Zi: 19 iunie 2014

Dumnezeu și Arghezi [4]

Leave a comment

În această lume, în care se împletește frumusețea suavă, sublimul și efemeritatea, pentru omul al cărui ochi e furat de mirajul metamorfozelor, prezența lui Dumnezeu e ca un pas tiptil în suflet, abia simțit, prea repede îndepărtat.

Singurătatea e înfricoșătoare, a omului care se vede în mijlocul unei lumi care se prăbușește încet în jurul lui, terifiat de perspectiva distrugerii lucrurilor și a sa însăși.

I se pare, poate, că și Dumnezeu e singur și că nu vrea să Se facă simțit, pentru a-i alunga teroarea:

De zeci de vieți [oamenii] Îl cheamă
Pe Cel fără vârstă, fără țărm, fără vamă,
Din singurătate.

Are să vie vântul, poate,
Cu sulurile desfășurate.

Poate o umbră albă
Cu luna în salbă.

Poate veni pasărea înstelată
Cu aripa tăiată.
Acvilă, drumeață
Prin țărână și ceață.

Poate vântul mării, pribeag pe talaz.

Nu venise până la amiaz’.
N-a venit nici până la toacă.
Strigătul în pustiu începuse să tacă.

Păianjenii, preoți și arhierei,
Puricând odăjdiile de scântei,
În arcul streașinii de la cerdac,
Le cârpeau cu ață și ac.

Într-un plop cu turla subțire
Corbii-și alegeau mănăstire.

Mișunau omizile-n ălbii uscate
De ape adevărate.
Luna spartă
Căzuse-ntr-o scorbură moartă,
Ca un urcior de lut.

Când a venit? Când a trecut?

Nu era vânt,
Nici pasăre, nici de cer, nici de pământ,
Nici om, nici vis.

Era ca un lucru scris,
Făptură de șoaptă și scamă,
Se urzește, se destramă.

Ca o licărire de icoană.

Avea inel, cu o broboană,
Ca o măceașă, privirea amară
De căprioară.
Zâmbetul întristat.

L-ai așteptat.
Ai adormit.
A venit.
A plecat.

(A venit)

Ca și în alte situații, Arghezi descrie aici un sentiment monahal. E mai greu de înțeles, dacă nu imposibil, de către cei care nu trec prin aceste frământări și experiențe ale contemplării deșertăciunii înconjurătoare, aproape de deznădejde, și ale așteptării Lui cu atenția încordată, ca a unui animal înfometat într-un deșert în care nu mișcă nimic.

„E ușor”, pentru cei care nu au deloc astfel de trăiri, să izoleze lingvistic câțiva termeni care par să indice îndoiala, necredința, dezamăgirea.

Însă fluctuațiile lui Arghezi ne arată limpede că nu este vorba de un spirit așezat comod în poziția de critică, din care să arunce întruna cu scuipat și cu sudalme.

Portretul paradoxal al lui Dumnezeu e ortodox. La fel și experiențele descrise. Poetul însuși e conștient că nu este doar o trăire individuală, ci un prag peste care au trecut mulți, „de zeci de vieți”.

Dumnezeu e așteptat cu deznădejde de nevoitor. Îl cheamă îndoindu-se că va veni: „Are să vie vântul, poate,/ Cu sulurile desfășurate”…

În momentele de supremă tensiune, universul înconjurător îmbracă luminile mănăstirii, deși simbolurile pe care le alege Arghezi sunt cele ale efemerității, ale urâtului și morții: păianjeni, corbi, omizi și-o lună spartă.

Lumea întreagă, la Arghezi, e un Quasimodo din care licăre, din interior, fâșii de lumină și frumusețe.

Lucrurile se destramă în așteptarea Lui…a Celui care are nemurirea și poate opri descompunerea lor…

Pășirea lui Dumnezeu prin această lume și prin praful sufletului descurajat nu e destul de rezonantă pentru urechile de lut ale inimii înfundate.

Dumnezeu trece pe neașteptate și nu seamănă cu nimic din lumea aceasta. Adierea Lui nu e nici vânt, nici pasăre, nu provoacă nicio senzație cunoscută din experiența mundană.

Este Cel despre care s-a scris în Sfintele Scripturi, a Cărui apropiere nu e definibilă sau descriptibilă, Cel cu totul inefabil: „Era ca un lucru scris,/ Făptură de șoaptă și scamă,/ Se urzește, se destramă”. Nu se poate prinde sau reține…

Nu e „nici om, nici vis” – nimic văzut vreodată în vis și nici comparabil cu halucinația onirică – dar totuși e o în-chipuire în sufletul poetului, deși nu deplină: „o licărire de icoană”.

Icoana lui Dumnezeu i-a licărit o clipă lui Arghezi…

Destul pentru a o reține, destul pentru a-și aminti că avea inelul de nuntă pe care Dumnezeu îl dă fiilor Săi, pentru a le făgădui…suferințe. Căci inelul era „ca o măceașă”.

Însă Dumnezeul care dăruiește suferințe este Cel Care le-a luat mai întâi asupra Sa. De aceea are  „privirea amară/ De cărioară./ [Și] zâmbetul întristat”.

Și cel ce L-a așteptat adoarme, ca Apostolii în grădina Ghețimani…

Domnul a venit și a plecat, dar trecerea Sa nu este fără urmări în conștiință.

Plecarea Lui nu mai e niciodată o plecare definitivă, dacă harul Său s-a apropiat o dată de om, cât de puțin…

Chiar și insesizabilul lui Dumnezeu e mai intens decât toate experiențele pământului.

Pentru Acest Dumnezeu, și cuvintele sunt prea…materiale, infestate de boala răutății omenești:

Doamne, vreau să-Ți mulțumesc…
Dar în graiul omenesc
Slova vorbelor tocită,
Vorba slovei prihănită,
Înțelesul otrăvit
L-a mușcat și-mbolnăvit.

Un strigoi
Pune-n negreală noroi.
Pravila de baștină
S-a pierdut în mlaștină.
Ochii mici ai literii
Sticlesc ca ai viperii.

Voie dă-mi să spânzur graiul
Și să-Ți mulțumesc cu naiul.
Cântecul care mă doare
Frate-i cu tăcerea mare,
Cu îngerii, cu lăstunii
Și cu șoapta rugăciunii.

Noaptea îți înșiră albe
Fire de beteală, salbe,
Fluturi și mărgăritare.
Mulțumește, lăutare,
Bunului tău Împărat,
Și să-I cânți îngenunchiat.

(Colind)

Și Eminescu se numise pe sine lăutar, într-un poem, la modul sublim…

Trafic cu ploaie

Leave a comment

Mirel Țepoi, de când se știe, a făcut trafic cu ploaie. El dă ploaie cu împrumut și sărmanii pe care el îi cămătărește îi dau înapoi euro. Țepoi vinde ploaia lui Dumnezeu pe euro, mai pe scurt. Tocmai de aceea și Dumnezeu plouă tot mai mult, pentru ca Țepoi să-și vină în fire.

Însă DNA îl va prinde pe Țepoi astă-seară, tocmai când va vrea să o tâlhărească pe Suzana Melinte. Pentru că Suzana este informatoare tocmai pe probleme de trafic cu ploaie. Sora ei, Marilena Melinte, se ocupă de traficul cu zâmbet pe online. Pentru că unii nu cam știu să zâmbească, Marilena trimite tot felul de spamuri sociale foarte hilare, în fața cărora ți se schimbă glicemia.

Câteva mașini de la antitero stau deja în tufișurile din fața vilei lui Țepoi. Televiziunile și-au trimis sateliții chiar deasupra casei de neam prost a lui Mirel Țepoi. Până și președintele Americii privește pe telefonul mobil toată această desfășurare de forțe astronomice, prin care statul român vrea să prindă clipa ilegitimă dintre Mirel Țepoi și jecmăniții pe euro.

Chiar dacă ploaia se va opri…vor rămâne străzile desfundate,
peste care mașinile rebele vor pluti.

Chiar dacă ploaia încetează…nu va înceta lupta anti-trafic de ploaie a instituțiilor statului.

Instituțiile stau la pândă…pentru ca toți stropii de apă ai corupției să fie prinși în fapt. În faptul serii…

În tot acest timp însă, până va apărea la telejurnal, Suzana Melinte își va face cu ojă cele 10 degete ale ei. Apoi își va revopsi acel păr al ei. După care se va machia cu trei straturi de roșu și trei de verde ca la copa del mondo.

Pentru că oamenii la telejurnal, când Suzana va ieși în lumina reflectoarelor, nu se vor uita la flagrant ci la chipul ei buclat,
adânc apetisat.

Sursele noastre ne-au spus că acest lucru se va petrece…și că se va întâmpla. Dar pentru ca să nu vă stricăm gustul așteptării, începeți să stați cu telecomanda în mână de pe la ora 17 până pe la ora 21. Căci, cu siguranță, Suzana Melinte de la trafic cu ploaie, va returna grămada de euro lui Mirel Țepoi și el va fi prins în direct.

Dacă nu se va petrece acest lucru…câteva trusturi de presă vor ieși în stradă.

Chiar și cei din online vor ieși în stradă.

Străzile vor fi neîncepătoare…pentru că, pe străzi, vor fi atât protestatari cât și apă de ploaie. Mulți protestatari și multă apă de ploaie.

Autovehiculele și protestatarii vor pluti pe ploaie.

Și atunci, George Bacovia, va rosti aceste versuri: Plouă…de parcă aș auzi/ că mă strigă viața în altă parte.

Mariologia Mineielor românești [12]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

Mineiul pe aprilie o numește pe Maica Domnului „sicriu [chivot] al bunătății” [1]. Cu sensul: cea care e plină de bunătate. Care e un tezaur de bunătate. Care tezaurizează bunătatea pentru că a personalizat-o. Tocmai de aceea, ea este „îndulcirea cea tainică a sufletelor” noastre[2].

Într-o cântare din 7 aprilie se face referire la faptul că Prea Curata Treime a binevoit în Maica Domnului. Și astfel, ea este numită „voința cinstitei Treimi”[3]. Tot aici, Maica lui Dumnezeu e prezentată ca cea care „a odrăslit spicul cel nelucrat al Raiului, pe Împăratul și Domnul”[4].

Maica lui Dumnezeu a fost „dumnezeiesc locaș al Atotțiitorului”[5]. Iar într-o cântare din 23 aprilie, Maica lui Dumnezeu e numită Mariam[6] ca în limba ebraică.

În Mineiul pe mai, Maica lui Dumnezeu e cea care ne scapă pe noi de „primejdia cea iute și cumplită”[7]. Iar „sfeșnicul cel cu totul de aur”[8] al templului Vechiului Testament a fost o prefigurare a Maicii Domnului.

Născătoarea de Dumnezeu este „nădejdea limbilor”[9], a neamurilor. Și pentru a arăta curăția ei imensă, o cântare din ziua de 12 mai o numește „prea nevinovată”[10].

Într-o cântare din ziua de 13 mai, noi îi mulțumim Maicii lui Dumnezeu pentru că „ne-am îmbogățit de cunoștința lui Dumnezeu”[11], prin aceea că o cunoaștem și o cinstim pe ea[12]. De aceea, ea este „veselie de cunoștință”[13], o cunoaștere care ne veselește pe noi.

Maica Domnului omoară în noi „cugetul trupului” și ne înviază sufletul[14]. Omoară în noi patimile, care sunt gândirea trupească a persoanei noastre, și ne înviază duhovnicește sufletul, adică ni-l umple de har.

Și prin faptul că rămâne Fecioară în veci, Maica Domnului arată „semnele dumnezeirii celei adevărate” a Fiului lui Dumnezeu[15].

În lupta noastră cu demonii, Maica lui Dumnezeu este „armă tare și nebiruită”[16]. Pentru că ea are „îndrăzneală ca o Maică către” Fiul ei și se roagă continuu pentru mântuirea noastră[17]. De aceea, ea „usucă mulțimea răutăților”[18] noastre, care au crescut ca niște ierburi rele în sufletul nostru.

Într-o cântare mariologică a zilei de 25 mai, Maica lui Dumnezeu este desemnată drept singura persoană, în care „fecioria și nașterea, mai presus de fire și de cuvânt, […] s-au împreunat”[19]. Pentru că ea L-a născut în mod negrăit pe Dumnezeu întrupat[20].

Vorbind tot despre întruparea Domnului, o altă cântare o numește pe Maica Domnului „scaun de cuviință dumnezeiască”[21]. Pentru că Domnul S-a odihnit întru ea[22].

Născătoarea de Dumnezeu, născându-L pe „Hristos, pe mirul cel nedeșertat…a bineînmiresmat lumea cu mirosuri insuflate de Dumnezeu”[23]. Și ea face pururea „pace adâncă” în sufletele noastre[24]. Pentru că, născându-L pe Domnul, pântecele ei s-a făcut „locaș de lumină”[25], prin lumina ei mântuindu-ne de „întunericul înșelăciunii”[26].

Tot ca un corelativ al luminii dumnezeiești este și înfrumusețarea. Maica lui Dumnezeu „a înfrumusețat firea omenească cu nemurire și cu dar”[27] prin faptul că L-a născut pe Domnul. Pentru că umplerea noastră de lumină dumnezeiască înseamnă înfrumusețarea noastră reală, ontologică, duhovnicească.

Într-o cântare din 19 iunie, Născătoarea de Dumnezeu este numită „bună între femei”, „frumoasă între tinere” și „mireasă nenuntită”, ca una care este „Curată între fecioare”[28]. Pentru că bunătatea, frumusețea și curăția sunt daruri dumnezeiești.

În Vecernia zilei de 20 iunie, prima cântare mariologică a zilei o numește pe Maica Domnului „palatul cel prea curat al Împăratului”[29]. Însă în aceasta ne rugăm ca Maica lui Dumnezeu să curățească gândul nostru întinat și să ne facă „locaș de veselie al Treimii celei mai presus de dumnezeire”[30].

Născătoarea de Dumnezeu a înnoit în mod minunat legile firii prin nașterea sa[31]. Iar într-o cântare din 25 iunie, ea ne este prezentată drept „Fecioara cea numită cu numele domniei, cetatea Împăratului Hristos”[32].

Maica lui Dumnezeu ne deschide „suirile la viață”[33]. La viața duhovnicească. Pentru ca într-o altă cântare, din 3 iulie, să se vorbească despre „suirea cea cerească”[34], spre care ne îndreptează mijlocirea Maicii Domnului[35].

Ea este singura pricinuitoare a mântuirii noastre[36]. Este „pierderea dracilor”[37] și „fiica lui Adam”[38], „mărirea”[39] noastră și „dezlegarea răutăților”[40] noastre.

Maica Domnului ne îndreptează la calea pocăinței[41] și ne umple inima de har și de dreptate[42].

[1] Mineiul lunei lui Aprilie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia Cărților Bisericesci, Bucuresti, 1893, p. 9.

[2] Idem, p. 28.

[3] Idem, p. 57.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 92.

[6] Idem, p. 192.

[7] Mineiul lunei lui Maiu, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1893, p. 66.

[8] Idem, p. 84.

[9] Idem, p. 101.

[10] Idem, p. 106. Sintagmă regăsibilă și în cântecul de Stea: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește/ Și lumii vestește//

Că astăzi Curata/ Preanevinovata/ Fecioara Maria/ Naște pe Mesia/ Naște pe Mesia…”.

[11] Idem, p. 110.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 111-112.

[14] Idem, p. 116.

[15] Idem, p. 125.

[16] Idem, p. 182.

[17] Idem, p. 202.

[18] Idem, p. 209.

[19] Idem, p. 210.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 247.

[22] Ibidem.

[23] Mineiul lunei lui Iunie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 10-11.

[24] Idem, p. 95.

[25] Idem, p. 154.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 157.

[28] Idem, p. 191.

[29] Idem, p. 194.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 214.

[32] Idem, p. 246.

[33] Idem, p. 247.

[34] Mineiul lunei lui Iulie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 28.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 36.

[37] Idem, p. 54.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 66.