Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

Într-o cântare din 8 iulie, Maica lui Dumnezeu este numită drept „prefacerea celor scârbiți”[1]. Ca una care transformă, prin harul ei, scârba/ întristarea noastră în bucurie. Și tot în aceeași cântare, ea este „sănătatea celor bolnavi, împăcarea celor învrăjbiți, liniștea celor înviforați [tulburați]”[2].

În ziua de 11 iulie avem o altă cântare mariologică care vorbește despre prefacerea stării interioare în mod haric: „întristarea poporului tău prefă-o spre veselie”[3]. Pentru că harul dumnezeiesc este cel care ne scapă de tristețea sufletească, de greutatea resimțită duhovnicește.

Maica lui Dumnezeu este „cântarea cea cinstită a Apostolilor și veselia cea de bucurie a Îngerilor”[4]. Ea este „podoaba”[5] celor credincioși. Pentru că iubirea pentru Maica lui Dumnezeu e adevărata împodobire a persoanei noastre.

Maica Domnului „risipește sfaturile și semețiile [semețirile] cele prea îndrăznețe”[6] ale celor necredincioși. Ea e „palat veselitor”[7], „sceptru prea minunat”[8] și „izvor [al] luminii celei neapuse”[9]. Al luminii dumnezeiești. Iar în Duminica Sfinților Părinți găsim o cântare mariologică care începe în acest fel: „Toată ești frumoasă, toată ești bună, toată luminoasă, și de Dumnezeu primitoare, cu totul una și strălucită”[10]. Căci, cu adevărat, Maica lui Dumnezeu este o „minune necuprinsă de minte”[11], pentru că sfințenia ei nu poate fi înțeleasă de noi.

Născătoarea de Dumnezeu este cea care „întărește nestatornicia cugetului”[12] nostru. A minții noastre. Ne face mintea să fie statornică, neschimbată. Să ne putem concentra la un singur lucru. Pentru că ne liniștește cugetul atunci când e tulburat[13].

Maica lui Dumnezeu este „căruța cea cu chip de soare a Soarelui celui neapus”[14]. Iar sintagma chip de soare exprimă slava dumnezeiască de care Născătoarea de Dumnezeu este plină.

Sfântul Profet Iezechiil e pomenit pe 21 iulie. Și o cântare mariologică a acestei zile liturgice spune că lui îi aparține sintagma „țarină curată[15], prin care a profețit curăția și fecioria Născătoarei de Dumnezeu. Cred că se referă la Iez. 17, 8, LXX: „pedion calon [câmp bun]”.

Tot într-o cântare din 21 iulie, imnograful mărturisește că o predică pe Născătoarea de Dumnezeu „cu gura, cu cugetul și cu inima”[16]. Pentru că prin ea ne-am împăcat cu Dumnezeu[17]. Iar Fiul ei îi „împodobește cu frumuseți cuvioase”[18] pe cei care o laudă cu cântări pe Maica Sa[19].

Maica lui Dumnezeu este „bucuria Îngerilor, cuvântarea cea de cinste a Apostolilor, predicarea Profeților și încununarea Mucenicilor”[20].

În ultimul Minei, cel de pe luna august, Maica lui Dumnezeu este „nădejdea marginilor”[21]. Se referă la marginile pământului. Pentru că ea îi ocrotește pe toți credincioșii de pe fața pământului. Ea ne „oprește pășunea păcatului”[22] și ne dăruie „înțelepciune întreagă”[23], păzindu-ne nespurcat sufletul cât și trupul[24].

Într-o cântare a Crucii din ziua de 3 august, Maica lui Dumnezeu este numită „junica cea nespurcată”[25]. Cu trimitere la Num. 19, 2, la „junica roșie [damalin pirran]” [LXX]. Și junica Îl vede pe Vițelul ei suferind pe Cruce, fiind răstignit de către „adunarea nemulțumitorilor jidovi”[26].

Maica lui Dumnezeu are „sfințită serbare”[27], prăznuire în Biserică. Și într-o cântare din 9 august, nașterea Domnului din Fecioară e numită „strălucire mai presus de minte”[28]. Ea fiind pusă în relație cu dumnezeiasca Sa schimbare la față de pe Muntele Taborului[29].

Născătoarea de Dumnezeu ne luminează cu „razele luminii” sale, ne ridică din groapa pieirii și îi rușinează pe vrăjmașii noștri spirituali, care „pururea necăjesc inima” noastră[30].

Ea este „frumoasa” care L-a născut „pe Cel frumos”[31]. De aceea, ea ne alină „vasul cel nestatornic al patimilor” noastre[32], pentru că este „arma noastră”[33] duhovnicească.

Sfinții Apostoli au venit, în mod minunat, de la marginile pământului și au îngropat-o pe Maica Domnului[34]. Dar Maica Domnului, întru adormirea sa, nu a părăsit lumea[35]. Căci adormirea ei este mutare la viața cea veșnică[36] și ea se roagă continuu pentru noi.

Sfinții Îngeri au fost alături de Sfinții Apostoli la îngroparea trupului Prea Curatei[37]. Iar trupul ei n-a cunoscut stricăciunea[38].

Sinaxarul zilei de 15 august vorbește pe larg despre adormirea Maicii Domnului. Cu 3 zile înainte, Maica Domnului a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va adormi. Și Maica Domnului „s-a bucurat cu bucurie mare” primind această veste[39].

Iar când s-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor să se roage, s-a petrecut un eveniment aparte: copacii s-au plecat în fața Stăpânei. Când a ajuns în casa ei s-a cutremurat casa, a aprins multe lumânări, a chemat rudeniile și vecinii și s-a pregătit pentru adormirea sa[40].

De la Arhanghelul Gavriil a primit o stâlpare de finic…iar femeilor chemate de ea le-a promis ajutor după moarte cât și întregii lumi. Și-a împărțit cele două veșminte…iar pe norii slavei dumnezeiești au fost aduși Sfinții Apostoli cât și „Ierarhii înțelepțiți de Dumnezeu: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei”[41].

Maica Domnului și-a cerut iertare de la toți, a făcut rugăciune pentru toată lumea și și-a dat sufletul său în mâinile Fiului ei. Iar odată cu adormirea sa s-au petrecut multe vindecări minunate[42].

Maica lui Dumnezeu a fost îngropată în satul Ghetsimani. Însă, după trei zile, trupul Maicii Domnului nu a mai fost găsit în mormânt[43]. Pentru că Domnul l-a ridicat la cer…deși Sinaxarul zilei nu precizează înălțarea trupului ei, de către Domnul, la cer. Însă o cântare a zilei de 15 august o declară vie după moarte[44].

A treia cântare de la cântarea a 9-a a praznicului Adormirii Maicii Domnului vorbește despre luarea pe mâini a sufletului Maicii Domnului de către Domnul. Priveliște trăită cu înspăimântare de către Puterile cerești[45]. Iar „luarea pe mâini” a sufletului ei de către Domnul înseamnă primirea sufletului ei la adormirea sa.

Maica lui Dumnezeu s-a mutat de pe pământ la cereștile locașuri[46], la Fiul ei[47]. Și mântuiește de cutremur cetatea închinată ei[48]. Și tocmai din prima sedelnă a zilei de 17 august aflăm că Maica Domnului este și cu sufletul și cu trupul în Împărăția lui Dumnezeu[49].

Pământul s-a binecuvântat prin îngroparea Maicii Domnului iar „văzduhul s-a sfințit prin străină suirea” ei la cer[50].

Pururea Fecioara Maria este „scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului”[51] și ne îmbogățește pe noi cu daruri dumnezeiești[52]. Pentru că ne îndreptează, cu folosirea ei, la „desfătarea pocăinței”[53]. Ne dăruiește „izvoare de lacrimi”, prin care ne spălă gândurile cele pătimașe ale inimii, și stinge „văpaia poftei celei necuvioase” din ființa noastră[54].

Brâul Maicii Domnului (a cărui punere în raclă se cinstește pe 31 august) ne luminează și ne bucură[55]. Și puterea lui ne întărește asupra vrăjmașilor noștri și asupra patimilor noastre[56] și ne dăruiește har și milă[57].

Din Sinaxarul zilei aflăm că împăratul Arcadie a adus, de la Ierusalim la Constantinopol, brâul Maicii Domnului și l-a pus într-un „sicriu luminat”, adică împodobit aparte. El l-a găsit la „o femeie fecioară” din Ierusalim, care îl păstra, dimpreună cu „cinstita haină” a Maicii Domnului[58].

Din bogata teologie mariologică evidențiată de cercetarea noastră pe cele 12 Mineie românești rezultă că Maica lui Dumnezeu e privită atât din perspectiva împlinirii profețiilor în persoana sa dar și din perspectiva prezenței sale reale, cotidiene, în viața Bisericii și a lumii.

Ea este Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară, fiind în relație reală și continuă cu Fiul ei și Dumnezeul nostru dar și apărătoare și ajutătoare fierbinte a tuturor celor credincioși. Relația sa totală cu Fiul ei dar și cu Dumnezeul treimic trebuie văzute în mod concomitent cu rugăciunea sa de mijlocire pentru noi și cu ajutorul haric pe care ni-l dăruie în viața noastră.

În acest fel avem, deopotrivă, o perspectivă teologică și experiențială asupra persoanei și a vieții Maicii Domnului. Pentru că evlavia noastră față de ea nu trebuie să o scoată din relația sa cu Dumnezeu, să o autonomizeze, după cum nici raportarea noastră la persoana ei nu trebuie să fie una strict teologică, lipsită de dragoste și de evlavie reală față de ea, de încredere în ajutorul ei permanent.


[1] Mineiul lunei lui Iulie, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 92.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 106.

[4] Idem, p. 107.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 109.

[7] Idem, p. 161.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 178.

[10] Idem, p. 181.

[11] Idem, p. 196.

[12] Idem, p. 198.

[13] Idem, p. 211.

[14] Idem, p. 241.

[15] Idem, p. 243.

[16] Idem, p. 246.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 286.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 325.

[21] Mineiul lunei lui August, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 20.

[22] Idem, p. 28.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 40.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 66.

[28] Idem, p. 107.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 132.

[31] Idem, p. 138.

[32] Idem, p. 139.

[33] Idem, p. 144.

[34] Idem, p. 158.

[35] Idem, p. 160.

[36] Ibidem.

[37] Idem, p. 164.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 170.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 171.

[44] Idem, p. 173.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 177.

[47] Idem, p. 179.

[48] Idem, p. 181.

[49] Idem, p. 192. Cântarea e aceasta: „Mutându-se sufletul tău cel înțelegător, întru cele cerești, și trupul tău cel curat de stricăciune, în Rai se veselește Prea Sfântă”.

[50] Idem, p. 219.

[51] Idem, p. 268.

[52] Idem, p. 269.

[53] Idem, p. 280.

[54] Idem, p. 329.

[55] Idem, p. 338.

[56] Idem, p. 339.

[57] Idem, p. 341.

[58] Idem, p. 345.

Did you like this? Share it: