Despre fotbal numai de rău
Am auzit că va începe, cât de curând, cupa mondială la fotbal. Pe 12 iunie…și se va fotbaliza întreaga lume „între 12 iunie și 13 iulie 2014”. Eveniment petrecut în țara cu prostituție multă: Brazilia. Unde „prostituția este legală” iar „fotbalul este o religie”.
Prostituatele brazilience s-au apucat de engleză pentru…fraierii/ doritorii care vor veni pentru fotbal. Și cum vor veni „microbiști” din toată lumea…ei vor pleca și cu boli venerice ca amintire…pe lângă alte surprize braziliene.
*
Pe scurt: fotbalul e o pierdere de timp pentru privitori și pasionați…și o imensă avere pentru cei care încasează banii.
E o avere pentru jucători, pentru cluburi, pentru Brazilia, pentru televiziunile care transmit meciurile…dar nu și pentru cei care vor pierde timpul să vadă niște meciuri mai mult sau mai puțin proaste, mai mult sau mai puțin aranjate.
*
Nu mi-a plăcut niciodată fotbalul cu adevărat. În școala generală am jucat handbal. Aruncatul cu mâna mi s-a părut întotdeauna mult mai sigur ca datul cu piciorul. Și e mult mai sigur…pentru că e mult mai aproape de cap…
Asta nu înseamnă că nu am jucat și fotbal. Am jucat și jucam dur, în forță.
Dar m-am lăsat de fotbal, subit, într-o zi…când era să îmi scot ochii în plasa de sârmă a unui gard, împins de un adversar…și mi-am rupt treningul, abia cumpărat, în genunchi. Atunci mi-am dat seama că fotbalul e un sport care nu mă bucură…ci mă schilodește.
Așa că din clasa a 7-a sau a 8-a de gimnaziu nu mai cunosc…această pierde de timp.
*
Uneori mă mai uit, câteva minute, la câte un meci de fotbal. Când mai joacă România mă uit, de curiozitate…nu mai cunosc niciun jucător…dar de fiecare dată când mă uit România pierde…
Pentru că România, la fotbal, nu a avut niciodată o echipă ca a năltăganilor din nord, ca a olandezilor…care centrează direct în piciorul unui coechipier, aflat la metri distanță…ci jucători defensivi, care pasează înapoi…în loc să dea mingea spre poarta adversă.
Bunicul meu, Marin, cu care priveam meciuri la televizor, mereu se enerva pe tema asta: că echipa României nu știe să atace…sau nu știe să își păstreze avantajul pe tabela de marcaj.
*
Fotbalul e un joc de echipă la modul ideal. La modul pragmatic e un joc al orgoliilor.
Mai ales când patronul clubului le spune tinerilor fotbaliști că le va da un premiu imens dacă dau gol. Sau dacă câștigă.
*
Fotbaliștii și cluburile câștigă nesimțit de mult.
Un transfer de jucător e o adevărată avere.
Tinerii fotbaliști de succes, datorită banilor, devin teribiliști și îngâmfați, ei câștigând pe un an cât alții în 3 vieți.
Fotbalul, pornografia, jocurile de noroc, economia neagră produc inechități enorme la nivel social.
Și încurajarea fotbalului în detrimentul tuturor celorlalte sporturi…și a violenței verbale și fizice pe stadioane…și a întregului comerț care ține de fotbal înseamnă a încuraja îmbogățirea rapidă a unor tineri fără prea multe studii, care abia știu să lege trei fraze și care devin epicentrul unei mondenități parvenite.
Adică banii care se câștigă ușor…pe nimicuri și pe curve se duc.
*
Asocierea cu fotbalul vinde bere, semințe prăjite, televizoare, mașini, călătorii, distracție. De fapt, de aceea „se și vinde” prea mult fotbalul: pentru că nu își aparține.
Dacă nu ar exista public…nu am avea nici fotbal atât de mult.
Însă încurajarea fotbalului în secolul al 20-lea a fost o politică de stat în Europa. Asta explică de ce e preferat fotbalul de foarte mulți oameni…în comparație cu canotajul, schiatul sau înotul.
*
Fotbalul are fanaticii lui care îmi displac.
Tocmai de aceea nici nu îmi doresc să merg pe un stadion de fotbal: pentru că poți să primești un scaun în cap…în loc de întrecere sportivă.
Pentru că mulți nu înțeleg ce e sportivitatea…ce e întrecerea loială.
A câștiga cu tot dinadinsul nu înseamnă sport…ci război. Sportul e pe măsura puterii și a valorii personale și nu a închipuirii de sine. Trebuie să câștige cine e realmente cel mai bun și nu cine înșală arbitrii.
*
Însă, deși consider că e o pierdere de timp să privești meciuri de fotbal…cred că e o mare binefacere pentru trup să ne plimbăm, să alergăm, să muncim ceva anume, pentru ca toți mușchii dar și sufletul nostru să se simtă bine.
Cititul, scrisul, munca fizică, munca creatoare, rugăciunea, mâncarea echilibrată sunt adevăratele momente ale vieții. Dacă am înțelege acest lucru am trece de la pierderea în privit la ritmul activ al vieții noastre.