Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 15 iulie 2014

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul: de la Părinte apostolic la „pseudo” autor [1]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

*

cap. 1

*

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul: de la Părinte apostolic la „pseudo” autor

Pentru un creștin ortodox, raportarea la Sfânta Tradiție înseamnă raportarea la istoria și viața Bisericii. Înseamnă raportarea la viața cu Dumnezeu și la Sfinții care au trăit ortodox de-a lungul secolelor.

Cu atât mai mult pentru un teolog ortodox, raportarea la Sfânta Tradiție înseamnă raportarea, cu evlavie, la Sfinții Părinți ai Bisericii și la adevărurile propovăduite de ei. Pentru că un teolog ortodox nu își poate permite să fantazeze în materie de istoria Bisericii ci se raportează cu evlavie la istoria sfântă a Bisericii.

De aceea, pentru mine, ca pentru toți Sfinții Părinți ai Bisericii, Sfântul Ierarh Dionisie Areopagitul e un trăitor în secolul 1 al Bisericii, un Părinte apostolic, iar opera sa e una dintre cele mai înalte teologii extatice ale Bisericii.

Însă teologi ortodocși recenți, din păcate, datorită unor influențe eterodoxe, neagă realitatea istorică a persoanei Sfântului Dionisie și autenticitatea operei sale teologice.

Dionisie 1Dionisie 2În cartea a 4-a, XXIII. 3 a Istoriei bisericești, Eusebiu reconfirmă faptul că Sfântul Dionisie Areopagitul e cel din Fapte[5], că „a fost convertit la credință de Apostolul Pavel”[6] și că „a fost ales ca prim episcop al atenienilor”[7].

Primul citat din mărturia lui Eusebiu:

Dionisie 3

și al doilea:

Dionisie 4
Dionisie 5
Sfantul Dionisie 6Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul[8], Episcopul Atenei, e pomenit pe 3 octombrie în Biserica Ortodoxă[9]. Însă, mai înainte de pomenirea sa, îl găsim amintit pe 15 august ca participant la prohodirea și îngroparea Maicii Domnului[10].

În ediția românească citată, Sinaxarul zilei de 15 august vorbește despre aducerea pe norii slavei dumnezeiești a Sfinților Apostoli[11]. „Între care erau înțelepțiții de Dumnezeu ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei”[12].

În Viețile Sfinților, pe 15 august, în ediția românească[13], găsim un pasaj extins care vorbește despre modul cum a cunoscut-o Sfântul Dionisie Areopagitul pe Maica Domnului:

 „Preacurata Fecioară a petrecut în Ierusalim în mijlocul atâtor urâtori şi vrăjmaşi ai săi, ca o oaie în mijlocul lupilor şi ca un crin între spini. […]

Apoi a venit la dânsa spre cercetare şi închinăciune şi Sfântul Dionisie Areopagitul, cel luminat în Atena de Sfântul Apostol Pavel, şi [Maica Domnului] a petrecut nedepărtat de dânsul trei ani, [Sfântul Dionisie] având mare dorinţă să [o] vadă pe Maica lui Dumnezeu.

După trei ani de la luminarea sa [de către Sfântul Pavel], mergând într-adins cu binecuvântarea învăţătorului său, Apostolul Pavel, şi văzând[-o] pe cea dorită, s-a umplut de multă mângâiere duhovnicească, încât singur despre aceasta o spune în scrisoarea sa către Sfântul Apostol Pavel, scriind astfel:

„Vai, necredincios lucru mi-a fost mie, mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, o povăţuitorule şi începătorul nostru cel preaales! Că afară de Dumnezeul Cel Preaînalt, să fie ceva plin de dumnezeieştile puteri şi de darurile cele minunate, nimeni din oameni nu poate, să o ajungă cu mintea pe aceea, pe care am văzut-o şi am înţeles-o eu cu ochii, nu numai cei sufleteşti, ci şi cu cei trupeşti; pentru că am văzut cu ochii pe cea cu chip dumnezeiesc şi mai sfântă decât toate duhurile cereşti, pe Maica lui Iisus Hristos, Domnul nostru, pe care mi-a dăruit-o mie a o vedea darul lui Dumnezeu şi cinstea vârfurilor Apostolilor, asemenea şi darul cel nespus al singurei milostive Fecioare şi Preacuratei.

Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu cel atotputernic, iarăşi şi iarăşi, şi înaintea darului cel mântuitor şi înaintea Preaslăvitei Cinstitei Fecioare Maria, că, pe când era cu Sfântul Ioan Evanghelistul, petrecând în trup şi strălucind la cer ca un soare, am intrat înaintea feţei celei cu chip dumnezeiesc, a Preasfintei Fecioare, [și o] atât de mare şi nemăsurată dumnezeiască rază, nu numai [că] m-a strălucit din afară, dar şi înlăuntru mai mult m-a luminat şi m-a umplut de atâtea preaminunate şi felurite aromate cu bună mirosire, încât nici trupul meu cel neputincios, nici duhul n-a putut suferi unele ca acele semne atât de mari şi începături ale fericirii şi slavei celei veşnice. Inima mea şi duhul meu au slăbit de slavă şi de dumnezeieştile daruri.

Mărturisesc cu Dumnezeu, Care a petrecut în preacinstitul şi feciorescul pântece, că, de nu mi-ar fi fost mie dumnezeieştile tale învăţături şi legi, în pomenire şi în mintea cea luminată, aş fi înţeles-o pe ea că este adevărat Dumnezeu, şi aş fi cinstit-o pe ea cu închinăciunea care se cuvine unuia adevăratului Dumnezeu.

Căci nicio slavă şi cinste mai mare nu poate să fie ajunsă de mintea oamenilor celor preamăriţi de Dumnezeu, precum a fost acea fericire pe care am gustat-o eu, nevrednicul, învrednicindu-mă în acea vreme şi făcându-mă atunci foarte fericit.

Mulţumesc Celui Preaînalt şi Preabunului meu Dumnezeu, Dumnezeieştii Fecioare şi Preasfântului Apostol Ioan, asemenea şi ţie, începătorului Bisericii care dănţuieşte, celui ce o facere de bine ca aceasta cu milostenie mi-ai arătat-o mie”.

Aceasta este scrisoarea Sfântului Dionisie, din care este destul a vedea şi a înţelege ce fel de dar dumnezeiesc avea preacinstita faţă a Preacuratei Stăpânei noastre, petrecând pe pământ. Deci cei ce o vedeau pe ea în trup, se luminau cu sufletele şi se îndulceau cu inimile de multă bucurie duhovnicească. Căci mulţi alergau la ea de pretutindeni din cei nou luminaţi; iar ea, ca o adevărată Maică, pe toţi îi primea întocmai cu nefăţărnicie şi pe toţi îi miluia cu darul său.

Celor bolnavi le dădea tămăduiri; neputincioşilor, sănătate; celor mâhniţi, mângâiere, şi tuturor de obşte, întărire în credinţă; neîndoire în nădejde, îndulcire în dragostea cea dumnezeiască, iar păcătoşilor, îndreptare”[14].

Conform aceleiași surse citate acum, convertirea Sfântului Dionisie a avut loc în anul 52 d. Hr.[15] iar el a participat la prohodirea și îngroparea Maicii Domnului[16]. Și astfel înțelegem de ce Sfântul Dionisie a fost adus, în mod duhovnicește, alături de Apostoli, la adormirea Maicii Domnului: pentru că el o cunoscuse și o iubea enorm.

Dionisie 7Din comentariul Sfântului Maxim Mărturisitorul la a 10-a epistolă dionisiană aflăm că el a scris-o pe când avea „în jurul a 90 de ani”[18].

Și raționamentul Sfântului Maxim, pe baza căruia a dedus vârsta Sfântului Dionisie, e următorul:

„în Epistola către Sfântul Policarp, [Sfântul Dionisie Areopagitul] spune că aflându-se în cetatea Heliopolis din Egipt, a văzut o eclipsă a soarelui în vremea Crucii lui Hristos, care a avut loc în al 18-lea an al împărăției lui Tiberiu; căci în al 15-lea an și-a început propovăduirea Domnul Iisus, cum se arată în Evanghelia după Luca.

Și propovăduind trei ani și puține luni, Domnul și Dumnezeul nostru pătimește de bună voie, deci în al 18-lea an al lui Tiberiu. Iar Tiberiu a împărățit 23 de ani, încât de la patima mântuitoare [și] până la moartea lui Tiberiu au trecut cinci ani. Iar Sfântul Evanghelist Ioan a fost exilat în insula Patmos, una din insulele Cyclade, în ultimul an al împărăției lui Domițian. Iar acesta a împărățit 15 ani și 5 luni.

Deci de la anul 18 al lui Tiberiu, când a fost eclipsa, [și] până la moartea lui Domițian sunt 64 de ani și 7 luni.

Și presupunem că Dumnezeiescul Dionisie, când a văzut cele din vremea Crucii Domnului avea 25 de ani, încât socotesc că toți anii ce-i avea până la scrisoarea către Policarp au putut fi 90. [Iar] de exilul Preasfântului Ioan în vremea lui Domițian pomenește și [Sfântul] Irineu [de Lyon] în cărțile III și V ale scrierii Contra ereziilor[19], unde a însemnat și timpul. Dar și [Sfântul] Clement al Alexandriei în scrierea: Care bogat se va mântui?[20].

În Viețile Sfinților pe luna octombrie, „Viața Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul” e prezentată în ziua sa de pomenire: pe 3 octombrie[21]. Din care aflăm că Sfântul Dionisie „s-a născut din părinți necredincioși, dar de neam bun”[22] și că a crescut în Atena[23].

La vârsta de 25 de ani îi întrecea în cunoașterea filosofiei pe toți cei de vârsta lui. De aceea a plecat să studieze astronomia în Egipt, la Heliopolis[24]. Și ediția românească a vieții sale confirmă mărturia sa din Epistola a 7-a, către Sfântul Policarp al Smirnei[25], spunând:

„Și a fost o zi când soarele, nerăbdând să vadă pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe Cruce, pentru mântuirea noastră, s-a întunecat la amiază și și-a ascuns lumina vreme de trei ceasuri. Iar Dionisie, mirându-se, a zis: „Sau Dumnezeu, Ziditorul întregii lumi, pătimește sau lumea aceasta văzută se sfârșește”. Iar acestea le-a grăit din Duhul lui Dumnezeu pentru Patima Stăpânului”[26].

Sfântul Dionisie s-a întors în Atena după studiile făcute în Egipt, s-a căsătorit și conducea cetatea Atenei[27], atunci când a venit Sfântul Apostol Pavel în Atena.

Și Dionisie l-a dus pe Pavel în fața capiștei pe care era scris: „A necunoscutului Dumnezeu”, spunându-i lui Pavel despre acest Dumnezeu: „Acela între dumnezei încă nu s-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul care va împărăți cerul și pământul și Împărăția Lui nu va avea sfârșit”[28].

În urma mărturiilor Sfântului Pavel despre Domnul, Sfântul Dionisie crede Lui[29]. Pavel dă vedere unui orb din naștere și îl trimite la Dionisie cu următorul mesaj:

„Pavel, sluga lui Iisus Hristos, m-a trimis la tine ca, după făgăduința ta, să vii la dânsul și, botezându-te, vei primi iertarea păcatelor”[30].

Dionisie 8Dionisie vine „împreună cu Damaris, femeia sa, cu fiii săi și cu toată casa”[31] lui și sunt botezați de către Sfântul Pavel. Și astfel se confirmă numele de la F. Ap. 17, 34, Damaris fiind soția lui Dionisie. Însă Sfânta Muceniță Damaris[32] este pomenită în aceeași zi cu Sfântul Dionisie, soțul ei: 3 octombrie, fiind amintită ca ucenică a lui.

După Botez, Sfântul Dionisie îl urmează pe Sfântul Apostol Pavel timp de 3 ani de zile, învățând de la el tainele lui Dumnezeu. E hirotonit episcop de Pavel la Tesalonic pentru Atena[33]. A participat la îngroparea Maicii Domnului, i-a cunoscut pe Sfinții Ierotei și Timotei, a fost la Ierusalim și l-a cunoscut pe Sfântul Iacov, fratele Domnului, i-a cunoscut pe Sfinții Apostoli Petru și Ioan[34].

După ce a petrecut „nu puțină vreme în Atena”[35], adică după ce a fost o vreme episcopul Atenei[36], Sfântul Dionisie Areopagitul „a dorit să propovăduiască Sfânta Evanghelie și prin alte țări și să pătimească până la sânge pentru numele lui Hristos”[37]. Tot de aici aflăm când a luat decizia Sfântul Dionisie să propovăduiască Evanghelia în alte părți și să moară martiric: după ce a fost martirizat Sfântul Apostol Pavel, la Roma, în timpul lui Nero[38].

Hirotonește un alt episcop pentru Atena și merge la Roma, unde îl întâlnește pe Sfântul Clement Romanul, care „l-a primit cu bucurie”[39]. Trăiește puțin timp la Roma, după care Sfântul Clement Romanul îl trimite în Gallia, dimpreună cu „Luchian episcopul, cu Rustic preotul, cu Elefterie diaconul și cu alți frați, ca să propovăduiască acolo cuvântul lui Dumnezeu la necredincioși”[40].

Sfântul Dionisie devine Apostolul Galliei și a convertit mulți oameni în cetatea Parisului, zidind în ea o Biserică[41]. Începe persecuția din timpul împăratului Domitianus[42], Sisinie e trimis în Gallia ca să-i chinuie pe creștini și acesta îl va martiriza pe Sfântul Dionisie și pe cei dimpreună cu el[43].

Din începutul descrierii martiriului său, aflăm că „Sfântul Dionisie era acum foarte bătrân și obosit de propovăduirea Evangheliei”[44]. Însă a fost „legat cu frânghii, târât și adus” la judecată împreună cu Sfinții Rustic și Elefterie[45].

La judecată, Sfântul Dionisie mărturisește că crede în Dumnezeul treimic și nu în zeii păgâni. Din acest motiv a fost dezbrăcat de haine și bătut cu frânghii fără milă, după care a fost aruncat în temniță. A doua zi a fost întins pe un pat de fier, sub care au aprins focul, în timp ce el cânta un psalm. A fost aruncat la fiare dar Dumnezeu a închis gura fiarelor. A fost aruncat într-un foc mare dar a ieșit nevătămat din foc. Și a fost întemnițat din nou[46].

În temniță, Sfântul Dionisie slujește Dumnezeiasca Liturghie și îi împărtășește pe cei credincioși[47]. „Iar când [el] slujea, cei credincioși vedeau o lumină mare deasupra Fericitului Dionisie, și Împăratul slavei, cu Oștile îngerești, Se arăta”[48]. Bineînțeles, e vorba despre o vedere extatică, pe care cei credincioși au avut-o în timpul slujirii liturgice a Sfântului Ierarh Dionisie.

E îndemnat să jertfească idolilor. Dar pentru că L-a mărturisit pe Domnul, Sfântul Dionisie a fost bătut fără cruțare și condamnat la tăierea cu sabia[49]. Rugăciunea sa, înainte de a fi martirizat, a fost următoarea:

„Dumnezeule, Dumnezeul meu, Care m-ai zidit şi m-ai învăţat veşnica Ta înţelepciune, Care mi-ai arătat tainele Tale şi pretutindeni unde am mers Tu cu mine ai fost, Îţi mulţumesc Ţie de [pentru] toate care le-ai făcut prin mine, spre slava preasfântului Tău nume şi pentru că ai cercetat bătrâneţele mele cele ostenite, care de acum încetează să te vadă pe Tine, chemându-mă la Tine împreună cu prietenii mei; deci, mă rog Ţie, primeşte-mă pe mine împreună cu prietenii mei şi milostiv fii acelora pe care i-ai câştigat cu sângele Tău şi pe care i-ai făcut, prin a noastră slujire, prietenii Tăi; că a Ta este stăpânirea şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin!”[50].

I-a fost tăiat capul cu o secure neascuțită, după ce și-a rostit ultima rugăciune[51]. Însă trupul său decapitat „s-a sculat cu puterea lui Dumnezeu și, luându-și în mâini capul său, a mers două stadii [până] la o femeie drept-credincioasă, anume Catulla, căreia, dându-i capul, [după aceea] a căzut la pământ”[52], loc în care creștinii au zidit o Biserică[53].

Din finalul Vieții sale românești, aflăm că Sfântul Dionisie a fost martirizat la vârsta de 90 de ani, adică în anul 96 d. Hr.[54].

Sinaxarul grecesc de aici[55] vorbește tot despre anul 96 d. Hr. ca an al martirizării sale.

De unde avem însă datele despre viața Sfântului Dionisie Areopagitul? În ediția din 1644 a operei sale[56], în două volume, în latină și greacă, date despre viața sa găsim în primul volum[57].

Dionisie 9Dionisie 10

Textul slujbei sale de pomenire, din ziua de 3 octombrie, care se regăsește și în ediția românească[59].

Sinaxarul zilei începe în p. 320, unde ni se spune că Sfântul Pavel l-a botezat și hirotonit episcop. Înțeleptul Ierotei l-a învățat pe Sfântul Dionisie „Tainele cele negrăite”[60].

Iar Sfântul Dionisie a fost martirizat în timpul împăratului Dometianus/ Domitianus, în cetatea Parisia [Paris], prin tăierea capului[61].

Dionisie 11În finalul Sinaxarului grecesc găsim o descriere a Sfântului Dionisie, care a devenit normativă în iconografie:

„era la înfățișarea trupului de înălțime medie, uscățiv, palid, puțin scobit la nări, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciți, având urechile mari, cărunt [canus], păros [comatus], cu barba lungă, cam rotundă, care îl îmbrăca cumpătat, și rară puțin, care avea însă o bărbie mică, cam pântecos, degetele lungi [digitis oblongis]”[64].

Dionisie 12Dionisie 13„Doamne, Dumnezeule atotțiitorule, Fiule, Unule-născut și Duhule Sfinte, Sfântă Treime, fără de început și întru Care nu există despărțire, primește și poartă în pacea Ta sufletele [noastre][68], după cum moartea Ta ne va lua. Și cu Sfinții [ne așază]. Amin”[69].

Dionisie 14Dionisie 15Dar și

Dionisie 16Dionisie 17-utherius][85].

Dionisie 18Între p. 393-520, numai în latină, avem VITA S. DIONYSII AREOPAGITAE ATHENARUM EPISCOPI, FRANCORUM APOSTOLI & Martyris. Scrisă de Petrum Halloix.

Sfântul Dionisie s-a născut în Atena, în jurul anului al 9-lea de la Hristos, în al 5o-lea an al [vieții] lui Augustus, din părinți păgâni, dar nobili și renumiți în virtute[88]. A studiat și în Egipt[89], la Heliopolis și anume astrologia[90].

Autorul îl citează pe Mihail Syngelus cu expresia pe care Sfântul Dionisie a spus-o, în Egipt, pe când a văzut întunericul petrecut la răstignirea Domnului: „Sau Dumnezeu pătimește, sau suferă-împreună cu cel care suferă”[91].

Dionisie 19Sfântul Dionisie s-a căsătorit cu Damaris și a devenit unul dintre arhonții Atenei[92]. El se convertește dimpreună cu soția și cu toată familia sa[93], lucru amintit și de Sfântul Ioan Gură de Aur în De Sacerdotio [Despre Preoție][94].

Din p. 403 aflăm că Baronius[95] a avansat anul 52 d. Hr. ca an al convertirii Sfântului Dionisie. Sfântul Pavel l-a botezat și Sfântul Ierothei al Atenei l-a instruit în dreapta credință[96]. Sfântul Pavel l-a hirotonit pe Sfântul Dionisie Episcop al Atenei[97] în jurul anului 55 d. Hr. și în anul 46 al vieții sale[98]. Adică la 3 ani de la convertirea sa, dacă luăm anul 52 d. Hr. ca an cert al convertirii sale.

Dionisie 20În p. 423 mi se confirmă calculul. Pentru că aici se spune că Sfântul Dionisie s-a convertit la vârsta de 43 de ani.

Maica Domnului avea circa 72 de ani când a adormit și locuia cu Sfântul Apostol Ioan în Ierusalim, în Muntele Sion[99]. Dar după trei zile de la adormirea sa, timp în care Îngerii au cântat în mormântul ei, Sfântul Apostol Toma nu a mai găsit trupul ei în mormânt, pentru că trupul său a fost ridicat la cer[100].

Despre prezența Sfântului Dionisie la înmormântarea Maicii Domnului vorbește prima oară Sfântul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului[101]. După care au vorbit Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Dionisie Scholiastul, Sfântul Ioan Damaschin, Mihail Singelus, Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Nichifor Callist, Gheorghios Pahimeris[102], Sfântul Grigorie de Tours[103], Albert cel Mare[104].

Sfântul Trophimus, ucenicul Sfântului Pavel, a fost primul episcop în Arelatensis[105] iar Sfântul Dionisie, deopotrivă ucenicul Sfântului Pavel, a fost trimis în Gallia de Sfântul Clement Romanul[106]. Ucenicii Sfântului Dionisie sunt hirotoniți de el episcopi în Gallia: Saturninus în Aquitania, Lucianus în Belloacum, Sanctinus în Meldas, Regulus în Arelates, Eutropius în Santonas[107].

E amintită și aici Catulla[108].

Sfântul Dionisie îi apare în vedenia visului, după adormirea sa, lui Quintilianus și îi vorbește[109]. Tot noaptea, în vedenie, îi apare și lui Hercoldo, pe care îl numește „frate”[110].

Între p. 516-518 se vorbește despre Sfintele sale Moaște, care au fost împărțite, pentru ca între p. 519-520 să se vorbească despre opera sa teologică. Și alături de cele 4 tratate teologice și de scrisori, care au ajuns până la noi, în p. 519 sunt amintite următoarele scrieri ale sale, care s-au pierdut: 1. De symbolica Theologhia, 2. De anima, 3. De divinis hymnis, 4. Theologica informationes, 5. De iusto & divino iudicio, 6. De iis qua inteligentia & que sensu percipiuntur, 7. De Angelicis proprietatibus & ordinibus.

În ediția din 1897 a operelor dionisiene (prima traducere în engleză după ediția grecească), John Parker spunea: „most probably, some of the lost writings of Dionysius are in part preserved in those writers [Proclus și Plotinus] and in Clement of Alexandria [foarte probabil, unele dintre scrierile pierdute ale lui Dionisie se păstrează în parte în scrierile lui Proclus, Plotinus și Clement al Alexandriei”[111]. De ce însă, dintre toți Sfinții Părinți ai Bisericii din primele trei secole, Parker consideră că Sfântul Dionisie a fost păstrat numai de către Sfântul Clement Alexandrinul?

Tot Parker ne spune că Flavius Lucius Dexter, prietenul Sfântului Ieronim Mărturisitorul, dă mărturia că Sfântul Dionisie Areopagitul a dedicat cartea sa, Despre numele dumnezeiești, lui Marcellus, episcop de Arles, hirotonit de către el și pe care l-a trimis la Toledo[112].

John Parker se referă la cartea Chronicon omnimodae historiae [O cronică pe scurt a istoriei] [113] a lui Dexter. Și în ediția din 1627 a cărții sale, Dexter confirmă faptul că Sfântul Marcus Marcellus Eugenius a venit în Hispania și a predicat în Toleti[114] și că a fost mai întâi episcop de Arelate[115].

În Martirologiul Mănăstirii Broniensis, unde se păstrau Sfintele sale Moaște, Sfântul Sfințit Mucenic [Marcus Marcellus] Eugenius era pomenit ca Arhiepiscop de Toledo și Mucenic, care a fost hirotonit de Sfântul Dionisie Areopagitul[116].

În p. 197 a ediției citate găsim și cealaltă parte a mărturiei lui Dexter: „Dionisie Areopagitul i-a dedicat [dicat] lui Eugenius Marcellus preaînțeleptul cuvânt către Timotei, cartea: Despre numele dumnezeiești”.

Dionisie 21În introducerea la al 2-lea volum al operelor dionisiene[117], John Parker vorbește despre scrisoarea Sfântului Dionisie al Alexandriei, din c. 250 d. Hr., adresată Papei Sixtus al II-lea, în care îi spune că scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul sunt în mod indubitabil autentice[118], pentru că „no one penetrated more profoundly than Dionysius into the mysterious depth of Holy Scripture – that Dionysius was disciple of St. Paul, and piously governed the Church of Athens [nimeni nu a pătruns mai profund decât Dionisie întru adâncimea tainică a Sfintei Scripturi – căci Dionisie a fost ucenicul Sfântului [Apostol] Pavel și a păstorit în mod evlavios Biserica din Atena]”[119].

Dionisie 22După care Parker ne dă două citate din Sfântul Dionisie, care au ecou în scrierile lui Pantenos[124], apoi ne precizează că ecouri dionisiene se regăsesc și la Sfântul Clement Alexandrinul și la Origen[125].

Sfântul Dionisie al Alexandriei sau cel Mare[126] îi scrie mai multe scrisori Sfântului Sfințit Mucenic Sixtus al II-lea, Papă al Romei. În PL 5, între col. 89-100, sunt 4 scrisori ale lui Dionisie către Sixtus, păstrate fragmentar[127]. În PG 10[128], în col. 1315-1316, scrisorile 6, 7, 8 și 9 ale Sfântului Dionisie cel Mare sunt cele 4 amintite în PL 5 și nu mai sunt reproduse aici. Suntem trimiși la PL 5.

Însă în PL 5, în cele 4 scrisori păstrate fragmentar, nu am regăsit fragmentul referitor la Sfântul Dionisie Areopagitul, la care face referire John Parker. El de unde ar fi putut să-l afle?

În PG 4 (după ce în PG 3 se publicase întreaga operă dionisiană care s-a păstrat), găsim sholiile/ comentariile Sfântului Maxim Mărturisitorul la opera Sfântului Dionisie Areopagitul[129]. Sholiile încep în col. 29, însă sunt precedate de un Prologos, care, în ed. Paideia, 1996, nu apare în traducerea Părintelui Dumitru Stăniloae, dar care e foarte important pentru autentificarea persoanei sale.

Dionisie 23Dionisie 24El a fost pomenit de Sfântul Dionisie al Corintului, Mărturisitorul[133], în epistola sa către atenieni[134]. Tot aici, Sfântul Maxim autentifică experiența Sfântului Dionisie din Heliopolis cât și faptul că a fost la înmormântarea Maicii Domnului[135].


[1] Cf. October Synaxarion, October 3,

http://www.rongolini.com/synoctober.htm.

[2] Eusebiu to Pamfilu, Ecclisiastichi istorias, 3. IV. 10, în PG 20, col. 221/ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a 3-a, IV. 10, în Eusebiu de Cezareea, Scrieri. Partea întâia. Istoria bisericească. Martirii din Palestina, trad., studiu, note și com. de Pr. Prof. T.[eodor] Bodogae, col. PSB, vol. 13, Ed. IBMBOR, București, 1987, p. 102.

[3] Ibidem/ Ibidem.

[4] Ibidem/ Ibidem.

[5] Idem, 4. XXIII. 3, în PG 20, col. 385 / Idem, p. 172.

[6] Ibidem/ Ibidem.

[7] Ibidem/ Ibidem.

[8] Fresca e preluată din locația de aici:

http://3.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/SshCHREPxnI/AAAAAAAACPA/-ECCKG9O1WA/s400/dionysiosaeropagitis04.jpg.

[9] Cf. http://oca.org/saints/lives/2014/10/03/102843-hieromartyr-dionysius-the-areopagite-the-bishop-of-athens.

[10] Mineiul lunei lui August, tipărit cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei nóstre Bisericĭ Autocefale Ortodoxe Romăne, Ed. Tipografia „Cărților Bisericesci”, Bucuresti, 1894, p. 170.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem. Am diortosit grafia textului citat.

[13] Existentă aici la nivel online:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsaug/08-15-adormirea_maicii_domnului.html. Preluare a textului din Viețile Sfinților pe luna august, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1998, p. 198-222.

[14] Viețile Sfinților pe luna august, ed. cit., p. 216-218.

[15] Idem, p. 222.

[16] Ibidem.

[17] Corpus Dionysiacum II: Pseudo-Dionysius Areopagita. De Coelesti Hierarchia, De Ecclesiastica Hierarchia, De Mystica Theologia, Epistulae, ed. [Walter] de Gruyter, ser. Patristische Texte und Studien 36, Berlin, 1991, în TLG #006 10.1.1 – 10.1.2/ Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. îngrijită de Constanța Costea, Ed. Paideia, București, 1996, p. 269.

[18] Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 280.

[19] Le puteți downloada de aici:

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/23/sfantul-sfintit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-2/.

[20] Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 280-281.

[21] Viețile Sfinților pe luna octombrie, retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediția din 1901-1911, ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, Mănăstirea Sihăstria, 1999, p. 47-53.

[22] Idem, p. 49.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Sfântul Dionisie Areopagitul. Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 260. Unde el spune: „luna arătându-se cu soarele în Heliopole în mod minunat…Și iarăși, aceasta rămâne în mod mai presus de fiecare de la ora a noua până seara, în fața soarelui”. Despre orașul egiptean a se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Heliopolis_%28ancient%29.

[26] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 49.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 50.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem. Icoana supra e preluată de aici:

http://images.oca.org/icons/lg/October/1003ADionysiosarepegite.JPG.

[31] Idem, p. 51.

[32] Cf.

http://www.ecclesia.gr/greek/synaxaire/synaxari.asp?minas=10&id=33 și

http://en.wikipedia.org/wiki/Damaris_%28biblical_figure%29.

[33] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 51.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem.

[36] Cf.

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_archbishops_of_Athens, Dionisie I a păstorit între anii 52-96 și a fost „al doilea” episcop al Atenei, după Sfântul Ierotei. Însă datele nu sunt corecte, pentru că anul 52 este anul convertirii iar anul 96 este anul martirizării sale.

[37] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 51.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Domitian.

[43] Viețile Sfinților pe luna octombrie, ed. cit., p. 51-52.

[44] Idem, p. 52.

[45] Idem, p. 51-52.

[46] Idem, p. 52.

[47] Ibidem.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 53.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Ibidem.

[55] A se vedea:

http://www.ecclesia.gr/greek/synaxaire/synaxari.asp?minas=10&id=33.

[56] Existentă la nivel online aici:

http://www.e-rara.ch/cgj/content/structure/2841544.

[57] Sancti Dionysii Areopagitae, Operum omnium quae extant, et commentariorum quibus illustrantur, tomus primus, ed. Balthasaris Corderii, Lutetiae Parisiorum, M. DC. XLIV [1644], 772 p. Vom cita acest volum sub forma: Dionisie I, p.

Imaginea supra e preluată de aici: http://www.e-rara.ch/cgj/content/pageview/2841554.

[58] Dionisie I, p. 315.

[59] Mineiul Lunei Octomvrie, tipărit în zilele Majestății Sale, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929, p. 47-48.

[60] Dionisie I, p. 320.

[61] Idem, p. 322.

[62] Ibidem.

[63] Ibidem.

[64] Ibidem.

[65] Idem, p. 324.

[66] Idem, p. 325.

[67] Idem, p. 327.

[68] Se referă la persoana sa și a celor martirizați dimpreună cu el.

[69] Idem, p. 334.

[70] Idem, p. 344.

[71] Ibidem.

[72] Idem, p. 345.

[73] Ibidem.

[74] Idem, p. 350.

[75] Idem, p. 353.

[76] Idem, p. 367.

[77] Idem, p. 371.

[78] Ibidem.

[79] Idem, p. 379.

[80] Ibidem.

[81] Idem, p. 380.

[82] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Arles.

[83] Dionisie I, p. 380.

[84] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Gallia_Aquitania.

[85] Dionisie I, p. 380.

[86] Idem, p. 385.

[87] Idem, p. 387.

[88] Idem, p. 393.

[89] Ibidem.

[90] Idem, p. 394.

[91] Ibidem.

[92] Idem, p. 395.

[93] Idem, p. 400.

[94] Ibidem. În traducerea Pr. Dumitru Fecioru, pasajul hrisostomic e acesta: „Iar vestitul Areopagit, cel din orașul cel mai păgân, nu l-a urmat pe Pavel împreună cu soția lui, numai în urma unei singure cuvântări ținute în public?”, cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoție, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Fecioaru, Ed. Sofia și Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 143.

[95] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Caesar_Baronius.

[96] Dionisie I, p. 409.

[97] Idem, p. 421.

[98] Ibidem.

[99] Idem, p. 428.

[100] Idem, p. 429-430.

[101] Idem, p. 430. A se vedea:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-02-sf_iuvenalie.html.

[102] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/George_Pachymeres.

[103] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Tours.

[104] Dionisie I, p. 430. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Albertus_Magnus.

[105] Idem, p. 449.

[106] Idem, p. 450.

[107] Idem, p. 453.

[108] Idem, p. 485.

[109] Idem, p. 491.

[110] Idem, p. 492.

[111] The Works of Dionysius the Areopagite. Part I. Divine Names, Mystic Theology, Letters, &c., now first translated into english from the original greek, by the Rev. John Parker, M. A., Pub. James Parker and co., London, 1897, p. x.

[112] Idem, p. xv.

[113] Fl. Lucii. Dextri Barcinonensis, Viri Clarissimi Orientalis Imperij Praefecti Praetorio & D. Hieronymo amicissimi, Chronicon omnimodae historiae, ed. Fr. Franciscii Biuarii Mantuae-Carpetani, commentariis apodicticis illustratum, quibus universa, Ed. Sumptibus Claudii Landry, Lugduni, 1627, 10 p. nenumerotate + XXXII p. + 494 p. + 40 p. de indexuri nenumerotate.

[114] Idem, p. 192.

[115] Idem, p. 193.

[116] Idem, p. 194.

[117] The Works of Dionysius the Areopagite. Part II. The Heavenly Hierarchy and The Ecclesiastical Hierarchy, now first translated into english from the original greek, by the Rev. John Parker, M. A., Pub. James Parker and co., London, 1899, xx + 167 p.

[118] Idem, p. vii.

[119] Ibidem.

[120] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Pantaenus.

[121] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Ammonius_Saccas.

[122] The Works of Dionysius the Areopagite. Part II. The Heavenly Hierarchy and The Ecclesiastical Hierarchy, ed. cit., p. vii.

[123] Ibidem.

[124] Idem, p. viii.

[125] Idem, p. ix.

[126] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Dionysius_of_Alexandria.

[127] Epistolae quae ad Sixtum II, Papam et Martyrem attinent, în PL 5, col. 89-100.

[128] Dionysii, Episcopi Alexandrini, Operum et Epistolarum. Pars II, în PG 10, col. 1291-1344.

[129] Tu Aghiu Maximu, Sholia is ta tu Aghiu Dionisiu Areopaghitu, în PG 4, col. 29-574.

[130] Idem, PG 4, col. 16.

[131] Idem, PG 4, col. 15-16.

[132] Idem, PG 4, col. 17-18. Fragmentul din Constituțiile apostolice referitor la primii episcopi al Bisericii și în care apare și Sfântul Dionisie Areopagitul, l-am tradus și editat în: Traduceri patristice (vol. 4), traduceri și comentarii de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș și Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2014, p. 422-423.

[133] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Dionysius_of_Corinth.

[134]Tu Aghiu Maximu, Prologos is ta tu Aghiu Dionisiu, în PG 4, col. 17-18.

[135] Idem, PG 4, col. 21-22.

Punerea mâinilor. Semnificațiile actului în Sfânta Scriptură și în literatura greco-romană [3]

Prima parte…și a doua.

*

Domnul făcea atât vindecări cât și exorcizări, p. 211.

În cazul femeii cu duh de neputință, autorul consideră că nu era demonizată, p. 213-214. Însă duhul de neputință e tocmai demonul care producea acea boală falsă.

Domnul Își folosește saliva pentru a vindeca în Mc. 7, 33; 8, 23 și In. 9, 6, p. 220.

Basmalele și șorțurile Sfântului Pavel și umbra Sfântului Petru, p. 225-228.

Autorul discută toate aceste vindecări dumnezeiești fără să pună în relație harul dumnezeiesc, care ieșea din Sfinți, cu materia, care se transfigurează prin har.

În p. 231, autorul spune că nu știm cum au fost „ordinați” [termenul corect e hirotoniți, căci de aceea vorbește autorul despre „punerea mâinilor”] prezbiterii Bisericii secolului I și nici „natura darurilor spirituale pe care le-au primit la ordinare”.

Însă el, ca penticostal, nu știe. Dar eu, ca ortodox, care trăiesc în Tradiția Bisericii, știu ce înseamnă hirotonie a preotului și ce se petrece cu tine când ești hirotonit. Iar și atunci, ca și acum, Sfinții Apostoli sau episcopii hirotoniți de Apostoli, i-au hirotonit în treapta preoției pe preoți/prezbiteri și pe diaconi în treapta lor.

În p. 232, autorul, total neștiințific, transformă pe prezbiterul secolului 1 în…pastor penticostal. Pentru că el spune că „prezbiterii [secolului I al Bisericii] acționează ca reprezentanți ai bisericii locale”, fiindcă „rolul „prezbiterilor” era asemănător cu cel al pastorilor din ziua de astăzi”.

Numai că prezbiterii nu erau aleși și hirotoniți de către comunitatea celor credincioși ci de un Apostol sau de un episcop hirotonit de Apostoli. Prezbiterii Bisericii primare, ca și cei de azi, nu sunt „pastori, aleși de comunitate, pentru un mandat de 4 ani, din care pot fi revocați oricând” ci membrii ai ierarhiei Bisericii pentru toată viața, aleși și hirotoniți de către episcopi, prin care s-au umplut de harisma Preoției. De aceea, preoții Bisericii slujesc prin puterea și harul primit la hirotonia lor, ei fiind oamenii prin care Dumnezeu lucrează în Biserica Sa la mântuirea oamenilor.

În p. 233, autorul neagă Taina Sfântului Maslu. Pentru că, în Epistola Sfântului Iacov, spune el, „înțelegerea sacramentală a ungerii cu untdelemn este discutabilă”. De ce? Pentru că, în teologia penticostală, nu există noțiunea de Sfântă Taină sau de sacramentalitate. Tocmai de aceea punerea mâinilor, folosirea salivei de către Domnul, folosirea untdelemnului în vindecare nu sunt văzute ca medii prin care se transmite harul dumnezeiesc.

Autorul neagă orice sacramentalitate în Scriptură pentru că mintea sa e setată pe această negație. Neexistând noțiunea de experiență sacramentală/ sfințitoare în gruparea sa religioasă, munca sa de cercetare e bazată pe o preconcepție. El nu studiază Scriptura ca să înțeleagă ce stă în spatele actelor prin care Domnul și Apostolii au vindecat ci el simulează cercetarea, pentru ca să ne spună, în concluzii, ceea ce „știa” de fapt: că „nu există sacramentalitate” în Scriptură.

Bineînțeles, tot demersul său exegetic e lovit de nulitate, pentru că el vrea să își „definească” preconcepția. Însă eu citesc teza sa doctorală nu pentru că nu știu că tot complexul său de explicații stă în aer, nu are fundament, ci pentru că mă interesează care sunt falsele sale argumente pe baza cărora dorește să își „afirme” ideologia penticostală.

Da, e o pierdere de timp…dar din care înveți mecanismul prin care acești oameni falsifică adevărul Scripturii. Mecanism pe care l-au învățat, la timpul lor, toți Sfinții Părinți ai Bisericii, care au studiat și au scris împotriva ereziilor. Iar cărțile patristice care tratează, pe larg, diverse erezii, dovedesc acest fapt: Sfinții Părinți le-au urmărit, în mod atent, „zbaterile” interioare și au înțeles patimile care stau la baza teologiei lor nefaste.

Până acum, pe scurt, John Tipei ne-a spus că „nu există” sacramentalitate în Scriptură, implicit nici în Biserică, și că pastorul penticostal de acum „seamănă leit” cu prezbiterul Bisericii primare.

De aceea, în p. 234, untdelemnul trebuie interpretat „simbolic” și nu harismatic. Adică nu trebuie văzut, ne spune autorul, ca un mediu plin de har după sfințirea lui în Taina Sfântului Maslu ci ca un act „fără conținut”.

La „consacrare”, spune autorul, „untdelemnul Îl reprezintă pe Duhul Sfânt în rolul Său de Dătător de viață”, p. 234. Însă a-L reprezenta, pentru autor, înseamnă „a-L simboliza”. Mai pe scurt: untdelemnul sfințit nu e pentru autor mediu al harului ci doar simbol al slavei dumnezeiești. Lucru pe care îl reafirmă în p. 235: „este foarte probabil ca pentru Iacov untdelemnul să fi simbolizat prezența lui Dumnezeu și disponibilitatea puterii Lui de vindecare, reliefând, poate, rolul Duhului Sfânt ca agent al vindecării”.

Citează pe Origen în p. 235 și, cf. n. 252 din p. 235, e vorba de Omiliile la Levitic.

Însă, fără să apeleze, în mod extins, la Tradiția Bisericii, și printr-o interpretare confesională a Scripturii, autorul „emite” (pentru că nu trage concluzia…ci o știa de mai înainte) concluzia: „Datorită faptului că nu dispunem de dovezi suficiente, nu putem demonstra asocierea punerii mâinilor cu ungerea cu untdelemn în practica Bisericii primare”, p. 235-236. Însă…„o astfel de asociere este foarte probabilă”, p. 236.

Însă cum se face că „știe” că prezbiterul de secol I „era” ca…pastorul de secolul 21, dar când e vorba de acte sacramentale autorul lucrează doar cu probabilități? Și cu toate că autorul cunoaște faptul, că Biserica primară avea ierarhie sacramentală, avea Sfinte Taine, avea cinstirea Sfinților și multe alte lucruri, ca și cea de azi, totuși el „conchide” că penticostalismul „e aidoma” Bisericii primare.

De unde cunoaște cum arăta Biserica? Din cărțile Sfinților Părinți care au ajuns până la noi. Pentru că nu cred că îl  știe doar pe Origen…

Însă, după ce a bătut moneda simbolismului actelor liturgice, în finalul capitolului spune: „Vindecarea ține de harul divin și ilustrează puterea suverană a lui Dumnezeu”, p. 237. Însă a ținut departe harul divin de materie, când a vorbit de salivă și de untdelemn, pentru ca să facă din har singurul exponent al vindecării. Pentru că preconcepția penticostală susține: „harul nu lucrează prin materie ci independent de ea”.

Numai că Domnul și Apostolii Săi au lucrat și prin materie la vindecarea omului, nu numai prin cuvânt sau prin atingerea de ei și de hainele lor. Tocmai de aceea se insistă pe saliva + pământ = tină, pe puterea care iese din El, pe atingerea de Apostoli: pentru ca să se prezinte trupul uman și materia ca medii de transmitere a harului. Pentru că oamenii care se îndumnezeiesc sunt plini de har și de aceea transmit și altora ceea ce au în ei înșiși de la Dumnezeu.

Care sunt pentru autor „scrierile post-apostolice”?, p. 238.

În concluziile din p. 241, deși a exclus sistematic până acum, prin ideea simbolizării, toată activitatea sacramentală a Scripturii, autorul subliniază: „Faptul că vindecările sunt atribuite destul de des credinței [celor vindecați n.n.] nu trebuie interpretat ca o excludere a ideii transferului de putere prin contact fizic”. Și se ferește să o numească: putere dumnezeiască sau harică.

De ce? Pentru că „trupul lui Isus a fost o sursă de putere care putea fi eliberată fizic”, p. 241. Accentul nu cade pe ce fel de putere avea Domnul ci pe faptul că este eliberată fizic.

Un ortodox nu are probleme în a vorbi despre divino-umanitatea persoanei Domnului și nici despre cele două lucrări și două energii ale persoanei Sale, fundamentate dogmatic la Sinodul VI Ecumenic, din care rezultă, că Fiul lui Dumnezeu întrupat vindecă prin slava Sa toată boala și toată neputința. Însă un penticostal se pare că are probleme să spună că puterea dumnezeiască, care ieșea din Domnul, era slava Sa, comună Prea Sfintei Treimi și că ea nu era „eliberată fizic” ci duhovnicește.

Cum să fie eliberată „fizic” slava lui Dumnezeu cea necreată? Slava lui Dumnezeu atinge în mod dumnezeiește pe om și îi vindecă sufletul și trupul. Dar atinge în mod  dumnezeiește pe om slava Lui, ieșind din trupul Domnului dar și din tot ceea ce El atingea. Sau apostolii Lui atingeau.

Materia nu este potrivnică harului pentru că materia se transfigurează prin har. Toate se umplu de sfințenia lui Dumnezeu atunci când sunt sfințite prin stropirea cu apă sfințită. Iar vindecarea sufletească și trupească se dă prin untdelemn sfințit, în cadrul Tainei Sfântului Maslu, pentru că harul lucrează prin materie la transfigurarea întregii creații.

În p. 242 însă, autorul admite, atât faptul că Sfinții Apostoli au fost „niște canale ale puterii de vindecare” cât și faptul că „transferul puterii de vindecare poate avea loc nu numai prin contact fizic direct, ci și prin substanțe și obiecte intermediare precum saliva sau hainele”. Și cu toate acestea, autorul tace mâlc când vine vorba despre sacramentalitatea Bisericii.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy