Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 11 mai 2014

Rugăciuni de dezlegare până la al 7-lea neam

O trecere în revistă a unor căutări recente de pe TPA. Pentru că a-ți cunoaște cititorii înseamnă a ști pe ce dai orzul…

Pentru că nu știu ce-i cu Idem și când se scrie Ibidem…lumea caută articolul de aici.  Și căutând dicționare lingvistice ortodoxe…a ajuns aici.

Despre sincronizare, Macedonski, rugăciunea lui Calvin, Arghezi și dorința de revelare a lui Dumnezeu. Cu întrebarea „cât timp se ține doliu în piept” s-a ajuns la articolul: Înmormântarea ortodoxă.

O altă întrebare „esențială” a fost: „De ce se tămâiază mormintele?”. Ce am scris pe TPA despre Dr. Cristian Bădiliță?   Prin tastarea „valer bel” s-a ajuns la cărțile unei familii de scriitori. Mulți au căutat „biblia satanică în română pdf”…pe care au downloadat-o de 2. 264 de ori. Tradusă ca auxiliar al cărții Lumea postmodernă și depersonalizarea omului, care a fost downloadată de 462 de ori, în mod direct și, mai ales, în mod gratuit.

Nu știu cine este „Viorel Niță” dar s-a căutat la mine un poem de-al său. La fel, dacă am „recenzii” de Pr. Nicolae Achimescu, s-a intrat pe „preotul David Antim” aici, ce am scris despre pastorul Vladimir Pustan, s-a căutat „dicționar cuvinte arhaice” și s-a ajuns aici. Însă ideea unui Dicționar de cuvinte arhaice românești e un proiect de cercetare foarte bun, pentru cineva la lingvistică.

Din nou întrebare despre doliu. Cât se poartă doliu la ortodocși? O întrebare de la Cluj-Napoca. La cursul de limbă ebraică s-a intrat „din întâmplare”. Nu zice nimeni „mulțumesc”…dar și-l ridică „în liniște”. Căutând „replici arogante” a ajuns la articolul: Schimb de replici.

Pentru scrisori de iertare. Autorul și biografia. Un poem de Macedonski, „teme și motive în poemul Piano de Bacovia” pentru ca să copiem pentru română. Pentru că, dacă copiem la română și trecem, nimeni n-o să-și dea seama că nu avem cultură „generalistă”.

E nevoie și de „cărți pr.Tache sterea” pe gratis, „asmodeu în talmud”, despre tradiționalismul lui Coșbuc, „polemici” cu Sorin Lavric, „veniți după mine tovarăși comentariu literar”…pentru că bacu ne strânge cu ușa.

Mai multe persoane au fost interesate de „strigăturile românești”. Că ce-și strigă românul cu gura lui e bun strigat. Documentul de la Ravenna. Căutându-se „rugăciuni de exorcizare” s-a ajuns la cea a Sfântului Ambrozie.

S-au căutat și „doru costache”, „permis auto bulgăresc”, „adrian popovici istorie”, „băiat de la teologie înmormântat”, „preot doctor ispas gheorghe”, „cutremurul din 2011 din japonia”, „emanoil băbuș”, „ips gherasim mort”, „predici pentru ultima vreme”, „predică PF Daniel la Duminica Mironosiţelor 2009”, „corneliu c. simuț”, „câte colivi se fac la înmormântare”, „The Last Judgement (detail of a man being eaten by a monster)”, „Kraiopoulos my soul pdf”, „pr. florin spanache”, „corina negreanu”, „conceptul de filioque”.

O întrebare din 5 mai 2014: „cine vine in locul ips gherasim cristea”? Insistăm: „O pogorâre la iad – Despre perversiuni şi păcate în general online reading”, „diaconița fivi”, „spatharocubicular”, „patriarhul iustin marina preot ilie georgescu”, „ce însușiri le atribuie poetul codrilor când spune: plâng codrii cei lipsiți de voi”, „Gomboș. ro”, „sf chiril lucaris”, „pr. costea tanasache cv”, „comentariu la poezia pauni verzi”, „rolul icoanei in biserica ortodoxa”, „george remete pdf profesor”, „explicarea titlului epilog la lumea veche nichita stanescu”, „discurs banchet clasa a 8 a”.

Din ultimele 3 zile: „rasarit de ion barbu comentariu”, „ziaristul ciachir”, „pr. constantin coman”, „dostoievski și freud”, „tocsun dex”, „nichifor crainic biografie timpul.md”, „gherman al constantinopolului carti”, „crengi plecate metonimie”, „vasile banescu trinitas”, „Pr. Prof. Dr. Nicolas Stebbing”, „http://teologiepentruazi.ro/”.

Ceea ce înseamnă că…nu există „rugăciuni de dezlegare” până la al 7-lea neam, iar vineri noaptea „nu se deschide cerul” la Biserică, în mod special, pentru tine. Ci primăvara…înfloresc salcâmii.

Totul despre păr

Nu, nu e „femeia cu barbă”! Ci e bărbatul-care-aspiră-să-fie-femeie

Și tot mai mulți bărbați vor să devină „femei”, pentru că genul, în postmodernitate, e o problemă de „alegere”. Poți să îți „alegi” genul după cum îți alegi tatuajul sau felul de mâncare. Dacă femeile mai pun trei numere la sutien printr-o operație estetică, există tot mai mulți bărbați care învață „să creadă” într-o anatomie chirurgicală.

Însă tot mai mulți bărbați „arată” deja…ca femeile. Lucru evident pentru un ochi atent, începând de la efeminarea interioară și până la cea vestimentară. De ce? Pentru că bărbații nu mai vor, nu mai știu, nu mai îi interesează să fie bărbați.

De aceea, nu îmi pot permite „să mă revolt” împotriva câștigătorului Eurovision 2014…pentru că știu definiția postmodernității.

Iar definiția lumii noastre e aceea a vieții ca experiment.

Excesul face parte din experiment.

Excesul este, de fapt, postmodernitatea!

Pentru că bărbatul care vrea să violeze în neștire femei are drept parteneră pe femeia care vrea să fie violată în neștire de bărbați. Iar bărbații care „se simt” femei sau „vor să fie și femei” sunt ca femeile care „vor să fie bărbați” sau „mai bărbați ca bărbații”.

Și mai aproape de titlu!…Dani Daniels s-a născut în 1989. E de-o seamă cu libertatea noastră…și e star porno. De pe blogul ei am înțeles, de un an de zile…că „s-a întors” moda anilor 80: pe lângă blugii rupți…femeile au început „să poarte” părul pubian.

Până acum: totul trebuia ras.

Deodată însă…părul a fost „repus în valoare”.

La scurt timp, Madonna ne-a arătat și…părul ei de la subțioară

Vi se pare întâmplător…faptul?! Mie nu, pentru că sunt specializat în postmodernitate!…Pentru că atunci când începe o astfel de „linie estetică” ea are un scop bine precizat…E o reclamă la ceva…e un miros…pe care trebuie să-l urmezi…dacă vrei să fii în trend.

Azi însă, când am văzut câștigătorul Austriei la Eurovision…mi-am dat seama că trebuie să scriu un articol despre păr…pentru că părul „a început să fie permis” nu numai pe pubis…nu numai la subțioară…ci și pe față

Însă părul…e „permis” pe față nu dacă sunt bărbat, ortodox, preot, monah…nu pentru că îmi crește de la sine, pentru că așa e la bărbați…ci dacă vreau „să-mi schimb” sexul. Adică, mai pe scurt, oricine mă poate privi „dubios” de aici încolo pentru că am barbă. Pentru că asta poate însemna…că sunt „transsexual”.

Dar, pentru ca să îți schimbi sexul…trebuie să ai bani, mulți bani. Ca și pentru mărirea de sâni. Însă, dacă printr-o lege anume…schimbarea de sex ar costa cam cât o sticlă de lapte…nu ar putea să devină schimbarea de gen…o dramă profundă a umanității?

Deja e una profundă! Pentru că profesoara, care pare azi femeie…poate avea, de mâine, sex masculin. Cine se uită sub hainele ei înainte de angajare? Putem avea mâine un președinte transsexual…dacă avem un campion al muzicii transsexual.

Putem avea multe schimbări iremediabile…

Și totul pentru că…părul e „o alegere”.

Iar când estetica nu are nimic de-a face cu normalitatea…poate exista foarte mult păr, peste tot…o mare de păr…pentru că părul e „noua modă”.

Părul nu e „grotesc”….ci o alegere!

Postmodernitatea e o alegere.

Să crucifici creștini, dacă ești musulman, e o alegere.

Să îți schimbi sexual e o alegere.

Să citești o carte proastă e o alegere.

Să plagiezi pe altul, dacă nu te duce capul, e o alegere.

E o alegere cu păr…sau fără păr…

Însă pe noi ne miră „alegerea” în postmodernitate…pentru că nu prea alegem. Nu alegem să facem nimic bine, nimic serios, nimic…răsunător

Iar azi-noapte „comunitatea gay” a ales în cor, dincolo de naționalitate, de crez, de aspirații melodice…„un icon” al lor, după cum votează neoprotestanții noștri, online, subiectele care le convin…sau după cum omoară musulmanii creștini…când le place…

Totul e alegere!

Și manipularea…cât și crima e alegere!

Și intoxicarea cu minciuni e alegere.

Erezia e o alegere. Satanismul e o alegere. Statul degeaba e o alegere.

Ce am ales noi, ortodocșii, în ultimii ani…și ne-a definit la nivel larg?

De ce ne pare rău când alții aleg prost…dacă noi nu alegem deloc?

Nu, nu e vorba despre femeia cu barbă! E vorba despre bărbatul care aspiră la a-și nega unicitatea. E vorba despre femeia care nu mai vrea să fie femeie. E vorba despre a te nega pur și simplu

Poezia lui Ștefan Petică [21]

Ciclul Moartea visurilor se termină, cum spuneam, nu într-o notă sumbră, ci cu un neașteptat mesaj de speranță:

<Vor înflori iar trandafiri!> Încet, un glas tremurător
Se înălță sfios și trist ca adierea unui vânt
Și-o frunte largă lumină întunecatu-ne mormânt;
He, încă unul-nnebunit de chinul crunt și-amețitor!

Noi îl priveam. Era frumos și-avea ceva stăpânitor
În ochii dulci înflăcărați de melancolicul avânt,
Și glasul lui suna ciudat, ca melodia unui cânt.
<Vor înflori iar trandafiri!> Ce-adânc parfum îmbătător!

Și ne surprinserăm șoptind sub neagra mantă de-ntuneric:
<Vor înflori iar trandafiri!> Și dorul vostru vag, himeric,
Părea din lumea unde duc ascunse tainicele căi.

Va tremura din nou parfum în șoapta dulce a blândei firi,
Va flutura iar visul alb ca floarea misticelor văi,
Și noaptea tristă va pieri.<Vor înflori iar trandafiri!>

Aici este un mesaj de înviere. Există speranță, există „lumea unde duc ascunse tainicele căi”, dincolo de urâtul și mizeria acestei existențe.

Există Cineva „frumos” și „stpânitor”, cu „frunte largă” luminoasă, Care a trecut prin „chinul crunt și-amețitor” și Care luminează mormintele și înviază pe cei morți, care au crezut în „visul alb ca floarea misticelor văi”.

Refrenul <Vor înflori iar trandafiri!> echivalează cu regăsirea Paradisului, în care: „va tremura din nou parfum în șoapta dulce a blândei firi”.

Avem aici o dovadă irefutabilă (dacă mai era nevoie) că parfumurile sunt, în poezia noastră, cum afirmam și altădată, un mod de anamneză paradisiacă.

Am făcut deja câteva observații, cu altă ocazie, asupra acestui subiect…și reamintesc ceea ce spuneam:

„Florile și parfumurile sunt simboluri comune liricii simboliste franceze și românești. Însă numai Lidia Bote a sesizat un fapt esențial: „parfumurile, ca temă poetică, joacă adesea alt rol la simboliștii români decât la cei francezi”, fiind „în primul rând un mijloc de uitare, de narcoză a durerii existenței” [1].

Dar nu joacă numai acest rol, ci și pe cel de spiritualizare a corporeității, calitate pe care le-a atribuit-o mai întâi Bolintineanu, în poezia noastră. Exotismul și bălsămirea lumii cu profume constituiau un liant paradisiac încă din versurile lui Bolintineanu. Atât Macedonski, cât și Traian Demetrescu (precursor al simbolismului chiar înaintea lui Macedonski) au fost foarte atenți față de Florile Bosforului.

Lui Bolintineanu i-a urmat Eminescu, în poezia căruia se revarsă arome de tei, de salcâm, de liliac, de trandafiri, de nuferi…În poezia antumă. Iar în opera postumă descoperim, în Memento mori, în Miradoniz și în nuvele – Cezara mai cu seamă – insule întregi cu stânci de smirnă și cu scorburi de tămâie, râuri cu prund de ambră.

Atât la Bolintineanu, cât și la Eminescu (după cum a remarcat Mircea Eliade, comentând Cezara), e vorba de oroarea de moarte și descompunere, despre îmbălsămarea lumii pentru a-i prezerva esența, identitatea.

Simboliștii n-au ignorat aceste semnificații. De aceea, când cadavrele se descompun, poetul îi cere iubitei: Toarnă pe covoare parfume tari,/ Adu roze pe tine să pun”… (Bacovia, Cuptor) – nu comentăm acum eficacitatea gestului; la Bacovia e o situație aparte, dar importantă e sesizarea semnificațiilor tradiționale”.

După Bolintineanu și Eminescu, Traian Demetrescu este primul care a exprimat în versuri semnificațiile despre care am vorbit:

Că uite, luna blondă, în razele ei sfinte,
Ce praf de aur varsă pe tristele morminte!…
Dar nopții din coșciuguri nu-i poate da scântei
Și aerul miroase a chiparoși și tei

Plutește pretutindeni dumnezeiești arome
Din flori ce le născură a nopților atome…
O…ei ne dau miresme atât de dulci, îmi zic,
Și noi le dăm uitare sau nu le dăm nimic!

Pribegi pe drumul vieții și ei au fost odată:
Și pare, prin frunzișuri, himeric, că s-arată
Perechi de-amanți, șoptindu-și al inimilor grai,
Și-acum acele inimi sunt praf și putregai!

Se-nmlădie salcâmii, ca plete despletite,
Pe gropi înțărânate, pe lespede cioplite,
Aleargă liliecii rotindu-se năuci,
Iar vântul se strecoară molatic printre cruci…

Și…trist, ca niște glasuri metalice, sonore,
Vibrează în cadențe un șir de repezi ore,
Pe paginile vremii se-nscriu perechi-perechi,
Tot repetând al vieții același cântec vechi!

(Noapte de vară, vol. Sensitive, 1894)

Pare că morții trimit acele miresme dulci, de tei, chiparoși, salcâmi…deși sunt „praf și putregai”. Miresmele au însă persistența spiritului, au aerul de a fi ecoul altei lumi, incoruptibile, fiind o prezență care vrea să contrazică perisabilitatea.

În versurile lui Petică, înmiresmarea are, de multe ori, conotație mistică, după cum am avut prilejul să observăm, în periplul nostru exegetic prin opera sa poetică.

Nu degeaba amintește, acum, din nou, de „floarea misticelor văi”, care este crinul, cf. Cânt. Cânt. 2, 1-2 [LXX: Ego antos tu pediu, crinon ton chiladon os crinon en meso acanton…/ Eu [sunt] floarea câmpului, crinul văilor. Precum crinul în mijlocul spinilor…].

Încă din primul poem al volumului (Fecioara în alb I), poetul propunea această alegorie: „Stă fecioara ca un crin/ Întrupare fină, dalbă”

Cunoștea, desigur, interpretarea ortodoxă conform căreia crinul văilor era o profeție despre Preacurata Fecioară Maria. Sfântul Antim Ivireanul, spre exemplu, spusese, într-o didahie: „Aleasă iaste, că iaste crin, că măcar de au și născut între mărăcinii nenorocirii ceii de obște, iar nu ș[i]-au pierdut niciodată podoaba albiciunii” [2].

În poemul Când vioarele tăcură XI revine la această perspectivă: „Iar umbra de fecioară se pierde în amurg/ Și niciun ton de flaut nu plânge-n depărtare. // Nimic. Doar un parfum subtil de iacint/ Își lasă aripile albe pe pala suferință,/ Și-n sera întristată un crin plăpând de-argint/ Profilul și-l arată”

Parfumurile sunt memoria cea mai subtilă a poetului, chiar memoria ontologiei umane primordiale. Poate de aceea: „Grădina albă-a amintirii/ Șoptește psalmul mânturii” (Cântecul toamnei II, ciclu postum). Sau: „grădina /…/ e numai un parfum în rază” (Fecioara în alb XV); „Mi-e dor de-un cântec plin de jale [a pocăinței]/ De-o adiere parfumată” (Fecioara în alb V).

Am văzut că Petică a reținut episodul pocăinței femeii păcătoase, care a vărsat mir pe picioarele Domnului, pornind de la care s-au născut imagini poetice precum: „parfum păgân de nard” (Fecioara în alb III) sau „Ah, mirul care cade pe albele picioare” (Când vioarele tăcură XIX): cu referire la tentația păcatului și, respectiv, la pocăința tardivă a fecioarelor nebune.

Aceleași semnificații religioase ale mirosului/ miresmelor, interpretând aceeași scenă biblică, se pot vedea în Triod:

Cămara s-a deschis, și împreună cu ea
s-a împodobit și dumnezeiasca nuntă;
Mirele este aproape, chemându-ne pe noi;
deci să ne pregătim.

Casa lui Simon Te-a încăput,
Împărate Iisuse, pe Tine,
Cel neîncăput pretutindeni,
și femeia păcătoasă Te-a uns cu mir.

Umplându-se femeia de mireasmă tainică,
Mântuitorule, s-a izbăvit
de mirosul cel urât dintâi
al multelor păcate;
că Tu izvorăști mirul vieții [3].

*

Venind femeia la picioarele Tale, Mântuitorule,
a turnat mirul, umplând locul
de bună mireasmă,
și umplându-se și de mirul iertării
faptelor [ei] celor rele.

De miresme sunt bogată,
iar de virtuți sunt săracă;
cele ce am Îți aduc Ție;
dă-mi și Tu cele ce ai; dar lasă-mi [păcatele]
și mă iartă, strigat-a păcătoasa
către Hristos.

La mine este mir stricăcios,
iar la Tine este mirul vieții,
mir este numele Tău [Cânt. Cânt. 1, 2],
care se varsă spre cei vrednici… [4].

Miresmele caracterizează calitatea sufletului, care e precizată de faptele sale, de aplecarea spre patimi sau spre sfințenie.

Astfel, și în opera lui Petică sunt parfumuri toride/ pătimașe, și parfumuri line, calme, emanând sfințenie sau indicând cel puțin dorirea ei, orientarea spre ea.


[1] Lidia Bote, Simbolismul românesc, op. cit., p. 365.

[2] Antim Ivireanul, Opere, Ed. Minerva, București, 1972, p. 20.

[3] Triodul, op. cit., p. 565.

[4] Idem, p. 567.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno