt chip la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină“ (Marcu 16, 12).

Această referire nu este decât relatarea sumară a arătării Domnului înviat către Cleopa şi însoţitorul său, Luca, în timp ce aceştia mergeau de la Ierusalim către satul Emaus, în după amiaza zilei Învierii Domnului (Luca 24, 13-35). Sfântul Luca, autorul celei de-a treia Evanghelii în ordine canonică, este singurul care ne prezintă pe larg această întâlnire dintre Domnul înviat şi cei doi ucenici în drum spre Emaus, deoarece a avut privilegiul de a fi unul din martorii acestei arătări.

Sfântul Luca ne istoriseşte că, în timp ce călătoreau ei către satul Emaus, un Străin, Care i-a însoţit, le-a explicat, pe baza Legii şi a Profeţilor, evenimentele legate de misiunea lui Iisus Hristos şi cum că acestea au fost hotărâte de Dumnezeu. „Le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El“ (Luca 24, 27). Deşi inimile lor „ardeau în ei“ (cf. Luca 24, 32) când îi învăţa, nu L-au recunoscut. Sensul Sfintei Scripturi devenea foarte clar pentru cei doi ucenici în urma tâlcuirii ei de către Drumeţul Necunoscut, însă identitatea Lui rămânea ascunsă, „deoarece ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască“ (cf. Luca 24, 16).

Apropiindu-se de sat, ucenicii L-au invitat pe Străin în casa la care mergeau şi au insistat ca El să rămână şi să ocupe locul de cinste la masa de seară. Şi, când a stat cu ei la masă, El a luat pâinea şi a făcut aceleaşi gesturi pe care le-a făcut pe munte, în timp ce hrănea cinci mii de oameni şi în încăperea din foişorul de pe Sion, când a „instituit“ Cina Domnului. „A luat pâinea, a binecuvântat-o şi frângând, le-a dat lor. Şi ochii li s-au deschis şi L-au cunoscut. Iar El s-a făcut nevăzut de lângă dânşii!“ (Luca 24, 30-31).

Cuprinşi de mirare şi plini de bucurie, cei doi au părăsit casa şi s-au întors la Ierusalim. Acolo au spus celorlalţi ucenici vestea cea bună, că Iisus a înviat, şi au mărturisit „cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii“ (Luca 24, 35).

Dreptmăritori creştini,

Această istorisire evanghelică este una din paginile cele mai frumoase din Evanghelie, care atinge sensibilitatea cea mai profundă a celor care o citesc sau o ascultă, deoarece în ea se împletesc credinţa şi emoţia sfântă, raţiunea şi sentimentul, tristeţea şi bucuria, îndoiala şi certitudinea, şi provoacă în noi dorinţa de a-L întâlni pe Domnul înviat, asemenea celor doi ucenici în drum spre Emaus.

Istorisirea evanghelică descrie, de asemenea, pe lângă experienţa pascală a celor doi ucenici, şi schimbarea stării lor de tristeţe în fericire, după participarea la prima Liturghie săvârşită de Domnul înviat. Sfântul Luca ne spune că, la început, ucenicii erau „trişti“ (Luca 24, 17), speranţa lor se pierduse odată cu moartea lui Iisus (Luca 24, 21) iar, în cele din urmă, descoperă că inima lor ardea (Luca 24, 32) şi se întorc fericiţi la Ierusalim pentru a vesti celorlalţi ucenici Învierea (Luca 24, 33).

De asemenea, vedem surprinsă în această relatare şi trecerea de la starea de necunoaştere la cea de cunoaştere: la început, ucenicii merg alături de Iisus fără să-L recunoască, deoarece ochii lor erau ţinuţi să nu-L cunoască (Luca 24, 16), iar istorisirea se încheie atunci când li se deschid ochii şi-L recunosc pe Iisus la frângerea pâinii (Luca 24, 31; cf. 24, 25).

Momentul „recunoaşterii“ lui Iisus înviat cu trupul transfigurat coincide, de altfel, cu trecerea de la tristeţe la fericire. Ucenicii regăsesc bucuria de a trăi, deoarece Îl recunosc pe Mântuitorul Hristos înviat, prezent în mod văzut, în momentul frângerii pâinii. Pe drumul spre Emaus, ucenicii au luat parte, alături de Iisus, la prima „Liturghie a Cuvântului“ de după Înviere.

În casă – o imagine a Bisericii – ochii lor s-au deschis şi L-au recunoscut când a luat pâinea şi a săvârşit gesturile care vor deveni inima fiecărei Sfinte Liturghii. După această „Liturghie a Cuvântului şi a Jertfei Euharistice“, ei s-au sculat şi au mers să mărturisească Evanghelia, vestea cea bună, anume că moartea a fost biruită şi că Hristos a adus viaţă lumii.

Mesajul Sfântului Luca către noi, cititorii şi ascultătorii Evangheliei, este următorul: prin săvârşirea Sfintei Euharistii, comunitatea credincioşilor se împărtăşeşte de moartea şi învierea lui Hristos. Credinciosul aude mărturisirea Evangheliei.

Totuşi, această mărturisire trebuie să fie completată şi desăvârşită prin actul sacramental al Împărtăşirii. Ochii lor au fost cu adevărat deschişi când s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului înviat. Apoi s-au ridicat să meargă pentru a împărtăşi bucuria lor cu ceilalţi.

Experienţa întâlnirii lor cu Domnul cel înviat devine experienţa noastră prin participarea la săvârşirea Liturghiei „Cuvântului“ şi a „Sfintei Jertfe Euharistice“. Iar, bucuria lor pascală devine, de asemenea, bucuria noastră. Căci, prin comuniunea noastră euharistică, şi noi ajungem să cunoaştem că Hristos a înviat, că înşelăciunea morţii a încetat şi că ni s-a dăruit, prin Hristos şi în El, darul vieţii veşnice.

Pentru comunităţile creştine de atunci – şi pentru cele de azi – întrebarea fundamentală nu este de a şti dacă Hristos a înviat; adevărata întrebare constă în a şti cum să-L descoperi şi să-L recunoşti pe Mântuitorul Hristos înviat, în viaţa de zi cu zi. Care sunt semnele acestei prezenţe? Unde poate fi întâlnit? Cum să poţi să prinzi putere, curaj şi nădejde, atunci când totul pare sfârşit?

Istorisirea Sfântului Luca răspunde la aceste întrebări. Trecerea ucenicilor de la o stare de tristeţe la fericire şi de la necunoaştere la cunoaştere se întrepătrunde cu dimensiunea liturgică a istorisirii. Cele două părţi ale acestei Liturghii corespund Liturghiei Euharistice de astăzi: o Liturghie a Cuvântului şi o Liturghie a Frângerii Pâinii sau Euharistică.

În prima parte a relatării, Mântuitorul merge împreună cu cei doi ucenici şi le explică Scripturile. Mai exact, El explică Scripturile Vechiului Testament pentru a le arăta toate referinţele legate de Persoana şi misiunea Sa: viaţa Sa, moartea şi învierea Sa.

Începe cu Moise, pentru a trece mai apoi la profeţi. Sunt cele două părţi, cele mai importante ale Sfintei Scripturi pentru evrei. Mântuitorul Hristos, potrivit relatării Sfântului Luca, parcurge Scriptura Vechiului Testament, pentru a interpreta acele locuri, care se referă la soarta lui Mesia. În mod special, vrea să arate că Scripturile „prevăzuseră“ moartea şi învierea Sa.

Această explicare a Scripturii are ca scop să-i facă să înţeleagă că istoria nu se încheie cu moartea lui Mesia. Explicarea Scripturii pregăteşte întâlnirea cu Domnul, însă El este recunoscut în Euharistie. Pentru Sfântul Luca, Euharistia este mărturia prezenţei Mântuitorului Hristos înviat în mijlocul comunităţii creştine, este Izvorul vieţii acesteia. „Liturghia Cuvântului“ este urmată de o „Liturghie a Frângerii Pâinii“. De această dată, Iisus cu cei doi ucenici sunt aşezaţi la masă într-o casă, unde Mântuitorul săvârşeşte gestul frângerii pâinii, pe care o împărtăşeşte celor doi.

Iubiţii fraţi şi surori în Domnul,

Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod An Euharistic. Biserica noastră ne propune să medităm la două Sfinte Taine, de mare importanţă pentru viaţa noastră. Prima taină, instituită de Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină în Joia cea Mare şi Sfântă, şi pe care El Însuşi a săvârşit-o cu ucenicii chiar în Ziua Învierii Sale din morţi, este Taina Euharistiei sau a Sfintei Împărtăşanii.

În timpul Cinei celei de Taină, din preajma Paştelui iudaic, Mântuitorul Iisus Hristos a participat cu ucenicii Săi la masă, în noaptea trădării şi prinderii Sale şi a săvârşit ceea ce se numeşte „instituirea“ Cinei Domnului sau a Euharistiei, adăugând la ritualul iudaic al Paştilor cuvintele: „Acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi… Acesta este Sângele Meu care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26, 26-28). Pâinea şi vinul sunt imagini ale Trupului Său, care va fi frânt curând şi a Sângelui Său, care va fi vărsat pe cruce. Dar ele sunt mai mult decât imagini, ele oferă credincioşilor posibilitatea de a se împărtăşi din viaţa şi jertfa Lui, prin consumarea a ceea ce Sfinţii Părinţi au numit „hrana nemuririi“, adică Trupul şi Sângele Domnului Înviat şi slăvit.

De aceea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, „ori de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni“ (1 Corinteni 11, 26). „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Pentru că o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine“ (1 Corinteni 10, 16-17).

În acest context şi după acest model, predat de Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, s-a dezvoltat într-o formă similară Sfânta Liturghie, pe care noi o săvârşim în Sfânta Biserică. În tradiţia răsăriteană a Bisericii Ortodoxe cele două părţi principale ale Liturghiei, numite şi Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor şi Liturghia credincioşilor sau euharistică, sunt prefaţate de cele două Vohoade sau Intrări.

Primul Vohod, numit şi mic, care are loc după ecteniile şi antifoanele sau psalmii de la începutul Dumnezeieştii Liturghii, capătă importanţă prin Sfânta Evanghelie, pe care diaconul sau preotul o poartă în procesiune. Această procesiune poate fi privită ca o mergere către Emaus, pentru că introduce citirea Cuvântului lui Dumnezeu din Apostol şi Evanghelie, care urmăreşte să-i instruiască şi să-i îndemne pe credincioşi să urmeze acestor lucruri bune.

Al doilea Vohod, numit şi mare, introduce a doua parte importantă a Sfintei Liturghii, în care pâinea şi vinul sunt purtate în cinste în altar, ajungând astfel în foişorul de la Emaus şi luând loc la „masa Domnului“ (1 Corinteni 10, 21), în timpul căreia pâinea şi vinul sunt sfinţite şi transformate în Trupul şi Sângele lui Hristos, pentru a fi consumate apoi într-un act de „împărtăşire“ în şi cu Domnul cel viu ca să-L cunoaştem asemenea celor doi ucenici la frângerea pâinii.

De aceea, plini de bucurie, mărturisim că „am văzut lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi“. Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Împărtăşanie ne arată în ce fel Mântuitorul Hristos intră în casa sufletului nostru ca să „rămână cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua“ (Luca 24, 29).

Sfânta Euharistie, Cina Domnului sau Frângerea Pâinii, cum este numită în Dumnezeiasca Scriptură a Noului Testament, este cea mai importantă lucrare sfântă, săvârşită de Biserica noastră în timpul Sfintei Liturghii, Taina prin care pâinea şi vinul oferite de credincioşi devin trupul şi sângele lui Hristos, semnul real şi concret al prezenţei Sale în mijlocul nostru, al participării noastre la Învierea Lui, dar şi pentru a ne arăta tuturor că El este cu noi „în toate zilele vieţii noastre până la sfârşitul veacurilor“.

A doua Taină, la care suntem chemaţi să medităm în cursul acestui An Euharistic 2014, este Taina Sfintei Spovedanii, instituită de Mântuitorul Iisus Hristos în ziua Învierii Sale, când, în foişorul de pe Sion, intrând prin uşile încuiate, a suflat asupra ucenicilor, zicând: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“ (Ioan, 20,22-23).

Cele două Sfinte Taine sunt strâns legate una de alta, Spovedania făcându-ne vrednici să primim Sfânta Euharistie. Nu ne putem împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului fără prealabila mărturisire a păcatelor prin Sfânta Spovedanie.

Dreptmăritori creştini,

În această zi de luminoasă împlinire sufletească şi trupească, cu părintească dragoste vă chem să primiţi cu vrednicie aceste două Sfinte Taine şi să vă bucuraţi de Harul Dumnezeiesc dăruit prin ele.

Vă binecuvintez pe toţi şi vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paşti să o aveţi în pace, cu sănătate şi alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor şi trupurilor voastre.

Adevărat a Înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu
pentru pace şi bunăvoire,
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

Did you like this? Share it: