Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 19 aprilie 2014 Page 1 of 2

Predică la praznicul Învierii Domnului [2014]

Invierea DomnuluiIubiții mei,

Săptămâna Mare a acestui an s-a ritmat, în mod dumnezeiește, cu vremea de-afară.

N-am mai văzut de mult acest lucru…

A fost ploaie, vânt, frig, cer înnorat, întunecat…când Domnul a fost vândut, când Domnul a pătimit, când Domnul a fost îngropat…dar soarele a apărut în dimineața Sâmbetei Mari…ca prevestire a Învierii Lui cea de a treia zi.

Și când vremea se schimbă după praznicele Bisericii e semn că și noi ne-am schimbat, în mod profund, în lăuntrul nostru.

Și e o mare binecuvântare să te schimbi dumnezeiește. Să te înnoiești haric…

E o mare bucurie să surprinzi printr-o noutate frumoasă.

Adică prin noutatea de a nu mai fi rău, de a nu mai fi infatuat, de a nu mai fi obraznic, de a nu mai fi libertin…

Să te desparți de cineva într-o zi…care te cunoaște într-un anume fel…și apoi, într-o altă zi, cu harul lui Dumnezeu, să te întâlnească și să te vadă schimbat. Și să se bucure pentru tine.

Pentru că bucuria reală e bucuria pentru cei care se schimbă, se schimbă continuu. Pentru cei care sunt tot mai frumoși duhovnicește, tot mai spornici în ceea ce fac, tot mai…oameni

După ploaie și vând a apărut soarele!

Lumina soarelui ne bucură…mai ales când suntem privați de ea zile la rând.

Însă lumina soarelui e lumină naturală, creată. E lumina unui astru ceresc. Ea ajută la vedere, la creșterea vegetației, la viața normală…La viața în societate.

Însă lumina soarelui nu este…lumina învierii lui Hristos!

Soarele e un simbol palid al Creatorului său, al Dumnezeului treimic.

Pentru că soarele ne luminează cu lumină creată, pe când Dumnezeul treimic ne umple de lumina Sa necreată.

Iar lumina necreată a lui Dumnezeu se vede în mod extatic/ mistic/ dumnezeiește/ mai presus de fire, pentru că noi suntem creați iar lumina Lui e necreată și veșnică.

Lumina Prea Sfintei Treimi e lumina învierii Domnului!

Pentru că Hristos Cel răstignit și înviat, a înviat fiind plin de slavă dumnezeiască, de lumina Sa dumnezeiască. Umanitatea lui Hristos a fost transfigurată de lumina dumnezeiască a dumnezeirii Sale și de aceea trupul Lui înviat s-a arătat plin de lumină și depășind timpul și spațiul, trecând prin ușile încuiate și apărând, deodată, acolo unde El dorea.

Și când vorbim despre har, vorbim despre lumina necreată a Dumnezeului treimic.

Și când vorbim despre lumina Lui necreată, vorbim despre harul Lui cel sfințitor și îndumnezeitor, prin care noi ne-am botezat, ne-am miruns, pe care îl simțim când ne împărtășim, când ne spovedim, când suntem hirotoniți, când suntem cununați, când suntem unși cu ulei sfânt la Sfântul Maslu, când ne rugăm pentru cei adormiți, când sfințim apa, când sfințim și binecuvântăm orice lucru în Biserică și în lume.

Toată sfințenia Bisericii constă în harul Prea Sfintei Treimi.

Și harul lui Dumnezeu cel necreat poate fi văzut și simțit duhovnicește pe măsură ce noi ne curățim de patimi. Pentru că îl vedem și îl simțim cu duhul nostru, în interiorul nostru, căci el ne deschide în interiorul nostru Împărăția lui Dumnezeu.

Tocmai din acest motiv, isihaștii ortodocși se scufundă în lăuntrul lor, prin rugăciune continuă și prin asceză curățitoare de patimi, pentru ca să simtă și să vadă slava/ lumina/ harul necreat al Prea Sfintei Treimi.

Să vadă adică lumina lui Hristos, lumina care izvora din umanitatea lui Hristos Cel înviat…să vadă sfințenia Bisericii, adică legătura sfântă și intimă și dumnezeiască a lui Dumnezeu cu oamenii.

De aceea, mulți dintre nevoitorii ortodocși pun accentul pe pelerinajul lăuntric spre Dumnezeu și nu pe cel exterior. Pentru că pelerinajul lăuntric spre Dumnezeu e totuna cu curățirea noastră de patimi pentru a fi umpluți, în mod tainic/ mistic, de slava lui Dumnezeu, cea care depășește orice înțelegere.

Așadar avem o lumină a soarelui și a lumânării și a becului care sunt create, sunt materiale și avem, mai presus de tot ce e material și din lumea aceasta, lumina necreată a lui Dumnezeu, lumina Sa cea imaterială/ cea nezidită/ cea necreată, care e veșnică și care izvorăște din ființa Treimii și care ne curățește, ne luminează și ne îndumnezeiește pe toți cei raționali. Adică pe Îngeri și pe oameni.

De ceva vreme și noi, românii, am auzit tot mai mult despre minunea imensă care se petrece în Mormântul Domnului, la Ierusalim, în Biserica Învierii Domnului, când Patriarhul Ierusalimului intră și se roagă în Mormântul Domnului.

Nu numai că am auzit…dar am și văzut acea lumină sfântă (o filă video din 2013), care coboară de la Dumnezeu, care nu arde la început, deși aprinde lumânările tuturor dar care, mai apoi, se comportă ca o lumină creată. Ca o lumină pe care am aprins-o cu chibritul.

14. 48 minute, predicaE corect să numim lumina care coboară, în mod minunat, în Mormântul Domnului — și pe care și noi, românii, am primit-o în această noapte, adusă de delegația patriarhală trimisă la Ierusalim — drept lumină sfântă. Însă nu trebuie să confundăm această lumină minunată cu lumina necreată a Prea Sfintei Treimi.

Pentru că lumina aceasta minunată e doar o confirmare a faptului că Biserica lui Hristos e Biserica Ortodoxă. Și că Paștiul adevărat e cel vestit, în mod minunat, de către Dumnezeu, prin coborârea acestei lumini cerești în Mormântul Domnului și nu oriunde.

Însă, ca și mana cerească, cu care Dumnezeu a hrănit poporul lui Israil în pustiu și lumina aceasta sfântă, care coboară în Mormântul Domnului, deși coboară dumnezeiește la noi, ea e creată, pentru că se comportă ca atare. Ea se poate stinge, ea se poate împărți în mod material și vizibil, cu toate că se pogoară dumnezeiește la noi.

De aceea, minunea aceasta a Ortodoxiei, care confirmă adevărata Biserică și adevărata credință, trebuie să ne facă să fim tot mai ascetici, tot mai doritori să ne curățim de patimi, pentru ca să vedem adevărata lumină a lui Dumnezeu, pe cea necreată, față de care lumina care coboară în Mormântul Domnului e doar un simbol palid al ei.

De ce ne reconfirmă mereu Dumnezeu că ne aflăm în adevărata Biserică a lui Hristos? Pentru că știe slăbiciunea noastră. Știe că avem nevoie de dovezi peste dovezi. Vrea ca și cei foarte slabi în credință…să aibă dovezi palpabile. Vrea să nu spună nimeni că nu a știut care e adevărata Biserică.

De aceea, El ne trimite foc din cer, lumină cerească, ca și altor Sfinți ai Lui, în vechime, pentru ca să căutăm adevăratul foc curățitor, adevărata lumină dumnezeiască, adevărata înfrumusețare a firii noastre: slava Lui cea necreată.

Așa că acum, când avem în mâinile noastre și peste tot în Biserici, lumină din lumina care a coborât azi în Mormântul Lui, trebuie să ne uităm la această lumină și să o dorim pe cea care este simbolizată de această lumină.

Căci lumina aceasta ne trimite la adevărata lumină a lui Hristos, la cea necreată, care e în noi de la Sfântul Botez și întru care trebuie să creștem pe fiecare zi.

Așadar, iubiții mei, vă spun din nou: Hristos a înviat!

Dar El a înviat umplând toate nu de lumina soarelui…nu de lumina minunată venită azi la Ierusalim…ci de lumina Sa necreată și veșnică. Pentru că toată creația Lui stă în lumina Sa necreată și veșnică și e pătrunsă continuu de ea.

De aceea, împreună cu Sfinții lui Dumnezeu și cu toți Îngerii Lui și, mai ales, cu Maica lui Dumnezeu, care cu toții sunt în lumina Lui necreată, să începem de azi și noi bucuria Învierii Lui, praznicul acesta prea mare, având în noi lumina Lui și în mâinile noastre lumina materială, coborâtă în mod minunat din cer, astăzi, pentru a ne umple de bucurie mare!

Căci a Preacuratei și Preasfintei Treimi este slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

La mulți ani și multă sănătate și bucurie tuturor!

Așteptăm coborârea sfintei lumini [Ierusalim, 2014, în direct]

Patriarhul Ierusalimului 2014
Vecernia Mare, din Sâmbăta Mare, în Mormântul Domnului. Transmisie live: aici.

Sfânta lumină a coborât pe pământ la 14. 45 (ora României) în anul 2014.

La ora 14.00, ora României.

Ierusalim 2
14. 07
14. 7, 2La 14. 10 minute.
14. 1014. 18La 14. 24 s-a pierdut transmisia live cu Ierusalimul.

*

La 14. 28.

14. 28 minuteLa 14. 30.

14. 30 minute14. 45. A coborât lumina sfântă!

14. 45 a venit lumina14. 45, 214. 46

La 14. 48.

14. 48 minute, predica14. 50Slavă Ție, Doamne, pentru marea Ta binecuvântare și milostivire!

Din poezia Triodului [4]

Sunt nenumărate cântările care ne pot demonstra cât de bine se pretează teologia poetizării, pentru că, așa cum spunea cineva, vorbirea despre Dumnezeu și despre faptele Lui este o poezie nesfârșită. Încercăm să oferim câteva exemple (foarte puține):

Pe Fiul din Tatăl și pe Duhul slăvesc,
ca din soare lumina și raza;
însă pe Fiul după naștere,
că și naștere este,
iar pe Duhul după ieșire,
că și ieșire [purcedere] este;
pe dumnezeiasca Treime
cea împreună fără de început,
Căreia se închină toată făptura[1].

 *

 Cetele Îngerile te slăvesc
pe tine, Maica lui Dumnezeu.
Că pe Dumnezeu, Preacurată, L-ai născut,
pe Cel ce este pururea cu Tatăl și cu Duhul
și Care a așezat oștile îngerești
din neființă
, cu voia Sa[2].

*

Spre muntele faptelor celor alese
să ne apropiem toți prin post,
lăsând năvălirile desfătărilor,
care râvnesc la cele de jos.
Și în norul cinstitelor vedenii intrând,
să vedem singură frumusețea
cea dorită a lui Hristos;
îndumnezeindu-ne cu taină
prin dumnezeieștile înălțări[3].

 *

Cu postul apropiindu-ne și noi
de muntele rugăciunilor,
să vedem cu inima curată pe Dumnezeu,
tablele poruncilor primindu-le
înăuntru ca și Moise;
strălucind de slavă,
de fața dragostei Lui
[4].

*

 Oprind patimile cu frâul curatului post,
să ne sârguim toți să ne înălțăm mintea
spre cinstite vederi dumnezeiești,
cu desăvârșită credință.
Ca să disprețuim
desfătarea vieții celei pământești
și să dobândim viață cerească
și strălucire dumnezeiască[5].

*

 Unule Născător al Unuia,
Părinte al Fiului cel unul-născut,
și unule Fiule al Unuia,
lumină și raza luminii,
și unule Duhule Sfinte,
numai al unuia Dumnezeu,
fiind cu adevărat Domn al Domnului;
o, Treime, Unime Sfântă!
Mântuiește-mă pe mine,
cel ce grăiesc de Dumnezeirea Ta[6].

Păcatul ne face osândiți prin „bucurarea de păcat”[7]. Dar numai Hristos este Cel care, cu adevărat, „toate le-ai umplut de bucurie”[8].

Am găsit, între cântările Triodului și o tainică alegorie forestieră:

 Să salte cu laude
toate lemnele pădurii
,
văzând lemnul Crucii,
cel de un nume cu ele,
sărutat astăzi;
pe care Hristos Și-a înălțat capul,
precum profețește
dumnezeiescul David[9].

 *

 Biserica strigă Ție,
Hristoase Dumnezeule,
închinându-se Ție
în cedru, în pin și în chiparos,
dăruind împăraților noștri biruință,
prin Născătoarea de Dumnezeu,
miluiește-ne pe noi[10].

Lemnele sau pomii sunt simboluri ale Sfinților. Aceștia sunt adevărații pomi ai Raiului, care stau împrejurul Pomului Vieții, Hristos:

Livadă fericită, pomi
sădiți de Dumnezeu,
frumuseți ale Raiului,
acum vărsați lacrimi din frunze
ca din niște ochi,
pentru mine cel gol
și înstrăinat
de mărirea lui Dumnezeu[11].

 *

 Ca într-o livadă
plină de florile virtuților,
a pustnicilor celor purtători
de Dumnezeu umblând,
ne umplem de
mirosul cel dulce [al sfințeniei][12].

Iar mirosul cel dulce al Sfinților se revarsă din Pomul cel mai înmiresmat, Care umple toate de mirosul/ aroma/ parfumul Său:

Umplându-se femeia
de mireasmă tainică,
Mântuitorule,
s-a izbăvit de mirosul cel urât dintâi
al multor păcate;
că Tu izvorăști mirul vieții[13].

 *

La mine este mir stricăcios,
iar la Tine este mirul vieții,
mir este numele Tău [Cânt. cânt. 1, 2],
care se varsă spre cei vrednici[14].

Evangheliile din Joia Mare se termină cu aceste cuvinte din Evanghelia Sfântului Ioan: „Vor privi la Acela pe Care L-au împuns” (In. 19, 37). Adică cei care L-au condamnat și L-au răstignit pe Hristos Îl vor privi pe Fiul omului „venind pe norii cerului” (Dan. 7, 13; Mt. 26, 64; Mc. 14, 62), după cum El Însuși le-a spus.

Cel de pe cruce și Cel pus în mormânt este Cel ce înviază din mormânt și Cel ce înviază pe toți oamenii la a doua Sa venire. Și ultima paremie din Vinerea Mare este din Iez. 37, 1-14: profeția despre învierea trupurilor din veac adormite.

Despre aceasta s-a vorbit deslușit în pregătirea postului, în Duminica lăsatului sec de carne (și ne este reamintită acum):

Gândesc la ziua aceea și la ceasul
când avem să stăm toți goi, ca niște osândiți,
înaintea nemitarnicului Judecător;
căci atunci trâmbița va suna tare,
și temeliile pământului se vor clătina,
și morții din morminte vor învia,
și toți de o vârstă se vor face
[15]…etc.

Iar Judecătorul este Cel pe Care „L-au împuns” păcatele noastre, ale tuturor.


[1] Triodul, ed. BOR 2000, p. 43.

[2] Idem, p. 111.

[3] Idem, p. 138.

[4] Idem, p. 140-141.

[5] Idem, p. 223.

[6] Idem, p. 239.

[7] Idem, p. 154.

[8] Idem, p. 123.

[9] Idem, p. 320.

[10] Idem, p. 731.

[11] Idem, p. 103.

[12] Idem, p. 87.

[13] Idem, p. 565.

[14] Idem, p. 567.

[15] Idem, p. 50.

Pastorala pascală a ÎPS Iosif Pop [2014]

Hristos cel înviat — Pâinea vieții noastre.  Scrisoare pastorală la Învierea Domnului 2014.

† Iosif,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Iubitului cler, cinului monahal şi dreptslăvitorilor creştini din această de Dumnezeu păzită Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească binecuvântare !

„Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer.
Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci.
Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (In 6, 51)

Preacucernice Părinte,
Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Am trăit în aceste zile ale Săptămânii Patimilor momente foarte intense şi importante pentru viaţa noastră creştină de următori ai lui Hristos şi de ucenici ai Lui. Ne-am aplecat în rugăciunea şi Liturghia din fiecare zi asupra tuturor suferinţelor, dar şi nedreptăţilor noastre omeneşti luate asupră-Şi de către Domnul Hristos, Care le-a primit pentru noi pe Cruce.

„Să fie răstignit” (Mt 27, 23), strigau odinioară cei pe care El îi iubea şi pentru care Se răstignea, dar strigăm şi noi astăzi prin aceea că facem păcatul. Toţi L-au părăsit atunci, precum şi noi Îl părăsim prin păcat, chiar dacă ne numim ca fiind prietenii Săi.

Când confortul şi viaţa noastră sunt în joc, când ne sunt atinse propriile interese, ne lepădăm, Îl părăsim, nu Îl mai cunoaştem, ne îndepărtăm, ne ascundem, ne spălăm pe mâini de El şi de cele pe care Îl facem să le sufere, precum Pilat.

Ne dezicem de cuvintele Lui, de dragostea Lui, de faptele Lui pentru noi, de aceea că doar în El se lucrează mântuirea oamenilor, căutăm la alte lucruri salvatoare, la iluziile şi conforturile noastre de fiecare zi, la legile şi neputinţele omeneşti care ne-ar putea salva oarecum din singurătatea şi suferinţa interioară la care ne condamnă păcatul ca îndepărtare de Dumnezeu şi de adevăr.

Nici în cele mai grele chinuri pe care omul I le-a procurat, Hristos nu S-a dezis de om, nu l-a lepădat, nu l-a batjocorit, nu l-a uitat, nu l-a înjosit, nu l-a luat în râs, Se face frate al celor mici şi năpăstuiţi, la toţi le întinde mâna Sa cea puternică prin milă, mângâietoare prin dragoste, împreună-suferind cu noi şi împreună-murind cu noi.

Deşi căutăm cu disperare dragostea Lui, izvor a toată dragostea, slăbiciunea noastră face să ne lepădăm de El ca odinioară Petru şi toţi Apostolii, să ne îndoim de El, să Îl negăm, deşi El nu ne părăseşte, nu ne leapădă, deşi El nu se îndoieşte de noi. Au făcut-o până şi Apostolii, atunci când viaţa lor a fost ameninţată, dar repede şi-au venit în fire şi au mărturisit apoi cu preţul vieţii dragostea lor pentru Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

Sfântul Pavel, cel care i-a persecutat pe Apostoli, urmărindu-i ca să-i omoare, a ajuns să predice lumii întregi Învierea Celui pe Care Îl persecuta odinioară. Şi de-a lungul veacurilor, următori Sfântului Pavel, Hristos Domnul a făcut din duşmani aliaţii Săi, din persecutori, persecutaţi, din cei slabi, puternici, din cei uitaţi şi neluaţi în seamă de nimeni, vestitori ai Evangheliei în toată lumea.

Îi face pe cei îndoielnici prieteni, pe cei de neiertat, moştenitori ai raiului, sufletele arse de păcat şi neputinţe şi de dorul după adevăr şi dragostea lui Dumnezeu le-a înălţat şi le-a dăruit frumuseţea cerească netrecătoare. Orbii şi surzii au văzut şi auzit Cuvântul Lui şi muţii l-au spus lumii întregi.

În Botezul pe care l-am primit, moartea a devenit viaţă, păcatul l-a şters şi întunericul l-a transformat în lumină, dându-ne vederea celor cereşti, netrecătoare. A schimbat omul cu dragostea Lui, însă doar pe cel care se lasă cucerit şi schimbat de ea. A schimbat lumea întreagă şi curgerea istoriei morţii a preschimbat-o cu dragostea Lui în istoria Învierii.

Iubiţi credincioşi,

Hristos a făcut din noi mădulare ale Trupului Său care este Biserica, cea care de 2000 de ani stă mărturie a dragostei Lui pentru omenire. Dragostea pentru omul chemat la demnitatea cerească şi la frumuseţea dumnezeiască l-a urcat pe Hristos pe Cruce, de unde neîncetat strigă Părintelui ceresc, spre iertarea noastră: „Părinte, iartă lor, că nu ştiu ce fac” (Lc 23, 34).

Ne împacă neîncetat cu Părintele ceresc, redă sufletului nostru, omului lăuntric, lumina frumuseţii dumnezeieşti prin iertare, dar şi trupului nostru strălucirea Trupului Său înviat, precum ne spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă trupul nostru este mădular al lui Hristos, şi dacă Hristos a înviat, apoi negreşit că şi trupul va urma Capului” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XVII, p. 174 – în „Lumina Sfintei Scripturi, Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur”, vol. II, ed. Trinitas, Iaşi, 2007, p. 42).

Cu tot cel ce stă înaintea lui Dumnezeu Tatăl, în Taina Spovedaniei, mărturisindu-şi păcatele şi neputinţele, Hristos Însuşi stă cu el înaintea Tatălui cu Care îl împacă şi îl ridică, îl învie. Pentru fiecare dintre noi coasta Lui izvorăşte iertare şi hrană cerească, dându-i-Se în Sfânta Împărtăşanie, care ne spală şi ne învie, prin care primim iertarea şi ne sălăşluim în cer, devenim cereşti şi pământeşti în acelaşi timp, devenim cereşti, dar şi mai umani, pentru că învăţăm de la Hristos să iubim pe fratele nostru precum El ne iubeşte.

Roada Învierii lui Hristos se vede nu numai în veşnicie, ci şi aici şi acum, imediat, noi fiind purtători în faptele noastre ai realităţii Învierii, mărturisitori prin faptă, prin iubire, ai Învierii care deja lucrează în noi şi care ne face liberi faţă de păcat.

Hristos Domnul ne cheamă deci la împăcarea cu Tatăl ceresc şi cu semenii prin Taina Iertării pe care a pus-o în Biserica Sa, făgăduind şi dând putere Ucenicilor să lege şi să dezlege toate. „… a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20, 22-23), ca apoi să hrănească pe cel împăcat cu pâinea cea cerească, Taina Trupului şi Sângelui de viaţă şi de iertare dătătoare, hrana dumnezeiască lăsată nouă spre iertare şi înviere.

Nimeni nu ajunge să guste din Taina Învierii şi din roadele ei dacă nu s-a împăcat, dacă nu şi-a spălat şi primenit sufletul în Taina Spovedaniei sau a Împăcării cu Părintele ceresc şi cu fraţii săi, dar şi cu sine – pentru că fiecare dintre noi are să se împace şi cu sine însuşi – şi nu a primit pe Hristos în inima lui, singurul Care poate aduce iertarea desăvârşită.

Iubiţi fraţi şi surori,

Anul acesta, cum vă spuneam şi în scrisoarea pastorală de la Naşterea Domnului, Biserica noastră ne cheamă să aprofundăm atât împreună, cât şi fiecare în parte Taina Spovedaniei şi Taina Sfintei Împărtăşanii, a Euharistiei.

Dar cea mai bună aprofundare pentru noi este practicarea lor, nu doar din când în când, rar, ci să lăsăm să crească în noi dorul după Hristos, cât mai mult, bine ştiind că fără El şi fără să fim împăcaţi cu Dumnezeu, viaţa noastră nu are sens şi inima se răceşte şi se îndepărtează de dragostea Lui. Prin mâinile preotului primim iertarea şi împăcarea cu Părintele ceresc, Îl primim pe Hristos în noi, Care ni se dăruieşte ca noi înşine să putem dărui Lui şi aproapelui, să Îl putem vedea pe El în aproapele şi pe aproapele în El. El este Viaţa noastră.

Să zicem şi astăzi, la această Sărbătoare a sărbătorilor, lui Hristos Cel Înviat din morţi, Paştile nostru, Pâinea noastră de viaţă veşnică dătătoare, împreună cu Sfântul Simeon Noul Teolog:

„Tu, Hristoase – Împărăţie Cerească, Tu – Pământ al celor blânzi, Tu – Rai plin de verdeaţă, Tu – Cămară Dumnezeiască, Tu – Taină negrăită, Tu – Masă pentru toţi, Tu – Pâinea vieţii, Tu – Băutură nouă, Tu – Potir cu apă şi Apa vieţii, Tu pentru fiecare sfânt – Făclie nestinsă, Tu – şi Haină, şi Cunună, şi Împărţitor al cununilor, Tu – Încântare şi Împăcare, Tu – Desfătare şi Slavă, Tu – Veselie şi Bucurie”, nădejdea vieţii noastre, slavă Ţie!

Hristos a înviat!

† Mitropolitul Iosif

Paris, Sfintele Paști 2014

16 aprilie 2014

*

În format PDF aici.

Pastorala pascală a ÎPS Serafim Joantă [2014]

 Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

 Hristos a înviat!

Învierea Domnului, sărbătorită astăzi cu bucurie negrăită de întreaga creştinătate, a încununat viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu biruinţa asupra morţii, „duşmanul cel din urmă” (I Cor 15, 26) şi cel mai înfricoşător al omului.

După 33 de ani petrecuţi pe pământ împreună cu oamenii, ale căror păcate şi dureri le-a luat asupra Sa, Mântuitorul primeşte de bună voie moartea cea mai ruşinoasă şi chinuitoare pentru a-i elibera pe oameni şi de cel din urmă duşman al lor, care este moartea.

Gândul la moarte este  înfricoşător, mai cu seamă pentru cei ce au puţină credinţă sau nu sunt angajaţi cu tot sufletul în credinţă. Moartea produce frică, pentru că nu aparţine naturii omului, care a fost creat pentru viaţă şi nu pentru moarte. Ştim că oamenii au devenit muritori datorită păcatului.

Dacă Adam şi Eva n-ar fi păcătuit prin gustarea din pomul oprit, ar fi rămas nemuritori, în starea de nevinovăţie în care i-a creat Dumnezeu. Astfel umanitatea întreagă n-ar fi cunoscut păcatul şi răutatea, n-ar fi cunoscut moartea, ci doar iubirea care uneşte pe om cu Dumnezeu şi cu semenii săi.

Totuşi primii oameni au păcătuit şi după ei au păcătuit toţi oamenii până astăzi şi de aceea moartea a intrat în viaţa noastră a pământenilor. Când vorbim de moarte, ne gândim – în general – la moartea trupului, care are loc la sfârşitul vieţii pe pământ. Puţini sunt aceia care se gândesc şi la moartea sufletului, care se produce când omul se îndepărtează de Dumnezeu, nu se mai roagă şi nu mai ţine legătura cu Biserica, nu mai iubeşte dezinteresat, ci se preocupă doar de lucrurile lumii acesteia de care se foloseşte în mod pătimaş pentru a-şi satisface plăcerile egoiste.

Prin învierea Sa, Mântuitorul a eliberat pe oameni atât de moartea sufletească, cât şi de moartea trupească. Totuşi, noi nu ne dăm seama cu adevărat şi nu trăim eliberarea de moarte, decât în măsura în care ne unim cu Mântuitorul Hristos, prin rugăciune şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui, prin care devenim treptat una cu El, adică buni ca şi El, iertători ca şi El, iubitori de semeni ca şi El.

Până nu devenim una cu Hristos, moartea mai lucrează încă în noi sub diferite forme: încercări, neputinţe, boli, sufleteşti şi trupeşti, insuccese, lipsă de curaj în lupta cu greutăţile vieţii etc., toate acestea fiind consecinţe ale păcatului.

Dar şi învierea este prezentă în viaţa noastră de fiecare dată când ne rugăm cu credinţă şi cu smerenie, când postim, când participăm cu evlavie la Sf. Liturghie şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, când facem bine semenilor noştri. În toate aceste acte de credinţă este prezent Mântuitorul Hristos cu darul Învierii Sale care ne înnoieşte viaţa, ne dă „viaţă din belşug”. „Eu am venit ca (lumea) să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug”, zice Domnul (Ioan 10, 10).

Aceasta înseamnă că omul credincios nu-şi pierde niciodată curajul în lupta cu ispitele şi greutăţile de zi cu zi, nici nădejdea că în cele din urmă va birui, cu ajutorul lui Dumnezeu. „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), ne încurajează Mântuitorul, în orice dificultate ne-am afla. Şi tot El ne încredinţează că „toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23). Din păcate, noi toţi avem puţină credinţă, dar să nu ne descurajăm, ci să strigăm ca şi tatăl copilului cu duh mut din Evanghelie: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24)!

Iubiţi credincioşi,

 Viaţa nici unuia dintre noi nu este uşoară; toţi ne confruntăm, zi de zi, cu o mulţime de probleme şi necazuri: în familie, în relaţiile cu semenii noştri, la locul de muncă, peste tot. Este adevărat că unele necazuri care vin asupra noastră nu le putem evita, orice am face. Totuşi de multe ori, noi înşine ne creăm probleme pentru că suntem prea pretenţioşi, că nu avem răbdare şi ne angajăm uşor la ceartă, că suntem egoişti şi vrem să se facă totul după placul nostru etc.

Câte necazuri şi neplăceri din viaţa noastră n-ar putea fi evitate dacă am fi mai smeriţi, dacă ne-am ruga mai mult, dacă ne-am lăsa mai mult în voia lui Dumnezeu, „care toate le lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe El”! (Romani 8, 28). Puterea credinţei se arată tocmai în stăpânirea de sine şi păstrarea calmului în orice situaţie ne-am afla, în răbdarea necazurilor, în mulţumirea cu puţinul pe care-l avem, în iubirea celor ce ne fac rău.

Apoi să fim convinşi că suferim în măsura în care şi păcătuim. Orice suferinţă este consecinţa unui păcat sau a unor păcate pe care le-am săvârşit, de curând sau mai demult. Există o balanţă divină care răsplăteşte fiecăruia după faptele sale. De aceea Sf. Apostol Pavel zice: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera” (Galateni 6, 7).

Dacă ne-am lupta mai mult cu păcatele noastre de zi cu zi, devenite obiceiuri rele, dacă ne-am gândi mai mult la Dumnezeu şi L-am chema în ajutor, am primi de la El curaj şi  pace în suflet şi, astfel, viaţa ni s-ar uşura. De aceea vă pun la inimă rugăciunea şi vă îndemn să vă rugaţi în toată vremea şi în tot locul: acasă, pe drum, la lucru şi, mai ales, la biserică, unde rugăciunea este mai profundă şi ne uneşte şi mai mult cu Dumnezeu de la Care primim „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacov 1, 17).

Pe lângă rugăciunile tradiţionale, pe care le găsiţi în orice carte de rugăciuni, rostiţi din inimă rugăciuni scurte ca: „Rugăciunea lui Iisus”: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”! sau „Doamne, ajută-mă”!, „Doamne, apără-mă”!, „Doamne, luminează-mă”! etc. Să ne obişnuim cu astfel de rugăciuni scurte, repetate mereu, pentru că ele ne aduc mare ajutor. Şi să-i învăţăm şi pe copiii noştri să se roage astfel.

Rugăciunea este deci salvarea noastră din orice nevoie, din orice încercare. Rugăciunea ne salvează şi de moarte! Când nu ne mai rugăm, suntem deja morţi sufleteşte. Atunci nu mai avem nici o apărare, nici un ajutor şi vom fi biruiţi de ispite şi de necazuri.

 Iubiţi credincioşi,

Biserica noastră ne cheamă prin glasul Întâistătătorului ei, Părintele Patriarh Daniel, ca anul acesta să conştientizăm şi mai mult importanţa pentru viaţa noastră de creştini ortodocşi Taina Spovedaniei şi Taina Sfintei Împărtăşanii, două Sfinte Taine fără de care nu există mântuire.

Nimeni nu se poate mântui dacă nu-şi mărturiseşte păcatele înaintea preotului duhovnic pentru ca să primească iertare de la Dumnezeu. După învierea Sa, Mântuitorul S-a arătat Apostolilor şi a suflat asupra lor, zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi” (Ioan 20, 23).

Puterea iertării păcatelor în Taina Spovedaniei este cel mai mare dar făcut de Dumnezeu oamenilor. Dacă n-ar fi acest dar, am muri toţi în păcatele noastre, fără nicio nădejde de mântuire.  

De asemenea, nimeni nu se mântuieşte dacă nu se  împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului, după cum Însuşi Hristos Domnul spune: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6, 53-54).

Sfânta Împărtăşanie este pentru noi creştinii hrana cea adevărată, hrana care ne face una cu Hristos: „Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 55-56). Aşadar spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne cât mai des, trăim cu Hristos Domnul  şi suntem apăraţi de El. Moartea nu va mai avea nici o putere asupra noastră şi vom birui mult mai uşor încercările vieţii. Iar moartea trupească se va transforma în Paşti, adică în trecere (pasaj) la viaţa fără de sfârşit.

 Iubiţi credincioşi,

După cum ştiţi, în ultima vreme numărul românilor ortodocşi din Germania, Austria şi Luxemburg, ţări care ţin de Arhiepiscopia noastră, a crescut mereu. Noi preoţii suntem datori să venim în întâmpinarea tuturor.

Dar pentru a înmulţi locurile de slujire, avem nevoie de colaborarea credincioşilor care trăiesc în oraşele unde nu există o parohie românească. Nu ezitaţi deci să vă adresaţi Centrului eparhial din Nürnberg şi să cereţi înfiinţarea de noi parohii.

Noi ne vom strădui să găsim preoţi şi biserici unde să putem sluji. O problemă permanentă a noastră, a românilor ortodocşi, este aceea a procurării sau construirii de biserici proprii, după exemplul celorlalţi ortodocşi din aceste ţări.

De aceea vă pun la inimă să ajutaţi pe Preacucernicii Preoţi care se ostenesc pentru acest mare şi sfânt ideal. Să nu-i uităm nici pe părinţii şi fraţii noştri care au rămas în ţară şi să-i ajutăm fiecare după puteri. Orice ajutor trimis în România este de mare folos şi Dumnezeu ne va răsplăti după inima cu care facem binele.

Punându-vă la inimă aceste cuvinte de învăţătură cu nădejdea că veţi lua aminte la ele şi veţi încerca să le urmaţi în viaţa de zi ci zi, Vă binecuvântez pe toţi în numele Domnului: pe copii şi pe părinţi, pe tineri şi pe cei mai puţin tineri şi mă rog  Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să vă dea sănătate, înţelegere în familie, înţelepciune şi spor în tot lucrul bun.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi”!

Hristos a înviat!

+ Serafim

Arhiepiscop şi Mitropolit

Pastorala pascală a PFP Irineu al Serbiei și a întregului Sinod al Bisericii Serbiei [2014]

The Serbian Orthodox Church to her spiritual children at Pascha, 2014

† Irinej

by the grace of God Orthodox Archbishop of Pec, Metropolitan of Belgrade-Karlovci and Serbian Patriarch, with all the Hierarchs of the Serbian Orthodox Church — to all the Clergy, Monasticss, and all the sons and daughters of our Holy Church: grace, mercy and peace from God the Father, and our Lord Jesus Christ, and the Holy Spirit, with the joyous paschal greeting:

Christ is risen! Indeed He is risen!

 

Today is the Spring-time of our souls,
For coming forth from the tomb,
Christ shines like the sun, Dispelling the gloom of our sins!
We will sing out to Him, for gloriously has He been glorified!
(Paschal service hymn)

When an early spring arrives after a long and cold winter, all of nature and God’s creation rejoices in the sun and its warm rays and energy which illuminates and warms everything and all things without exception.

Everything then glorifies the Lord, the Giver of sun and spring. So do we, dear brothers and sisters and our dear spiritual children, after a cold and terrible winter of sin, especially after the killing of the God-Man Jesus Christ on Holy Friday on Golgotha, seeing today the Resurrected Christ, do we joyfully exclaim and sing: Today is the Spring-time of our souls!

Christ – the Sun of life from the East – has risen and shone from the tomb. He has expelled a dark storm of our sins! Him let us magnify for He has been glorified! That is why we are joyful today, that is why together with the angels in heaven and with all people of this world do we gloriously sing: Christ is risen from the dead, trampling down death by death, and upon those in the tombs bestowing life.

Among the many names used by the Church hymnographers in praising the Resurrected Christ we notice the name Spring. Rightly indeed, they call Him so for the Lord Jesus Christ is the Spring of our new life. That is not a coincidental poetic construction. Here it is not the spring as an annual season that we talk about; rather, it is a deep understanding of the meaning and significance of spring as our beginning of new life of nature and everything in it.

Until the Resurrection of our Lord Jesus Christ, that is, until His descent into Hades, we were chained in the winter of sin and death in the depths of Hades. Death had reigned over us. Having descended into the grave, He has destroyed Hades, He has shattered the chains of sin and death and has freed us. In explaining the anthropological mystery of Christ the Savior’s descent into the tomb, His stay there and His Resurrection, the Holy Apostle Paul exclaims: Death, where is thy sting? O Hell, where is thy victory? Contained in the mystery of the Resurrection – that is, in the mystery of the Resurrected Lord Christ – is our victory over sin, death and the devil.

That is why it was necessary that Christ become Emanuel (God is with us); that is, it was necessary that He take upon Himself our entire human nature and indivisibly and without mingling unite it with the divine nature in His one and distinctive God-Man Hypostasis, so that as the God-Man (Theanthropos) He might win over Adam’s sin of disobedience to God the Father and destroy the consequences of the original sin.

The God-Man Christ, not only God or only Man, defeated Satan, sin and death! This mystery of victory the Lord foretold even during His temptation after His baptism in the river Jordan, saying: “Away with you, Satan! For it is written, ‘You shall worship the Lord your God, and Him only you shall serve’” (Saint Matthew 4:10).

Reminding you of these truths of the Gospel, we call you today, on this day of the Resurrection, to be in truth and in essence, communicants of a new and eternal Life, of the new and eternal Spring, Christ the Lord. “Let no one weep for his iniquities, for pardon has shown forth from the grave,” exclaims St. John Chrysostom.

May no one fear death any longer for from it the Savior has freed us; He Who with His death on the Cross has extinguished death and made free all those over whom it has reigned. Today we celebrate the Resurrected Christ. We celebrate the death of death, we celebrate the destruction of Hades, we celebrate the beginning of new life, we celebrate Him Who is the Cause of all of that, the only blessed and most glorified One unto the ages of ages.

Our entire faith, hope and love is established upon the truth of the Resurrection of Christ the Savior, who with the Resurrection from the dead laid not only the cornerstone of His Church but also the faith of all of us who are baptized in the name of the Father and the Son and the Holy Spirit. We believe and confess Him “who rose again on the third day according to the Scripture”.

Without the Resurrected Christ the Lord not only would our faith be empty but it would burst as the bubble made of soap. The Holy Apostle Paul who experienced the True and Resurrected Lord Jesus Christ in a special way concludes: “And if Christ is not risen, your [our] faith is in vain” (I Corinthians 15:17). That is the empirical faith of the Apostle to the nations and the Church of Christ. May God grant it that we also, having experienced the Resurrected Christ, boldly and without fear sing: Christ is risen!

Unlike the Apostle Paul, the other Holy Apostles, who experienced the horror of Great and Holy Friday, as well as the Holy Myrrhbearing Women, experienced Christ’s Resurrection in a different manner. The news that Christ had risen and appeared to Cephas – that is, to the Apostle Peter – and “some of the women”, brought fear and trembling and some even began to doubt.

Instead of joy and faith they were seized by fear and doubt. In doubting the news that the Teacher had risen the Apostle Thomas went the furthest when, with not much thought, he said: “Unless I see in His hands the print of the nails, and put my finger into the print of the nails, and put my hand into His side, I will not believe” (Saint John 20:25).

It is nothing strange and unusual if we bear in mind the spiritual battles and sufferings that the Apostles underwent. The fearful judgment of Great and Holy Friday, the judgment of the God-Man Christ, had left behind even more dreadful consequences for the Holy Apostles and those who followed Him and those who hoped that He would free them of the Roman oppression.

Their hope and faith dispersed while watching His terrible judgment, while watching how man, merciless and harsh, judges and to the cross crucifies their Teacher and Savior of the world, the Lover of mankind. The fear from within and the fear from without, the fear from the Sanhedrin, from Pontius Pilate, from the Jews, fear from all around! The fear had seized the disciples and apostles and they dispersed on all sides as sheep without a shepherd. Knowing well in their hearts, their fear and their thoughts, the Lord comes in their midst informing them that He is risen and tells them: “Be of good cheer, I have overcome the world” (Saint John 16:33) and “do not doubt, but rather have faith!

Today He comes to us who are afraid and frightened, dear brothers and sisters, to us frightened of the global world order and disorder, of great and small inquisitors, and of new Pilates, who once again judge and determine truth and justice and once more threaten God’s inheritance on earth with Golgotha.

To us today He communicates this message: Do not be afraid! I have overcome the world! Recognizing in Him the Victor of every sin and every death and injustice with our faith, let us have courage and let us not fear those who, not knowing what they are doing, still ask: what is Truth? But we, having experienced the Resurrected Lord as Truth above all truths, having gathered around Him today on the spiritual Zion, let us glorify and praise Him for “all God-enlightened lights from the West and from the North of the sea, and from the East His children, glorifying Him through centuries”.

“Today is the day of the Resurrection, let us be illumined by the celebration! says the Church hymnographer adding: “Let us embrace each other and let us say brothers to even those who hate us and let us forgive all by the Resurrection!”. May the hymn and glorification of Christ who glorified us flow from our voices and our hearts.

With the all-victorious and all-joyous greetings Christ is risen! we greet you all one more time, dear children of St. Sava in our homeland and those throughout the world in the diaspora.

The Resurrection is a Feast Day of pan-Orthodox unity and all-Christian fellowship. In the name of Christ Resurrected we call you all to the oneness and unity in His Church. He who is not in communion with the Church, which He has bought with His blood, is not with Him – with Christ the Lord.

Without Christ there is no Church, and the Church is never without Christ. That is why without the Church there is no salvation. Outside the Church there is only the lonely “autonomous” man without a home, with his disobedience to God and His Church, with his egoism and opposition to the Holy Spirit like Adam expelled from Paradise. Such people the Lord Himself calls the doors of hell which will not prevail against the Church.

We especially greet our suffering brothers and sisters in Kosovo and Metohija who, despite being discriminated and in the chains of captivity, celebrate with us today the victory of Good over evil, Life over death, Christ Resurrected over the demonic powers of darkness.

With the same love in the Resurrected Christ the Lord and with warm prayers we greet today all our brothers and sisters in Dalmatia and Lika, Kordun, Banija, Slavonija and Baranja.

With Christ is risen! we also greet all of our brothers and sisters in Republika Srpska, Federation of Bosnia and Herzegovina, Montenegro, Slovenia and the former Republic of Yugoslavia – Macedonia, most especially the latter ones who at the forefront with their unjustly imprisoned Archbishop suffer for the unity of the Church and for the purity of the Orthodox Faith.

We pray especially today to the Conqueror of sin, death and human injustice for our brothers and sisters in Christ the Lord in the Middle East, Bosnia and Herzegovina and Ukraine, with wishes and prayers that the light of Christ’s Resurrection dispel the darkness of sin which hovers over Ukraine, that it may enlighten the minds and souls of the sowers of hatred towards Holy Orthodoxy and the Russian Orthodox people.

May the Resurrected Christ our Lord shatter the chains of injustice, unlawfulness and hypocrisy with which the sons of illegality have bound the Archbishop of Ohrid and Metropolitan of Skoplje Kyrr Jovan who through us greets the entire Orthodox and justice-loving world.

Praying to the Resurrected Christ our Lord that the love of God always and incessantly fill your entire being, we once again greet you wholeheartedly with the salutation more important than any other salutation:

Christ is Risen! Indeed He is Risen!

Given at the Serbian Patriarchate
in Belgrade at Pascha 2014.

Your prayerful intercessors before the Risen Lord:

Archbishop of Pec,
Metropolitan of Belgrade-Karlovci
and Serbian Patriarch Irinej

Metropolitan of Montenegro and the Coastlands Amphilohije
Metropolitan of Dabro-Bosna Nikolaj
Bishop of Sabac Lavrentije
Bishop of Srem Vasilije
Bishop of Banja Luka Jefrem
Bishop of Budim Lukijan
Bishop of Canada Georgije
Bishop of Banat Nikador
Bishop of New Gracanica – Midwestern America Longin
Bishop of Eastern America Mitrophan
Bishop of Backa Irinej
Bishop of Great Britain and Scandinavia Dositej
Bishop of Zvornik-Tuzla Chrysostom
Bishop of Osijek and Baranja Lukijan
Bishop of Western Europe Luka
Bishop of Timok Justin
Bishop of Vranje Pahomije
Bishop of Sumadija Jovan
Bishop of Branicevo Ignatije
Bishop of Milesevo Filaret
Bishop of Dalmatia Fotije
Bishop of Bihac and Petrovac Atanasije
Bishop of Budimlje and Niksic Joanikije
Bishop of Zahumlje and Hercegovina Grigorije
Bishop of Valjevo Milutin
Bishop of Raska-Prizren Teodosije
Bishop of Nis Jovan
Bishop of Western America Maxim
Bishop of Gornji Karlovac Gerasim
Bishop of Australia and New Zealand Irinej
Bishop of Krusevac David
Retired Bishop of Zvornik-Tuzla Vasilije
Retired Bishop of Zahumlje and Hercegovina Atanasije
Retired Bishop of Central Europe Konstantin
Retired Bishop of Slavonia Sava
Vicar Bishop of Jegar Porfirije
Vicar Bishop of Moravica Antonije
Vicar Bishop of Lipljan Jovan
Vicar Bishop of Remezijan Andrej

THE ARCHDIOCESE OF OCHRID

Archbishop of Ochrid and Metropolitan of Skoplje Jovan
Bishop of Polos and Kumanovo Joakim
Bishop of Bregal and locum tenens of the Diocese of Bitolj Marko
Vicar Bishop of Stobija David

Pastorala pascală a SS Bartolomeu al Constantinopolului [2014]

† Bartholomew
By the mercy of God
Archbishop of Constantinople-New Rome
and Ecumenical Patriarch
to the plenitude of the Church
Grace, Peace and Mercy from Christ risen in glory!

Christ is Risen!

Come, brethren and children in the Lord, receive the light from the unwaning Light of the Phanar, the Holy Center of the Orthodox, and let us all together and jointly glorify “Christ, Who is risen from the dead”.

The emotional state of the Lord’s disciples was grim after His Crucifixion, because by the Lord’s death on the Cross the hopes of His disciples were dispersed that He and they would one day prevail as political power.

They had perceived the triumphant entrance of Jesus Christ into Jerusalem, following the resurrection of Lazarus and the miraculous feeding of five thousand men, with additional women and children, by five loaves of bread and two fish, as a prelude of their conquering of secular authority. The mother of two of them moreover requested that her two sons sit by each side of the Lord, when He came to power. All these, however, dissipated as childish imaginations on account of the awful execution of Jesus Christ.

But, one Saturday morning, the Myrrh Bearers found the tomb empty and heard from an Angel that Jesus was risen from the dead. Shortly after, they saw Him in a different state not allowing the Myrrh Bearers to touch Him. This unexpected development of the situation caused the people close to Jesus to wonder about what was to happen next. They did not receive the answer right away. They were told to wait with patience and endurance until they received strength from above.

Obeying the command, they waited until Pentecost when the Holy Spirit came down and revealed to them, in fullness, their new mission. This mission did not call for the liberation of one nation from its slavery bondages by another nation; instead it called for the liberation of all humanity from its enslavement by the master of evil and evil itself. This was another great mission and different from the one they had dreamt about.

The inconceivable commandment calling for the preaching of the message of man’s deliverance from the slavery of death took them by surprise; nevertheless they undertook it with zeal and preached the message everywhere and saved and continue to save many from death.

There is the first among the dead, the risen Jesus, Who offers to all the gift of resurrection and eternal life, a life that is not subjected any longer to corruptibility, because man in the resurrected state is like an angel of God in heaven who no longer has a fleshly body but a spiritual one.

We experience already the foretaste of this blessed resurrected state when we carry our fleshly garment in a way by which we do not taste the substance of death, that is the distancing from God’s love, but feel that we transition from the natural death of our fleshly body to the higher life of our spiritual body through the loving knowledge of the person of the Lord, a knowledge which equals towards eternal life.

Therefore, we are not simply in anticipation of the resurrection of the dead as an event that will take place in the distant future, but we partake in it now, and are jubilant and cry out along with Saint John Chrysostom: Death, where is your sting? Hades, where is your victory? We were resurrected alongside Jesus Christ and experience the end of times as present reality and present reality as the end of times. The resurrection permeates our being and fills us with joy. Exactly like the joy the disciples felt when they were saying that the Lord was risen.

We continue the work of the Apostles. We convey to the world the message of the resurrection. We preach knowingly that death must not have a place in our life for it offers no benefit to humanity. The ones who seek to improve social life by killing fellow humans do not offer good service to the living. They rather serve the proliferation of death and prepare their own devouring by death.

In our times, the drums of death and darkness beat frantically. Some fellow men believe that the eradication of other fellow men is a praiseworthy and beneficial act, but they are seriously mistaken.

Unfortunately, the annihilation and suppression of the weakest by the strongest dominates in the secular pyramid of today’s reality. Often we are shocked by the cruelty and lack of compassion exhibited by the powerful that hold the reins of the world, believing that they are actually the ones ruling it.

However, Christ, by His death on the Cross, reversed this secular pyramid and placed on top of it His Cross. He sits atop, because He suffered most than any man. There was no man in the world who suffered as much as God-Man Christ did: And being founding appearance as a man, He humbled Himself and became obedient to the point of death, even the death of the Cross. Therefore God, the Father, also has given Him the name which is above every name, that at the name of Jesus every knee should bow, of those in heaven, and of those on earth, and of those under the earth (Philippians 2:8-11).

Oftentimes in the history of humanity we see as prevailing forces the darkness of death, injustice over justice, hatred and envy over love, and we see that man chooses the infernal hatred over the light of the Resurrection.

Despite the apparent technological progress of human societies, despite the declarations of human rights and religious freedom, racial and religious hatred swells universally and causes dangerous tensions, which exacerbate the dominion of the kingdom of death, Hades, and evil. Unfortunately, people can not tolerate diversity in their fellow human beings. They can not tolerate the different racial origin of other men, the different perceptions and beliefs of them, be it political, religious or social.

History, though, has proven that real progress can not exist without God. Not one society can be truly progressive and happy if there is no freedom. True freedom though is acquired only with our staying close to God. The history of the 20th C. tragically confirms this truth.

Humanity experienced a horror that originated from Central Europe and produced millions of victims during WWII and racial persecutions. At the same time, it also experienced the horror that was sown by these so called progressive forces, which committed crimes of equal magnitude and cruelty in Eastern Europe in the name of freedom.

Therefore, totalitarianism as an offspring of a humanity without Christ, does not recognize political parties and its natural conclusion becomes destruction and death. All of the above confirm that every attempt to reach freedom without God shall be doomed to tragedy.

To this dominance of the forces of darkness, the Church responds with the grace and power of the Risen Christ. He, Who took upon Himself the afflictions and infirmities of each man, offers to the world through His Resurrection also the certainty that death is vexed.

Resurrection and life are the gifts and the light of Jesus Christ, which “shines upon all”. Let us all honor this gift. Let us all thank the Giver Who by His flesh shone in the world like in a mirror, and has presented the light of the resurrection to the world. Let us then receive the light from the unwaning Light of Life. Let us receive and welcome the gift of the resurrection and cry out from the bottom of our hearts:

Christ is risen from the dead, trampling over death by death, and to those in the grave bestowing Life! Rejoice nations and be happy!

Holy Pascha 2014

† Bartholomew of Constantinople

Your fervent supplicant before God

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno