Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a.

***

Maica lui Dumnezeu este „vistieria fecioriei”[1]. Pentru că fecioria este interioară, este a întregului om iar Prea Curata Fecioară Maria este posesoarea celei mai mari feciorii a umanității. Este curăția prin excelență a neamului omenesc. De aceea, ea este o vistierie personalizată a fecioriei.

Iar Maica Stăpânului nu ne aude numai rugăciunile ci și suspinurile[2] noastre dureroase. Pentru că rugăciunile pornesc de la nevoile reale, profunde ale omului iar Maica lui Dumnezeu cunoaște aceste nevoi ale noastre.

Maica lui Dumnezeu se roagă împreună cu Sfinții[3] și cu Puterile cerești[4] pentru noi. Căci ea este „munte înalt, având vârful mai înalt decât toți munții, [adică] decât cetele îngerești”[5]. O cântare din ziua de 3 noiembrie. În care ni se spune că e o vorbire profetică despre Maica Domnului. Cine este însă Prorocul care a numit-o pe Maica lui Dumnezeu munte înalt?

Tind să cred că e vorba despre Sfântul Profet Iezechiil. Pentru că la Iez. 40, 2, cf. LXX, acesta a fost dus în vederea lui Dumnezeu [en orasi Teu], adică în mod extatic, și a fost pus pe „un munte foarte înalt [orus ipsilu sfodra]”. Iar înălțimea muntelui e înălțimea sfințeniei, pentru că înălțimea sfințeniei Maicii Domnului depășește sfințenia Sfinților Îngeri.

Fiul său a fost Cel care a păzit nestricată fecioria Maicii Sale deși S-a sălășluit, mai presus de fire, în pântecele ei[6]. Pentru că, în Maica lui Dumnezeu, „cu minune, s-au adunat [împreunat] fecioria și nașterea nestricată[7]. De aceea, ea este „izvor viu și îndestulat”[8] pentru cei credincioși, pentru că ne umple din belșug cu harul dumnezeiesc.

Ea „ne izbăvește de vrăjmașii cei nevăzuți și văzuți, și de toată îngrozirea”[9]. De toată frica insuflată de demoni și de oameni. Pentru că e Maica Stăpânului, cea care L-a hrănit cu lapte[10] pe Creatorul a toate.

Într-o cântare din ziua de 12 noiembrie avem o sinteză dogmatică uluitoare. În numai câteva cuvinte se discută trei dogme fundamentale ale Bisericii: mariologia, triadologia și hristologia. Pasajul la care ne referim e acesta: „Tu una Fecioară ai născut pe unul din Treime în două firi, pe Cel ce se vede într-un ipostas”[11]. Fecioara Maria, cea unică, L-a născut pe Fiul, cel unul din Treime. Iar Fiul e în două firi după întrupare dar Se vede într-un singur ipostas/ persoană.

Într-o cântare din ziua de 13 noiembrie, autorul ei mărturisește: „îmi înspăimântează mintea și-mi înfricoșează gândul slava ta, Născătoare de Dumnezeu, cea [în]tinsă tuturor, spre mântuirea sufletelor noastre”[12].

Și când se referă la slava Născătoarei de Dumnezeu se referă la sfințenia ei și la intimitatea cu Dumnezeu pe care o are. Pentru că Maica lui Dumnezeu e cea mai aproape de Dumnezeu din toată făptura și ea ne întinde tuturor slava lui Dumnezeu, de care ea este plină.Tocmai de aceea, toate neamurile omenești și „căpeteniile cele înțelegătoare ale celor fără de trup” o fericesc și o slăvesc pe Maica lui Dumnezeu[13].

Fecioara Preacurată luminează cu „strălucirea luminii”[14] sale „negura neștiinței”[15] noastre. Pentru că neștiința noastră e lipsa luminării dumnezeiești din viața noastră. Dacă am fi luminați de Dumnezeu pas cu pas nu am mai fi plini de neștiință.

Ea este „zid nemișcat”[16] în viața noastră. În sensul că ne apără ca un zid de atacurile demonice. Dar este și „veselie”[17], pentru că ne umple de veselie duhovnicească, tainică, în diverse momente ale vieții noastre.

Maica lui Dumnezeu e „tăria celor neputincioși”[18]. Întărirea lor. Ea e „turn nebiruit”[19] al celor credincioși și ne scapă de „legătura supărărilor și a nevoilor”[20] și de „năvălirile dracilor”[21].

În Vecernia zilei de 17 noiembrie, Maica lui Dumnezeu e numită „scaun de Heruvimi”[22], pentru că „a purtat în brațe” pe „Nădejdea sufletelor noastre”[23]. Pe când, într-o cântare din 18 noiembrie, Prea Curata Fecioară Maria este numită „încăpere a Treimii Celei neîncăpute”[24]. Pentru că, întru ea „Tatăl a binevoit și Fiul S-a sălășluit și Duhul Cel Preasfânt te-a umbrit pe tine, Fecioară, [și] te-a arătat de Dumnezeu Născătoare[25].

În Vecernia zilei de 20 noiembrie există o cântare mariologică care vorbește despre rânduirea din veci a Maicii lui Dumnezeu: „care mai înainte de veci a fost rânduită a fi Maică și în anii cei de pe urmă s-a arătat Născătoare de Dumnezeu[26]. Însă rânduirea ei din veșnicie ține de preștiința lui Dumnezeu, pe când „s-a arătat” arată aportul ei la voia lui Dumnezeu cu ea.

Prea Curata Fecioară Maria a fost adusă la Templu și a locuit și a fost hrănită în Sfânta Sfintelor[27]. De aceea, persoana Maicii Domnului se constituie într-o „minune nespusă”[28]. Viața ei este o „vedere necuprinsă cu mintea”[29].

Vedenia din rug era o închipuire a nașterii Domnului din Fecioară[30]. Iar Fecioara s-a hrănit „cu hrană cerească” în Sfânta Sfintelor[31]. În aceeași cântare, Maica lui Dumnezeu e numită într-un mod unic până acum: „Mireasa Tatălui cea prea frumoasă”[32]. În sensul că Tatăl a binevoit întru ea, pentru că a fost găsită cu totul frumoasă, cu totul curată în toate ale ei.

Mama Maicii Domnului, Sfânta Anna, a adus-o la Templu pe fiica ei și a dat-o în seama Arhiereului Zaharia[33]. Prunca Maria, spre Templu, fost însoțită de fecioare care purtau făclii[34]. În Templu, Maica lui Dumnezeu a fost hrănită cu „pâine cerească”[35] de către Sfântul Arhanghel Gavriil[36]. De la vârsta de 3 ani[37].

Maica lui Dumnezeu este „sfințenia slavei”[38] lui Dumnezeu. Este sfințenia pe care a creat-o slava lui Dumnezeu.

Într-o cântare a praznicului din ziua de 21 noiembrie se spune că Prunca Maria era „de trei ani cu trupul”, atunci când a fost adusă la Templu dar „de mulți ani cu Duhul”[39]. Și Duhul, cu majusculă, se referă la Duhul Sfânt. Pentru că era plină de har. Și harul lui Dumnezeu ne dă înțelepciunea de mulți ani.

Locuirea în Templu a Maicii Domnului a fost profețită de Sfântul David, atunci când a spus: „Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei și cele de aproape ale ei”[40] (Ps. 44, 15, LXX). De aceea, ea a fost „solitoarea mântuirii”[41]. Cea care ne-a mijlocit mântuirea dar a și vestit-o.

Din Sinaxarul zilei de 21 noiembrie, aflăm că Sfântul Zaharia a introdus-o pe Prunca Maria în Sfânta Sfintelor pentru că aceasta a fost voia lui Dumnezeu[42]. Și ea a trăit aici 12 ani[43], „cu străină cuviință, fiind hrănită cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil”[44]. Timp de 12 ani, în Sfânta Sfintelor, ea a avut parte de „dumnezeiești arătări [vedenii]”[45]. După bunavestire pe care a primit-o de la același Arhanghel, Maica lui Dumnezeu a fost logodită cu Sfântul Iosif[46]. De ce a fost logodită cu el? Pentru ca acela „să-i fie păzitor și martor al fecioriei ei”[47]. Și, totodată, pentru ca el să-i slujească „atât la nașterea ei cea mai presus de fire, cât și la fuga ei în Egipt, [dar] și la întoarcerea [ei] de acolo în pământul lui Israil”[48].


[1] Mineiul Lunei Noemvrie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1927, p. 20.

[2] Idem, p. 36.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 114-115.

[5] Idem, p. 39.

[6] Idem, p. 41.

[7] Idem, p. 84.

[8] Idem, p. 54.

[9] Idem, p. 114.

[10] Idem, p. 161.

[11] Idem, p. 190.

[12] Idem, p. 202.

[13] Idem, p. 207.

[14] Idem, p. 212.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 219.

[19] Idem, p. 220.

[20] Idem, p. 250.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 271.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 285.

[27] Idem, p. 286.

[28] Idem, p. 287.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 291.

[31] Idem, p. 292.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 298.

[34] Idem, p. 306.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 319.

[37] Idem, p. 323, 327.

[38] Idem, p. 328.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 329.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 334.

[43] Ibidem.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 334-335.

[48] Idem, p. 335.

Did you like this? Share it: