Iubiții mei,

Hristos S-a înălțat!

Hristos S-a înălțat de-a dreapta Tatălui, cu umanitatea Sa înviată, plină de slavă dumnezeiască, pentru „ca să trimită lumii pe Mângâietorul” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 245].

Și pentru ca să nu avem impresia că înălțarea Lui e dochetă/ aparentă, slujba praznicului de astăzi ne vorbește despre uimirea plină de cutremurare a Puterilor cerești văzându-L pe Domnul, Cel plin de slavă, înălțându-Se cu trupul mai presus de ceruri.

Domnul S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor, la 40 de zile după învierea Sa din morți, sub privirile Ucenicilor Săi…și piatra de pe care S-a înălțat e cinstită cu evlavie până astăzi.

locul inaltarii Domnului

De aceea, înălțarea Lui la ceruri întru slavă arată ce traiectorie trebuie să avem și noi: spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar și cum trebuie să fim noi: oameni ai evlaviei, plini de slava lui Dumnezeu și de toate virtuțile sfințeniei.

Pentru că adevărata înălțare a omului e cea duhovnicească, cea prin sfințenie și nu prin adulare de sine. Căci Dumnezeu e Cel care ne înalță pe noi la înțelegeri și vederi dumnezeiești și la curățirea de patimi și la o viață dumnezeiască veșnică cu El.

Așa stând lucrurile, înțelegem de ce viața ascetico-mistică a Bisericii are consecințe ontologice veșnice. Pentru că viața cu Dumnezeu în Biserică și dimpreună cu semenii noștri ne pregătește pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi.

Iar comuniunea veșnică cu Dumnezeu e descrisă de o cântare a zilei ca „bucurie nemărginită” [Idem, p. 246]. Pentru că Maica lui Dumnezeu și Sfinții Apostoli, la Înălțarea lui la cer, au fost umpluți de El cu bucurie dumnezeiască negrăită [Ibidem].

Pentru că în adâncul lor ei au crezut în Domnul și s-au închinat Lui, așteptând împlinirea făgăduinței Sale. Adică pogorârea harului Duhului Sfânt în ei, prin care toți membrii Bisericii să simtă lucrarea Prea Sfintei Treimi cum îi curățește și îi luminează și îi îndumnezeiește în mod prea frumos.

Însă Domnul S-a înălțat cu trupul în Treime, cu trupul primit din Prea Curata Sa Maică, de unde, după dumnezeirea Lui, El nu S-a despărțit nicio clipă de Tatăl și de Duhul Sfânt [Idem, p. 254]. S-a înălțat la Tatăl și la Duhul Sfânt, pentru ca să spună celor ce Îl iubesc pe El: „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!” [Ibidem].

Pentru că El este cu noi în mod duhovnicește, e în noi și cu noi, întărindu-ne în toate bucuriile și durerile noastre.

Ne întărește și ne luminează duhovnicește.

Dar ne întărește pe măsură ce noi ne smerim sufletele și trupurile noastre și dorim ca să se facă voia Lui în noi. Și El ne luminează pe măsură ce noi ne simțim neștiutori și neluminați fără luminarea Lui.

Pentru că Domnul intră în viața noastră numai dacă noi Îl căutăm cu dragoste, numai dacă noi Îi dăm voie să ne ajute și să ne înfrumusețeze dumnezeiește. Și a ne înfrumuseța dumnezeiește înseamnă a ne curăți de tot păcatul, de toată neștiința, de toată obișnuința păcătoasă, de toată răutatea.

Și când spunem că ne simțim înălțați sufletește sau bucurați haric nu facem altceva decât să exprimăm adevărul că harul lui Dumnezeu e adevărata noastră elevație.

Însă, când nu vrem să fim luminați de Dumnezeu, atunci ne întunecă demonii cu păcate, cu perversiuni și cu obiceiuri rele.

Împotmolirea într-un viciu înseamnă o continuă afundare în mizerie morală. Însă ieșirea noastră din patimi și sporirea în virtuți dumnezeiești înseamnă o continuă luminare și înălțare duhovnicească a persoanei noastre.

Adică nu lucrăm cu metafore aici ci cu realități interioare!

Când nu mai mințim, când nu mai desfrânăm, când nu mai furăm, când ieșim din diverse erezii și gânduri și obiceiuri proaste…se produc schimbări duhovnicești profunde și pline de har în adâncul nostru.

Noi suntem mereu alții dacă ne lăsăm schimbați prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Noi suntem mereu alții dacă ne lăsăm conduși de iubirea de Dumnezeu și de aproapele nostru.

Pentru că Dumnezeu ne învață, pas cu pas, ce trebuie să facem cu noi…și cu cei de lângă noi. Și astfel nu ne mai manifestăm fixist, după anumite reguli prestabilite…ci ne lăsăm conduși de luminarea lui Dumnezeu, care depășește mereu dorința noastră de a face binele. Pentru că El dorește mereu să facem un bine și mai mare și mai profund și mai complex.

Troparul praznicului ne spune că Domnul i-a încredințat pe Sfinții Apostoli, prin binecuvântarea Sa, că El este Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii [Idem, p. 245].

Înălțarea Lui a fost o încredințare și mai puternică a dumnezeirii Lui.

Și prin aceasta, Cel care S-a întrupat în mod tainic și S-a făcut om, i-a încredințat și ne încredințează și pe noi, că S-a înălțat la ceruri ca un atotputernic, pentru că în mâna Lui stau toate ale noastre.

Pentru că S-a înălțat Cel care a plecat cerurile și S-a făcut om.

S-a înălțat Cel smerit, S-a înălțat Cel înviat, S-a înălțat Cel care nu ne-a părăsit, S-a înălțat Cel care ne iubește cu iubire inexprimabilă.

Și de aceea înălțarea e dumnezeiască, e plină de sfințenie, e duhovnicească, pentru că numai cei curați cu sufletul și cu trupul lor sunt atrași spre ceruri. Păcatul ne atrage spre pământ, pe când sfințenia ne transfigurează umanitatea. Iar dacă trăim în sfințenia Lui, dacă ne bucurăm împreună cu El în toată ziua și în tot ceasul, atunci știm cine e bucuria și înălțarea noastră.

Așadar, iubiții mei, prăznuind Înălțarea Lui, prăznuim și înălțarea noastră dimpreună cu El!

Pentru că înălțarea noastră din păcat la slava Lui o facem prin puterea Sa și prin El noi ne bucurăm pururea.

De aceea, câți suntem cu Domnul, ne bucurăm dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ne bucurăm veșnic, pentru că bucuria comuniunii cu Dumnezeul nostru treimic nu are sfârșit.

Nu se termină totul odată cu moartea noastră!

Nu moartea ne definește ci viața cu El!

Iar viața cu Domnul e o smerită și bucuroasă și continuă înviere spre viața veșnică.

Nu, nu suntem orfani! Nu suntem singuri! Nu suntem ai nimănui!

Noi suntem ai lui Dumnezeu și aici, pe pământ, suntem în trecere…într-o prea rapidă trecere…pentru ca să ne odihnim pururea întru El.

De aceea, să ne trăim zilele vieții noastre cu demnitate și cu bucurie dumnezeiască, mulțumind în toate Prea Sfintei Treimi pentru cele pe care le trăim și le înțelegem!

Pentru că El, Făcătorul și Mântuitorul nostru, ne va judeca pe toți după faptele noastre, cu milă și cu iubire de oameni.

La mulți ani și multă bucurie în tot ceea ce faceți! Amin!

Did you like this? Share it: