Zi: 9 iunie 2014

Îmi place sunetul multor melodii. Sau ritmul lor. Dar nu și versurile.

Versurile sunt conopidă aruncată pe pian. Versurile sunt vase nespălate. Versurile sunt niște chiștoace aruncate pe portativ.

Însă carența versurilor nu e resimțită ca o dramă (când ea e o melodramă!)…pentru că muzicanții pornesc de la premisa că dansul contează și nu mesajul contează.

Pentru mine contează mesajul! Ce pui în ritm. Ce pui pe sunet. Da, pot îngâna ritmul, pot să bat măsura…pot să mă limitez și la puțin, pot să parodiez puțin puținul…dar am nevoie de mesaj.

Pentru că mesajul e valoarea artistului.

Vreau versuri!

De aceea îi stimez pe cei cu multe versuri, adică pe hip-hoperi.

Mă deranjează vulgaritățile și nesimțirile lor…mă deranjează multe în hip hop…dar prefer multul lor, multele lor versuri, în comparație cu cele câteva versuri ale altor genuri.

Pentru că ei au un mesaj.

Iar eu vreau mult mesaj, multă predică, multă răbufnire interioară, să își spună omul oful 10, 15 minute…să îl spună până când vrea…decât să mimeze un of mic, de două minute și 5 secunde.

*

Am observat că ultima găselniță în materie de cântat fără rezonanță e refrenul cu impact.  Ții minte doar refrenul: „Îți arăt că pot”, „Taxi, du-mă unde vrei!” etc. Însă unde e mesajul șnur? Adică acel cântat ca un tot unitar.

Când vrei să pari „interesant” trebuie să vorbești „în termeni economici”. Trebuie să vorbești despre cât ai scos. Adică despre profitul obținut. Despre cei pe care i-ai fraierit. Adică despre randament. Pentru că banii par, într-o lume fără valori, fără credință, fără suflet, că au răspunsul la toate problemele noastre.

Însă banii abia sunt prima problemă pe care ți-o aduce…eficiența.

Pentru că trebuie să știi să numeri banii…să-i arhivezi…să-i tezaurizezi…sau să-i reinvestești.

Cine te învață să reinvestești, în așa fel încât să nu pierzi ce ai investit dar să și câștigi și mai mult? Cine e atât de sincer cu tine încât să nu dorească să îți ia banii?

Soții se ceartă și ajung să se despartă din cauza banilor. Ești urmărit din cauza banilor. Ești omorât pentru că ai bani. Banii sunt o frică continuă. Banii se pot fura și de la bancă.

Filmele cu spargeri ale băncilor încurajează insecuritatea. Instabilitatea emoțională. Dacă există hoți…atunci ai nevoie de firmă de pază. Dar cine îți garantează că nu te fură chiar firma de pază…în timp ce te „păzește”? Cine îți garantează mâinele, când tu nu știi ce e astăziul?

E un an electoral. Am ales europarlamentarii, ne vom alege președintele. Care președinte? Cine e președintele de încredere, pentru ca afacerile noastre să fie stabile…și pentru ca economia să crească, să avem locuri de muncă, să avem securitate internă și externă…să fim respectabili…să fim mai credincioși…mai normali?

De aceea, ce înseamnă eficiență, la pragul 1, și ce înseamnă maximă? Cât trebuie să câștig eu, cetățeanul român, pentru ca să fiu eficient?

Pot câștiga, pe o lună, cu muncă cinstită în România…cât pot câștiga la loto?

Dacă câștig la loto 3.453.678 de lei sau 8.782.582 de lei, odată, nu-i așa că e „moral”, într-o țară cu milioane de oameni fără loc de muncă?

Însă ce mă interesează „moralitatea”, când se fură atâtea milioane în România? Acest gând ultim, adânc înșurubat în oameni, face modul de viață în România.

Însă ce înseamnă: maximă? Eficiență maximă?? Pentru că eficiența se referă la câștig și nu la calitatea produsului sau a serviciilor.

Dacă a vinde aer sau minciuni aduce bani…atunci suntem „eficienți”?

Eu cred că valoarea/ eficiența/ productivitatea muncii, cea reală, ține de calitatea mărfii. A vinde promisiuni nu e totuna cu a vinde un borcan cu dulceață de afine. Marfa are vizibilitate, promisiunea utopică are nevoie de…creduli.

De aceea, a vorbi despre eficiență, fără a arăta, în mod concret, în ce constă…înseamnă a mânca din luna de miere a minciunii.