Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii
de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 3)

*

Cap. 1. Partea întâi…și a doua

***

Raportarea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, din introducerea[1] la operele Sfântului Dionisie Areopagitul, este o mare greșeală. Și este inexplicabilă pentru mine, atâta timp cât el ne-a dăruit o traducere extraordinară a operei sale. Dacă nu ar fi vorba despre Sfinția sa, nu m-ar durea atât de tare această negare a Sfântului Dionisie. Pentru că sufăr pentru ea ca și când aș fi făcut-o eu.

Însă ținând cont de faptul că el este cel care ne-a dăruit prima traducere monumentală a operei Sfântului Dionisie, declarația care urmează e ca un ciocan care distruge cubul perfect. Sau ca trădarea unei persoane iubite tocmai când ea avea cea mai mare nevoie de tine.

În finalul introducerii, el afirmă: „ținem să spunem că vrem să păstrăm numele de Dionisie Areopagitul pentru autorul acestor scrieri. Chiar dacă autorul lor ar fi cineva de mai târziu, dacă el a ținut să-și dea acest nume, îi respectăm voința și e vrednic pentru această mare operă de apelativul de Sfânt, ca ceilalți Părinți bisericești”[2].

Pentru că Părintele Stăniloae, prin această afirmație, neagă persoana și opera Sfântului Dionisie Areopagitul, considerându-l, paradoxal, drept Sfânt pe cel care ar fi „plastografiat” această operă.

Numai că, în Tradiția Bisericii, impostorii nu sunt elogiați ci compătimiți. Pentru că ei sunt receptați ca niște înșelați de demoni, ca niște rătăciți. Iar cineva, care ar minți într-un mod atât de grosolan, dându-se de trăitor în secolul I și ucenic al Sfântului Pavel, nu ar merita nici cel mai mic respect, darămite să fie socotit „Sfânt Părinte” al Bisericii.

Însă Părintele Stăniloae știa cum e receptat Sfântul Dionisie de către Tradiția Bisericii dar știa și cum e negat de teologia eterodoxă recentă. Alegerea sa nu a fost făcută în necunoștință de cauză. Ci el a ales să fie de partea detractorilor recenți ai Sfântului Dionisie și nu de partea Tradiției Bisericii.

Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin[3] a negat sistematic persoana și opera Sfântului Dionisie Areopagitul[4], vehiculând ideea, cu totul atradițională și ineptă, cum că Sfântul Dionisie Areopagitul ar fi Sfântul Dionisie Exiguus[5].

Canonizat recent în Biserica noastră, în 8 iulie 2008[6], Sfântul Dionisie Exiguus [cel Mic] are propria sa istorie, trăind între c. 470-c. 544[7]. Iar a-l „confunda” pe Sfântul Dionisie Areopagitul din secolul I, într-o teză de doctorat și în alte câteva articole, cu Sfântul Dionisie Exiguus înseamnă că îți place să pierzi timpul.

Pentru PS Alexander Golitzin de Toledo[8], episcop în OCA[9], devenit monah în Muntele Athos, Sfântul Dionisie Areopagitul este „un anonim” care a trăit între anii 487-532[10] și a scris în Siria-Palestina[11]. Însă, susține el, „Areopagitul este, deopotrivă, creștin și mistic…un teolog care pune întâlnirea mistică [the mystical encounter] în centrul gândirii sale”[12].

Pentru Părintele Profesor Ioan I. Ică jr., Toma d’Aquino este „Sfântul Toma d’Aqui- no”[13], Sfântul Isaac Sirul este „un episcop nestorian”[14] iar cel care „pretinde” că este Sfântul Dionisie Areopagitul este un autor din secolele IV-V[15].

Pentru Ică jr., creatorul „legendei” dionisiene este Hilduin, abate al abației Saint-Denis de lângă Paris[16]. El ar fi „inclus” în pielea aceluiași „personaj” „trei figuri distincte:

[1] filozoful atenian convertit de Apostolul Pavel în secolul I menționat în Faptele Apostolilor;

[2] primul episcop al Parisului și apostol al Galiei, decapitat în secolul III, probabil în cursul persecuției lui Decius; și

[3] autorul „Areopagiticelor” atestat la începutul secolului VI”[17].

Însă Părintele Ică jr. spune această frază fără să ne indice vreo sursă.

La cine se referă profesorul de la Sibiu? La Hilduinus Abbas S. Dionysii[18], care a scris Passio Sanctissimi Dionysii [Pătimirea Preasfințitului Dionisie], publicată în PL 106, col. 23-50. Numai că ce spune Hilduinus, spun toate sursele patristice despre Sfântul Dionisie Areopagitul.

Hilduinus spune că Sfântul Pavel l-a întâlnit în Atena pe Sfântul Dionisie[19], că Sfântul Dionisie era în Heliopolis când s-a petrecut răstignirea Domnului[20] și că el crede propovăduirii Sfântului Pavel[21].

În cap. al 8-lea al scrierii se vorbește despre vindecarea orbului de către Pavel și despre trimiterea lui la Dionisie. Fapt pentru care el se convertește, împreună cu soția sa și cu casa lui[22]. Se botează, e ucenicul lui Pavel pentru 3 ani de zile, și Pavel îl hirotonește episcop al Atenei[23]. Sfântul Dionisie pleacă la Roma[24], ajunge Apostol al Galliei[25] și a pătimit dimpreună cu Sfinții Mucenici Rusticus și Eleutherius[26].

În cap. al 31-lea, Hilduinus ne oferă ultima rugăciune a Sfântului Dionisie[27], care este identică cu cea care apare în ediția românească din 1999, pe care am citat-o anterior:

Dionisie 40Dionisie 41După tăierea capului, Sfântul Dionisie își poartă capul în mâini în mod minunat[28]. El a fost martirizat în timpul lui Domitianus[29] și în cap. 34 este amintită Catulla[30]. Așa că Hilduinus nu „l-a inventat” pe Sfântul Dionisie Areopagitul, ci a scris despre el potrivit datelor Tradiției Bisericii.

După ce l-a „desființat” pe Sfântul Dionisie ca Părinte apostolic, Părintele Ică jr. îl „desființează” și pe Sfântul Maxim Mărturisitorul ca sholiast al Sfântului Dionisie. Pentru că Hans Urs von Balthasar în 1940[31] și „cercetările filologice ulterioare ale Beatei Regina Suchla – care în 2011 a demarat publicarea ediției lor critice – au confirmat această intuiție. Ioan din Skythopolis este autorul”[32] comentariilor Sfântului Maxim la opera Sfântului Dionisie. Și, după cum se observă, pentru Prof. Ică jr., un teolog romano-catolic (Hans Urs von Balthasar[33]) și un profesor de filosofie (Beate Regina Suchla[34]) sunt autoritățile „teologice” care înlocuiesc întreaga Tradiție a Bisericii. Același fel de „autorități” au contat pentru Părintele Ică jr. și în „desființarea” Sfântului Dionisie Areopagitul.

Între p. 161-174, într-o bătaie de joc exuberantă, jovială, la adresa Sfântului Dionisie, Părintele Profesor Ică jr. traduce, într-un mod neingurgitabil, câteva pagini dionisiene „în limbajul sacral și filozofic antic”[35]. E un fel de Sfântul Augustin de Hippo în traducere românească catolicizantă, în care nu îl simți deloc pe marele teolog al Bisericii.

Ce ne-am fi făcut însă, dacă, în locul Părintelui Stăniloae, Părintele Ică jr. ar fi tradus astfel întreaga operă dionisiană? Sau de ce nu a încercat Părintele Ică jr. să îi traducă barbar pe Sfântul Ioan de Kronstadt sau pe Sfântul Siluan Athonitul, ci a fost evlavios și „politicos” cu publicul cititor, dar îi traduce din topor pe, spre exemplu, Sfântul Dionisie Areopagitul și pe Sfântul Isaac Sirul?

Sunt greu de înțeles pentru mine și, mai ales, imposibil de acceptat, asumările „teologice” non-tradiționale ale Părintelui Profesor Ică jr. Probabil că vom mai avea și alte surprize negre din partea Părintelui Ică jr., dacă Tradiția Bisericii este atât de „plină de falsuri” și „nefrecventabilă”.

Părintele Profesor Andrew Louth[36], membru al Bisericii Ortodoxe Ruse și profesor la Universitatea din Durham, Anglia[37], consideră și el că sholiile Sfântului Maxim Mărturisitorul la opera Sfântului Dionisie Areopagitul sunt ale lui Ioan de Skythopolis[38].

Iar despre opera Sfântul Dionisie, el spune că este „ascribed [atribuită]”[39] lui Dionisie Areopagitul dar nu este a lui iar teologia sa este un „mixture of Christianity and Neoplatonism [amestec de creștinism și neoplatonism]”[40].

Căci, pentru Louth, „corpusul areopagitic” a fost scris între secolele 5-6, în Siria[41].

Pentru Dr. Bogdan G. Bucur[42], Sfântul Dionisie Areopagitul este „Dionisie Pseudo-Areopagitul”[43], pe când, pentru Pr. Dr. Ciprian Marius Cloșcă, el este „Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul”[44].

Și aș putea să continui, pe încă multe pagini, această tristă enumerare de nume. Pentru că toți cei care îl neagă pe Sfântul Dionisie Areopagitul, nu îl neagă din interiorul Tradiției și pe baza rejectării lui de către Sfinții Părinți sau de vreun sinod al Bisericii (cum e în cazul lui Arie sau Origen) ci pe baza unei ralieri sinucigașe la atacurile eterodoxe la adresa Sfântului Dionisie Areopagitul.

Protestanții, cei care și-au pus prima dată, la modul demolator, „problema autenticității” Sfântului Dionisie Areopagitul, au văzut în el o imagine amplă a Bisericii primului secol, pe care ei nu o suportau. L-au văzut pe Sfântul Dionisie vorbind despre ierarhia tripartită a Bisericii, despre Sfânta Liturghie, despre Sfintele Taine, despre Sfânta Tradiție, despre vederea lui Dumnezeu și despre îndumnezeire, despre Sfinți și Puterile cerești, adică despre tot ceea ce ei neagă că ar fi existat în Biserica secolului I.

De aceea tot acest război continuu, de 6 secole, cu posteritatea Sfântului Dionisie. Însă a nu înțelege miza, ca teolog ortodox, a luptei cu Marele Dionisie, înseamnă a nu înțelege nici trecutul, nici prezentul și nici viitorul Bisericii. Adică a nu înțelege că Biserica trăiește în Tradiție pentru că fundamentul ei este slava Prea Sfintei Treimi. Iar toată istoria Bisericii și înțelegerea ei este lăsată în seama Sfinților Bisericii și nu a celor din afara ei.


[1] Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 7-13.

[2] Idem, p. 13.

[3] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Dr%C4%83gulin.

[4] Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 13, n. 3.

[5] Idem, p. 7.

[6] A se vedea:

http://ro.orthodoxwiki.org/Dionisie_cel_Smerit.

[7] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Dionysius_Exiguus.

[8] Idem:

http://orthodoxwiki.org/Alexander_%28Golitzin%29_of_Toledo.

[9] Idem: http://orthodoxwiki.org/OCA.

[10] Mystagogy. A Monastic Reading of Dionysius Areopagita, by Alexander Golitzin, with the collaboration of Bogdan G. Bucur, edited by Bogdan G. Bucur, Pub. Cistercian Publications and Liturgical Press, Collegeville, Minessota, 2013, p. xxxiv.

[11] Idem, p. xxxiii.

[12] Idem, p. 50. Cunosc doar fragmentul acesta din carte, prezent online:

http://www.cistercianpublications.org/Content/Site143/FilesSamples/146716978087907_00000076320.pdf.

Însă în el se reproduce, cu modificări, studiul: Hieromonk Alexander (Golitzin), Dionysius Areopagites: a Christian Mistycism?, in rev. Scrinium, Tome 3, Byzantinorossica Saint-Pétersburg, 2007, p. 128-179. Care se poate downloada de aici:

http://www.marquette.edu/maqom/scrinium3.pdf.

De unde trag concluzia că, în acest volum, probabil avem de-a face cu o publicare la un loc a articolelor sale anterioare despre „problema areopagitică”.

[13] Sfântul Grigorie Palama, Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești. Scrieri II, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2005, p. 10.

[14] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața duhului, taine dumnezeiești, pronie și judecată. Partea a II-a recent descoperită, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 21.

Publicând a treia parte isaaciană în 2005, din introducerea lui Sabino Chialà aflăm că Sfântul Isaac Sirul a aparținut „Bisericii siro-orientale (nestoriană)” (p. 7) și că „s-a născut în Beit Qatraye (actualul Qatar) la începutul secolului VII” (p. 9). Citate din: Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici. Partea a III-a recent regăsită, cu cuvânt înainte, introd. și text de Sabino Chialà, trad. în rom. [din italiană] de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2005, 188 p.

[15] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața duhului, taine dumnezeiești, pronie și judecată. Partea a II-a recent descoperită, ed. cit., p. 21.

[16] Diac. Ion I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 134.

[17] Ibidem.

[18] A se vedea:

http://fr.wikipedia.org/wiki/Hilduin_de_Saint-Denis.

[19] Hilduinus Abbas S. Dionysii, Passio Sanctissimi Dionysii, în PL 106, col. 26-27.

[20] Idem, col. 27.

[21] Idem, col. 28.

[22] Ibidem.

[23] Idem, col. 29.

[24] Idem, col. 38.

[25] Idem, col. 39.

[26] Idem, col. 44.

[27] Idem, col. 46.

[28] Idem, col. 47.

[29] Idem, col. 48.

[30] Ibidem.

[31] Diac. Ion I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, op. cit., p. 135.

[32] Ibidem.

[33] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Hans_Urs_von_Balthasar.

[34] Idem:

http://www.herder.de/autoren/autoren_detail_html?k_autor=1726860.

[35] Diac. Ion I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, op. cit., p. 161, n. 1.

[36] A se vedea:

https://www.dur.ac.uk/theology.religion/staff/profile/?id=670.

[37] Idem: http://orthodoxwiki.org/Andrew_Louth.

[38] Andrew Louth, Denys the Areopagite, Pub. Continuum, London – New York, 2001, p. 133. Care poate fi citită aici: http://www.scribd.com/doc/197259743/Andrew-Louth-Dionysius-the-Areopagite.

[39] Idem, p. 111.

[40] Idem, p. 23.

[41] Idem, p. 14.

[42] A se vedea:

http://duq.edu/academics/faculty/bogdan-bucur.

[43] Bogdan G. Bucur, Dionysius East and West: Unities, Differentiations, and the Exegesis of Biblical Theophanies, in rev. Dionysius, vol. 26 (dec. 2008), p. 115.

Care poate fi downloadat de aici:

http://www.bgbucur.com/PDFuri/DionysiusUnitiesandDiffTheophanies.pdf.

[44] Teza sa doctorală are titlul: Pr. Dr. Ciprian Marius Cloșcă, De docta ignorantia. În theognosia apofatică a Sfântului Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ed. Lumen, Iași, 2009, 360 p.

Did you like this? Share it: