Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

***

63. La începutul domniei sale, el a început o expediție [expeditionem] împotriva celor din Vascones, care se infiltraseră în provincia Tarraconensis[1]. [Expediție] în care, [văzându-se] atacați acești oameni rătăcitori în munți [montivagi populi], atât au fost doborâți de teroarea venirii lui, încât imediat au jurat drepturile datorate acestuia. [Ba mai mult], ei repede își luau armele în mâini și le întindeau fără rugăminte și își plecau capetele înaintea lui[2].

Astfel ei s-au oferit ostatici și s-a format cetatea Ologitis, cu venituri primite de la goți și prin propria lor trudă, ei promițând să se supună puterii și domniei sale și să facă tot ceea ce le va porunci lor.

64. Alături de această glorie militară, alte multe laude făceau parte dintre virtuțile măreției sale regale: credința, prudența, diligența [sârguința, zelul], cercetarea [atentă] a judecăților, intensa atenție la gestionarea domniei, bunătatea sa față de toți. Căci, în general, el era generos față de cei nevoiași și săraci și repede dispus spre milă. Tocmai de aceea, el nu e vrednic să fie numit doar principe al poporului [princeps populorum] ci și părinte al săracilor [pater pauperum].

65. Fiul său Racimirus a fost acceptat în consorțiul regal [consortium regni] și s-a bucurat de o domnie[3] egală cu a tatălui său. [Căci] în copilăria sa, [Racimirus] răspândea o [asemenea] strălucire sfântă înnăscută, atât în ceea ce privește meritele cât și înfățișarea, încât arăta, ca o efigie, virtuțile părintelui său.

Pentru el trebuie implorată domnia cerească[4] și cea omenească, a tatălui său, căci tatăl său a fost de acord cu faptul de a-i fi asociat. Așa că după lunga domnie a părintelui său, el a fost cea mai demnă succesiune la domnia imperiului.

Așadar, calculând anii regilor goți, începând cu domnia lui Athanaricus, până la al 5-lea an al domniei preagloriosului Suintila, găsim că domnia goților a fost, cu harul lui Dumnezeu [Deo favente], de 256 de ani.

 Recapitulare

66. Cea mai veche origine [antiquissima origo] a goților a fost Magog, fiul lui Iafet [Fac. 10, 2, LXX], din care se trage și neamul sciților [Scytharum genus]. Ceea ce dovedește că goții și sciții au aceeași origine a nașterii [iidem origine nati]. Fapt pentru care nu există o mare diferență de nume [între ele]. [În esență], geții și sciții au cam [aceleași] nume, [cu diferența că] o literă e schimbată și alta este eliminată [într-un nume sau altul].

Astfel, ei au locuit pe crestele de gheață ale nordului [Septentrionis glacialia juga inhabitantes], după care au traversat în domnia scitică și au ocupat, împreună cu alte neamuri, [locurile] anevoioase ale munților [ardua montium]. De aici, [goții] i-au atacat și înfrânt pe huni. [Apoi] au traversat [fluviul] Danubius [Dunărea] și s-au dat romanilor. Dar cum nu au putut să suporte injuriile [romanilor la adresa] lor, [goții] s-au indignat. Regele [got] și-a adunat mulțimea și au invadat Thracia[5]. Au devastat Italia. Au asediat și ocupat Orașul [Urbem][6]. [După care] au atacat Gallia. Și după ce au traversat munții Pyrenaeus [Pirinei][7] și au ajuns în Hispania, [goții] și-au stabilit aici locul de viață și imperiul.

67. [Goții] sunt oameni rapizi din fire, cu un caracter energic, care se bazează pe puterile conștiinței [conscientiae viribus]. Ei sunt întemeiați pe robustețea trupului [robore corporis], sunt înalți la statură, sunt izbitori prin gesturi și ținută, cu mâini rapide, duri [în fața] rănilor, așa după cum a spus poetul despre ei: „Geții disprețuiesc moartea și laudă rana [Mortem contemnunt laudato vulnere Getae]”[8].

Atât au fost de mari războaiele lor și atât s-au arătat de glorioase victoriile armatei lor, încât Roma însăși, biruitoarea tuturor popoarelor [victrix omnium populorum], a admis jugul robiei și a cedat [în fața] triumfurilor geților [Geticis triumphis][9]. Și [astfel], stăpâna[10] tuturor neamurilor a slujit ca o slujnică [famula].


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hispania_Tarraconensis.

[2] S-au predat fără luptă.

[3] Între cca. 610-631.

[4] A lui Dumnezeu.

[5] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Thracia.

[6] Adică cetatea Romei.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Pyrenees.

[8] E vorba despre versul lui Maurus Servius Honoratus (a se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Maurus_Servius_Honoratus), care face parte din poemul De Centum Metris, 465. 27, cf.

http://latin.packhum.org/loc/2349/1/8#8.

[9] Însă Sfântul Isidor se referă la goți atunci când folosește denumirea de geți.

[10] Roma, capitala Imperiului Roman de Apus. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_Apus.

Did you like this? Share it: