Pastorala pascală a ÎPS Teodosie Petrescu [2014]
prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări.
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”
Hristos a înviat!
Iubiți credincioși,
Se cuvine să aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem în zilele Sărbătorii Sărbătorilor și a Luminii tuturor luminilor, în care suntem chemați să prăznuim cu bucurie Învierea Domnului.
În această zi a bucuriei pline de Sfânta Lumină, Hristos înviază din mormânt ca un Atotputernic, zdrobește încuietorile iadului și puterea morții, eliberând toată umanitatea de povara păcatului și împărtășindu-ne fiecăruia Viața Sa spre mântuire.
Pentru aceasta, toată suflarea este chemată în Sfânta noastră Biserică, pentru a lua parte la bucuria trăirii și a mărturisirii Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viață veșnică și credință dreaptă, după cum spune cântarea: „Cerurile să se veselească după cuviință și pământul să se bucure; și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică”.
Această zi a Învierii este și izvorul nădejdii noastre în Dumnezeu și arvuna Învierii celei de obște, care ne aduce tuturor biruința Vieții asupra morții, a Luminii asupra întunericului și a Binelui asupra păcatului.
Această nădejde a noastră vine din glasul îngerului care a vestit Învierea, din vestirea mironosițelor către Apostoli, din propovăduirea apostolilor către lumea întreagă, din sângele martirilor care și-au dat viața pământească pentru viața cea cerească, din învățătura Sinoadelor Ecumenice, din mărturia sfinților Bisericii, și, nu în ultimul rând, din cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne fundamentează dogmatic credința în Înviere, spunând: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”.
Lumina veșnică a Învierii lui Hristos se sălășluiește tainic în Biserică, iar prin Biserică în fiecare din sufletele noastre, prin rugăciune, prin Evanghelie, prin Sfintele Taine, prin faptele bune ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele, într-un cuvânt prin dobândirea sfințeniei, înțeleasă ca unire jertfelnică a omului cu Dumnezeu, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică”.
Chiar înainte de Învierea Sa Hristos învață pe ucenicii Săi că jertfa este calea desăvârșirii iubirii creștine: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”.
Iubiți frați întru Domnul,
Iată, așadar, că Ziua Învierii așează în sufletele noastre dorința Mântuitorului Hristos de a fi pururea cu noi, de a ne face părtași bogăției Vieții Sale. Iar dacă Dumnezeu dorește aceasta, înseamnă că noi suntem chemați să-i răspundem, purtând în noi dorul de a fi împreună cu El.
Despre acest dor Însuși Mântuitorul vorbește la Cina cea de Taină, ca despre un dor de a ne întâlni cu Dumnezeu, de a ne bucura de prezența Lui ca de a cuiva drag, ca un dor de chipul lui, de glasul lui, de comuniune cu el. Căci nu mulțimea sau felurimea bucatelor de pe masă dau bucuria unei astfel de întâlniri, ci prezența nemijlocită a persoanei care ne este dragă.
De această iubire a lui Dumnezeu s-a bucurat întreaga creație începând cu Adam, pe care Domnul, cinstindu-l cu chipul Său, l-a așezat în Raiul desfătării făgăduindu-i viață fără de moarte și desfătare de veșnicele bunătăți, prin păzirea poruncilor Sale.
Dacă pe Adam greşeala l-a îndepărtat de această iubire, el rătăcind calea mântuirii și supunându-se păcatului, morții și stricăciunii, iată acum Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu a uitat zidirea Sa, nici nu Și-a întors fața de la cel care se depărtase de la El, ci „la plinirea vremii, El, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut și din Sfânta Fecioară întrupându-Se S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, asemenea făcându-Se cu noi la trup ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale”.
Astfel, Fiul lui Dumnezeu întrupat se jertfeşte și își asumă moartea, această stare nefirească de despărțire a sufletului de trup, pentru ca puterea Sa dumnezeiască să le unească din nou prin Înviere, spre „o unire veșnică și de nedesfăcut”, precum spune Sfântul Grigorie de Nyssa. Suntem chemați, așadar, să gustăm din ospățul acesta, al dragostei dumnezeiești, din această Cină tainică, în care Hristos, Paștele nostru, jertfa cea vie și nejertfită, ni se dăruiește ca hrană, mângâiere, întărire și curățire.
Iubiți credincioși,
Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut trup, ca omorât fiind cu trupul să facă vii pe toți prin puterea Lui”. Prin aceasta, El așează din nou pe om înaintea Tatălui Ceresc, chemându-l la împăcare și comuniune veșnică cu Acesta.
În acest fel, Dumnezeu Însuși își mărturiseşte dragostea Sa prin lucrarea celor necesare ridicării omului din prăpastia păcatului și din robia morții. Hristos cel Înviat primește ca om, ceea ce avea din veci ca Dumnezeu și prin aceasta, dobândește pentru noi toată bogăția darurilor dumnezeiești, spre a le revărsa neîncetat asupra noastră.
Taina cea mare a acestui praznic este iubirea cea negrăită a lui Dumnezeu Care dăruiește mântuirea lumii prin jertfa Sa cea neprețuită, preacuratul Său Trup și Sânge, ca un „Mielușel nevinovat, Care de bunăvoie pentru noi toți S-a jertfit. O, taină neînțeleasă și iubire negrăită, spune Sfântul Grigorie Teologul, pe care mintea omului nu o poate cuprinde”. Mântuitorul a biruit în Sine păcatul și moartea, curățind firea noastră de toată întinăciunea, prin această dragoste nemărginită pentru noi.
Așadar, Învierea lui Hristos nu este o simplă aducere aminte a unui fapt petrecut în urmă cu mii de ani, ci este înnoirea împărtăşirii de o viață nouă, prin lumina cea neînserată. Astfel, ne facem părtași la slava lui Hristos cel Înviat, prin care devenim „fii ai lui Dumnezeu, prin har şi după har”, cum ne tâlcuiește Sf. Ap. Pavel.
De aceea, cu toții suntem chemați în această noapte sfântă să gustăm din Hristos, potirul Vieții celei fără de moarte, din băutura cea vindecătoare de dureri și de boli sufletești și trupești, care înmugurește în noi semnele primăvăratice ale refacerii noastre spirituale. Hristos, Domnul nostru, prin Învierea Sa din morți a distrus cauza morții acestei lumi, păcatul, după cum ne arată atât de lămuritor Sfântul Apostol Pavel: ,,Plata păcatului este moartea și, așa cum cei din Adam mor, tot astfel, cei care cred în Hristos înviază cu El, căci moartea nu-i mai stăpânește.
Iubiți fii duhovnicești,
Prin Înviere, natura întreagă recapătă viața autentică și sufletul omului este salvat din negura pieirii de către Preabunul Dumnezeu. În această perioadă a Sfintelor Paști, gândurile noastre se înaripează către cele cerești, iar strălucirea Sfintei Învieri se oglindește peste toată Creația.
Sufletul nostru este îmbrăcat cu o liniște și o mângâiere imposibil de exprimat în cuvinte; lumina înțelegerii celor duhovnicești se aprinde și mai mult, iar lacrimile bucuriei se scurg pe inimile noastre pentru primirea Sfintei Lumini. Nu poate fi cuprins doar în cuvinte duhul Sfintelor Paști fără a fi simțit, iar noi nu putem exista desăvârșit fără Sfânta Înviere.
Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Om adevărat și Dumnezeu adevărat, a înviat, fiind El Însuși Viața, „căci în El locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii”, după cum mărturisește Sf. Pavel. De altfel, El Însuși mărturisește: „Eu sunt Învierea și Viața” și „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Tot El a proorocit despre moartea și Învierea Sa, spunând ucenicilor Săi să nu se întristeze și să nu se smintească, căci face aceasta cu voia și puterea Sa: „Eu îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am să-l pun și putere am iarăși să-l iau”.
Sfânta Scriptură ne vorbește despre două înțelesuri ale Învierii. Este o înviere de obște, a trupului cel adormit și întors în țărâna din care a fost luat, prin unirea cu sufletul, spre viața de veci, în ziua Parusiei, a venirii Domnului întru Slava Sa, când fiecare dintre noi vom fi judecați spre a primi pentru veșnicie cele ce ni se cuvin.
Despre această înviere de obște Mântuitorul a spus: „nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei ce au facut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”.
Este însă și o altă înviere, cea duhovnicească. Astfel, noi, cei ce suntem biologic vii, putem învia cu duhul, spre viața cea adevărată în Hristos. Această înviere se dobândește încă de aici, de pe pământ, după cuvântul Apostolului Pavel care zice că „pe noi, cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii, împreună cu Hristos” și, iarăși, „îngropați fiind împreună cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți”.
Învierea duhovnicească se dobândește, așadar, prin credința în Hristos și este cea mai importantă pentru viața noastră de aici, deoarece Hristos ne făgăduiește: „Cel ce crede în Mine are viață veșnică”. Astfel, credința noastră în cuvintele Sale ne ridică la Învierea întru Hristos. Cuvintele Sale, care „sunt duh și sunt viață”, ne dau puterea să lucrăm faptele bune ale credinței, căci „credința fără de fapte moartă este”.
Iubiți fii sufletești,
Nouă, celor de pe pământul apostolic al Dobrogei, ne-a fost adusă lumina Învierii de către Sfântul Apostol Andrei, părintele duhovnicesc al tuturor românilor, pentru că el însuşi a călcat pe pământul dintre Dunăre şi Mare şi a creştinat pe strămoşii noştri. Dovadă ne este și astăzi peștera sa, care, în această noapte sfântă, devine pentru noi mormântul învierii duhovnicești a neamului nostru românesc.
Ca arhipăstor pe acest pământ apostolic şi sfânt, rog pe Hristos Cel Înviat ca Luminosul Praznic al Învierii Sale să reverse belșug de Har, de pace și de bucurie peste frățiile voastre și peste toți cei pe care îi purtați în inimi și îi pomeniți, făcându-vă tuturor parte de odihna cea de Sus, a sfinților, cea care înveșnicește întreaga ființă și o desăvârșește. Totodată, vă adresăm tuturor părintești urări de sănătate și mântuire, de pace și bucurie, dimpreună cu bimilenarul salut pascal: „Hristos a Înviat!”.
Al vostru către Hristos Domnul rugător,
† Teodosie,
Arhiepiscop al Tomisului.