Punerea mâinilor. Semnificațiile actului în Sfânta Scriptură și în literatura greco-romană [2]

Prima parte…

***

Cele trei învieri din VT: II Reg. 13, 21, I Reg. 17, 21 și II Reg. 4, 34, p. 52.

Materia peccans, p. 58. Purtarea nelegiuirii adunării de către preoți, p. 60. Curgerea sângelui jertfei = „momentul culminant al ritualului”, p. 62. „Țapul pentru Domnul”, p. 68. Cei 70 de bătrâni, p. 73.

„manifestarea extatică experimentală”, p. 74. Împuternicirile lui Iisus al lui Navi, p. 76.

În loc să vorbească despre „umplerea” sau „îmbrăcarea” cu har a celor credincioși, autorul (ca mulți dintre neoprotestanții români) vorbește despre „echiparea” lor cu Duhul, p. 77. Însă, pentru români, numai jucătorii de fotbal se echipează…

„Punerea mâinilor peste Iosua nu este altceva decât un act prin care noul lider este identificat”, p. 82.

În p. 93, Cartea Susanna e considerată „apocrifă” de către autor. Însă ea este inclusă în LXX și e o carte receptă pentru Biserică.

Binecuvântarea rabinică, p. 104 ș.u.

Șemicah = „ordinarea rabinică”, p. 107. Sanhedrinul, p. 112. Rugăciunea peste cineva, p. 135.

Zeii greci, p. 141 ș.u.

*

Partea a doua a cărții începe în p. 157 și are numele: „Punerea mâinilor în Noul Testament”.

25 de referiri NT la punerea mâinilor, p. 159.

Hendrik van der Loos consideră că Domnul nu a fost considerat „magician” de către contemporanii Săi, p. 163.

Exorcizările făcute de Domnul, p. 177. Necredința și lipsa de minuni, p. 199. Atingerea de hainele Domnului, p. 202.