Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul: de la Părinte apostolic la „pseudo” autor [2]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

*

Cap. 1. Partea întâi…

*

De unde trag concluzia dureroasă că până la Sfântul Maxim doar aceste tratate teologice dionisiene și scrisorile sale au mai ajuns, pe care le cunoaștem și noi astăzi. Adică celelalte scrieri dionisiene s-au pierdut înainte de secolele 6-7 d. Hr.

Și în introducerea cărții, Sfântul Maxim ne spune că începe cu o spusă a lui Grigorie „tu teofronos [cugetătorul-de-Dumnezeu]”, care este mai aproape de timpul său^[3]. Cu sensul: încep cu o spusă a celui care e mai aproape de timpul meu. Și asta, se subînțelege: în comparație cu Dionisie Areopagitul din secolul I.

Iar a cincea problemă a tratatului este prima și ultima dedicată Sfântului Dionisie^[4], din prima parte a lui. În a doua sa parte, prima referire la Sfântul Dionisie o face în col. 1085^[5]. Și aici îl numește: „Sfântul Dionisie Areopagitul”^[6].

Iar dacă doar acești doi Sfinți Părinți, Dionisie Areopagitul și Grigorie Teologul, aveau nevoie, din perspectiva teologică a Sfântului Maxim, de explicații extinse, din aceasta înțelegem iubirea imensă pe care el le-o purta. Și – se observă asta la tot pasul –, după cum nu se îndoia de persoana și de opera lui Grigorie Teologul, tot la fel nu se îndoia de persoana și opera lui Dionisie Areopagitul.

Pentru că în întregul tratat de care ne ocupăm acum, ca și în comentariile sale la opera dionisiană, la care m-am referit anterior, este evidentă familiaritatea lui Maxim cu teologia lui Dionisie. El îl comentează pe Dionisie ca pe un Părinte iubit și de la care învață continuu. Pe care îl admiră și pe care îl consideră o autoritate teologică.

După lungi comentarii mistice la Sfânta Scriptură, Sfântul Maxim se întoarce la Sfântul Dionisie pentru un pasaj din Despre numele dumnezeiești^[7]. Și aici, în col. 1188, el îl numește: „o megas che tios  Dionisios [marele și dumnezeiescul Dionisie]”.

La finalul pasajului abia citat, Sfântul Maxim îl numește din nou „marele Dionisie”^[8]. Se ocupă de mai multe locuri ale Scripturii și din teologia Sfântului Grigorie Teologul, după care se întoarce la Sfântul Dionisie și îl numește: „Sfântul și cugetătorul de Dumnezeu Dionisie Areopagitul [o Aghios che teofron Dionisios o Areopaghitis]”^[9].

Fiind citat aici după „putătorul-de-Dumnezeu Grigorie”^[15]. Grigorie Teologul.

Pentru că Sfântul Maxim citează, fără niciun dubiu, din operele Sfântului Dionisie Areopagitul, găsind autentice și persoana și opera lui.

Am aflat anterior, tot de la Sfântul Maxim Mărturisitorul, că Sfântul Dionisie al Corintului s-a referit la Sfântul Dionisie Areopagitul. Sfântul Dionisie al Corintului a adormit pe 8 aprilie 171^[16].

Și am găsit în TLG scrierile, fragmentare, ale Sfântului Dionisie al Corintului. Care încep cu: Beati Dionysii, Corinthii Episcopi, Fragmenta. Ex. Epistola ad Romanos^[17]. Epistolă din care s-au păstrat 4 fragmente.

După care urmează ultimele fragmente ale sale: De reliquis septem epistolis^[18]. Despre care ne dă mărturie Eusebiu de Cezareea.

Dionisie Areopagitul”^[23]. În II. 3, când Ioan vorbește despre Ierarhiile cerești, el îl numește: „preasfântul, și preasfințitul, și prea-marele-teolog, Dionisie Areopagitul

În III. 6, Dionisie este mărturisit drept ucenicul Apostolului Pavel, purtător de Dumnezeu și cunoscător al celor dumnezeiești^[25]. Și când cineva e numit cunoscător al celor dumnezeiești înseamnă că i se recunosc vederile sale mistice imense dar și cunoașterea teologiei dumnezeiești, păstrată și învățată tradițional. Pentru că el este, deopotrivă, un om al experienței mistice și teologice. Pe când în III. 19, el este „fericitul Dionisie [o macarios Dionisios]”^[26].

Și după cum se poate vedea, Sfântul Ioan Damaschin cunoaște și cinstește opera și viața Sfântului Dionisie Areopagitul. El știe că Dionisie este un mare Sfânt Părinte al Tradiției Bisericii.

Sfântul Simeon Noul Teolog citează din Sfântul Dionisie Areopagitul în Al treilea discurs teologic^[33] dar și în alte părți ale operei sale.

În introducerea sa la Imnele simeoniene, Sfântul Nichita Stithatos spune că Sfântul Simeon îl imita pe „Dionisie cel Mare [Dionisiu ton megan]…[fiind și] el răpit, asemenea lui, de pe pământ”^[34].

Tot Nichita îl numește pe Sfântul Dionisie Areopagitul „marele în cele dumnezeiești Dionisie [o polis ta tia Dionisios]”^[35]. Și prin această numire se referă, ca și Sfântul Ioan Damaschin, la marea sa experiență extatică dar și la cunoașterea sa teologică. Iar prin faptul că Sfântul Nichita îl compară pe Sfântul Simeon cu Sfântul Dionisie Areopagitul ne arată marea evlavie și admirație pe care o avea pentru imensa experiență mistică și teologică a Sfântului Dionisie.

Pentru Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Dionisie Areopagitul este „Dionisie cel Mare”^[36] și „acel nerătăcit privitor [văzător mistic n.n.] al celor duhovnicești”^[37]. În p. 177 a ediției românești citate, el este de două ori numit „Dionisie cel Mare” dar și „marele Dionisie”.

În p. 190: „Dionisie Areopagitul”, „marele Dionisie” în p. 191, „Marele Dionisie din Areopag” în p. 201, „Dionisie Areopagitul” în p. 207, „marele Dionisie” în p. 209, „Dionisie” și „marele Dionisie” în p. 216, e citat în p. 223 fără să fie numit, e numit „Dionisie cel Mare” în p. 252, în p. 268 și 269: „Marele Dionisie”, în p. 293: „Dionisie cel Mare”, citat în p. 294, „Marele Dionisie” în p. 297 iar în p. 299: „Dionisie cel Mare”. Traducerea de față a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae fiind aceea care i-a familiarizat pe români, în secolul al 20-lea, cu teologia Sfântului Grigorie Palama.

În aceeași epistolă, el este „marele Dionisie”^[47]. Și ori de câte ori îl citează, Sfântul Dionisie este, pentru Sfântul Grigorie Palama, o autoritate teologică incontestabilă.

Așa că, după un astfel de nor de mărturii ale Tradiției, să vii să spui, ca ortodox, că Sfântul Dionisie Areopagitul nu a trăit în secolul I al Bisericii și că opera sa teologică este „un fals teologic” înseamnă a avea multă aroganță demonică. Și, în același timp, înseamnă a te pune într-o postură extrem de penibilă, atâta timp cât marii Sfinți Părinți ai Bisericii s-au fundamentat, în mod substanțial, pe teologia sa.

---

[1] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/George_Pachymeres.

[2] În limba română îl găsim în: Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua. Tâlcuiri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Dionisie Areopagitul și Grigorie Teologul, trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB, vol. 80, Ed. IBMBOR, București, 1983, 372 p. În continuare voi cita textul grecesc sub forma PG 91, col. iar traducerea românească citată sub forma Ambigua ro, p.

[3] PG 91, col. 1033/ Ambigua ro., p. 46.

[4] Idem, col. 1045/ Idem, p. 55.

[5] Ambigua ro., p. 88.

[6] PG 91, col. 1085/ Ambigua ro., p. 88.

[7] Idem, col. 1188/ Idem, p. 177.

[8] Ibidem/ Idem, p. 178.

[9] Idem, col. 1213/ Idem, p. 194.

[10] Ambigua ro., p. 214.

[11] PG 91, col. 1235/ Ambigua ro., p. 229.

[12] Idem, col. 1312-1313/ Idem, p. 268.

[13] Ambigua ro., p. 350.

[14] PG 91, col. 1413/ Ambigua ro., p. 315.

[15] Ibidem/ Ibidem.

[16] Cf.

http://en.wikipedia.org/wiki/Dionysius,_Bishop_of_Corinth.

[17] TLG, #001 179.1t – #001 181.10.

[18] Idem,#001 181.21 – #001 183.11.

[19] Idem, #001 182.1.

[20] Idem, #001 182.8 – #001 182.11.

[21] Tu en Aghiis Patros imon Ioannu tu Damaschinu, Pighi gnosesos. Ecdosis acrivis tis ortodoxu pisteos, în PG 94, col. 789-1228.

[22] Idem, col. 836/ Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a III-a, trad. de Pr. D.[umitru] Fecioru, col. „Mari scriitori creștini”, Ed. Scripta, București, 1993, p. 32.

[23] Idem, col. 844/ Idem, p. 35.

[24] Idem, co. 872-873/ Idem, p. 48.

[25] Idem, col. 1005/ Idem, p. 105.

[26] Idem, col. 1077/ Idem, p. 136.

[27] Fotiu, Miriobiblon i  Bibliotichi, în PG 103, col. 41-1586.

[28] Idem, PG 103, col. 43-46.

[29] Idem, PG 103, col. 44-45.

[30] Idem, PG 103, col. 45.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Syméon le Nouveau Théologien, Traités théologiques et éthiques, tome I, introd., texte critique, trad. et notes par Jean Darrouzès, A. A., en SC, n∘ 122, Les Éditions du Cerf, Paris, 1966, p. 162/ Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice. Scrieri I, studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., cu un studiu de Ierom. Alexander Golitzin, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 104.

[34] Syméon le Nouveau Théologien, Hymnes 1-15, Tome 1, introd., texte critique et notes par Johannes Koder, trad. par Joseph Paramelle s.j., en SC, n∘ 156, Les Éditions du Cerf, Paris, 1969, p. 112/ Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, epistole și capitole. Scrieri III, introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 35.

[35] Idem, p. 114/ Ibidem.

[36] Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, – cu patru tratate traduse –, ed. a 2-a, cu o pref. revăzută de autor, Ed. Scripta, București, 1993, p. 169.

[37] Ibidem.

[38] Sfântul Grigorie Palama/ O Aghios Grigorios o Palamas, Opere complete/ Evgrammata, vol. II/ B, Antiepigrafii, Epistolele către Achindin și Varlaam, introd, trad. și note de Cristian Chivu, Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Caliopie Papacioc, Cristina-Costena Rogobete, coord. Cristian Chivu, Ed. Gândul Aprins, București, 2013, p. 86.

[39] Idem, p. 139.

[40] Idem, p. 148.

[41] Idem, p. 216.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 234, 242, 248.

[44] Idem, p. 246, 262.

[45] Idem, p. 308.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 310.

[48] Sfântul Marcu Evghenicul/ O Aghios Marcos o Evghenicos, Opere/ Ta evriscomena apanta, vol. I, introd., note și trad. de Marcel Hancheș, Cristian Chivu, Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Cristina Rogobete, Emanuel Dumitru, Marios Pilavakis, Caliopie Papacioc, coord. Cristian Chivu, Ed. Pateres, București, 2009, p. 258. În fapt, întregul volum e tradus de Pr. Marcel Hancheș, care mi-a arătat o parte din traduceri și pe care le-am discutat, înainte ca ele să fie publicate.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 402.

[51] Idem, p. 460-462.

[52] Idem, p. 460.

[53] Idem, p. 462.

[54] Idem, p. 486.

[55] Idem, p. 502.

[56] Idem, p. 510.