N.[icolae] Georgescu, Eminescu și editorii săi, vol. I, Ed. Floare Albastră, București, 2000, 446 p.

editorii lui Eminescu© Anticariat-unu.ro.

Din Cuvânt înainte, aflăm că această carte, în două volume, reprezintă „dezvoltarea tezei noastre de doctorat susținută în anul 1997 la Universitatea din București”, p. 9.

Autorul ne spune că nu avem o ediție critică Eminescu, p. 9.

Cartea de față este una „de construit”, pentru că autorul ne invită să refacem experiența muncii sale de cercetare, p. 10.

Primul volum al ed. Perpessicius a apărut în 1939, după un deceniu de studii la BAR, p. 13.

Perpessicius moare după editarea celui de-al 6-lea volum eminescian, p. 17.

„Perpessicius” (pseudonim latin) = cel trecut prin multe, cel mult încercat, pățitul, p. 17.

„Eminescu nu scria de dragul de a scrie. El dezvolta – mai ales la ziarul Timpul – câteva mari teorii sociale, bine articulate, prin care explica fenomenul românesc în contextul european al timpului său”, p. 19.

Volumul Poesii de Mihail Eminescu, editat de Titu Maiorescu, apare la București, în 1883/1884, la Ed. Socec & Teclu, p. 37. El a apărut pe 22 decembrie 1883, după cum a arătat Garabet Ibrăileanu, citând ziarul Românul din 22 decembrie 1883 și are 300 de pagini, p. 37.

Ioan V. Socec (librar și editor) s-a născut la Săcele, lângă Brașov, în 1830 și s-a stabilit la București în 1848. Prin 1880 s-a asociat cu Sandler și Teclu, p. 37 și moare în 1896, p. 38.

Mite Kremnitz și regina Carmen Sylva au tradus poeme ale lui Eminescu în germană, p. 39.

Autorul vorbește despre intervențiile neavenite ale lui Maiorescu în punctuația și grafia lui Eminescu, p. 50 ș. u.

În p. 93, autorul spune că în toamna lui 1883, Titu Maiorescu nu cunoștea conținutul lăzii de manuscrise a lui Eminescu.

Egipetul apare în Convorbiri literare la 1 octombrie 1872 iar Înger și demon în 1 aprilie 1873, p. 98.

În p. 108, autorul ne invită să ne întoarcem la poemele lui Eminescu din Convorbiri literare, „la textul inițial”, pentru că „acolo se regăsește un Eminescu mai viu decât în ediții, decât în interpretări”. Adică „un Eminescu total diferit față de cel din interpretările sale critice”, p. 108-109.

Mihail Eminescu a locuit pe str. Știrbei Vodă, nr. 72, la doamna L. Acolo va locui și Ilarie Chendi, cf. p. 115, n. 8.

Sara pe deal a fost publicată în Convorbiri literare pe 1 iulie 1885, La steaua, în aceeași revistă, în 1 decembrie 1886. Tot aici și Kamadeva, în 1 iulie 1887, p. 133.

Titu Maiorescu a fost indiferent față de poezia lui Mihail Eminescu, p. 150.

Ediția a 3-a a Poesiilor sale apare în 1888, în care sunt incluse și La steaua, De ce nu-mi vii și Kamadeva, p. 157.

Ediția a 4-a apare în toamna lui 1889, p. 157.

Ed. a 5-a: toamna lui 1890, în care sunt incluse Sara pe deal, Sonet (Oricâte stele) și Dalila, p. 157.

Ediția lui A. D. Xenopol conține 95 de poeme, p. 178-180. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie ocupă poziția 9, Floare albastră e a 21-a, Revedere (publicată în Convorbiri literare la 1 octombrie 1879) e a 33-a, Lacul e a 49-a, Scrisorile I-IV între 50-53, Luceafărul e pe 57, Glossa 71, Dalila 85, a 95-a: La moartea lui Aaron Pumnul.

Mihail a publicat Rugăciunea unui dac în Convorbiri literare, pe 1 septembrie 1879, p. 181. În aceeași revistă a publicat Doina pe 1 iulie 1883, Luceafărul pe 1 august 1883, Criticilor mei, Somnoroase păsărele și poemul Și dacă ramuri bat în geam pe 1 februarie 1884, p. 181-182.

În 1895, Matei Eminescu a scos o ediție de lux a poemelor lui Mihail, p. 200. Iar „ediția Matei Eminescu este singura de secol XIX care prezintă portretul lui Eminescu pe copertă”, p. 205.

Did you like this? Share it: