Ca orice suprafață vitrată, capul lui era liber de semne de înțelepciune. Iar cum titlul vinde orice medalie, îți va da și ție o medalie titlul care nu are conținut.

Ea, manierată și stilistă, cu accent picant,
l-a plăcut din prima tocmai pentru că el nu știa că ea îl crede un dobitoc. Sau, într-un mod manierat, un bufon. Și mai manierat: un vătrai.

Accentul circumflex cade pe prima silabă din octavă.

L-a plăcut din prima foaie.

La a doua foaie, la întretăierea dintre a doua și a treia, s-a rezumat la a-i spune sec: „Iubirea e ca un loc viran în care toți câinii stau în iarbă”.

George Becali a plâns la mormânt în timp ce buzduganele „în direct” ale televiziunilor erau la gura lui. Ca nu cumva vreun bombardier rusesc,
să se dezmeticească, după mai multe
sensuri de votcă și să strige: „Războiul e o moarte fără sens!”.

Iubirea e ca un termopan: nu aude decât ceea ce vrea.

Iubirea e ca un înălbitor: albește și ce nu trebuie.

Ea s-a uitat la el creponată, ca o macaroană în fața televizorului, atunci când urzeală de tronuri te trece într-un ev mediu indistinct și aduce romantismul în stare de asediu împotmolit în războaie de ciocolată.

Ura!!! Ce politică plină de grimase avem?!

Pe stâlpii electorali, alături de Al Bano, poate sta și „forăm puțuri”, „caut loc de muncă”, „caut bărbat de [în] casă”, caut „cățel pierdut anonim”.

Și când se dă recompensă…când se mai dă câte un pui electoral…când Naomi va mai câștiga Eurovisionul, când onlineul nu va mai fi internet și când leii vor deveni euroi, taxele pe aer vor fi tot la fel de nesărate ca peștele care se împute de la cap, copiii siamezi se vor naște ținându-se de mână, tinerii vor „frecventa” Biserica în timpul liber, mamele vor fi tot pornite pe harță și sensul unic va fi călcat de aceiași pietoni indolenți cu prognoza meteo.

Triască băiatul nostru, că e dolofan ca și tatăl său! E nesimțit nevoie mare.

Trăiasca fata noastră, că toată lumea o știe cât de panaramă e!

Versul liber te străpunge direct în retină.

Oamenii îl citesc tot la fel de inocent ca pe o hârtie igienică.

„Nimic nu mai e de iubit. Nimic nu mai e de crezut. Nimic nu mai e cum a fost”, zice tanti Tudorița, fostă vânzătoare de tonetă, actualmente directoare de bancă.

Totul e trepidant și nasol de incert.

De atâta libertate oamenii nu mai știu cum să se vândă, pe gratis, unor interese care nu sunt ale lor.

Corporațiile cu persoane nediferențiate, aidoma multelor panseluțe plantate la un loc, în fața Guvernului, încă din martie, te fac să îți mesteci placenta în voie. Fiecare, ca un mic parazit, dă din taste lucruri care nu-l interesează.

Grețosul sordid stă solid.

Mâncăul slinos stă oțios.

El n-a fost nervos când a scris aceste lucruri…ci doar melancolic.

Ca o umbră de vară…pe un câmp cât toate zilele…care nu se vrea vândut la niciun magnat…

Did you like this? Share it: