Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 6 mai 2014

Mariologia Mineielor românești [8]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a.

***

De aceea, pentru viața ei atotsfântă, Maica lui Dumnezeu, în comparație cu Templul, este „Biserica cea curată”[1]. Ea este „puterea celor smeriți”[2]. Pentru că îi umple de putere duhovnicească pe cei care au o viață curată. Iar pântecele ei, din care S-a născut Domnul, „ni s-a arătat nouă” drept „rai nou”[3]. Un nou rai dumnezeiesc în care umanitatea noastră, asumată în persoana Domnului, a trăit curăția dumnezeiască.

Maica lui Dumnezeu a fost însoțită și de Sfinții Îngeri la intrarea ei în Templu[4]. Și când arhiereul Zaharia o introduce în Sfânta Sfintelor pe Fecioara Maria, atunci „ceata Îngerilor cu taină prăznuiește”[5]. Pentru că se bucură de vederea unei persoane asemenea lor: plină de curăție dumnezeiască.

Arhiereul Zaharia, care a introdus-o în Sfânta Sfintelor, este „tatăl Mergătorului înainte”[6]. Iar Maica lui Dumnezeu este „cortul cel ceresc”[7], pentru că a fost plină de sfințenie și s-a învrednicit să Îl poarte în pântece pe Fiul lui Dumnezeu.

De aceea, ea este „sfeșnic strălucitor de lumină și masă a bunei credinței”[8]. Pentru că îi luminează pe toți cei credincioși și îi hrănește cu adevărurile dumnezeiești. Căci adevărurile dumnezeiești sunt pline de slava lui Dumnezeu, pentru că sunt revelări ale lui Dumnezeu în viața oamenilor.

Și, pe drept cuvânt, Maica lui Dumnezeu este o „hrănitoare de suflete”[9], pentru că ne hrănește cu harul și cu adevărurile dumnezeiești. Ea nu ne poate învăța minciuni, erezii, păcate ci ne hrănește numai cu adevărurile și cu evlavia dreptei credințe. Pentru că nu putem separa adevărul de adevărata închinare și raportare la Dumnezeu. Ci acolo unde există adevărul lui Dumnezeu există și adevărata viețuire și evlavie creștină.

Pururea Fecioară Maria este „strănepoată a lui Adam”[10] și s-a arătat „decât toată zidirea mai sfântă”[11]. Căci a trăit „de la trei ani până la cincisprezece”[12] în Sfânta Sfintelor, „fiind hrănită cu mâna Dumnezeiescului Înger”[13]. Și este „Preasfânta Sfinților”[14], pentru că „Cele cerești”, adică Puterile cerești, „au văzut pe Duhul Sfânt întru tine sălășluindu-te”[15]. Adică au văzut harul Duhului Sfânt în Maica lui Dumnezeu.

De aceea, cel care o cunoaște pe Maica lui Dumnezeu cu adevărat, se întoarce „de la tot eresul”[16]. Se îndepărtează de tot ceea ce înseamnă gând eretic, hulitor, păcătos și de toată fapta păcătoasă.

Într-o cântare din ziua de 27 noiembrie, Născătoarea de Dumnezeu este „lingurița cea purtătoare de văpaie”[17]. Căci ea este lingurița care poartă văpaia Fiului, adică slava Lui. Iar imaginea indică, în mod direct, modul de împărtășire al mirenilor, așa cum se practică el astăzi: prin administrarea Sfintei Euharistii cu lingurița.

Și pentru că e Născătoarea de Dumnezeu, tocmai de aceea ea este „mai aleasă decât [toată] zidirea”[18]. Căci ea „a luminat toată lumea cu raza cinstitei feciorii”[19]. Pentru că luminarea dumnezeiască se primește în curăția sufletului și a trupului. Și pe cei pe care i-a îndemnat să trăiască în curăție, pe aceia Maica lui Dumnezeu îi luminează mereu.

Într-o altă cântare, Maica lui Dumnezeu este „fântână limpede a nemuririi”[20]. Pentru că întru ea se vede, în mod limpede, viața dumnezeiască. Și anume, că împlinirea omului este îndumnezeirea lui. De aceea, Maica lui Dumnezeu este „frumoasă între femei”[21], pentru că frumusețea reală e frumusețea îndumnezeirii. E frumusețea duhovnicească.

Ea este „peretele cel nesfărâmat al creștinilor”[22], atunci când vine vorba de a ne apăra de toate relele. În spatele Maicii lui Dumnezeu suntem apărați ca în spatele unui perete inexpugnabil. Știm că, împreună cu ea, suntem protejați, că vom rămâne neatinși de rele.

Numirea Maicii lui Dumnezeu de „munte sfânt și de Dumnezeu umblat” are legătură cu Amvac. 3, 3, cf. LXX. Iar faptul că numai Dumnezeu l-a umblat/ l-a parcurs, indică întruparea și nașterea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu din Fecioară, Care nu a stricat fecioria ei.

Maica lui Dumnezeu este „întărirea Sfinților Mucenici și lauda tuturor Cuvioșilor”[23]. Pentru că ea îi întărește pe Sfinții Mucenici în chinurile lor și îi ajută pe Sfinții Cuvioși în asceza lor. Tocmai de aceea e lăudată de ei cu mărime de inimă. Pentru că ei simt, în mod real, ajutorul Maicii lui Dumnezeu în viața lor.

Într-o cântare din ziua de 29 noiembrie, Maica lui Dumnezeu e numită: „Stăpână nespurcată, Curată…Împărăteasă și Doamnă”[24]. Iar întru ea „este toată nădejdea noastră”[25] de mântuire. Pentru că credem și așteptăm ajutorul ei pentru a ne mântui.

Ea este „norul luminii”[26]. Pentru că e un nor pe lângă Lumina lumii, Hristos Domnul. Dar „apele rugăciunilor”[27] sale ne spală de toată întinăciunea.

Într-o cântare din 30 noiembrie, Fecioara este „jilțul Împăratului, patul cel cu porfiră așternut, cămara cea cu aur împestrită, hlamida cea cu roșu vopsită…căruță purtătoare de fulger…cetatea cea cu douăsprezece ziduri…ușa cea cu aur ferecată…cerdacul cel luminos”[28].

Într-o altă cântare, din aceeași zi liturgică, Maica lui Dumnezeu este „cort neîntinat”[29]. Expresie care subliniază curăția ei inexprimabilă.

Tocmai de aceea, Prea Curata Stăpână ne ridică din gunoiul patimilor și [ne] scapă de robire și de răutatea răilor draci”[30]. Iar robirea despre care se vorbește aici e acea prindere/ acaparare a minții noastre de gânduri pătimașe.

În Mineiul pe decembrie[31], Născătoarea de Dumnezeu este numită „stăpâna făpturii”[32] pentru că L-a născut pe Stăpânul lumii. Iar nu numai oamenii ci și Puterile cele cerești nu pot să o laude „după cuviință” pe Născătoarea de Dumnezeu[33].


[1] Mineiul Lunei Noemvrie, tipărit în zilele Prea Înălțatului nostru Rege, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1927, p. 336.

[2] Idem, p. 355.

[3] Idem, p. 356.

[4] Idem, p. 358. Cântarea la care ne referim e aceasta: „Mielușeaua cea fără prihană, Fecioara cea prea bună, astăzi intră în Biserică minunat, și înaintea ei merg Cetele celor fără de trup, și mulțimile Îngerilor, cu o mulțime de fecioare…”.

[5] Idem, p. 360.

[6] Idem, p. 362.

[7] Idem, p. 363.

[8] Idem, p. 364.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 374.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 375, 391.

[13] Idem, p. 375.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 377.

[16] Idem, p. 380.

[17] Idem, p. 423.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 428.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 434.

[22] Idem, p. 438-439.

[23] Idem, p. 444.

[24] Idem, p. 445.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 453.

[27] Idem, p. 459.

[28] Idem, p. 463.

[29] Idem, p. 464.

[30] Idem, p. 465.

[31] Mineiul pe decembrie, tipărit în zilele păstoriei Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ed. a 6-a, Ed. IBMBOR, București, 1991, 519 p.

[32] Idem, p. 8.

[33] Ibidem. Cântare la care ne referim e aceasta: „Nici chiar vreo Putere înțelegătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după cuviință…”.

Poezia lui Ștefan Petică [19]

Al treilea ciclu de poeme și ultimul al volumului din 1902 (unicul volum apărut în timpul vieții lui Petică, plecat prea curând din lumea aceasta, se intitulează Moartea visurilor. Un titlu sugestiv, cu referire directă la prăbușirea idealurilor.

Întregul ciclu este alcătuit numai din sonete, din zece sonete, mai precis (o structură predilectă a simboliștilor și parnasienilor; dar și numărul 10 are, fără îndoială, semnificația sa). Opțiunea se poate justifica prin aderarea poetului la curentul simbolist, cât și prin dorința ca acest ultim ciclu din volumul său să fie un cântec de lebedă, o apoteoză poetică, care să se evidențieze prin perfecțiunea formală.

Cu toate acestea, ciclul care debutează cu un tablou al marii drame („E ceasul negru-n care se face crucea grea/ Pe umeri slabi și vineți de Crist îndurerat,/ Urcând cu pași de spectru calvarul sângerat,/ Pe când pe cerul morții încet s-aprinde-o stea. // Din cerul greu de vise încet se stinge-o stea”…), se termină într-o notă optimistă: „Va tremura din nou parfum în șoapta dulce a blândei firi,/ Va flutura iar visul alb ca floarea misticelor văi,/ Și noaptea tristă va pieri. <Vor înflori iar trandafiri!>”.

Poetul era un profund optimist (ca și Eminescu, de altfel), iar adânca sa credință în ideal nu era o simplă problemă legată de prețuirea contemporanilor, ci o realitate a spiritului său, pe care indiferența și mizeria morală și intelectuală din jurul său nu o puteau scufunda în neant.

Petică este poetul cu cea mai concretă privire spre inefabilul transcendent, din istoria poeziei noastre, răspunzând exigențelor epocii posteminesciene și simboliste. El a înțeles revoluția operată de poezia lui Eminescu, nu numai în sens formal (al perfecțiunii poetic-muzicale), ci și în sens spiritual și vizionar.

Căutând ca, „sub căldura din dulcii ochi de mamă”, „s-adorm în pacea din somnul cel de veci” (Moartea visurilor II), poetul era conștient de faptul că:

Eu voi muri în una din zilele aceste,
Purtând pe umeri crucea Calvarului amar;
Pe lespezi reci cădea-voi cum cade-n visul rar
Din minți pierdute-n noapte o veștedă poveste.

Parfumuri vechi, uitate, încet să cadă peste
Trudita față rece, și murmurul lor clar
Să simt că se înalță ca-n anticul altar,
Pe straniu glas de imnuri, etern dorita veste.

Nici rugi adânci și calde, nici plânset zbuciumat
Din ochi duioși în lacrimi și nici în josul porții
Lumini și facle roșii sub cerul înstelat.

Ci fața mea-ndrepta-voi spre falnicul abis
De-albastru și de taine în care astrul morții
Lucește singuratic: o culme-a unui vis!

(Moartea visurilor, V)

Întrucâtva, reitera atitudinea lui Eminescu, față de care se vede că a nutrit multă dragoste și admirație (cu atât mai mult cu cât „s-a bucurat” de o soartă asemănătoare, prin indolența și răutatea semenilor), relevată în poemele O, mamă și Mai am un singur dor.

Cu toată experiența comună (mai mult sau mai puțin fericită), Ștefan Petică este o personalitate poetică unică și impresionantă. Caracterul părut vaporos și uneori romanțios-verlainian al poeziei sale nu este însă nicidecum superficial ori facil.

Petică e un poet care ascunde, sub aparența unei sensibilități exagerate, a unui imaginar diafan și ușor tautologic și a unei recepții foarte selective a realității, proiecția unei conștiințe adânci, care palpează ceea ce nu se vede. Reflexivitatea adâncă a poetului stă în privirea lui, în modul în care se configurează proiecția idealurilor sale intime.

„Corbii poetului Tradem”, pe care îi va evoca Bacovia, dar și plumbul și mortul simbolic/ alegoric apar într-un poem al acestui ciclu:

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lunga și jalnic de suflet chinuit,
Și umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ah, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci prada lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins și rece în turnul părăsit:
Și mortul era visul suprem de așteptare.

Și noi omorâtorii stam palizi și tăcuți,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriți.
Ah, nopțile din suflet, ce triste și amare-s!

Simțirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea și mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

(Moartea visurilor, IX)

Istoria la care face aluzie în final este cea relatată în capitolul 5 din cartea Sfântului Profet Daniel: regele Belșațar/ Baltazar a profanat, la un ospăț, vasele sfinte pe care babilonienii le luaseră din templul de la Ierusalim și „în chiar ceasul acela au apărut degetele unei mâini de om; în lumina sfeșnicului, ele scriau pe tencuiala peretelui din casa regală; iar regele vedea închieturile mâinii care scria” (Dan. 5, 5, Biblia, ed. sinodală 2001). Inscripția era: Mane Techel Phares (Dan. 5, 25-28). Prin aceste cuvinte, Dumnezeu i-a arătat sfârșitul vieții și al regatului său.

Este un alt „episod” biblic invocat de Petică, care se adaugă la altele, pe care le-am surprins anterior (femeia păcătoasă care a turnat mir pe picioarele Domnului, psalmul pocăinței, pilda fecioarelor, exemplul orașelor Tir și Sidon) și care sugerează că poetul era preocupat de viața spirituală, de relația dintre fapte/ păcate și consecințele lor, și totodată că era nemulțumit de inerția sau indolența lumii sale față de realitatea suprasenzorială, duhovnicească.

Și cu toate că este un poet modern, care a putut prelua din lirica/ literatura europeană destule sugestii în acest sens, se poate decela, totuși, o amprentă ortodoxă din rafinatele lui expuneri poetice, o stare de spirit care îi este proprie numai lui și nu și altor confrați.

Această iritare la adresa inerției, a necrozării spirituale a lumii, exprimată episodic de Petică (dar care explică multe din atitudinile sale poetice), Bacovia o va amplifica foarte mult, transformând-o în tema centrală a poeziei sale.

Începe să se contureze o viziune poetică ce caracterizează lirica românească modernă…

Din această perspectivă, poezia lui Ștefan Petică reprezintă un moment important în istoria noastră literară, pentru că a trasat liniile de forță ale evoluției lirice ulterioare.

Macedonski a contribuit mult la modernizarea climatului literar, prin atmosfera întreținută de cenaclul și revistele sale, forțând acomodarea mentalităților cu o lume literară modernă. Dar Macedonski nu a contribuit în mod esențial la dezvoltarea propriu-zisă a poeziei românești, rămânând pentru totdeauna un manierist.

Cel care, cu adevărat, a deschis un drum nou în poezie, depășind impasul apărut după încetarea activității literare a lui Eminescu, este Petică, arătând că nu există vreo incongruență între specificitatea autohtonă sau spiritualitatea arhaică și forma modernă a poeziei.

Nu credem, așadar, că este hazardat să afirmăm că apariția unor mari poeți ai literaturii noastre moderne, precum Arghezi, Blaga, Bacovia, Pillat și mulții alții s-a datorat, în bună măsură, acestei iluminări pe care a produs-o experiența poetică a lui Petică, ca și teoretizările sale.

Dimpotrivă, credem că, într-un moment în care polemicile erau acerbe și distanța dintre tradiționaliști și moderniști părea ireductibilă, el a soluționat această problemă părut insolvabilă (o dovadă fiind și aceea că Goga l-a receptat aproape imediat), făcând posibilă apariția ulterioră a unei poezii românești moderne mari și autentice/ originale.

Și aceasta pentru că, la acea dată, nu se știa despre incursiunile dese și profunde ale lui Eminescu în cărțile vechi și despre cât de mult opera lui romantică datora tradiției literare și spirituale vechi.

Adaugă binelui și mai mult bine

Pr. Prof. Boris Bobrinskoy, Împărtășirea Sfântului Duh, trad. de Măriuca și Adrian Alexandrescu, Ed. IBMBOR, București, 1999, PDF, 521 p.

[Sfântul] Teodoret Episcopul Ciprului, Istoria bisericească, trad. de Pr. Prof. Vasile Sibiescu, în col. PSB 44, Ed. IBMBOR, București, 1995, PDF, 138 p.

Vasile Cristescu, O interpretare modernă a voinței umane a Fiului lui Dumnezeu întrupat la Sfântul Maxim Mărturisitorul și Părinții anteriori, în Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 19, (Spring 2008), p. 226-245, în PDF, 20 p.

Rev. Altarul Reîntregirii, serie nouă, anul XIII, nr. 1, ianuarie-aprilie, 2008, în PDF, 324 p.

Adventismul e un set de „adevăruri noi” (minutul 3). Minutul 4: „Există biserica adventistă dar a dispărut adventismul”.

Ștefan Ionescu Berechet, To Aghion Mandilion: Istoria unei Tradiții, în rev. Studii Teologice, nr. 2, 2010, p. 109-185, PDF, 77 p.

Pr. Dr. Nicolae Nicolescu, Gândirea teologico-filosofică a Preotului Pavel Florenski, teză de doctorat, Cluj, 2001, scrisă sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ioan I. Ică, în Word, 286 p.

Pr. Dr. Ioan Petraș, Filocalie și calofilie în literatura română: Nichifor Crainic și Ioan Alexandru, teză doctorală, Universitatea de Vest, Timișoara, 2013, în PDF, 244 p.

Trinitatea în lumina Revelației, Ed. Viață și Sănătate, București, 2007, în PDF, 376 p.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno