Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 20 aprilie 2014

Vecernia Învierii [2014]

În transmisia live a Radio Trinitas. De la Catedrala Patriarhală din București. Fără prima parte a slujbei.

Filă audio, 64 mb, 1. 09. 65 minute, aici.

Inclusă în arhiva de aici.

Pastorala pascală a PS Galaction Stângă [2014]

PS Galaction Stanga 2014În format PDF, 14 pagini, aici.

item image

Read Online
(11.1 M)PDF
(596.7 K)PDF with text
(10.8 K)EPUB
Kindle
Daisy
(19.0 K)Full Text
(256.3 K)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

Pastorala pascală a PS Siluan Șpan [2014]

Învierea Domnului – Învierea tuturor!

† Siluan
Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei
Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,
Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,
și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori
care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,
Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,
iar de la noi, arhierești binecuvântări,
dimpreună cu străvechiul salut:

Hristos a înviat!

Astăzi, pentru tot omul credincios, vâltoarea lumii acesteia se liniștește și agitația cotidiană se oprește, alergarea după cele din afară încetează și sufletul gustă puțină stâmpărare, pentru că Cel pe Care l-am petrecut la pătimirea Sa cea de bunăvoie, la răstignirea și moartea Sa, a înviat din morți!

Astăzi, Cel Ce S-a unit cu firea noastră omenească, luând asupra Sa păcatul, suferința și moartea, învie pentru a ne face părtași la curăția, odihna și viața Sa. Cela Ce se îmbracă cu lumina ca și cu o haină, a înviat ca să ne înnoiască haina cea învechită a Botezului, spre a reînvia în noi conștiința de fii ai luminii și ai zilei.

Astăzi, Cel Ce a biruit iadul cu strălucirea dumnezeirii Sale stă la ușile sufletului nostru ferecat în obezile propriilor patimi, voind să-l libereze, precum odinioară a făcut cu Adam și Eva, scoțându-i din iad. Fiul Cel veșnic al Tatălui Care S-a pogorât din ceruri pentru a lua asupră-Și firea omenească cea căzută, astăzi Se-arată nouă, spre a ne vesti liberarea din chingile în care ne țineau legați uitarea de Dumnezeu și trăirea ”pe cont propriu” în care petrece lumea înconjurătoare.

Astăzi, Atotțiitorul lumii Care a primit a se face prunc pentru noi și a se înfășa în scutece, se desface din giulgiurile morții pentru a ne da curaj și nouă să ne lăsăm ”înfășați” în scutecele voii Sale, spre a muri voii noastre și a ne face părtași Vieții Sale celei veșnice, prin a Sa înviere.

Astăzi a venit ceasul și acum este când glasul Fiului lui Dumnezeu Cel înviat străbate mormintele, spre mângâierea și bucuria celor ce întru El au adormit, ca o arvună a vieții celei nestricăcioase și veșnice, împreună cu El. Astăzi tot sufletul de „prunc fără de vreme” primește alinare de la Cel ce, „ca un miel fără de glas”, S-a dat pe Sine morții, nădăjduind după mult așteptata împăcare.

Cel Ce era de curând zămislit în pântecele Fecioarei și a fost recunoscut întâi de un făt de șase luni care avea să-I fie mai apoi Înaintemergător, luminează astăzi tot mugurele pe care l-a chemat la viață în pântece de mamă, întărindu-l spre a se închega armonios și a crește în siguranță, până în ziua venirii pe lume și a încreștinării sale, prin Botez.

Astăzi, Cel Preaînalt Care odinioară se pogora în chip smerit, în cele mai de jos ale pământului, curățind apele Iordanului și ale întregii făpturi, se pogoară din nou, discret, în cele mai de jos ale existenței noastre, spre a ne curăți de întinăciunea păcatelor și pentru a da nădejde de iertare la tot sufletul descurajat și deznădăjduit.

Cela Ce S-a făcut pe Sine Pâine cerească și Hrană a toată lumea, ne poftește astăzi să fim părtași la Ospățul Împărăției Sale, dându-Se nouă pe Sine, Sfânt Trup și Sânge, spre a ne umple de Viața Sa cea nouă și nepieritoare.

Astăzi, Cel Ce a liniștit furtuna și a potolit valurile mării numai cu cuvântul, se trezește din somnul morții, ca să potolească viforul ispitelor ce ne cuprind și să îndrepte corabia vieții noastre spre limanul Său cel lin.

Cel Care ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmașii noștri și Care S-a rugat pentru cei care-L răstigneau, ne dăruiește astăzi, prin învierea Sa, Harul și puterea de a ierta și de a-i numi „frați” chiar și pe cei ce ne urăsc pe noi.

Astăzi, Domnul Hristos Cel Care a primit suferința cea de bunăvoie, învie, dând sens curățitor și mântuitor la toată suferința de pe fața pământului și aducând mângâiere și odihnă la tot cel căzut sub povara propriilor suferințe.

Iubiți fii și fiice ai acestei episcopii,

Cel Care i-a făcut frați ai Săi mai mici pe toți cei înfometați și însetați, străini sau goi, bolnavi sau întemnițați, ne cheamă în această binecuvântată zi a Învierii, pe noi cei care avem privilegiul de a fi părtași la atâtea daruri dumnezeiești, să ne îndreptăm gândul către toți cei aflați în lipsuri și în suferință, către toți semenii noștri înfrânți de greutățile pribegiei prin străinătăți și care, din neștiință, din uitare sau din prea multă încercare, nu se pot bucura de cele de care ne bucurăm noi acum!

Hristos a înviat pentru toți cei vii și pentru toți cei adormiți pe care nimeni nu-i mai pomenește, și pentru cei ce ne fac bine, și pentru cei ce ne fac rău; și pentru cei ce ne iubesc, și pentru cei ce ne urăsc pe noi! Hristos a înviat și pentru toți copiii și pentru toate mamele și tații despărțiți unii de alții, neputând fi împreună astăzi, de Paști!

Hristos a înviat și pentru părinții și bunicii noștri bolnavi, rămași acasă însingurați și necercetați de nimeni, nici chiar în Ziua Învierii! Hristos a înviat și pentru cei care nu mai au pe nimeni pe pământ, și pentru cei ce-L cunosc și pentru cei ce nu-L cunosc! Pentru aceștia toți să cântăm azi un „Hristos a înviat”, ca și aceștia, împreună cu noi, să slăvească, să-L cunoască și să-L laude pe Cel Ce a înviat și, deopotrivă, pe Părintele Său cel veșnic și Tatăl nostru cel ceresc și pe Preasfântul și Mângâietorul Său Duh, acum și în veci. Amin.

Cu părintească îmbrățișare fiecăruia, de la mic la mare, cuprinzând în ea pe tot ”fiul cel rătăcit” și pe tot sufletul doritor și suspinător după ”acasă”-ul cel ceresc, al Vostru întâistătător și de tot binele cel spre  mântuire doritor,

† Episcopul Siluan
al Episcopie Ortodoxe Române a Italiei
Dată la Reședința noastră de la Roma,
la Luminatul Praznic al Învierii Domnului, în Anul Mântuirii 2014

Pastorala pascală a PS Timotei Lauran [2014]

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2014: Hristos este pâinea care satură!

† Timotei

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Căci Pâinea Lui Dumnezeu este cea
Care Se coboară din cer şi Care dă viaţă lumii (…)
Eu sunt Pâinea vieţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi
şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată (…)
cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine
(Ioan 6, 33; 35; 57).

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Hristos a Înviat!

Dragii mei, trăim praznicul Învierii lui Hristos având convingerea că Învierea Lui este şi învierea noastră şi că prin împărtăşirea cu El avem viaţă veşnică.

Pâinea Care Se coboară din cer este aceea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer – spune Hristos – cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe Care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. (…) Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci, trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”.

Ce învăţătură profundă despre Întruparea Domnului şi despre prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, despre importanţa împărtăşirii noastre cu trupul și sângele Lui, învățătură descoperită nouă de Însuşi Hristos, pentru ca noi să nu ne îndoim, ci să ne întărim în credinţa cea dreaptă şi să ajungem să-L cunoaștem cu  adevărat pe Dumnezeu.

Astăzi, mai bine ca oricând, cunoaştem atât de multe despre Hristos: despre Învierea Lui din morţi; despre dubla Sa natură – omenească şi dumnezeiască; faptul că mai întâi coborârea Lui la noi și pe urmă înălțarea Lui la cer ne dau posibilitatea de a ne înălța și noi împreună cu El; că a petrecut „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul; că a şezut pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt şi că pe toate le-a umplut Cel ce este necuprins”; că a dezlegat „durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea”; că „(…) n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciune şi multe altele la fel de importante, învăţături care ne hrănesc credinţa în Cel al Cărui „nume este mai presus de orice nume” şi „pe Care dacă Îl va chema omul se va mântui”.

Cunoaștem toate aceste învățături pentru că Duhul Sfânt, prin sfinţii Săi, ni le-a descoperit şi toate acestea s-au cristalizat în timp. Astăzi avem nenumărate mijloace şi căi de a afla şi aprofunda învăţătura noastră creştină şi este de ajuns să ne gândim doar la faptul că nu puţini au fost teologii şi sfinţii care de-a lungul vremii ne-au lăsat gândurile şi studiile lor.

Pe vremea Mântuitorului, şi chiar după aceea, până în veacurile IV-V, nu existau toate aceste comori de învăţătură creştină. Au trebuit să treacă mai multe secole până să se stabilească, în primele sinoade ecumenice, învăţătura despre dumnezeirea Fiului, a Duhului Sfânt şi egalitatea persoanelor tremice: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pe vremea când Hristos era cu ucenicii Săi, deși Îl ascultau zi de zi pe Mântuitorul, aceştia erau neştiutori și nu înțelegeau aproape nimic. Chiar Mântuitorul li Se adresează unora dintre ei cu aceste cuvinte: „O, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima” şi pentru a-i învăța, „le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El”. Aşadar şi ei aveau nevoie să fie învăţaţi.

Chiar şi atunci când lucrurile au devenit mai clare, nuanţe de înțelegere şi interpretare privind natura prezenţei reale a lui Hristos în Sfânta Euharistie şi a lucrării Lui mântuitoare pentru om, s-au ridicat frecvent, stârnind mereu nepotriviri şi uneori chiar adevărate probleme.

Au trecut veacurile de încercare şi iată că astăzi afirmăm cu credinţă puternică, neşovăitoare, că Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, că „şade de-a dreapta Tatălui” şi că este prezent în mod real şi deplin în Sfânta Euharistie.

El este prezent întreg, cu Trupul şi Sângele Său, în Sfânta Împărtăşanie, sub forma pâinii şi a vinului, care în timpul Sfintei Liturghii, prin binecuvântarea şi invocarea Duhului Sfânt peste ele, se transformă în trupul şi sângele real ale lui Hristos, pentru ca, mai apoi, împărtăşindu-ne cu ele să ne unim în mod tainic cu El, cu Însuşi Hristos, Domnul nostru Cel mort și înviat, gustând astfel din viaţa veşnică.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Înainte de înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul le spune ucenicilor Săi: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Este cu noi, adică prezenţa Lui în mijlocul nostru nu s-a schimbat prin înălţarea Lui la cer, prin faptul că nu Îl mai vedem cu ochii trupeşti. El continuă să fie prezent în chip tainic, dar real, în Sfânta Împărtăşanie.

Să ne aducem aminte de cei doi ucenici Luca şi Cleopa. Aceștia călătoreau spre Emaus. Mântuitorul, după Învierea Sa, li se alătură pe cale în chipul unui drumeţ străin și începe să le vorbească despre scopul pentru care a trebuit Hristos să moară, pentru ca prin El să se împlinească toate proorocirile Scripturilor. După ce le-a tâlcuit Scripturile, li s-a descoperit ucenicilor la frângerea pâinii.

Ucenicii recunosc atunci semnul euharistic de la Cina cea de Taină, moment în care Hristos Se face nevăzut, pentru că tocmai Își împlinise lucrarea, continuând să rămână văzut în euharistie. Luca şi Cleopa au înţeles atunci totul, fără alte explicaţii: „Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut şi El S-a făcut nevăzut de ei”. Și exclamă unul către altul: „Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?”. Hristos Se face nevăzut, dar continuă să fie prezent, în taină, sub forma pâinii binecuvântate şi deopotrivă în inimile lor.

Cu siguranţă că atunci ucenicii erau uluiţi, nu ştiau ce să mai creadă, pe de-o parte Hristos este în faţa lor, pe de altă parte este prezent şi în pâinea şi vinul dat lor cu binecuvântare, spre mâncare şi băutură; mai apoi îi încredinţează că este cu ei mereu (nu că va fi, ci este cu ei), iar pe de altă parte Îl văd urcându-Se la cer.

Aparent contradictorii, aceste trăiri şi învăţături erau greu de înţeles pentru ei atunci. În realitate, la toate acestea ucenicii trebuiau să se adapteze, aveau nevoie să se întărească într-o credinţă care să-i transforme în interior, aveau nevoie de timp şi de o lucrare aparte, asemenea aluatului care are nevoie de timp pentru a crește şi de căldură pentru ca, prin coacere, să devină pâine.

Un alt fapt similar, istorisit de Sf. Evanghelist Ioan este acela în care Hristos, tot după Învierea Sa, Se arată la şapte dintre ucenicii Săi, când aceştia, după o noapte de pescuit în care n-au reuşit să prindă nimic, se întorc din largul mării Tiberiadei, trişti şi abătuţi. Un străin, care nu era altul decât Hristos, îi îndeamnă să mai arunce mreaja încă o dată în partea dreaptă a corabiei.

Ei Îl ascultă şi scot mulțime de peşti, Ioan recunoscând atunci semnul pescuirii minunate, pe care o mai trăise o dată şi exclamă lui Petru: „Domnul este!”; iată-L din nou pe Hristos ascuns tainic de la faţa lor, dar descoperit lor prin aducere aminte. Şi-au adus aminte ucenicii de vieţuirea de odinioară a Învăţătorului lor împreună cu ei şi de minunile săvârşite şi „nici unul dintre ei – ne spune evanghelistul Ioan – nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul”.

Observăm că şi de data aceasta ucenicii nu se îndoiau de prezenţa reală a lui Hristos, aveau credinţa puternică și neclinitită că El este, deşi nu puteau să-I desluşească în acel moment chipul. Astfel îi încredinţa Domnul că El este cu ei şi va continua să rămână până la sfârşitul veacurilor, că poate nu-L vor desluşi la chip, având după Înviere unul nou, ceresc, dar El continuând să fie întreg, real şi înviat.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Noi, creştinii de astăzi, ne întâlnim cu Hristos în rugăciunea curată şi sinceră, Îi vedem chipul în icoană şi Îi simţim lucrarea în cuvântul sfânt, dar mai ales Îl recunoaştem prezent în Sfânta Cuminecătură şi atunci mărturisim, mai presus de orice îndoială, prezenţa Lui reală, gustând din lumina, dragostea şi sfinţenia Lui.

Până nu ajungem să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, parcă ne este mereu foame de El. Îl dorim mereu, Îl căutăm cu disperare şi, ca niște copii care-şi caută mama şi care nu se liniştesc până ce nu o află, tot aşa şi noi, până ce nu ajungem să ne hrănim cu El în mod deplin, nu putem afla mângâiere şi linişte. Doar Hristos ne satură.

Gustul vieţii celei noi şi fără de sfârşit ni-L dă nouă Hristos, Cel Ce a murit şi a Înviat, pe Care Îl primim la Sfânta Liturghie, „ca merinde pentru viaţa veşnică şi spre răspuns bineprimit la înfricoşătorul scaun de judecată, făcându-ne părtaşi, dimpreună cu toţi aleşii Lui, bunătăţilor nestricăcioase, pe care le-a gătit, celor ce-L iubesc pe El, întru care este preaslăvit în vecii vecilor”.

Vă urez să petreceţi sărbători cu mult har şi bucurie, iar prezenţa lui Hristos cel Înviat să vă mângâie sufletele mereu, acum şi pururea şi în vecii vecilor!

Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Madrid, Sfintele Paşti 2014

Pastorala pascală a PS Siluan Mănuilă [2014]

PS Siluan ManuilaAici, în format PDF, 7 p.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno