Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 5 iunie 2014

Despre fotbal numai de rău

Am auzit că va începe, cât de curând, cupa mondială la fotbal. Pe 12 iunie…și se va fotbaliza întreaga lume „între 12 iunie și 13 iulie 2014”. Eveniment petrecut în țara cu prostituție multă: Brazilia. Unde „prostituția este legală” iar „fotbalul este o religie”.

Prostituatele brazilience s-au apucat de engleză pentru…fraierii/ doritorii care vor veni pentru fotbal. Și cum vor veni „microbiști” din toată lumea…ei vor pleca și cu boli venerice ca amintire…pe lângă alte surprize braziliene.

*

Pe scurt: fotbalul e o pierdere de timp pentru privitori și pasionați…și o imensă avere pentru cei care încasează banii.

E o avere pentru jucători, pentru cluburi, pentru Brazilia, pentru televiziunile care transmit meciurile…dar nu și pentru cei care vor pierde timpul să vadă niște meciuri mai mult sau mai puțin proaste, mai mult sau mai puțin aranjate.

*

Nu mi-a plăcut niciodată fotbalul cu adevărat. În școala generală am jucat handbal. Aruncatul cu mâna mi s-a părut întotdeauna mult mai sigur ca datul cu piciorul. Și e mult mai sigur…pentru că e mult mai aproape de cap…

Asta nu înseamnă că nu am jucat și fotbal. Am jucat și jucam dur, în forță.

Dar m-am lăsat de fotbal, subit, într-o zi…când era să îmi scot ochii în plasa de sârmă a unui gard, împins de un adversar…și mi-am rupt treningul, abia cumpărat, în genunchi. Atunci mi-am dat seama că fotbalul e un sport care nu mă bucură…ci mă schilodește.

Așa că din clasa a 7-a sau a 8-a de gimnaziu nu mai cunosc…această pierde de timp.

*

Uneori mă mai uit, câteva minute, la câte un meci de fotbal. Când mai joacă România mă uit, de curiozitate…nu mai cunosc niciun jucător…dar de fiecare dată când mă uit România pierde

Pentru că România, la fotbal, nu a avut niciodată o echipă ca a năltăganilor din nord, ca a olandezilor…care centrează direct în piciorul unui coechipier, aflat la metri distanță…ci jucători defensivi, care pasează înapoi…în loc să dea mingea spre poarta adversă.

Bunicul meu, Marin, cu care priveam meciuri la televizor, mereu se enerva pe tema asta: că echipa României nu știe să atace…sau nu știe să își păstreze avantajul pe tabela de marcaj.

*

Fotbalul e un joc de echipă la modul ideal. La modul pragmatic e un joc al orgoliilor.

Mai ales când patronul clubului le spune tinerilor fotbaliști că le va da un premiu imens dacă dau gol. Sau dacă câștigă.

*

Fotbaliștii și cluburile câștigă nesimțit de mult.

Un transfer de jucător e o adevărată avere.

Tinerii fotbaliști de succes, datorită banilor, devin teribiliști și îngâmfați, ei câștigând pe un an cât alții în 3 vieți.

Fotbalul, pornografia, jocurile de noroc, economia neagră produc inechități enorme la nivel social.

Și încurajarea fotbalului în detrimentul tuturor celorlalte sporturi…și a violenței verbale și fizice pe stadioane…și a întregului comerț care ține de fotbal înseamnă a încuraja îmbogățirea rapidă a unor tineri fără prea multe studii, care abia știu să lege trei fraze și care devin epicentrul unei mondenități parvenite.

Adică banii care se câștigă ușor…pe nimicuri și pe curve se duc.

*

Asocierea cu fotbalul vinde bere, semințe prăjite, televizoare, mașini, călătorii, distracție. De fapt, de aceea „se și vinde” prea mult fotbalul: pentru că nu își aparține.

Dacă nu ar exista public…nu am avea nici fotbal atât de mult.

Însă încurajarea fotbalului în secolul al 20-lea a fost o politică de stat în Europa. Asta explică de ce e preferat fotbalul de foarte mulți oameni…în comparație cu canotajul, schiatul sau înotul.

*

Fotbalul are fanaticii lui care îmi displac.

Tocmai de aceea nici nu îmi doresc să merg pe un stadion de fotbal: pentru că poți să primești un scaun în cap…în loc de întrecere sportivă.

Pentru că mulți nu înțeleg ce e sportivitatea…ce e întrecerea loială.

A câștiga cu tot dinadinsul nu înseamnă sport…ci război. Sportul e pe măsura puterii și a valorii personale și nu a închipuirii de sine. Trebuie să câștige cine e realmente cel mai bun și nu cine înșală arbitrii.

*

Însă, deși consider că e o pierdere de timp să privești meciuri de fotbal…cred că e o mare binefacere pentru trup să ne plimbăm, să alergăm, să muncim ceva anume, pentru ca toți mușchii dar și sufletul nostru să se simtă bine.

Cititul, scrisul, munca fizică, munca creatoare, rugăciunea, mâncarea echilibrată sunt adevăratele momente ale vieții. Dacă am înțelege acest lucru am trece de la pierderea în privit la ritmul activ al vieții noastre.

A călcat pe bec

George Volceanov, în Dicționar de argou al limbii române (Ed. Niculescu, 2007), spune că expresia a călca pe bec este cu referire la femeile nemăritate, care ajung gravide. Cu alte cuvinte, a călca pe bec e ceva „negativ”…starea de graviditate, la femeia nemăritată, fiind considerată „o problemă”.

Însă cum să calci pe bec…când becul e sus, pe tavan…și nu jos, pe podea?

Da, mai nou se pun becuri și sub podea…și pe unde vrei pe pereții casei…

Dar în timpul comunismului, becurile erau numai în tavan și, cu toate acestea, a călca pe bec…însemna nu numai graviditate…ci orice problemă nedorită.

*

Călcai pe bec…dacă aveai probleme cu legea.

Sau, mai bine zis, aveai probleme cu legea…dacă erai prins asupra faptului…dacă erai văzut de către cineva făcând un lucru rău. Și expresia ți se spunea în față, când cineva dorea să te stoarcă de bani, tocmai pentru că te văzuse într-o situație defavorabilă.

*

Însă dacă calci un bec…îl spargi…și nu faci mai mult decât atât…

Spargi becul…nu mai e lumină…și se face noapte. Noaptea fiind teritoriul pentru orice ilegalitate.

*

De ce, totuși, becul spart…e o problemă de supraviețuire? Cât costă o problemă „soluționată”? Cu cine soluționezi problemele într-o societate foarte coruptă?

*

Adina Nistor (rev. Lohanul, nr. 18, p. 142) ne spune că becurile CFL (Compact fluorescent lamp) sau becurile ecologice conțin mercur, fluor, metale grele. Iar dacă spargem unul, îmbolnăvim apa, care afectează sistemul renal și creierul nostru.

Când funcționează, becurile ecologice „emană substanţe chimice care cauzează cancer”. Printre aceste substanțe chimice „se numără fenolul, o otravă injectată de nazişti pentru a omorî victimele din lagărele de concentrare, dar şi naftalină şi stiren”.

Așa că, a călca pe bec în variantă UE înseamnă mult mai mult decât un conflict cu legea. Înseamnă o întâlnire cu moartea.

*

Nu ne putem imagina lumea fără becuri…deși becul a fost inventat în 1879, de către Thomas Alva Edison. Care era un autodidact.

Focul, lumânarea, făclia, felinarul, lampa au fost sute de ani la rând singura sursă de lumină pe timpul nopții.

Tocmai de aceea nu mai știm să prețuim, la reala ei valoare, energia electrică: pentru că nu ne mai confruntăm, în mod real, cu lipsa ei.

*

O expresie înrudită: „îți filează o lampă”. Spusă cu sensul: ai probleme la cap. Pentru că și lumina becului, când există variații de energie, clipăne.

*

Sibiul a fost primul oraș românesc electrificat. Lumina electrică a înlocuit lămpile cu ulei. S-a început cu gara din Sibiu și apoi s-a electrificat tot orașul. În 1903-1904.

*

În 1914 a fost electrificată Biserica Precupeții Noi. Biserica din Mogoșoaia a fost electrificată în 1960.

*

Adrian N. Ionescu, pe 22 aprilie 2014, vorbea despre faptul că există 2.108 localități parțial electrificate în România și 97 de localități, atenție!, total neelectrificate. Așa că în aceste 97 de localități românești nu ajunge nici becul…darămite onlineul.

*

De ce a călca…pe bec?! De ce nu…a zâmbi la bec? Sau a enerva becul? De ce becul are o încărcătură legislativă atât de pronunțată?

Dintr-un interviu al ÎPS Ilarion de Volokolamsk

Un interviu din 2 iunie 2014.

„Noi credem că Bisericile creștine ar trebui să aibă dreptul de a-și exprima punctul lor de vedere, inclusiv în spațiul public. Căci ne întristează să vedem adoptarea unor legi care contravin nu numai moralei creștine ci moralei tradiționale în general, pe care viața oamenilor s-a construit timp de secole, spre exemplu, a se vedea încercările de a egaliza uniunile de același sex cu căsătoriile. De fapt, aceasta este o demantelare conștientă și sistematică a valorilor familiei tradiționale”.

„Glasul Bisericii, adesea, [în societatea actuală] devine glasul care strigă în pustie. Cu toate acestea, noi vom continua să vorbim și să păstrăm mărturia acestor valori [eclesiale], care, credem noi, au o importanță incontestabilă” pentru om și pentru societate.

Uniatismul, în general, a fost un proiect special al Bisericii Catolice pentru convertirea ortodocșilor la catolicism. Nu este un secret pentru nimeni. Dar, e regretabil faptul, că acest proiect special rămâne același și astăzi. În timp ce noi purtăm un dialog și organizăm forumuri comune cu Biserica Romano Catolică, uniții [cu Roma], în același timp, își continuă activitățile lor menite să submineze Ortodoxia”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno