Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

*

8. Voi vorbi, dacă voi putea, bineînțeles, prin intermediul exemplificării, pentru ca acestea să fie mai deslușite.

Fără îndoială, există, desigur, în trupul omenesc, o substanță trupească grosieră [moles carnis] și forme ale înfățișării și o așezare a diferitelor membre și o anumită stare de sănătate. [Dar] acest trup se conduce prin sufletul care îl animă și care este rațional.

Și, de aceea, deși este schimbător, totuși poate fi părtaș acelei Înțelepciuni neschimbătoare, încât să fie părtășia ei în ea însăși [sit participatio ejus in idipsum].

Precum este scris în psalm despre toți Sfinții, pe care, ca pe niște pietre vii, este zidit Ierusalimul, în ceruri, acea mamă a noastrăveșnică: „Ierusalimul, care este zidit ca o cetate, căreia [îi este] părtășia ei în ea însăși [cujus participatio ejus in idipsum]” (Ps. 123, 3).

Așadar, ea însăși [idipsum] se înțelege în acest loc [a fi] acel Bine suprem și neschimbător – care este Dumnezeu –, [bine care este] și al înțelepciunii și al voinței Lui Însuși. Căruia I se cântă în alt loc: „[lumea] aceasta se va schimba și [toate] vor fi schimbate. [Numai] Tu, cu adevărat, același ești” (Ps. 101, 27-28).

 *

Capitolul III

Să considerăm, deci, acum, un atât de mare înțelept cu sufletul, al cărui suflet rațional este părtaș Adevărului neschimbător și veșnic, care se sfătuiește [cu Domnul] mai înainte [de a face] faptele sale, și nu face absolut nimic, [niciun lucru] despre care să nu cunoască că trebuie făcut. Și, de aceea, face [lucrul] cu dreptate, fiind supus și ascultător Lui [Adevărului].

[Să presupunem că] acesta consultă Rațiunea supremă a dreptății dumnezeiești, pe care o aude în taină cu urechea inimii lui. Și Aceasta poruncindu-i, el își obosește trupul lucrând oarecare faptă a milei și contractă o boală.

Și, consultând medicii, de la unul află că motivul bolii este uscăciunea trupului, iar de la altul că excesul de umezeală [din trup].

[Astfel, este evident că] unul dintre ei spune adevărata cauză, [iar] celălalt greșește. [Și aceasta,] deși amândoi se pronunță despre cauze vizibile [proximis], adică trupești.

Chiar dacă, fiind căutată cauza acelei uscăciuni, se descoperă [că este] extenuarea voluntară, totuși se vine la o cauză superioară, care pleacă de la suflet și care influențează trupul pe care [acesta] îl stăpânește.

Dar nici aceasta nu este prima [cauză a bolii]. Căci aceea superioară se află, fără nicio îndoială, în însăși Înțelepciunea neschimbătoare. Cărei Înțelepciuni, slujindu-i sufletul omului întru iubire și supunându-se poruncii inefabile [, auzite în inimă], își asumă această lucrare de bună voie [voluntarium laborem].

Astfel, în nimic altceva nu se găsește, cu adevărat, cauza primă a acelei suferințe, decât în voința lui Dumnezeu.

Acum, cu adevărat, [să ne închipuim că] acel slujitor înțelept, în lucrarea [sa] atentă și cuvioasă, aduce, ca să colaboreze cu sine în fapta cea bună, [oameni care] nu [sunt] tocmai de aceeași voință în a sluji lui Dumnezeu, ci doritori să primească răsplată pentru [a-și împlini] poftele lor trupești sau să îndepărteze nevoile trupești.

Mai mult, aduce și animale de povară, împlinind [cele] pentru sarcina acelei lucrări, dacă aceasta o cere, animale care, desigur, sunt vii [dar] iraționale și, prin urmare, nu își mișcă picioarele sub sarcini [sub sarcinis] din cauză că ar cugeta ceva despre acea faptă bună, ci din dorința naturală a poftei lor și de frica pedepsei.

În fine, aduce chiar acele lucruri [corpora] cărora le lipsește orice simț, care sunt necesare acelei lucrări, [cum ar fi,] bineînțeles: grânele și vinul și uleiul, îmbrăcămintea, banii, cărțile/ contabilitatea [codicem] și alte lucruri asemenea.

Desigur, cu privire la toate aceste trupuri/ lucruri implicate în această lucrare, fie animate, fie inanimate, care au fost mișcate/ mutate, reparate, distruse, refăcute într-un fel sau altul, după cum au fost afectate de locuri sau de timp [, se pune întrebarea]: ar putea exista o altă cauză a tuturor acestor fapte, văzute și nevăzute, în afară de acea nevăzută și neschimbabilă voință a lui Dumnezeu?

[Aceasta lucrează] prin sufletul drept ca prin scaunul [sedem] Înțelepciunii, folosindu-se de toate, și de cei răi și de sufletele iraționale și apoi de [celelalte] lucruri [neînsuflețite], fie că acelea au fost inspirate sau însuflețite, fie lipsindu-le orice simț.

Căci de la început a folosit însuși sufletul bun și sfânt, pe care l-a supus Sieși, cu un scop cuvios și religios [pium et religiosum].

 *

Capitolul IV

9. Așadar, am dat un exemplu prin ceea ce [am spus] despre cel înțelept, deși [unul ca acesta] încă poartă un trup muritor [și] deși [încă le] vede în parte [pe cele duhovnicești].

Aceasta [, la fel,] se poate gândi [și] despre orice casă, oriunde există o societate de acest fel.

Aceasta [, de asemenea, se poate socoti] despre o cetate sau chiar despre întreaga lume [orbe terrarum], dacă este lăsată conducerea [țărilor] în puterea celor înțelepți și Sfinți și supuși întru totul lui Dumnezeu, [precum] și conducerea lucrurilor omenești.

E necesar chiar ca noi să fim exersați prin această călătorie [a vieții] înainte de moarte și să fim educați/ învățați în dureri prin puterile blândeții și ale răbdării [per vires mansuetudinis et patientiae].

Dar pe aceea care încă nu este, pe aceea însăși, care este mai presus [de toate cele lumești] și cerească, de la care rătăcim departe [unde peregrinamur], noi să o considerăm [a fi] patria [noastră] [patriam cogitemus].

Did you like this? Share it: