Din poezia Triodului [4]
Sunt nenumărate cântările care ne pot demonstra cât de bine se pretează teologia poetizării, pentru că, așa cum spunea cineva, vorbirea despre Dumnezeu și despre faptele Lui este o poezie nesfârșită. Încercăm să oferim câteva exemple (foarte puține):
Pe Fiul din Tatăl și pe Duhul slăvesc,
ca din soare lumina și raza;
însă pe Fiul după naștere,
că și naștere este,
iar pe Duhul după ieșire,
că și ieșire [purcedere] este;
pe dumnezeiasca Treime
cea împreună fără de început,
Căreia se închină toată făptura[1].
*
Cetele Îngerile te slăvesc
pe tine, Maica lui Dumnezeu.
Că pe Dumnezeu, Preacurată, L-ai născut,
pe Cel ce este pururea cu Tatăl și cu Duhul
și Care a așezat oștile îngerești
din neființă, cu voia Sa[2].
*
Spre muntele faptelor celor alese
să ne apropiem toți prin post,
lăsând năvălirile desfătărilor,
care râvnesc la cele de jos.
Și în norul cinstitelor vedenii intrând,
să vedem singură frumusețea
cea dorită a lui Hristos;
îndumnezeindu-ne cu taină
prin dumnezeieștile înălțări[3].
*
Cu postul apropiindu-ne și noi
de muntele rugăciunilor,
să vedem cu inima curată pe Dumnezeu,
tablele poruncilor primindu-le
înăuntru ca și Moise;
strălucind de slavă,
de fața dragostei Lui[4].
*
Oprind patimile cu frâul curatului post,
să ne sârguim toți să ne înălțăm mintea
spre cinstite vederi dumnezeiești,
cu desăvârșită credință.
Ca să disprețuim
desfătarea vieții celei pământești
și să dobândim viață cerească
și strălucire dumnezeiască[5].
*
Unule Născător al Unuia,
Părinte al Fiului cel unul-născut,
și unule Fiule al Unuia,
lumină și raza luminii,
și unule Duhule Sfinte,
numai al unuia Dumnezeu,
fiind cu adevărat Domn al Domnului;
o, Treime, Unime Sfântă!
Mântuiește-mă pe mine,
cel ce grăiesc de Dumnezeirea Ta[6].
Păcatul ne face osândiți prin „bucurarea de păcat”[7]. Dar numai Hristos este Cel care, cu adevărat, „toate le-ai umplut de bucurie”[8].
Am găsit, între cântările Triodului și o tainică alegorie forestieră:
Să salte cu laude
toate lemnele pădurii,
văzând lemnul Crucii,
cel de un nume cu ele,
sărutat astăzi;
pe care Hristos Și-a înălțat capul,
precum profețește
dumnezeiescul David[9].
*
Biserica strigă Ție,
Hristoase Dumnezeule,
închinându-se Ție
în cedru, în pin și în chiparos,
dăruind împăraților noștri biruință,
prin Născătoarea de Dumnezeu,
miluiește-ne pe noi[10].
Lemnele sau pomii sunt simboluri ale Sfinților. Aceștia sunt adevărații pomi ai Raiului, care stau împrejurul Pomului Vieții, Hristos:
Livadă fericită, pomi
sădiți de Dumnezeu,
frumuseți ale Raiului,
acum vărsați lacrimi din frunze
ca din niște ochi,
pentru mine cel gol
și înstrăinat
de mărirea lui Dumnezeu[11].
*
Ca într-o livadă
plină de florile virtuților,
a pustnicilor celor purtători
de Dumnezeu umblând,
ne umplem de
mirosul cel dulce [al sfințeniei][12].
Iar mirosul cel dulce al Sfinților se revarsă din Pomul cel mai înmiresmat, Care umple toate de mirosul/ aroma/ parfumul Său:
Umplându-se femeia
de mireasmă tainică,
Mântuitorule,
s-a izbăvit de mirosul cel urât dintâi
al multor păcate;
că Tu izvorăști mirul vieții[13].
*
La mine este mir stricăcios,
iar la Tine este mirul vieții,
că mir este numele Tău [Cânt. cânt. 1, 2],
care se varsă spre cei vrednici[14].
Evangheliile din Joia Mare se termină cu aceste cuvinte din Evanghelia Sfântului Ioan: „Vor privi la Acela pe Care L-au împuns” (In. 19, 37). Adică cei care L-au condamnat și L-au răstignit pe Hristos Îl vor privi pe Fiul omului „venind pe norii cerului” (Dan. 7, 13; Mt. 26, 64; Mc. 14, 62), după cum El Însuși le-a spus.
Cel de pe cruce și Cel pus în mormânt este Cel ce înviază din mormânt și Cel ce înviază pe toți oamenii la a doua Sa venire. Și ultima paremie din Vinerea Mare este din Iez. 37, 1-14: profeția despre învierea trupurilor din veac adormite.
Despre aceasta s-a vorbit deslușit în pregătirea postului, în Duminica lăsatului sec de carne (și ne este reamintită acum):
Gândesc la ziua aceea și la ceasul
când avem să stăm toți goi, ca niște osândiți,
înaintea nemitarnicului Judecător;
căci atunci trâmbița va suna tare,
și temeliile pământului se vor clătina,
și morții din morminte vor învia,
și toți de o vârstă se vor face[15]…etc.
Iar Judecătorul este Cel pe Care „L-au împuns” păcatele noastre, ale tuturor.
[1] Triodul, ed. BOR 2000, p. 43.
[2] Idem, p. 111.
[3] Idem, p. 138.
[4] Idem, p. 140-141.
[5] Idem, p. 223.
[6] Idem, p. 239.
[7] Idem, p. 154.
[8] Idem, p. 123.
[9] Idem, p. 320.
[10] Idem, p. 731.
[11] Idem, p. 103.
[12] Idem, p. 87.
[13] Idem, p. 565.
[14] Idem, p. 567.
[15] Idem, p. 50.