Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [31]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*** 
Sfântul Augustin,
Episcopul Hipponei
(13 noiembrie 354-28 august 430,
pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)
*
Despre Sfânta Treime
[cartea a treia]
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a.
*
Prefață/ introducere
1. Cei care vor pot să mă creadă că prefer să mă ocup cu cititul, decât să impun altora să citească. Iar cei care nu vor să creadă aceasta, dar care și pot, și vor să verifice, [atunci] să primească să li se răspundă prin cele pe care le-am aflat citind.
[Pe acestea le-am aflat] fie datorită căutărilor mele, fie din cauza întrebărilor altora. Pe care este nevoie să le suport, în virtutea caracterului meu, pe care îl port în slujirea lui Hristos, și a râvnei de care sunt înflăcărat [inardesco] [prin convingerea] că credința noastră trebuie apărată/ întărită împotriva greșelilor oamenilor trupești și sufletești [carnalium et animalium][1].
Și [aceștia ar trebui] să înțeleagă cât de ușor mi-ar fi să mă rețin de la această muncă. Și, de asemenea, cât de bucuros aș putea lăsa condeiul meu să aibă odihnă.
[De asemenea, să înțeleagă strădania noastră, chiar] dacă cele pe care le-am citit, despre aceste lucruri, nu sunt suficient de înalte în cuvântarea/ predica în [limba] latină sau nu sunt găsite sau cel puțin nouă ne-a fost greu să le găsim.
Iar [, pe de altă parte,] nouă nu ne este prea familiară limba greacă, încât să putem fi în stare să citim și să înțelegem asemenea lucruri din cărți[le în limba greacă], ca să fim luminați în orice chip folositor. [Dar] totuși, din câteva excerpte din ele, care ne-au fost traduse, nu mă îndoiesc deloc că ele conțin tot ceea ce noi căutăm spre folos.
Dar nu pot să rezist [dorințelor] fraților mei, atunci când îmi cer degrabă, după legea [iubirii] prin care am devenit slujitorul lor, ca să-i slujesc din destul, mai ales în studiile lor în Hristos, vrednice de laudă. [Pentru că trebuie să-i slujesc,] prin cuvântul și condeiul meu, care sunt înjugate împreună, în mine, și conduse prin iubire.
Și eu însumi mărturisesc că, scriind, m-am învățat multe [lucruri], pe care nu le știam.
[Și, de aceea,] această muncă a mea nu trebuie să fie privită ca ușoară [nici] de vreun trândav și [nici] de către [unul] foarte învățat. Pentru că este nevoie de mulți care sunt harnici și de mulți care sunt neînvățați, între care [sunt] și eu, și care nu sunt neimportanți, [fiecare] în parte.
Așadar, [fiind] acum mult sprijiniți și ajutați de cele pe care le-am citit [și care au fost] scrise de alții, despre aceste lucruri, am judecat, asumându-ne, să putem cerceta evlavios și să discutăm cele care se pot [cerceta și discuta] despre Treime, despre unul Dumnezeul mai presus de toate și mai presus de toate Bun [uno summo summeque bono Deo], El Însuși încurajând ca să cercetăm și ajutându-ne ca să vorbim.
Încât, dacă alte cărți nu sunt în acest fel scrise [și răspândite], ca să le aibă și să le citească aceia care ar vrea și ar fi în stare, dar dacă [ele] totuși există, [atunci] cu atât mai ușor pot fi găsite de oricine, cu cât vor putea fi mai multe astfel [de cărți].
2. Dacă, de obicei, pentru toate cărțile mele doresc nu numai un cititor evlavios, ci și un critic, care să gândească liber [liberum correctorum], cu atât mai mult pentru aceasta, în care [prevalează] însăși mărimea problemelor. Încât aș vrea ca [această carte] să poată ai aibă tot atât de mulți care să întrebe [despre ea], pe cât sunt cei care au obiecții [la adresa ei].
Dar totuși, precum nu doresc să-mi fie fidel/ îndatorat cititorul meu, tot la fel nu doresc nici criticul să fie [îndatorat] lui însuși[2]. Acela[3] să nu mă iubească mai mult decât iubește credința catolică/ sobornicească, iar acesta[4] să nu se iubească pe sine mai mult decât iubește adevărul credinței.
Precum aceluia zic: să nu dorești să fii credincios cărților mele așa cum ești Scripturilor canonice, așa și ție, care nu ai crezut când ai găsit [ceva în Scripturi]: crede fără îndoială.
Dar dacă în acelea [, în cărțile mele, ai găsit ceva] de care nu ai fost sigur, să nu dorești să-l reții cu adevărat, decât doar în cazul în care ai înțeles fără îndoială.
Astfel acestuia [din urmă] îi zic: să nu corectezi cărțile mele după părerea sau după încordarea [contentione] ta [mentală], ci după dumnezeiasca învățătură sau după cugetarea cea neclintită [inconcussa ratione].
Iar dacă înțelegi că există în ele adevărul, [el] nu este al meu, ci, înțelegându-l și iubindu-l, este și al tău, [ca] și al meu.
Însă dacă vei găsi ceva fals, greșeala a fost a mea, dar acum ferește-te, ca să nu fie [greșeala] nici a ta și nici a mea.
3. Prin urmare, această a treia carte își face începutul din punctul în care a ajuns cea de-a doua.
Căci am ajuns la aceasta, ca să dorim să arătăm, așadar, că Fiul nu este mai mic decât Tatăl, din cauză că Acela [, Tatăl,] L-a trimis, iar Acesta [, Fiul,] a fost trimis.
Și nici Duhul Sfânt, așadar, nu este mai mic decât Amândoi, din cauză că citim în Evanghelie că a fost trimis de Acesta și de Acela[5] [In. 15, 26].
Ne-am asumat [deci] să cercetăm acestea: unde era Fiul [, ca Dumnezeu,] atunci când a fost trimis acolo [, pe pământ], pentru că [ni se spune că] în această lume a venit și „în această lume era” (In. 1, 10).
Și, de asemenea, unde era și Acesta, Duhul Sfânt, când acolo [, în lume, a fost trimis], pentru că „Duhul Domnului a umplut lumea/ cercul pământului și Cel ce ține toate cunoaște glasul [oricărui om]”[6] (Înțel. lui Sol. 1, 7).
Și, de aceea, [cercetăm] dacă a fost trimis Domnul, pentru că din ascundere [a ieșit și] S-a născut cu trup [ex occulto in carne natus est] și, din sânul Tatălui [de sinu Patris], ca și cum S-ar fi pogorât lin [tanquam egressus], S-a arătat ochilor omenești, în chipul robului[7].
Și, de asemenea, [dacă a fost trimis] Duhul Sfânt, pentru că și El a fost văzut ca o porumbiță, sub o formă trupească [la arătare] (Mat. 3, 16) și ca limbi de foc împărțite (F. Ap. 2, 3). Încât Acesta a fost trimis lor [, adică] în vederea celor muritori, într-o oarecare formă trupească, purcezând din ascunderea duhovnicească [de spirituali secreto procedere].
Și pentru că Tatăl nu a făcut [aceasta: nu S-a arătat], ci numai a trimis, de aceea nu se spune despre El că a fost trimis.
Apoi, cercetarea [noastră] este: de ce nu este și Tatăl numit trimis, uneori, dacă El era arătat prin acele forme/ vederi trupești [species corporales], care au apărut ochilor celor din vechime [antiquorum][8]?
Iar dacă [nu Tatăl, ci] Fiul era arătat atunci, de ce [Fiul] a fost numit trimis numai după [întrupare], „când a venit plinirea vremurilor, ca să Se nască din femeie” (Gal. 4, 4)? Din moment ce și înainte a fost trimis, atunci când s-a arătat sub acele forme trupești[9].
Sau, dacă nu e corect [ca Fiul] să fie numit trimis,decât numai după ce „Cuvântul S-a făcut trup” (In. 1, 14), atunci de ce citim că Duhul Sfânt a fost trimis, a Cărui întrupare în acest mod [, ca a Fiului,] nu s-a produs [niciodată]?
[Iar] dacă, într-adevăr, prin acele arătări din vechime [antiquas demonstrationes], nu S-a arătat nici Tatăl și nici Fiul, ci Duhul Sfânt, de ce atunci este El numit trimis [numai acum, la Botez și la Cincizecime], de vreme ce, în aceste moduri [illis modis], a fost trimis și mai înainte?
Apoi, pentru ca acestea să fie discutate cu cea mai mare grijă/ atenție, am făcut o împărțire: am făcut [deci] o întrebare în trei părți [tripartitam], din care o parte a fost explicată în cartea a doua, iar celelalte două au rămas [de discutat]. Despre care, în ordine, vom urma să vorbim.
Acum, adică, este cercetată și tratată [această problemă: dacă] în acele forme și vedenii trupești din vechime [in illis antiquis corporalibus formis et visis], nu S-a arătat numai Tatăl și nici numai Fiul și nici numai Duhul Sfânt. Ci fie Domnul Dumnezeu, în mod nediferențiat [indifferenter], prin Care se înțelege însăși Treimea [Trinitas ipsa], fie oricare persoană din Treime, pe Care [este posibil] să O arate lectura indiciilor circumscrise/ evidențiate în text.
[1] Care nu sunt duhovnicești, care se lasă purtați de dorințele trupului sau de sentimente.
[2] Să nu aibă prejudecăți la adresa autorului și a cărții sale, ci să fie liber în gândire.
[3] Cititorul fidel, încrezător.
[4] Criticul.
[5] Duhul Sfânt a fost trimis în lume de la Tatăl, de către Fiul.
[6] Spiritus Domini replevit orbem terrarum et Hoc quod continet omnia scientiam habet vocis.
În LXX: oti Pnevma Chiriu peplirochen tin icumenin che to Sinehon ta panta gnosin ehi fonis/ Pentru că Duhul Domnului a umplut lumea și Țiitorul a toate are cunoașterea glasului (Înțel. 1, 7).
[7] În mod întrupat.
[8] Sfântul Augustin a vorbit, până acum, despre vederile duhovnicești ale Sfinților Profeți Avraam, Moise și Daniel. Dar și despre vederea Sfinților Protopărinți Adam și Eva, după cădere, și despre vorbirea lor cu Dumnezeu.
[9] Facem din nou precizarea: Sfântul Augustin se referă la vederi duhovnicești ale unor taine care s-au revelat Sfinților având forme/ închipuiri trupești. Sfântul Augustin vorbește însă în mod concis, atunci când le numește mereu: forme trupești.