Predică în lunea Prea Sfintei Treimi [9 iunie 2014]

Iubiții mei,

a vorbi despre Dumnezeul treimic înseamnă a vorbi despre Făcătorul nostru și al întregii făpturi. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă a crede în tot ceea ce El ne-a revelat despre Sine. Și El ne-a revelat despre Sine că este un Dumnezeu în trei persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și că persoanele dumnezeiești sunt deoființă și egale, neavând început, deși Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt din veci.

Și putem vorbi despre Dumnezeu numai când suntem plini de slava Lui. Tocmai de aceea accentul special pus de Biserica Ortodoxă Română, în această zi, pe cinstirea Prea Sfintei Treimi. Pentru că poți vorbi despre Dumnezeul treimic numai după ce ești plin de slava Lui. Iar ieri, de Cincizecime, accentul a căzut pe harul Sfântului Duh care s-a coborât în Sfinții Apostoli.

Pentru că așa cum spuneam și anul trecut și după cum găsim și în sinaxarul grecesc, în lunea Cincizecimii, potrivit Penticostarului, „prăznuim pe Însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 343]. Adică, conform Penticostarului, a cărții de cult folosită în această perioadă a anului liturgic, după pogorârea Duhului (prăznuită ieri, duminică), astăzi prăznuim pe Cel care S-a pogorât în noi în ziua Cincizecimii.

Și Penticostarul are dreptate când face acest lucru, pentru că, potrivit unui principiu liturgic ortodox, a doua zi, după un mare praznic, sunt pomeniți cei care au contribuit, în mod marcant, în cadrul praznicului.

Spre exemplu, pe 26 decembrie, avem Soborul Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului a fost în prim-planul praznicului Nașterii Domnului, din 25 decembrie. Ea a contribuit în mod fundamental la praznic. La fel, după Botezul Domnului, din ziua de 6 ianuarie, avem, pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, pentru că el L-a botezat pe Domnul.

Însă în calendarul nostru ortodox pe 2014, în loc de Sfântul Duh astăzi e trecută prăznuirea Sfintei Treimi, pentru că ieri am prăznuit pogorârea Sfântului Duh. Avem Biserici cu hramul Sfânta Treime, toată lumea știe că lunea Cincizecimii sau a Rusaliilor e închinată Prea Sfintei Treimi dar slujba din Penticostar nu indică această prăznuire. Adică, mai pe scurt, conform Penticostarului, noi nu prăznuim azi pe Prea Sfânta Treime ci pe Sfântul Duh, Unul din Treime.

De ce însă, din punct de vedere teologic, eu mă bucur de acest accent românesc? Pentru că prin el se înțelege faptul că harul Sfântului Duh, pe care l-au primit Apostolii și pe care l-am primit și noi la Botez, nu e numai al Duhului Sfânt ci al întregii Prea Sfintei Treimi.

Dacă nu înțelegem acest lucru, atunci punem pe seama Sfântului Duh toată mântuirea noastră, ne raportăm numai la El, făcând abstracție de celelalte două persoane dumnezeiești. Și putem vedea acest accent rusesc foarte nefast, de unilateralizare a persoanei Sfântului Duh în detrimentul Prea Sfintei Treimi chiar și în operele unor mari Sfinți recenți.

Spre exemplu, dacă citiți traducerea Părintelui Ică jr. la opera Sfântului Siluan Athonitul veți observa că Sfântul Siluan repetă, întruna, că a primit pe Duhul Sfânt, că Duhul Sfânt ne învață să Îl cunoaștem pe Domnul, că toate ale lui Dumnezeu se cunosc prin Sfântul Duh etc. Dar, prin Sfântul Duh, el nu înțelegea persoana Sfântului Duh ci harul Sfântului Duh, care nu e doar al Sfântului Duh ci al întregii Treimi. Și acest lucru trebuie bine precizat.

De aceea, eu mă bucur că astăzi, în spațiul românesc, se accentuează raportarea la Dumnezeul treimic pentru că asta ne scapă de o perspectivă pnevmatocentrică exclusivistă.

Adevărata raportare la har e o consecință directă a adevăratei raportări la Dumnezeul treimic. Dacă harul nu e văzut ca harul veșnic și necreat al Treimii ci doar ca har al Fiului sau al Sfântului Duh atunci ieșim din adânca înrădăcinare tradițională în credința și mărturisirea că harul mântuitor și îndumnezeitor e al Prea Sfintei Treimi, e comun persoanelor dumnezeiești.

Și dacă pornim de aici în înțelegerea revelației dumnezeiești, atunci înțelegem că orice vedenie s-a văzut și orice minune s-a făcut prin harul Treimii.

Că, pe Tabor, Domnul nu le-a arătat Apostolilor Lui o slavă a Lui separată de cea a Tatălui și a Duhului Sfânt ci le-a arătat lor aceeași și comuna slavă a Treimii. Tot la fel, Hristos înviat din morți e plin de slava Treimii, pentru că slava Lui e comună cu cea a Tatălui și a Duhului Sfânt.

De aceea, acum, în lunea praznicului Cincizecimii, e bine să se sublinieze faptul că Sfântul Duh nu ne dă un har numai al Lui sau că Sfântul Duh nu e singurul care dăruie har ci harul Sfântului Duh e harul Treimii, pe care îl primim de la Tatăl, prin Fiul, întru Sfântul Duh.

Și asta ne scapă de pnevmatocentrism și, deopotrivă, de hristocentrism, adică de maximalizarea Sfântului Duh sau a lui Hristos în detrimentul Treimii.

De aceea, iubiții mei, vă îndemn să gândiți întotdeauna triadocentric! Adică să gândiți toată creația și viața Bisericii și mântuirea voastră ca având la bază lucrarea Prea Sfintei Treimi.

Pentru că Prea Sfânta Treime a creat lumea.

Prea Sfânta Treime a întemeiat Biserica la Cincizecime.

Prea Sfânta Treime ne ajută, pe fiecare dintre noi, să ne curățim de patimi, ne luminează dumnezeiește și ne îndumnezeiește.

De aceea, toate Puterile cerești și întreaga făptură recunosc în Dumnezeul treimic pe Făcătorul lor, pentru că amprenta Făcătorului lor e vizibilă în ei.

Iar conștientizarea raționalității creației, care e amprenta lui Dumnezeu în creația Sa, a deschis un spațiu imens pentru știință și tehnologie, pentru că fiecare formă de viață sau de existență are propria ei configurație internă. Și e nevoie să o cunoști, să o explorezi, să te uimești în fața ei.

Căci Dumnezeul treimic, Dumnezeu întregii existențe a creat toate ca pe niște minuni profunde. Nici piatra, nici aerul, nici focul, nici apa, nici pământul, nici energia, nici omul nu sunt existențe ușor de explicat. Ele sunt profunde, sunt adânci, sunt minunate.

Prăznuind pe Dumnezeul nostru treimic, în mod apăsat, în ziua de astăzi, nu vrem să spunem că trebuie să fim indiferenți față de El în toate zilele anului liturgic, ci prin aceasta mărturisim că El este Izvorul întregii existențe. Căci trebuie să știm că El e începutul, cuprinsul și împlinirea oricărei existențe. Atâta timp cât comuniunea cu El e veșnică, pentru că vom trăi veșnic împreună cu El, cu Dumnezeul iubirii noastre.

Da, trebuie să ne bucurăm în harul Dumnezeului nostru treimic!

Și oricând auzim spunându-se Dumnezeu să știm că se spune Prea Sfânta Treime. Pentru că Dumnezeul nostru nu e monopersonal ci tripersonal.

Și când se spune Dumnezeu, se spune Dumnezeul treimic care e iubire veșnică. Pentru că persoanele dumnezeiești ale Treimii sunt veșnice și aflate în comuniune veșnică, datorită deoființimii Lor, într-o iubire veșnică una față de alta.

Și pe Dumnezeul treimic trebuie să Îl lăudăm și Lui trebuie să I ne închinăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Dumnezeu, pentru că de la El e toată viața și frumusețea și mântuirea noastră. Amin!