Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 16 mai 2014

Sermon at the 5th Sunday after Easter [2014]

My beloved,

Christ is risen!

And in this sunday, as in the precedent, we have part of Evangel which emphasizes to us the fact that Jesus Christ was and is God and man. For that, at John 4, 5-42, we have the meeting of the Lord with Saint Photini.

And to her, like to the paralytic healed and which, then, He retrieved him in the temple, the Lord reveals Himself unexpectedly.

The Lord spoke to her directly and striking: „I am, the One that talk to you” [Jn. 4, 26, GNT]. Ie who? Messias or Hristos [Jn. 4, 25, Ibidem], the One which she was waiting, for that „to announce her all” [Ibidem].

Just therefore, when the Lord spoke to her and to those from Sychar, with all believed that He is „the Savior of the world” [Jn. 4, 42, GNT]. In GOC, at Jn. 4, 42, we have: „The Christ, the Savior of the world”, after how is and in romanian synodal edition, for that the true Christ is the only Saviour of the world.

Only that, of here, we observe that to talk with people means to entrust them.

To talk with someone means to reach at his heart.

And when I say heart I mean at the whole man. For that, through all that we do and we say, we convince someone.

The sermon does not mean just word…but the speaker in his integrality.

Therefore, the Lord talks to people with all that He is. He yesterday, today and forever, speaks to us like God and man, with absolute authority and this means that, the same as those from Sychar, and we hear from Him all that saves us.

Just therefore each of us can to call Him the Christ, because we hear Him how He speaks to us in ourselves. For we do not relive the Evangel at the level of imagination, seeming to us that we are then, in the first century of the Church, but at ontological level. Through the fact that we are in Church and we live ecclesial, in the grace of God, in the rhythm of Holy Tradition, Christ speaks to us through all the things of the Church and of the world.

The Christ of Church is, for me, a living presence, personal, with Which I live and trough Which I think. And Christ, the Son of the Father and of one being with us after humanity, is full of the Holy Ghost and of the Father, because He cohabits with the Father and with the Ghost.

Therefore, I and every orthodox in part, we know Him not only the Messiah, that is the Christ, but the whole Trinity. For that the Christ spoke to us about His Father and about the Holy Ghost, spoke to us about the Most Holy Trinity…and everything He told us means our real life and our salvation.

That being so, now we understand why is important the discussion about „the spring of water, which flows into eternal life” [Jn. 4, 14, GNT]. Because the water of grace, which flows in us when we are living members of the Church of Christ, fills us of the immortality of Trinity, ie makes us convivial with the trinitarian God.

And in this situation, to hear on Christ means to be with Christ in yourself.

But why do we have need of this interiorization of Christ in ourselves, if He was made ​​flesh? Why do we need of a depth meeting with Christ, in ourselves, and not of an externalization of relation with Him?

Because the ghostual meeting with Christ, in ourselves, is the beginning of true knowledge of Him. We know on the Christ of Scripture, of the dogmas, of the Church, of all creation in ourselves, through prayer and purification from passions, and He is identic, in us, with the iconic Christ. For that the true Christ gives us, in His all eclesial manifestations, same certainty and wealth of divine life.

He speaks to us fully and definitively.

For that He, the living One, God and man, with His humanity deified and exalted at the right hand of the Father, is revealed to us into the purity of heart. Therefore we know [Jn. 4, 42, GNT] on Christ, we know what makes Christ in man, how He changes on man.

The interiorization of Christ means, of fact, an interiorization of the grace of Trinity. A ghostualization of us, a continuous pnevmatization of our being, because our encounter with God is a ghostual one. And the water of grace, from us, is the life of God and the life of the Church, for that the Church is planted in the grace of Trinity.

So that we have no motive to be sad when we know that God is with us in all our days. We cannot permit to be sad! The resurrection days of the Lord are filled with divine joy for that are filled of confirmations of His presence with us. For His ascension at heaven does not mean our forsaking but His ghostual descent in our interior.

Therefore, the great problem of every orthodox sits in his inward. There, in ourselves, we must have the eternal joy of God, ie His grace. And any theological discussion and any problem of salvation begins with this: with the grace of God felt in ourselves. Without the grace of Trinity in us the salvation does not exist.

And all the tautness and our run after God’s forgiveness leads to the grace of God. At its feeling in us.

Thus, God gives us all to feel His grace as the spring of eternal life which flows in us! God fills us with His grace forever, for that it is our eternal wealth. For of His is the Kingdom and the power and the glory, of Father and of Son and of Holy Ghost, now and ever and forever. Amen!

Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [10]

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

63. La începutul domniei sale, el a început o expediție [expeditionem] împotriva celor din Vascones, care se infiltraseră în provincia Tarraconensis[1]. [Expediție] în care, [văzându-se] atacați acești oameni rătăcitori în munți [montivagi populi], atât au fost doborâți de teroarea venirii lui, încât imediat au jurat drepturile datorate acestuia. [Ba mai mult], ei repede își luau armele în mâini și le întindeau fără rugăminte și își plecau capetele înaintea lui[2].

Astfel ei s-au oferit ostatici și s-a format cetatea Ologitis, cu venituri primite de la goți și prin propria lor trudă, ei promițând să se supună puterii și domniei sale și să facă tot ceea ce le va porunci lor.

64. Alături de această glorie militară, alte multe laude făceau parte dintre virtuțile măreției sale regale: credința, prudența, diligența [sârguința, zelul], cercetarea [atentă] a judecăților, intensa atenție la gestionarea domniei, bunătatea sa față de toți. Căci, în general, el era generos față de cei nevoiași și săraci și repede dispus spre milă. Tocmai de aceea, el nu e vrednic să fie numit doar principe al poporului [princeps populorum] ci și părinte al săracilor [pater pauperum].

65. Fiul său Racimirus a fost acceptat în consorțiul regal [consortium regni] și s-a bucurat de o domnie[3] egală cu a tatălui său. [Căci] în copilăria sa, [Racimirus] răspândea o [asemenea] strălucire sfântă înnăscută, atât în ceea ce privește meritele cât și înfățișarea, încât arăta, ca o efigie, virtuțile părintelui său.

Pentru el trebuie implorată domnia cerească[4] și cea omenească, a tatălui său, căci tatăl său a fost de acord cu faptul de a-i fi asociat. Așa că după lunga domnie a părintelui său, el a fost cea mai demnă succesiune la domnia imperiului.

Așadar, calculând anii regilor goți, începând cu domnia lui Athanaricus, până la al 5-lea an al domniei preagloriosului Suintila, găsim că domnia goților a fost, cu harul lui Dumnezeu [Deo favente], de 256 de ani.

 Recapitulare

66. Cea mai veche origine [antiquissima origo] a goților a fost Magog, fiul lui Iafet [Fac. 10, 2, LXX], din care se trage și neamul sciților [Scytharum genus]. Ceea ce dovedește că goții și sciții au aceeași origine a nașterii [iidem origine nati]. Fapt pentru care nu există o mare diferență de nume [între ele]. [În esență], geții și sciții au cam [aceleași] nume, [cu diferența că] o literă e schimbată și alta este eliminată [într-un nume sau altul].

Astfel, ei au locuit pe crestele de gheață ale nordului [Septentrionis glacialia juga inhabitantes], după care au traversat în domnia scitică și au ocupat, împreună cu alte neamuri, [locurile] anevoioase ale munților [ardua montium]. De aici, [goții] i-au atacat și înfrânt pe huni. [Apoi] au traversat [fluviul] Danubius [Dunărea] și s-au dat romanilor. Dar cum nu au putut să suporte injuriile [romanilor la adresa] lor, [goții] s-au indignat. Regele [got] și-a adunat mulțimea și au invadat Thracia[5]. Au devastat Italia. Au asediat și ocupat Orașul [Urbem][6]. [După care] au atacat Gallia. Și după ce au traversat munții Pyrenaeus [Pirinei][7] și au ajuns în Hispania, [goții] și-au stabilit aici locul de viață și imperiul.

67. [Goții] sunt oameni rapizi din fire, cu un caracter energic, care se bazează pe puterile conștiinței [conscientiae viribus]. Ei sunt întemeiați pe robustețea trupului [robore corporis], sunt înalți la statură, sunt izbitori prin gesturi și ținută, cu mâini rapide, duri [în fața] rănilor, așa după cum a spus poetul despre ei: „Geții disprețuiesc moartea și laudă rana [Mortem contemnunt laudato vulnere Getae]”[8].

Atât au fost de mari războaiele lor și atât s-au arătat de glorioase victoriile armatei lor, încât Roma însăși, biruitoarea tuturor popoarelor [victrix omnium populorum], a admis jugul robiei și a cedat [în fața] triumfurilor geților [Geticis triumphis][9]. Și [astfel], stăpâna[10] tuturor neamurilor a slujit ca o slujnică [famula].


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hispania_Tarraconensis.

[2] S-au predat fără luptă.

[3] Între cca. 610-631.

[4] A lui Dumnezeu.

[5] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Thracia.

[6] Adică cetatea Romei.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Pyrenees.

[8] E vorba despre versul lui Maurus Servius Honoratus (a se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Maurus_Servius_Honoratus), care face parte din poemul De Centum Metris, 465. 27, cf.

http://latin.packhum.org/loc/2349/1/8#8.

[9] Însă Sfântul Isidor se referă la goți atunci când folosește denumirea de geți.

[10] Roma, capitala Imperiului Roman de Apus. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_Apus.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno