Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 7 iunie 2014

Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [33]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

*

8. Voi vorbi, dacă voi putea, bineînțeles, prin intermediul exemplificării, pentru ca acestea să fie mai deslușite.

Fără îndoială, există, desigur, în trupul omenesc, o substanță trupească grosieră [moles carnis] și forme ale înfățișării și o așezare a diferitelor membre și o anumită stare de sănătate. [Dar] acest trup se conduce prin sufletul care îl animă și care este rațional.

Și, de aceea, deși este schimbător, totuși poate fi părtaș acelei Înțelepciuni neschimbătoare, încât să fie părtășia ei în ea însăși [sit participatio ejus in idipsum].

Precum este scris în psalm despre toți Sfinții, pe care, ca pe niște pietre vii, este zidit Ierusalimul, în ceruri, acea mamă a noastrăveșnică: „Ierusalimul, care este zidit ca o cetate, căreia [îi este] părtășia ei în ea însăși [cujus participatio ejus in idipsum]” (Ps. 123, 3).

Așadar, ea însăși [idipsum] se înțelege în acest loc [a fi] acel Bine suprem și neschimbător – care este Dumnezeu –, [bine care este] și al înțelepciunii și al voinței Lui Însuși. Căruia I se cântă în alt loc: „[lumea] aceasta se va schimba și [toate] vor fi schimbate. [Numai] Tu, cu adevărat, același ești” (Ps. 101, 27-28).

 *

Capitolul III

Să considerăm, deci, acum, un atât de mare înțelept cu sufletul, al cărui suflet rațional este părtaș Adevărului neschimbător și veșnic, care se sfătuiește [cu Domnul] mai înainte [de a face] faptele sale, și nu face absolut nimic, [niciun lucru] despre care să nu cunoască că trebuie făcut. Și, de aceea, face [lucrul] cu dreptate, fiind supus și ascultător Lui [Adevărului].

[Să presupunem că] acesta consultă Rațiunea supremă a dreptății dumnezeiești, pe care o aude în taină cu urechea inimii lui. Și Aceasta poruncindu-i, el își obosește trupul lucrând oarecare faptă a milei și contractă o boală.

Și, consultând medicii, de la unul află că motivul bolii este uscăciunea trupului, iar de la altul că excesul de umezeală [din trup].

[Astfel, este evident că] unul dintre ei spune adevărata cauză, [iar] celălalt greșește. [Și aceasta,] deși amândoi se pronunță despre cauze vizibile [proximis], adică trupești.

Chiar dacă, fiind căutată cauza acelei uscăciuni, se descoperă [că este] extenuarea voluntară, totuși se vine la o cauză superioară, care pleacă de la suflet și care influențează trupul pe care [acesta] îl stăpânește.

Dar nici aceasta nu este prima [cauză a bolii]. Căci aceea superioară se află, fără nicio îndoială, în însăși Înțelepciunea neschimbătoare. Cărei Înțelepciuni, slujindu-i sufletul omului întru iubire și supunându-se poruncii inefabile [, auzite în inimă], își asumă această lucrare de bună voie [voluntarium laborem].

Astfel, în nimic altceva nu se găsește, cu adevărat, cauza primă a acelei suferințe, decât în voința lui Dumnezeu.

Acum, cu adevărat, [să ne închipuim că] acel slujitor înțelept, în lucrarea [sa] atentă și cuvioasă, aduce, ca să colaboreze cu sine în fapta cea bună, [oameni care] nu [sunt] tocmai de aceeași voință în a sluji lui Dumnezeu, ci doritori să primească răsplată pentru [a-și împlini] poftele lor trupești sau să îndepărteze nevoile trupești.

Mai mult, aduce și animale de povară, împlinind [cele] pentru sarcina acelei lucrări, dacă aceasta o cere, animale care, desigur, sunt vii [dar] iraționale și, prin urmare, nu își mișcă picioarele sub sarcini [sub sarcinis] din cauză că ar cugeta ceva despre acea faptă bună, ci din dorința naturală a poftei lor și de frica pedepsei.

În fine, aduce chiar acele lucruri [corpora] cărora le lipsește orice simț, care sunt necesare acelei lucrări, [cum ar fi,] bineînțeles: grânele și vinul și uleiul, îmbrăcămintea, banii, cărțile/ contabilitatea [codicem] și alte lucruri asemenea.

Desigur, cu privire la toate aceste trupuri/ lucruri implicate în această lucrare, fie animate, fie inanimate, care au fost mișcate/ mutate, reparate, distruse, refăcute într-un fel sau altul, după cum au fost afectate de locuri sau de timp [, se pune întrebarea]: ar putea exista o altă cauză a tuturor acestor fapte, văzute și nevăzute, în afară de acea nevăzută și neschimbabilă voință a lui Dumnezeu?

[Aceasta lucrează] prin sufletul drept ca prin scaunul [sedem] Înțelepciunii, folosindu-se de toate, și de cei răi și de sufletele iraționale și apoi de [celelalte] lucruri [neînsuflețite], fie că acelea au fost inspirate sau însuflețite, fie lipsindu-le orice simț.

Căci de la început a folosit însuși sufletul bun și sfânt, pe care l-a supus Sieși, cu un scop cuvios și religios [pium et religiosum].

 *

Capitolul IV

9. Așadar, am dat un exemplu prin ceea ce [am spus] despre cel înțelept, deși [unul ca acesta] încă poartă un trup muritor [și] deși [încă le] vede în parte [pe cele duhovnicești].

Aceasta [, la fel,] se poate gândi [și] despre orice casă, oriunde există o societate de acest fel.

Aceasta [, de asemenea, se poate socoti] despre o cetate sau chiar despre întreaga lume [orbe terrarum], dacă este lăsată conducerea [țărilor] în puterea celor înțelepți și Sfinți și supuși întru totul lui Dumnezeu, [precum] și conducerea lucrurilor omenești.

E necesar chiar ca noi să fim exersați prin această călătorie [a vieții] înainte de moarte și să fim educați/ învățați în dureri prin puterile blândeții și ale răbdării [per vires mansuetudinis et patientiae].

Dar pe aceea care încă nu este, pe aceea însăși, care este mai presus [de toate cele lumești] și cerească, de la care rătăcim departe [unde peregrinamur], noi să o considerăm [a fi] patria [noastră] [patriam cogitemus].

Opera cântă prin gura ei

Amira Willighagen, la 9 ani, e cu adevărat „un suflet bătrân”. Un suflet care simte muzica la cote magistrale.


Predică în lunea Prea Sfintei Treimi [9 iunie 2014]

Iubiții mei,

a vorbi despre Dumnezeul treimic înseamnă a vorbi despre Făcătorul nostru și al întregii făpturi. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă a crede în tot ceea ce El ne-a revelat despre Sine. Și El ne-a revelat despre Sine că este un Dumnezeu în trei persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și că persoanele dumnezeiești sunt deoființă și egale, neavând început, deși Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt din veci.

Și putem vorbi despre Dumnezeu numai când suntem plini de slava Lui. Tocmai de aceea accentul special pus de Biserica Ortodoxă Română, în această zi, pe cinstirea Prea Sfintei Treimi. Pentru că poți vorbi despre Dumnezeul treimic numai după ce ești plin de slava Lui. Iar ieri, de Cincizecime, accentul a căzut pe harul Sfântului Duh care s-a coborât în Sfinții Apostoli.

Pentru că așa cum spuneam și anul trecut și după cum găsim și în sinaxarul grecesc, în lunea Cincizecimii, potrivit Penticostarului, „prăznuim pe Însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 343]. Adică, conform Penticostarului, a cărții de cult folosită în această perioadă a anului liturgic, după pogorârea Duhului (prăznuită ieri, duminică), astăzi prăznuim pe Cel care S-a pogorât în noi în ziua Cincizecimii.

Și Penticostarul are dreptate când face acest lucru, pentru că, potrivit unui principiu liturgic ortodox, a doua zi, după un mare praznic, sunt pomeniți cei care au contribuit, în mod marcant, în cadrul praznicului.

Spre exemplu, pe 26 decembrie, avem Soborul Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului a fost în prim-planul praznicului Nașterii Domnului, din 25 decembrie. Ea a contribuit în mod fundamental la praznic. La fel, după Botezul Domnului, din ziua de 6 ianuarie, avem, pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, pentru că el L-a botezat pe Domnul.

Însă în calendarul nostru ortodox pe 2014, în loc de Sfântul Duh astăzi e trecută prăznuirea Sfintei Treimi, pentru că ieri am prăznuit pogorârea Sfântului Duh. Avem Biserici cu hramul Sfânta Treime, toată lumea știe că lunea Cincizecimii sau a Rusaliilor e închinată Prea Sfintei Treimi dar slujba din Penticostar nu indică această prăznuire. Adică, mai pe scurt, conform Penticostarului, noi nu prăznuim azi pe Prea Sfânta Treime ci pe Sfântul Duh, Unul din Treime.

De ce însă, din punct de vedere teologic, eu mă bucur de acest accent românesc? Pentru că prin el se înțelege faptul că harul Sfântului Duh, pe care l-au primit Apostolii și pe care l-am primit și noi la Botez, nu e numai al Duhului Sfânt ci al întregii Prea Sfintei Treimi.

Dacă nu înțelegem acest lucru, atunci punem pe seama Sfântului Duh toată mântuirea noastră, ne raportăm numai la El, făcând abstracție de celelalte două persoane dumnezeiești. Și putem vedea acest accent rusesc foarte nefast, de unilateralizare a persoanei Sfântului Duh în detrimentul Prea Sfintei Treimi chiar și în operele unor mari Sfinți recenți.

Spre exemplu, dacă citiți traducerea Părintelui Ică jr. la opera Sfântului Siluan Athonitul veți observa că Sfântul Siluan repetă, întruna, că a primit pe Duhul Sfânt, că Duhul Sfânt ne învață să Îl cunoaștem pe Domnul, că toate ale lui Dumnezeu se cunosc prin Sfântul Duh etc. Dar, prin Sfântul Duh, el nu înțelegea persoana Sfântului Duh ci harul Sfântului Duh, care nu e doar al Sfântului Duh ci al întregii Treimi. Și acest lucru trebuie bine precizat.

De aceea, eu mă bucur că astăzi, în spațiul românesc, se accentuează raportarea la Dumnezeul treimic pentru că asta ne scapă de o perspectivă pnevmatocentrică exclusivistă.

Adevărata raportare la har e o consecință directă a adevăratei raportări la Dumnezeul treimic. Dacă harul nu e văzut ca harul veșnic și necreat al Treimii ci doar ca har al Fiului sau al Sfântului Duh atunci ieșim din adânca înrădăcinare tradițională în credința și mărturisirea că harul mântuitor și îndumnezeitor e al Prea Sfintei Treimi, e comun persoanelor dumnezeiești.

Și dacă pornim de aici în înțelegerea revelației dumnezeiești, atunci înțelegem că orice vedenie s-a văzut și orice minune s-a făcut prin harul Treimii.

Că, pe Tabor, Domnul nu le-a arătat Apostolilor Lui o slavă a Lui separată de cea a Tatălui și a Duhului Sfânt ci le-a arătat lor aceeași și comuna slavă a Treimii. Tot la fel, Hristos înviat din morți e plin de slava Treimii, pentru că slava Lui e comună cu cea a Tatălui și a Duhului Sfânt.

De aceea, acum, în lunea praznicului Cincizecimii, e bine să se sublinieze faptul că Sfântul Duh nu ne dă un har numai al Lui sau că Sfântul Duh nu e singurul care dăruie har ci harul Sfântului Duh e harul Treimii, pe care îl primim de la Tatăl, prin Fiul, întru Sfântul Duh.

Și asta ne scapă de pnevmatocentrism și, deopotrivă, de hristocentrism, adică de maximalizarea Sfântului Duh sau a lui Hristos în detrimentul Treimii.

De aceea, iubiții mei, vă îndemn să gândiți întotdeauna triadocentric! Adică să gândiți toată creația și viața Bisericii și mântuirea voastră ca având la bază lucrarea Prea Sfintei Treimi.

Pentru că Prea Sfânta Treime a creat lumea.

Prea Sfânta Treime a întemeiat Biserica la Cincizecime.

Prea Sfânta Treime ne ajută, pe fiecare dintre noi, să ne curățim de patimi, ne luminează dumnezeiește și ne îndumnezeiește.

De aceea, toate Puterile cerești și întreaga făptură recunosc în Dumnezeul treimic pe Făcătorul lor, pentru că amprenta Făcătorului lor e vizibilă în ei.

Iar conștientizarea raționalității creației, care e amprenta lui Dumnezeu în creația Sa, a deschis un spațiu imens pentru știință și tehnologie, pentru că fiecare formă de viață sau de existență are propria ei configurație internă. Și e nevoie să o cunoști, să o explorezi, să te uimești în fața ei.

Căci Dumnezeul treimic, Dumnezeu întregii existențe a creat toate ca pe niște minuni profunde. Nici piatra, nici aerul, nici focul, nici apa, nici pământul, nici energia, nici omul nu sunt existențe ușor de explicat. Ele sunt profunde, sunt adânci, sunt minunate.

Prăznuind pe Dumnezeul nostru treimic, în mod apăsat, în ziua de astăzi, nu vrem să spunem că trebuie să fim indiferenți față de El în toate zilele anului liturgic, ci prin aceasta mărturisim că El este Izvorul întregii existențe. Căci trebuie să știm că El e începutul, cuprinsul și împlinirea oricărei existențe. Atâta timp cât comuniunea cu El e veșnică, pentru că vom trăi veșnic împreună cu El, cu Dumnezeul iubirii noastre.

Da, trebuie să ne bucurăm în harul Dumnezeului nostru treimic!

Și oricând auzim spunându-se Dumnezeu să știm că se spune Prea Sfânta Treime. Pentru că Dumnezeul nostru nu e monopersonal ci tripersonal.

Și când se spune Dumnezeu, se spune Dumnezeul treimic care e iubire veșnică. Pentru că persoanele dumnezeiești ale Treimii sunt veșnice și aflate în comuniune veșnică, datorită deoființimii Lor, într-o iubire veșnică una față de alta.

Și pe Dumnezeul treimic trebuie să Îl lăudăm și Lui trebuie să I ne închinăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Dumnezeu, pentru că de la El e toată viața și frumusețea și mântuirea noastră. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

konya escort eskişehir escort izmit escort bursa escort halkalı escort
ücretsiz porno