Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [34]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a.

*

Căci voința lui Dumnezeu, Care „face pe îngerii Săi duhuri și pe slujitorii săi foc în pară/ arzând [ignem flagrantem]” (Ps. 103, 5), stăpânește [praesidens] acolo, în duhurile unite prin adânca pace și prietenie [summa pace atque amicitia] și forjate [conflatis] într-o singură voință, printr-un foc al iubirii duhovnicești, ca într-un locaș înalt, sfânt și tainic, ca în Casa Sa și în Biserica Sa [in domo Sua et in templo Suo].

De acolo, printr-o oarecare mișcare prea armonioasă [ordinatissimis] a făpturii, Se revarsă pe Sine prin toate [inde Se…per cuncta difundit]: mai întâi către cele duhovnicești/ spirituale și apoi către cele trupești.

Și le folosește pe toate în acord cu stăpânirea neschimbată a judecății Sale, atât lucrurile netrupești, cât și [pe cele] trupești, atât duhurile raționale, cât și pe [sufletele] iraționale, atât pe cele bune prin harul Său, cât și pe cele rele prin propria lor voință.

Dar după cum trupurile mai grosiere și mai inferioare sunt conduse printr-o ordine anume de către cele [duhovnicești, care sunt] mai subtile și mai puternice [per subtiliora et potentiora], tot astfel, toate trupurile [sunt conduse] prin duhul vieții.

Și [, la rândul lui,] duhul vieții iraționale [e condus] prin duhul vieții raționale, iar duhul vieții raționale trădător și păcătos prin duhul vieții raționale cuvios și drept. Iar acesta [din urmă] prin Dumnezeu Însuși.

Și astfel, făptura universală [universa creatura] [este condusă] prin Creatorul său, de la Care și prin Care și în Care este și începutul și instituirea [lumii] [condita atque instituta est] (cf. Col. 1, 16).

Și, prin aceasta, [se vede că] voință a lui Dumnezeu este prima și cea mai înaltă cauză a tuturor genurilor trupești [corporalium specierum] și a [tuturor] mișcărilor [fizice].

Căci nimic nu este făcut vizibil și sensibil, care să nu fie condus sau îngăduit de curtea/ palatul/ biserica [aula] interioară, nevăzută și inteligibilă a Preaînaltului Împărat, în conformitate cu judecata inefabilă a darurilor și a pedepselor, a harurilor și a răsplătirilor, în această prea largă și oarecum nesfârșită împărăție [amplissima quadam immensaque republica] a întregii făpturi.

10. Apostolul Pavel, câtă vreme, totuși, a trebuit să poarte povara trupului [sarcinam corporis], care corupe și îngreuiază sufletul (cf. Înțel. Lui Sol. 9, 15) și să vadă, așadar, în parte și în mod enigmatic/ simbolic/ în ghicitură [in aenigmate] (cf. I Cor. 13, 12), dorind să se topească [trupul său] și să fie cu Hristos (cf. Filip. 1, 23), gemând [ingemiscens] în el însuși, așteptând înfierea, mântuirea trupului său (cf. Rom. 8, 23), a fost în stare, totuși, să predice pe Domnul Iisus Hristos, arătându-L într-un fel prin limba sa, în alt fel prin Epistolă și altfel prin Taina Trupului și a Sângelui Său.

Căci nu numim Trupul lui Hristos și Sângele [Lui], desigur, nici limba sa [, a Apostolului], nici pergamentul, nici cerneala, nici sunetele cu înțeles pe care le produce limba, nici semnele literelor înscrise pe piele [pergament]. Ci numai ceea ce primim din roadele pământului [ex fructibus terrae] și care sunt sfințite prin rugăciune mistică [prece mystica consecratum] și pe care le primim în mod cuvios, spre sănătatea noastră duhovnicească, întru pomenirea pătimirilor Domnului.

Deși sunt aduse prin mâna omului în această formă văzută, totuși, nu sunt sfințite ca să fie atât de mari Taine, decât dacă lucrează Duhul Sfânt Cel nevăzut.

După cum [se fac] toate acestea, care sunt făcute în acea lucrare prin mișcări trupești [corporales motus], [tot astfel] Dumnezeu [este Cel] care lucrează, mișcând de la început[ul lumii] [primitus] pe slujitorii nevăzuți sau sufletele oamenilor sau slujirea duhurilor tainice supuse Sieși.

Ce este de mirare, așadar, dacă în făptura cerului și a pământului, a mării și a aerului, face Dumnezeu ceea ce vrea, pe cele sensibile și văzute, spre a Se simboliza și arăta pe El Însuși în ele, precum Însuși știe că se cuvine? Fără ca [, prin această oglindire a Lui în simbolurile celor create,] să apară în însăși ființa a ceea ce este [El], care este cu totul nemutabilă, interioară/ lăuntrică și tainică și mai presus/ de neajuns [sublimior] tuturor duhurilor pe care le-a creat.

 *

Capitolul V

11. Căci, prin puterea dumnezeiască, care iconomisește întreaga făptură spirituală și trupească, apele mării sunt adunate, în anumite zile ale fiecărui an, și vărsate pe fața pământului.

Dar când s-a făcut aceasta, rugându-se acolo Sfântul Ilie, pentru că a precedat o perioadă [în care a fost] senin [fără ploaie] [serenitas] atât de continuă și atât de lungă, încât au slăbit oamenii de foame, și pentru că, în ceasul în care acel slujitor al lui Dumnezeu s-a rugat, aerul însuși nu dăduse niciun semn, prin umezeala sa, că va urma ploaia, [atunci] puterea dumnezeiască s-a arătat în șuvoaiele mari de ploaie care au venit atât de repede, prin care s-a dat și s-a iconomisit [dispensabatur] acea minune (cf. III Reg. 18, 45).