Să mai facem și niște versuri

Îmi place sunetul multor melodii. Sau ritmul lor. Dar nu și versurile.

Versurile sunt conopidă aruncată pe pian. Versurile sunt vase nespălate. Versurile sunt niște chiștoace aruncate pe portativ.

Însă carența versurilor nu e resimțită ca o dramă (când ea e o melodramă!)…pentru că muzicanții pornesc de la premisa că dansul contează și nu mesajul contează.

Pentru mine contează mesajul! Ce pui în ritm. Ce pui pe sunet. Da, pot îngâna ritmul, pot să bat măsura…pot să mă limitez și la puțin, pot să parodiez puțin puținul…dar am nevoie de mesaj.

Pentru că mesajul e valoarea artistului.

Vreau versuri!

De aceea îi stimez pe cei cu multe versuri, adică pe hip-hoperi.

Mă deranjează vulgaritățile și nesimțirile lor…mă deranjează multe în hip hop…dar prefer multul lor, multele lor versuri, în comparație cu cele câteva versuri ale altor genuri.

Pentru că ei au un mesaj.

Iar eu vreau mult mesaj, multă predică, multă răbufnire interioară, să își spună omul oful 10, 15 minute…să îl spună până când vrea…decât să mimeze un of mic, de două minute și 5 secunde.

*

Am observat că ultima găselniță în materie de cântat fără rezonanță e refrenul cu impact.  Ții minte doar refrenul: „Îți arăt că pot”, „Taxi, du-mă unde vrei!” etc. Însă unde e mesajul șnur? Adică acel cântat ca un tot unitar.