Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

53. Atunci s-a adunat sinodul episcopilor, din diverse provincii ale Hispaniei și ale Galliei, și a condamnat erezia ariană. Și la acest sinod a fost însuși conducătorul cel foarte credincios[1] și care a susținut [hotărârile] prin prezența sa și a subscris lor, întărindu-le. Și a renunțat, împreună cu toți ai săi, la necredință[2], pe care, până atunci, poporul goților o învățase de la Arius.

[Și au început] să predice unitatea celor trei persoane în Dumnezeu, pe Fiul născut din Tatăl Cel consubstanțial [cu El] [și] pe Duhul Sfânt, Care purcede în mod inseparabil din Tatăl și din Fiul [Spiritum Sanctum inseparabiliter a Patre Filioque procedere] și este un Duh al Ambilor [et esse Amborum unum Spiritum], de unde și una sunt [unde et unum sunt][3].

54. De asemenea, el a purtat război glorios împotriva neamurilor dușmane, ajutat de credința pe care a primit-o. Și anume, francii au năvălit în Gallia cu circa 60.000 de oameni înarmați.

[Dar] el[4] a trimis pe generalul Claudius împotriva lor și [acela] s-a întors cu un glorios triumf. Încât niciodată, în Hispania, goții nu au mai avut o victorie în război mai mare sau similară cu aceasta. Căci au căzut mii de capete dușmane. Și au rămas [pe câmpul de luptă] părți ale armatei [francilor], care au fost puse pe fugă, în ciuda nădejdii lor, goții urmărindu-i din spate și tăindu-i până la granițele împărăției lor.

Însă, adesea, el trimitea armate împotriva insolențelor romanilor [Romanorum insolentias] și a atacurilor celor din Vascones[5]. Din acest motiv el nu a purtat mari războaie, ci, mai degrabă, a văzut [atacurile armate] ca exerciții [militare], [prin care] și-a antrenat oamenii pentru a-i folosi în luptă.

55. Iar provinciile pe care tatăl său le-a cucerit prin război, acesta le-a păzit în pace, domnind prin dreptate, cârmuindu-le în mod direct. Căci a fost calm, blând, foarte bun. Și astfel, având har în fața sa și purtând o așa mare bunătate în sufletul său, care a influențat mințile tuturor, prin aceasta i-a atras pe cei răi la simțirea iubirii pentru el. Și astfel, el a fost liberal [liberalis][6].

Pentru că el a restaurat averile privaților [opes privatorum][7] și moșiile Bisericilor [Ecclesiarum praedia], pe care tatăl său, în mod rușinos, le-a asociat averii regale, sub jurisdicția sa. Căci el a fost blând și astfel a ușurat tributul poporului prin faptul că le-a arătat îngăduință [indulgentia].

56. De asemenea, el s-a îmbogățit cu multe daruri și mulți i-au adus onoruri publice. [Căci] averile sale [le-a împărțit celor aflați] în mizerie, bogățiile sale le-a dat celor ascunși[8], știind [foarte bine] că pentru aceasta i-a fost dată domnia. Și el s-a bucurat să beneficieze [de această demnitate] și să facă un bun sfârșit începutului celui bun. Căci el a primit slava credinței celei drepte încă de la începutul domniei, într-un mod nou, cuprinsă într-o mărturisire și pocăință publice. A trecut [la Domnul] la Toleti [Toledo], sfârșindu-se în pace, după ce domnise [timp de] 15 ani.

57. În anul 639 [601] [d. Hr.], în al 17-lea an al împărăției lui Mauricius, după regele Recaredus a domnit fiul său, Liuva[9], care a domnit 2 ani. Acesta a fost născut de o mamă ignobilă dar virtutea sa l-a făcut să se distingă. Wictericus[10] însă, împotrivindu-se tiraniei sale[11] – deși [Liuva era] la prima înflorire a tinereții – i-a luat domnia fără luptă, și după ce i-a tăiat mâna dreaptă, el l-a ucis pe când avea vârsta de 20 de ani. Asta în al 2-lea său an de domnie.


[1] Recaredus.

[2] Adică la erezia ariană.

[3] Afirmațiile subliniate, adică cele despre Sfântul Duh și modul Său de proveniență, reprezintă erezia lui Filioque. Și această erezie romano-catolică neagă revelația dumnezeiască de la In. 15, 26, unde Domnul ne-a spus că Sfântul Duh purcede din Tatăl și vorbește despre „o purcedere” a Sfântului Duh „deopotrivă” din Tatăl și din Fiul și despre o „unitate” a Fiului cu Tatăl care presupune „desființarea” persoanelor Lor.

[4] Regele Recaredus.

[5] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Vascones.

[6] Om onorabil, generos.

[7] Averilor cetățenilor obișnuiți.

[8] Oamenilor săraci.

[9] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Liuva_II.

[10] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Witteric.

[11] A lui Liuva.

Did you like this? Share it: