Iubiții mei,

în ultimii ani, în calendarele noastre, Sfinții români au fost scriși cu albastru. Sărbătorile cu roșu și Sfinții români cu albastru.

Numai că sub titulatura Sfinții români sunt subliniați cu albastru Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română, care nu sunt cu toții români…sau care au Sfintele Moaște, de mult timp, pe pământ românesc.

De aceea, noi o considerăm româncă pe Sfânta Filoteea [Filofteia] deși ea vine din Bulgaria. Ca și Sfântul Dimitrie Basarabov, care e tot bulgar. Sau pe Sfântul Paisie de la Neamț îl considerăm român, pentru că s-a nevoit la noi, deși el e ucrainean. Ca și Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Sau îi considerăm români pe Sfinții primelor veacuri, pe care îi numim și protoromâni, ca spre exemplu pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum sau Sfântul Mucenic Dasie, deși nu știm prea multe despre neamul lor.

Și asta pentru că, noi considerăm Biserica românească drept una apostolică, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, fiind numit „Ocrotitorul României”, pentru că este Apostolul neamului românesc.

De aceea, toți Sfinții Bisericii, care s-au născut aici sau au venit și au trăit și au adormit aici sunt considerați Sfinți români, chiar dacă ei nu sunt români. Pentru că românitatea se înțelege nu numai ca naștere directă din români ci și ca înrudire duhovnicească cu românii. Iar dacă Sfânta Filoteea a vrut să vină, după martirizarea sa, la Curtea de Argeș sau Sfântul Vasile din Poltava a venit și a trăit isihast la Poiana Mărului, ei s-au românizat, s-au înfrățit duhovnicește cu românii și i-au ajutat și îi ajută pe români cu dragoste părintească.

Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Camasis și Filippos au nume grecești. Cripta lor a fost descoperită în 1971 și noi îi pomenim pe 4 iunie. Nu știm de ce neam sunt…dar pentru că i-am găsit pe pământ românesc îi cinstim ca pe unii de-ai noștri.

Sfântul Nifon al II-lea al Constantinopolului e și el grec. A fost Arhiepiscop al Tesalonicului, Patriarh al Constantinopolului dar și Mitropolitul Țării Românești. Deși a fost alungat, în mod nedrept, din Țara Românească și s-a întors la Athos, noi îl pomenim ca pe un Sfânt român…pentru că și-a pus amprenta și asupra noastră.

Pe de altă parte, avem și Sfinți români…născuți din neamul românesc și pe pământ românesc. Sfântul Gheorghe de la Cernica e din Săliștea Sibiului, Sfântul Grigorie Dascălul s-a născut la București în 1765, Sfântul Daniil Sihastrul e dintr-un sat din apropierea Rădăuților, Sfântul Dosoftei al Moldovei s-a născut la Suceava în 1624, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut pe 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni din județul Botoșani.

Sfântul Calinic de la Cernica e bucureștean. S-a născut la București în 7 octombrie 1787. În sursa de aici, la viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, se spune că Sfântul Iosif, deși „născut în 1568 în oraşul Raguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice” a fost „vlah de origine ca şi Sfinţii Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Dimitrie cel Nou Basarabov, Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş”. Și dacă vlahii de peste tot…sunt cu toții considerați români, atunci aria românității se extinde cu mult față de granițele României actuale.

Da, numărul Sfinților români canonizați e foarte mic în comparație cu numărul Sfinților români cunoscuți cu numele! Alături de cei cunoscuți, canonizați sau nu, sunt Sfinții români necunoscuți, care nici ei nu sunt puțini.

Și de la Sfinții români, pe care Biserica noastră i-a canonizat, adică le-a recunoscut sfințenia vieții, noi avem de învățat foarte multe lucruri particulare. Pentru că intimizându-ne/ împrietenindu-ne cu ei, prin rugăciune, putem să fim învățați de către Părinții noștri cei Sfinți cum să ne comportăm, în mod propriu ortodox, potrivit specificului nostru românesc.

Iar românii ortodocși, în mod fundamental, au simțul echilibrului. Sunt pașnici în relații dar pătrunzători în ceea ce privește dogmele credinței. Sunt ospitalieri și muncitori, smeriți și realiști în fața istoriei.

De aceea, Sfântul Ștefan cel Mare s-a comportat ca un voievod responsabil, care a apărat țara cu arma în mână dar a și împodobit-o cu focare de viață ortodoxă, adică cu Mănăstiri și Biserici. Sfântul Constantin Brâncoveanu și-a acceptat martiriul cu demnitate.  Sfintele sale Moaște au fost scoase din mormânt luna trecută și puse spre închinare.

Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi a fost martirizat de către tătari prin tăierea capului. Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, românizat și el prin iubirea sa față de neamul nostru, a fost ucis de turci. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna s-a născut în Ungaria dar din părinți aromâni. Sfântul Bretanion al Tomisului a participat la Sinodul I Ecumenic. Sfântul Onufrie de la Vorona s-a născut în Rusia și s-a nevoit în secolul al 18-lea în Moldova.

Sfântul Chiriac de la Bisericani se nevoiește 60 de ani într-o peșteră. „Vara şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului”. Din 13 iunie 1641 Sfintele Moaște ale Sfintei Parascheva sunt la Iași. Sfântul Simeon de la Pângărați era un isihast. A avut harisma vindecărilor și pe cea a înainte-vederii și a adormit în anul 1476.

Sfântul Varlaam al Moldovei a tipărit prima carte românească din Moldova. Sfânta Teodora de la Sihla a trăit în pustnicie viață isihastă. „Rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca”.

Sfântul Visarion Mărturisitorul suferă pentru că se opune catolicizării în forță a Transilvaniei. Sfântul Ioan Românul este spânzurat de turci pe 12 mai 1662. În zi de vineri, înaintea praznicului Înălțarea Domnului. Era adolescent. Avea 17-18 ani. Sfânta Muceniță Filoteea a fost martirizată de tatăl ei la vârsta de 12 ani. Motivul: pentru că a dat de mâncare la săraci. Sfântul Mucenic Sava de la Buzău a fost înecat.

Prima canonizare făcută în Biserica Ortodoxă Română a fost cea din ziua de 28 februarie 1950. Iar pe 20 iunie 1992, când s-a stabilit sinodal Duminica Sfinților Români, s-a precizat că în această duminică trebuie „să se numere cu Sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi Sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi”. Lucru care atestă faptul că această duminică a fost gândită ca o prelungire a Duminicii Tuturor Sfinților dar cu specific românesc.

Pentru că în duminica anterioară i-am cinstit pe toți Sfinții cunoscuți și necunoscuți de noi, oamenii, dar care sunt Sfinți la Dumnezeu. Iar astăzi îi cinstim pe toți Sfinții români cunoscuți și necunoscuți de către noi, adică și pe cei care nu sunt specificați cu albastru în calendarul nostru…dar sunt Sfinți români, născuți pe acest pământ.

Și prin aceasta noi ne exprimăm, deopotrivă, neștiința și recunoștința în fața lui Dumnezeu. Admitem că nu îi cunoaștem pe toți Sfinții neamului românesc dar că suntem recunoscători pentru cei pe care îi cunoaștem și care ne ajută în viața noastră eclesială.

Iar cei care ne ajută pe noi sunt întotdeauna cu noi.

Iar noi trebuie să strigăm mereu către Sfinții români, către Părinții care ne-au precedat pe noi, pentru ca să ne învețe să ne legăm de ei în mod viu, ca harul lor să treacă și la noi.

Rugați-vă pentru noi, Sfinților români, necunoscuți și cunoscuți, pentru ca să ne facem vrednici de Împărăția lui Dumnezeu!  Luminați-ne în toate zilele vieții noastre. Călăuziți-ne spre tot adevărul și spre toată pacea duhovnicească. Pentru că dorim să fim împreună cu voi pentru toți vecii.

Nu ne lăsați în greutățile, în ispitele și în căderile noastre! Nu ne lăsați singuri! Fiți cu noi în toate zilele, pentru ca să lăudăm pe Dumnezeul mântuirii noastre, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: