Mariologia Mineielor românești [12]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

Mineiul pe aprilie o numește pe Maica Domnului „sicriu [chivot] al bunătății” ^[1]. Cu sensul: cea care e plină de bunătate. Care e un tezaur de bunătate. Care tezaurizează bunătatea pentru că a personalizat-o. Tocmai de aceea, ea este „îndulcirea cea tainică a sufletelor” noastre^[2].

Într-o cântare din 7 aprilie se face referire la faptul că Prea Curata Treime a binevoit în Maica Domnului. Și astfel, ea este numită „voința cinstitei Treimi”^[3]. Tot aici, Maica lui Dumnezeu e prezentată ca cea care „a odrăslit spicul cel nelucrat al Raiului, pe Împăratul și Domnul”^[4].

Maica lui Dumnezeu a fost „dumnezeiesc locaș al Atotțiitorului”^[5]. Iar într-o cântare din 23 aprilie, Maica lui Dumnezeu e numită Mariam^[6] ca în limba ebraică.

În Mineiul pe mai, Maica lui Dumnezeu e cea care ne scapă pe noi de „primejdia cea iute și cumplită”^[7]. Iar „sfeșnicul cel cu totul de aur”^[8] al templului Vechiului Testament a fost o prefigurare a Maicii Domnului.

Născătoarea de Dumnezeu este „nădejdea limbilor”^[9], a neamurilor. Și pentru a arăta curăția ei imensă, o cântare din ziua de 12 mai o numește „prea nevinovată”^[10].

Într-o cântare din ziua de 13 mai, noi îi mulțumim Maicii lui Dumnezeu pentru că „ne-am îmbogățit de cunoștința lui Dumnezeu”^[11], prin aceea că o cunoaștem și o cinstim pe ea^[12]. De aceea, ea este „veselie de cunoștință”^[13], o cunoaștere care ne veselește pe noi.

Maica Domnului omoară în noi „cugetul trupului” și ne înviază sufletul^[14]. Omoară în noi patimile, care sunt gândirea trupească a persoanei noastre, și ne înviază duhovnicește sufletul, adică ni-l umple de har.

Și prin faptul că rămâne Fecioară în veci, Maica Domnului arată „semnele dumnezeirii celei adevărate” a Fiului lui Dumnezeu^[15].

În lupta noastră cu demonii, Maica lui Dumnezeu este „armă tare și nebiruită”^[16]. Pentru că ea are „îndrăzneală ca o Maică către” Fiul ei și se roagă continuu pentru mântuirea noastră^[17]. De aceea, ea „usucă mulțimea răutăților”^[18] noastre, care au crescut ca niște ierburi rele în sufletul nostru.

Într-o cântare mariologică a zilei de 25 mai, Maica lui Dumnezeu este desemnată drept singura persoană, în care „fecioria și nașterea, mai presus de fire și de cuvânt, […] s-au împreunat”^[19]. Pentru că ea L-a născut în mod negrăit pe Dumnezeu întrupat^[20].

Vorbind tot despre întruparea Domnului, o altă cântare o numește pe Maica Domnului „scaun de cuviință dumnezeiască”^[21]. Pentru că Domnul S-a odihnit întru ea^[22].

Născătoarea de Dumnezeu, născându-L pe „Hristos, pe mirul cel nedeșertat…a bineînmiresmat lumea cu mirosuri insuflate de Dumnezeu”^[23]. Și ea face pururea „pace adâncă” în sufletele noastre^[24]. Pentru că, născându-L pe Domnul, pântecele ei s-a făcut „locaș de lumină”^[25], prin lumina ei mântuindu-ne de „întunericul înșelăciunii”^[26].

Tot ca un corelativ al luminii dumnezeiești este și înfrumusețarea. Maica lui Dumnezeu „a înfrumusețat firea omenească cu nemurire și cu dar”^[27] prin faptul că L-a născut pe Domnul. Pentru că umplerea noastră de lumină dumnezeiască înseamnă înfrumusețarea noastră reală, ontologică, duhovnicească.

Într-o cântare din 19 iunie, Născătoarea de Dumnezeu este numită „bună între femei”, „frumoasă între tinere” și „mireasă nenuntită”, ca una care este „Curată între fecioare”^[28]. Pentru că bunătatea, frumusețea și curăția sunt daruri dumnezeiești.

În Vecernia zilei de 20 iunie, prima cântare mariologică a zilei o numește pe Maica Domnului „palatul cel prea curat al Împăratului”^[29]. Însă în aceasta ne rugăm ca Maica lui Dumnezeu să curățească gândul nostru întinat și să ne facă „locaș de veselie al Treimii celei mai presus de dumnezeire”^[30].

Născătoarea de Dumnezeu a înnoit în mod minunat legile firii prin nașterea sa^[31]. Iar într-o cântare din 25 iunie, ea ne este prezentată drept „Fecioara cea numită cu numele domniei, cetatea Împăratului Hristos”^[32].

Maica lui Dumnezeu ne deschide „suirile la viață”^[33]. La viața duhovnicească. Pentru ca într-o altă cântare, din 3 iulie, să se vorbească despre „suirea cea cerească”^[34], spre care ne îndreptează mijlocirea Maicii Domnului^[35].

Ea este singura pricinuitoare a mântuirii noastre^[36]. Este „pierderea dracilor”^[37] și „fiica lui Adam”^[38], „mărirea”^[39] noastră și „dezlegarea răutăților”^[40] noastre.

Maica Domnului ne îndreptează la calea pocăinței^[41] și ne umple inima de har și de dreptate^[42].

---

[1] Mineiul lunei lui Aprilie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia Cărților Bisericesci, Bucuresti, 1893, p. 9.

[2] Idem, p. 28.

[3] Idem, p. 57.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 92.

[6] Idem, p. 192.

[7] Mineiul lunei lui Maiu, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Biserici Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1893, p. 66.

[8] Idem, p. 84.

[9] Idem, p. 101.

[10] Idem, p. 106. Sintagmă regăsibilă și în cântecul de Stea: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește/ Și lumii vestește//

Că astăzi Curata/ Preanevinovata/ Fecioara Maria/ Naște pe Mesia/ Naște pe Mesia…”.

[11] Idem, p. 110.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 111-112.

[14] Idem, p. 116.

[15] Idem, p. 125.

[16] Idem, p. 182.

[17] Idem, p. 202.

[18] Idem, p. 209.

[19] Idem, p. 210.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 247.

[22] Ibidem.

[23] Mineiul lunei lui Iunie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 10-11.

[24] Idem, p. 95.

[25] Idem, p. 154.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 157.

[28] Idem, p. 191.

[29] Idem, p. 194.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 214.

[32] Idem, p. 246.

[33] Idem, p. 247.

[34] Mineiul lunei lui Iulie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 28.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 36.

[37] Idem, p. 54.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 66.