Cazanie la adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul
Didahiile
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Ediția diortosită: [Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972, p. 16-22.
*
Cazanie la adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
Dorința și dragostea pe care le văd la această cinstită și sfântă adunare mă îndeamnă [să vorbesc], chiar dacă nu știu să vorbesc. Chiar dacă predica mea nu este niciodată vrednică să îndulcească, în vreun fel, auzul ascultătorilor [mei]. Însă, așa cum Domnul Hristos, cu bogăția harului Său, a săturat cu 5 pâini 5.000 de suflete și a îndreptat astfel sărăcia și neputința Ucenicilor Săi, Același [va înmulți harul Său] și înaintea dragostei voastre, prin intermediul vorbelor mele, cele lipsite de oratorie, pentru ca să vă întindă vouă masă duhovnicească.
Și de multe ori am cugetat la faptul ca să aflu ceva nou [despre Maica lui Dumnezeu] și pe care să îl rostesc în cinstea și spre lauda Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, însă n-am putut să aflu nimic.
Și nu pentru că nu există cuvinte prea multe [ca să vorbesc despre ea] și nici multe idei pe care să le spun întru lauda și cinstirea ei. Ci pentru că mintea mea, fiind tulburată de norul neștiinței și, cu atât mai mult, fiind întunecată de înțelegerea darurilor ei dumnezeiești și prealuminate, acestea mă fac să îmi arăt nevrednica și neștiința de care sufăr.
Căci atâta timp cât cei învățați și plini de daruri dumnezeiești stau și se minunează de slava ei, ce voi face eu [în această situație], cel care sunt neînvățat și departe de toate bunătățile [dumnezeiești]?
Din acest motiv, nu mai cercetez nimic despre înălțimea fecioriei sale. Căci la ea cu anevoie se suie gândurile omenești. [Nu mai cercetez nimic nici despre] adâncimea darurilor sale [dumnezeiești]. Căci ele nu se pot vedea lesne nici cu ochi îngerești.
Ci ne oprim la titlul, care i s-a dat ei, de către Părintele Cel fără de început și Dumnezeul Cel veșnic, mai înainte de toți vecii, prin mijlocirea Îngerului Gavriil. Iar acela – cât și eu – cu cucernicie și cu frică l-a spus, întru lauda și cinstea ei: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!” [Lc. 1, 28, GNT]. Iar titlu mai mare și mai plin de laudă și mai de cinste nu s-a dat nimănui, în veci. Nici nu se va mai da cuiva, vreodată. Ci s-a dat numai ei.
Căci numai ea a aflat har înaintea lui Dumnezeu, cum nu a mai aflat nicio alta vreodată, așa după cum i-a mărturisit și Îngerul. Iar dacă există și vreun neîncrezător, care să spună că aceste cuvinte nu s-au spus în acest sens ci în altul și că au fost spuse către mai mulți, [atunci lui îi spunem acest lucru]: că acest mod de a vorbi se regăsește în mai multe locuri ale Sfintei Scripturi.
Și, mai întâi de toate, în cap. al 4-lea din Facerea, unde s-a spus despre Abel: „Că a căutat Dumnezeu asupra lui și asupra darurilor lui” [Fac. 4, 4]. Apoi, despre Enoh s-a zis: „Și a fost bine plăcut lui Dumnezeu și nu s-a [mai] aflat, pentru că l-a mutat pe dânsul” [Fac. 5, 24]. Iar despre Noe: „Că a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu și l-a păzit [pe el] de potop” [Fac. 6, 8]. Iar despre Avraam: „Căci a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit lui întru dreptate și l-a făcut părinte a multor neamuri” [Fac. 15, 6/ Rom. 4, 3; Fac. 17, 5]. Iar despre Iosif: „Că Domnul era cu dânsul și a vărsat asupra lui milă și i-a dat lui har” [Fac. 39, 2, 5]. Iar despre Moise s-a zis: „Și cuvântul acesta, pe care l-ai spus tu, îl voi face, pentru că ai aflat har înaintea Mea și te știu pe tine mai bine decât pe toți” [Ieș. 33, 17]. Iar despre David s-a zis: „Aflat-am om după dorința inimii Mele, pe fiul lui Iese, care va împlini toate cererile Mele” [I Sam. 13, 14/ F. Ap. 13, 22].
Și pentru ca să nu mai lungesc cuvântul [în această chestiune, spun că] tuturor Prorocilor și tuturor Sfinților, atât celor de dinainte de Lege cât și celor de după Lege[1], li s-au spus cuvinte de bucurie [de către Domnul], prin mijlocirea Îngerilor și li s-a dat har și milă de la Dumnezeu, dar în mod acoperit/ tainic.
Însă Sfintei Fecioare i s-a dat cuvântul bucuriei celei adevărate, care e mai presus decât toată mintea. [Pentru că a primit] slava și cinstea cea mai înveselitoare, covârșind pe toți [Sfinții în ceea ce privește] harul și mila [primite de la Dumnezeu]. [Căci ei i s-a spus]: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”.
Și nu numai pentru bucuria aceasta, care i s-a dat, este fericită de toate neamurile, ci și pentru numele ei cel preacinstit, care i-a fost dăruit. Pentru că ea se numește Mariam.
Și precum numele Fiului ei este mai presus decât tot numele – după cum spune Fericitul Pavel: „Și i-a dăruit Lui nume, care este mai presus decât tot numele” [Filip. 2, 9] – tot la fel și numele ei este mai presus decât tot numele, după cel al lui Iisus.
Și precum întru numele lui Iisus se pleacă tot genunchiul, al celor cerești și al celor pământești și al celor de sub bezne [Filip. 2, 10], tot la fel este [cinstit] și al ei. [Pentru că ea este], în cer, mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii și, pe pământ, e mai închinată și mai fericită decât orice împărăteasă a lumii, de către toți credincioșii pământului, pe când, sub bezne, e mai puternică și mai înfricoșătoare asupra dracilor decât toți Sfinții.
Căci, în numele de Mariam, după a mea modestă înțelegere, se cuprind trei lucruri:
1. numele fiind format din trei silabe, el ne indică faptul că ea a născut o persoană a Sfintei Treimi, adică pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu;
2. fiecare silabă a numelui având câte două litere, acest lucru ne dă să înțelegem cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească;
3. cuvântul având 6 litere, prin ele înțelegem 6 taine mari și mai presus de fire: Bunavestire, Nașterea, Botezul, Moartea pe Cruce, Învierea și Înălțarea [Domnului] la ceruri.
[Căci odată] cu Bunavestire s-a descoperit taina cea din veac ascunsă. Prin nașterea Sa s-a împăcat cerul cu pământul. Adică Dumnezeu cu omul. Prin Botez ne-am îmbrăcat cu haina nestricăciunii[2]. Prin moartea Sa ni s-a dat viața [dumnezeiască]. Prin învierea Lui ni s-a dat bucuria [dumnezeiască]. Și prin înălțarea Sa la ceruri și prin șederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl [și firea noastră a fost introdusă în sânul Treimii].
De aceea și în cuvintele de bucurie ale Îngerului, [adică în cuvintele]: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”, noi înțelegem numele Preasfintei Treimi. Căci prin cuvântul „bucură-te”, noi Îl înțelegem pe Fiul, Care este toată bucuria lumii. Iar prin sintagma: „plină de har”, noi Îl înțelegem pe Sfântul Duh, prin Care se dau toate darurile [dumnezeiești]. Pe când, prin sintagma: „Domnul este cu tine”, noi Îl înțelegem pe Tatăl, pentru că El este Domnul a toate, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Dumnezeu însă, Care numai cu un cuvânt a făcut și a zidit toate lucrurile cele văzute și nevăzute, poate, cu adevărat, să facă stele mai luminoase decât cele ce strălucesc pe cer. Și o lună mult mai ingenioasă decât aceea care ne povățuiește noaptea. Și un soare și mai strălucitor, și mai luminat decât acesta de acum, care [și așa] stinge cu lumina sa toate celelalte lumini.
[Dar ar fi putut face] și ceruri mai mari și mai largi în cuprinsul lor. Și păsări cu glasuri și mai dulci. Și flori cu și mai multe mirosuri. Și copaci mai înalți și mai roditori [decât cei de acum].
[Ar fi putut face] vânturi mai sănătoase și văzduhuri mult mai folositoare [omului și vieții în general]. Și mai multe animale sălbatice și de mai multe feluri.
[Dar Dumnezeu ar fi putut face] și mai multe lumi [în comparație] cu aceasta în care locuim acum. Căci El poate să construiască, ca mărime și ca mod de existență, lucruri și mai minunate [decât cele pe care le-a creat].
Însă Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, deși este Preaputernic, o zidire care să o întreacă în vrednicie pe Maica lui Dumnezeu. Pentru că, așa cum nu e cu putință ca cineva să gândească o ființă mai cuvioasă și mai înaltă decât Dumnezeirea, tot așa nu există vreo zidire care să o întreacă [în sfințenie] pe cea care L-a născut pe Dumnezeul Care s-a făcut om.
Căci Dumnezeu a ales-o pe dânsa! [A ales-o] mai înainte decât toată zidirea, pentru ca să-I fie locaș vrednic, așa după cum a spus David: „Aceasta este odihna Mea în vecii vecilor și într-însa voi locui, pentru că am ales-o” [Ps. 131, 14].
Căci, cu adevărat, ea este aleasă ca soarele. Pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeiești și strălucește mai mult decât celelalte lumini ale cerului.
Ea este aleasă și frumoasă ca luna. Căci, cu lumina sfințeniei sale, ea stinge celelalte stele. Iar pentru marea și minunate ei strălucire este cinstită ca o Împărăteasă de toată mulțimea stelelor celor de taină[3].
Este aleasă ca revărsatul zorilor. Pentru că ea a izgonit noaptea și toată întunecimea păcatului și a adus în lume ziua cea purtătoare de viață.
[Maica lui Dumnezeu] este aleasă! Pentru că ea este un izvor, care ne aduce nouă apa cereștilor bunătăți. Căci cu apa ei adapă Sfânta Biserică și tot sufletul creștinesc.
Este aleasă [Maica Domnului]! Pentru că este aidoma chiparosului, care covârșește cerurile cu înălțimea sa și prin mirosul ei, cel firesc, s-a arătat a fi departe de toată stricăciunea.
Este aleasă [Maica Domnului]! Pentru că este aidoma crinului. Căci, deși a născut în mijlocul mărăcinilor acestei lumi, ea nu și-a pierdut niciodată podoaba curăției ei.
Este aleasă [Maica Domnului]! Pentru că este un nor [duhovnicesc], care nu a fost ispitit niciodată de povara păcatului.
Este aleasă [Maica Domnului]! Pentru că a fost Fecioară mai înainte de naștere, a fost Fecioară în timpul nașterii și a rămas Fecioară și după naștere. Căci ea este o adâncime neînțeleasă a bunătăților [duhovnicești] și o icoană însuflețită a frumuseților celor cerești.
Este o grădină încuiată. Pentru că din ea a răsărit Floarea cea neveștejită, [Hristos Domnul]. Și este fântână pecetluită. Pentru că din ea a curs Izvorul vieții, Hristos.
Pe ea a văzut-o Moisis în Muntele Sina, ca pe un rug aprins, care nu se mistuia [Ieș. 3, 2].
Pe ea a văzut-o Aaron, ca pe un toiag înflorit și plin de roadă [Num. 17, 23, LXX].
Pe ea a văzut-o Iacov, ca pe o scară întărită, din pământ până în cer, pe care Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau [Fac. 28, 12].
Pe ea a văzut-o Iezechiil ca pe o ușă încuiată, prin care nimeni nu a trecut [Iez. 44, 2].
Pe ea a văzut-o Ghedeon ca pe o lână [Jud. 6, 38].
Pe ea a văzut-o Amvacum ca pe o dumbravă umbroasă [Amv. 3, 3, LXX].
Pe ea a văzut-o Daniil ca pe un munte [Dan. 2, 34, LXX].
Pe ea a văzut-o Salomon ca pe un pat [Cânt. Cânt. 3, 7, LXX].
Iar aceasta, astăzi, se mută de pe pământ la cer! Lasă întristarea [de aici] și se duce la bucurie. Le lasă pe cele de jos și le primește pe cele de sus. Le lasă pe cele stricăcioase și le câștigă pe cele nemuritoare și veșnice.
[Căci] astăzi își dă sufletul ei cel preasfânt în mâinile Fiului ei. Și trupul ei cel cinstit e dus spre îngropare, în satul Ghetsimani, [deopotrivă] cu cântări îngerești și apostolice.
[Iar] astăzi cerul își întinde sânurile sale și o primește pe aceea care L-a născut pe Acela, pe Care nu-L încape toată zidirea.
Astăzi se minunează toate Puterile cele cerești și spun una către alta: „Cine este aceasta, care se urcă din pustiu, adică de pe pământ, la cer? Cine este aceasta care se arată ca zorile, care e frumoasă ca luna și e ca soarele de aleasă? Cine este aceasta care se suie de pe pământ în cer, fiind cu totul albă, înflorită și care nu are nicio pată?”.
„Ridicați porțile voastre”, spun Cetele cele Îngerești una către alta, „și primiți-o, cu cântări de laude, pe Împărăteasa cerului și a pământului, care vine să locuiască de-a dreapta Împăratului Dumnezeu”.
Care, după cum spune David, este îmbrăcată cu îmbrăcăminte de aur, împistrită [Ps. 44, 10, LXX]. Căci ea este cea care a împăcat cerul cu pământul și pe Dumnezeu cu omul. Aceasta este bucuria celor Drepți și nădejdea păcătoșilor.
Așadar și noi să o cântăm și să o lăudăm pe aceasta. Căci cu toții trebuie [să o lăudăm] cu dragoste, cu cucernicie, cu inimă curată și cu cântări de laudă. [Pentru că ea este] Maica lui Dumnezeu.
[De aceea,] să prăznuim cu bucurie sufletească adormirea ei!
Căci, o, Maică Fecioară, acest popor, care stă înaintea slavei tale, văzând înălțimea curăției tale și cunoscându-și nevrednicia și smerenia sa, nu îndrăznește, fără un mijlocitor, ca să îți aducă datorata închinare și mulțumire, pentru multele binefaceri [pe care le-ai vărsat în viața lui]! [Căci oamenii acestui popor] se roagă să te milostivești [mereu] asupra lor.
Pentru ei, eu, nevrednicul și mult păcătosul robul tău, fiindu-le Părinte sufletesc, rânduit de Fiul tău, prin mijlocirea mea se roagă cu toții [către tine]. [Se roagă] cu căldură, din adâncul inimii [lor], zicând [către tine]:
Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, Împărăteasa cerului și a pământului, cinstea și slava creștinilor, ceea ce ești mai înaltă decât cerurile și mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoși și liniștea celor bătuți de valurile păcatelor, caută asupra poporului tău! Vezi moștenirea ta! Nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, ci ne păzește și ne mântuiește de vicleșugurile diavolului, pentru că ne-au împresurat scârbele/ întristările, nevoile, răutățile și necazurile.
Dă-ne mână de ajutor, Fecioară, că [altfel] pierim! Îndură-te de noi, căci pe tine te avem ajutătoare și la tine nădăjduim! Căci [credem că] prin rugăciunile tale cele preaputernice și nebiruite, poți să îmblânzești pe Fiul tău asupra noastră, ca [astfel] să-și întoarcă spre noi mila Sa cea bogată. Și încă roagă-L cu căldură, [Maica lui Dumnezeu], ca să dea putere, dintru înălțimea locașului Său, și prealuminatului nostru domn, pe care purtarea Sa de grijă l-a ales și l-a pus peste acest popor, pentru ca el să poată chivernisi, cu înțelepciune întreagă, această turmă care i-a fost încredințată, întru mulți ani luminați, cu fericită sănătate, [ca astfel să poată] să o apere de lupii cei văzuți și nevăzuți.
[Totodată] să păzească și întreaga cinstită boierime de toate primejdiile și de toate vicleșugurile vicleanului și să îi dea dragoste, unitate, spor și ajutor întru toate.
Și să ne învrednicească pe toți, de obște, ca să trăim, în toată viața noastră, în mod cinstit, curat, fără de prihană. Ca [astfel], cu o gură și cu o inimă pe dânsa de-a pururea să o mărim și așa să-i zicem: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!”.
[1] Legea Sfântului Moise.
[2] Adică cu slava lui Dumnezeu.
[3] Pentru că stelele cele tainice sunt Sfinții lui Dumnezeu, care cu toții o laudă și o cinstesc pe Maica lui Dumnezeu ca pe Împărăteasa lumii.