Predică la praznicul Învierii Domnului [2014]

Iubiții mei,

Săptămâna Mare a acestui an s-a ritmat, în mod dumnezeiește, cu vremea de-afară.

N-am mai văzut de mult acest lucru…

A fost ploaie, vânt, frig, cer înnorat, întunecat…când Domnul a fost vândut, când Domnul a pătimit, când Domnul a fost îngropat…dar soarele a apărut în dimineața Sâmbetei Mari…ca prevestire a Învierii Lui cea de a treia zi.

Și când vremea se schimbă după praznicele Bisericii e semn că și noi ne-am schimbat, în mod profund, în lăuntrul nostru.

Și e o mare binecuvântare să te schimbi dumnezeiește. Să te înnoiești haric…

E o mare bucurie să surprinzi printr-o noutate frumoasă.

Adică prin noutatea de a nu mai fi rău, de a nu mai fi infatuat, de a nu mai fi obraznic, de a nu mai fi libertin…

Să te desparți de cineva într-o zi…care te cunoaște într-un anume fel…și apoi, într-o altă zi, cu harul lui Dumnezeu, să te întâlnească și să te vadă schimbat. Și să se bucure pentru tine.

Pentru că bucuria reală e bucuria pentru cei care se schimbă, se schimbă continuu. Pentru cei care sunt tot mai frumoși duhovnicește, tot mai spornici în ceea ce fac, tot mai…oameni…

După ploaie și vând a apărut soarele!

Lumina soarelui ne bucură…mai ales când suntem privați de ea zile la rând.

Însă lumina soarelui e lumină naturală, creată. E lumina unui astru ceresc. Ea ajută la vedere, la creșterea vegetației, la viața normală…La viața în societate.

Însă lumina soarelui nu este…lumina învierii lui Hristos!

Soarele e un simbol palid al Creatorului său, al Dumnezeului treimic.

Pentru că soarele ne luminează cu lumină creată, pe când Dumnezeul treimic ne umple de lumina Sa necreată.

Iar lumina necreată a lui Dumnezeu se vede în mod extatic/ mistic/ dumnezeiește/ mai presus de fire, pentru că noi suntem creați iar lumina Lui e necreată și veșnică.

Lumina Prea Sfintei Treimi e lumina învierii Domnului!

Pentru că Hristos Cel răstignit și înviat, a înviat fiind plin de slavă dumnezeiască, de lumina Sa dumnezeiască. Umanitatea lui Hristos a fost transfigurată de lumina dumnezeiască a dumnezeirii Sale și de aceea trupul Lui înviat s-a arătat plin de lumină și depășind timpul și spațiul, trecând prin ușile încuiate și apărând, deodată, acolo unde El dorea.

Și când vorbim despre har, vorbim despre lumina necreată a Dumnezeului treimic.

Și când vorbim despre lumina Lui necreată, vorbim despre harul Lui cel sfințitor și îndumnezeitor, prin care noi ne-am botezat, ne-am miruns, pe care îl simțim când ne împărtășim, când ne spovedim, când suntem hirotoniți, când suntem cununați, când suntem unși cu ulei sfânt la Sfântul Maslu, când ne rugăm pentru cei adormiți, când sfințim apa, când sfințim și binecuvântăm orice lucru în Biserică și în lume.

Toată sfințenia Bisericii constă în harul Prea Sfintei Treimi.

Și harul lui Dumnezeu cel necreat poate fi văzut și simțit duhovnicește pe măsură ce noi ne curățim de patimi. Pentru că îl vedem și îl simțim cu duhul nostru, în interiorul nostru, căci el ne deschide în interiorul nostru Împărăția lui Dumnezeu.

Tocmai din acest motiv, isihaștii ortodocși se scufundă în lăuntrul lor, prin rugăciune continuă și prin asceză curățitoare de patimi, pentru ca să simtă și să vadă slava/ lumina/ harul necreat al Prea Sfintei Treimi.

Să vadă adică lumina lui Hristos, lumina care izvora din umanitatea lui Hristos Cel înviat…să vadă sfințenia Bisericii, adică legătura sfântă și intimă și dumnezeiască a lui Dumnezeu cu oamenii.

De aceea, mulți dintre nevoitorii ortodocși pun accentul pe pelerinajul lăuntric spre Dumnezeu și nu pe cel exterior. Pentru că pelerinajul lăuntric spre Dumnezeu e totuna cu curățirea noastră de patimi pentru a fi umpluți, în mod tainic/ mistic, de slava lui Dumnezeu, cea care depășește orice înțelegere.

Așadar avem o lumină a soarelui și a lumânării și a becului care sunt create, sunt materiale și avem, mai presus de tot ce e material și din lumea aceasta, lumina necreată a lui Dumnezeu, lumina Sa cea imaterială/ cea nezidită/ cea necreată, care e veșnică și care izvorăște din ființa Treimii și care ne curățește, ne luminează și ne îndumnezeiește pe toți cei raționali. Adică pe Îngeri și pe oameni.

De ceva vreme și noi, românii, am auzit tot mai mult despre minunea imensă care se petrece în Mormântul Domnului, la Ierusalim, în Biserica Învierii Domnului, când Patriarhul Ierusalimului intră și se roagă în Mormântul Domnului.

Nu numai că am auzit…dar am și văzut acea lumină sfântă (o filă video din 2013), care coboară de la Dumnezeu, care nu arde la început, deși aprinde lumânările tuturor dar care, mai apoi, se comportă ca o lumină creată. Ca o lumină pe care am aprins-o cu chibritul.

E corect să numim lumina care coboară, în mod minunat, în Mormântul Domnului — și pe care și noi, românii, am primit-o în această noapte, adusă de delegația patriarhală trimisă la Ierusalim — drept lumină sfântă. Însă nu trebuie să confundăm această lumină minunată cu lumina necreată a Prea Sfintei Treimi.

Pentru că lumina aceasta minunată e doar o confirmare a faptului că Biserica lui Hristos e Biserica Ortodoxă. Și că Paștiul adevărat e cel vestit, în mod minunat, de către Dumnezeu, prin coborârea acestei lumini cerești în Mormântul Domnului și nu oriunde.

Însă, ca și mana cerească, cu care Dumnezeu a hrănit poporul lui Israil în pustiu și lumina aceasta sfântă, care coboară în Mormântul Domnului, deși coboară dumnezeiește la noi, ea e creată, pentru că se comportă ca atare. Ea se poate stinge, ea se poate împărți în mod material și vizibil, cu toate că se pogoară dumnezeiește la noi.

De aceea, minunea aceasta a Ortodoxiei, care confirmă adevărata Biserică și adevărata credință, trebuie să ne facă să fim tot mai ascetici, tot mai doritori să ne curățim de patimi, pentru ca să vedem adevărata lumină a lui Dumnezeu, pe cea necreată, față de care lumina care coboară în Mormântul Domnului e doar un simbol palid al ei.

De ce ne reconfirmă mereu Dumnezeu că ne aflăm în adevărata Biserică a lui Hristos? Pentru că știe slăbiciunea noastră. Știe că avem nevoie de dovezi peste dovezi. Vrea ca și cei foarte slabi în credință…să aibă dovezi palpabile. Vrea să nu spună nimeni că nu a știut care e adevărata Biserică.

De aceea, El ne trimite foc din cer, lumină cerească, ca și altor Sfinți ai Lui, în vechime, pentru ca să căutăm adevăratul foc curățitor, adevărata lumină dumnezeiască, adevărata înfrumusețare a firii noastre: slava Lui cea necreată.

Așa că acum, când avem în mâinile noastre și peste tot în Biserici, lumină din lumina care a coborât azi în Mormântul Lui, trebuie să ne uităm la această lumină și să o dorim pe cea care este simbolizată de această lumină.

Căci lumina aceasta ne trimite la adevărata lumină a lui Hristos, la cea necreată, care e în noi de la Sfântul Botez și întru care trebuie să creștem pe fiecare zi.

Așadar, iubiții mei, vă spun din nou: Hristos a înviat!

Dar El a înviat umplând toate nu de lumina soarelui…nu de lumina minunată venită azi la Ierusalim…ci de lumina Sa necreată și veșnică. Pentru că toată creația Lui stă în lumina Sa necreată și veșnică și e pătrunsă continuu de ea.

De aceea, împreună cu Sfinții lui Dumnezeu și cu toți Îngerii Lui și, mai ales, cu Maica lui Dumnezeu, care cu toții sunt în lumina Lui necreată, să începem de azi și noi bucuria Învierii Lui, praznicul acesta prea mare, având în noi lumina Lui și în mâinile noastre lumina materială, coborâtă în mod minunat din cer, astăzi, pentru a ne umple de bucurie mare!

Căci a Preacuratei și Preasfintei Treimi este slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

La mulți ani și multă sănătate și bucurie tuturor!