Iubiții mei,

Evanghelia duminicii de față [Mt. 9, 1-8] se suprapune peste praznicul de astăzi, cel al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Iar dacă în Evanghelia zilei vorbim despre vindecarea unui paralitic (v. 6), după ce păcatele sale au fost iertate de Domnul (v. 2), în cazul Sfântului Profet Iliu din Tesvitis [II Reg. 1, 3, LXX] avem un Sfânt al Vechiului Testament care s-a îndumnezeit până la asemenea stadiu încât a fost mutat de Dumnezeu la cer, în mod dumnezeiește, cu trupul și sufletul său, încă din această viață.

Însă, deși pare a nu exista vreo legătură între ele, între Evanghelia zilei și viața Sfântului Ilie, legătura există și este absolut importantă. Pentru că nu putem crește în viața de sfințenie fără Dumnezeu și fără iertarea Lui. Dumnezeu stă la baza vieții oricărui Sfânt, pentru că de la El e slava dumnezeiască care ne curățește, ne luminează și ne îndumnezeiește pe noi.

În Mineiul pe iulie (ed. 1894), Sfântul Ilie e prezentat drept Sfântul lui Dumnezeu care a primit „dar de minuni cu foc însuflețit” și pe care Dumnezeu l-a făcut „nestricat”, pentru ca să nu vadă moartea până nu va predica sfârșitul tuturor [p. 218]. Dar și ca „sfeșnic nestins al Bisericii”, care este „aprins cu râvnă dumnezeiască” (Ibidem). De aceea, el este „râvnitorul” pentru Dumnezeu (p. 222) și „văzător de tainele cele negrăite” (p. 224) ale lui Dumnezeu.

Însă în anii de secetă, Sfântul Ilie este văzut de Biserică drept cel care mijlocește pentru noi în fața lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru ca să avem parte de la El de „ploaie îmbelșugată și curată” [Cf. Rugăciunea către Sfântul Proroc Ilie la vreme de secetă, în Acatistier, apărut cu binecuvântarea PS Iustinian al Maramureșului și Sătmarului, p. 597].

Sfantul Profet Ilie© Suzana Ilie.

Și astfel înțelegem valențele practice ale sfințeniei.

Pentru că viața isihastă și plină de har a Sfântului Ilie a fost îndumnezeitoare pentru el, dar este folositoare, în mod continuu, și pentru cei care i se roagă lui.

Iar ortodoxul necăjit, care nu știe prea multă teologie, dar care vede că seceta a pârjolit totul în jur, i se roagă Sfântului Ilie ca să ceară de la Dumnezeu ploaie binecuvântată, și astfel se împărtășește din sfințenia și rugăciunea Sfântului Ilie pe măsura sa.

Însă cel care citește multă teologie și care dorește să aprofundeze valențele mistice ale vieții Sfântului Ilie Tesviteanul, va găsi în el un mare povățuitor al vieții isihaste și, în tot ceea ce el a trăit, o mare conlucrare cu Dumnezeu.

IliuNumele său în I Reg. 17, 1, LXX: Profetul Iliu din Tesvitis.

Corbii îl hrănesc la pârâul Horrat [I Reg. 17, 5-6, LXX] pentru ca să învețe de la ei că trebuie să se supună cu totul Domnului. Căci dacă corbii pot să nu mănânce carnea și să o împartă cu un om, cu atât mai mult un om ascultător de Dumnezeu trebuie să își supună cu totul patimile din dragoste de Dumnezeu.

Sfântul Ilie înmulțește făina și uleiul pe timp de secetă [I Reg. 17, 16, LXX] în casa femeii văduve din Sarepta Sidonului pentru ca să arate că toată hrana noastră e de la Dumnezeu.

Dacă seceta începe când dorește Profetul Ilie [I Reg. 17, 1, LXX] iar ploaia cade pe pământ la rugăciunea sa [I Reg. 18, 42-45, LXX], atunci aceste lucruri ne arată că Dumnezeu ascultă rugăciunile Sfinților Lui.

Ca să se roage pentru ploaie, Sfântul Iliu „s-a suit pe Carmilon [anevi epi ton Carmilon]” [I Reg. 18, 42, LXX], pe Muntele Carmel…și când s-a rugat, el „s-a aplecat peste pământ și și-a pus fața sa în mijlocul genunchilor lui” [Ibidem]. Și-a îndoit spatele până și-a plecat fața pe genunchi…

O poziție de rugăciune foarte ascetică și plină de umilință…

Pentru că nu ne putem ruga oricum, în orice poziție a trupului, ci numai în acelea pline de umilință și de evlavie.

În muntele Horib, după 40 de zile de post și de călătorie [I Reg. 19, 8, LXX], Sfântul Iliu are parte de o vedere extatică [I Reg. 19, 11-12]. În care slava Domnului i se arată ca vânt mare, puternic, apoi ca un cutremur, apoi ca un foc, pe când, în cele din urmă, ca adiere de vânt lin. Și cea mai „suportabilă prezență a Sa” a fost cea din urmă: când Domnul i S-a arătat în adierea de vânt lin/ subțire.

Astfel, am enumerat doar câteva valențe mistice ale vieții Sfântului Iliu. Ale vieții aceluia care, pe Tabor, va vorbi cu Domnul, în slava Lui, dimpreună cu Sfântul Profet Moisis.

În Evanghelia zilei, cei care nu știau că Domnul are puterea de a ierta păcatele oamenilor [Mt. 9, 6, GNT], considerau că El blasfemiază [Mt. 9, 3, GNT]. Că El spune lucruri potrivnice lui Dumnezeu.

Tot la fel, cei care astăzi cred că ierarhii și preoții Bisericii nu au puterea, de la Hristos Dumnezeu, de a ierta păcatele oamenilor, cred că spunem „minciuni/ baliverne/ povești”, pentru că nu vor să cunoască iertarea lui Dumnezeu primită prin dezlegarea preoțească.

Însă, fără iertarea păcatelor primită în Taina Sfintei Spovedanii, nimeni nu se poate mântui. Nimeni nu se poate vindeca. Nimeni nu se poate curăți de păcatele lui și nu se poate ridica din patimile sale la viața duhovnicească.

Iar eu, de-a lungul timpului, m-am spovedit la mai mulți preoți duhovnici și, de fiecare dată, indiferent de viața preotului sau de contextul în care m-am spovedit sau de timpul în care m-am spovedit, am simțit iertarea lui Dumnezeu prin mâna preotului care m-a dezlegat de păcate.

Pentru că Cel care ne iartă păcatele și ne eliberează de ele și ne vindecă sufletul și trupul și ne întărește în viața duhovnicească e Hristos Dumnezeu, Cel care lucrează la restaurarea noastră duhovnicească prin lucrarea preotului.

Adică Acela care, în Evanghelia citită azi, a subliniat faptul că vindecarea sufletului cât și cea a trupului au un singur izvor: Dumnezeu [Mt. 9, 5-6, GNT]. Căci Dumnezeu ne poate dărui vindecarea integrală, atât a sufletului cât și a trupului nostru, dar lucrul cel mai important este iertarea Lui.

Mila și iertarea Lui sunt mai bune decât sănătatea trupească și decât viața. Pentru că poți trăi fără un ochi, cu un organ bolnav, cu dureri în trup…dar chinurile sufletești nu se vindecă cu medicamente și nici cu povestiri la psiholog ci prin iertarea lui Dumnezeu. Prin umplerea noastră de harul Său.

Iar a trăi aici mult și în mod prosper, dar cu chinuri sufletești și în patimi multe, nu e un câștig sigur. Adevăratul câștig, câștigul veșnic, neschimbabil, e acela de a fi cu Dumnezeu, de a fi plin de iertarea Lui și de bucuria Lui.

Domnul vedea gândurile lor [Mt. 9, 4, GNT]…după cum le vede și pe ale noastre. El știe ce rele cugetăm noi în inimile noastre [Ibidem]. El știe cum ne implicăm noi cu totul în rele, în minciuni, în desfrânări, în acte de vandalism, în crime, în violuri, în acte de satanism.

De aceea, atunci când venim să ne spovedim la duhovnic, trebuie să ne mărturisim păcatele în mod concis. Fără să batem câmpii. Nu trebuie să dăm detalii, pe zeci de minute, despre ce am făcut și cu cine și de câte ori…ci să spunem păcatul, păcatul de care știm că suntem vinovați, să îl spunem direct și asumându-l ca fiind al nostru…doar al nostru.

Adică să mărturisim, în mod tranșant, pentru ce ne simțim vinovați în fața lui Dumnezeu. Pentru că: am mințit, am drăcuit, am furat, am curvit, am nedreptățit pe cineva, am…până terminăm tot ce avem pe suflet de la ultima spovedanie.

Căci asta înseamnă a te spovedi: a spune păcatele pe care le-ai făcut…și pentru care te pocăiești și te vei pocăi în fața lui Dumnezeu…și pe care ți le asumi, acum și pentru totdeauna, ca fiind ale tale…dar de care te va elibera Dumnezeu.

Pentru că de față, alături de tine și de duhovnic, e Cel care te dezleagă de păcate…și Care știe cum te-ai implicat, de ce, cât timp…în acele păcate.

Așa că preotul trebuie să ofere cadrul sufletesc în Taina Spovedaniei în care omul credincios să vorbească cu Dumnezeu despre păcatele sale.

Și dacă vom vorbi cu Dumnezeu tot timpul despre păcatele noastre, atunci vom simți mereu, când ne spovedim, iertarea Lui.

Așadar, iubiții mei, să ne rugăm Sfântului Ilie, celui „al cărui Dumnezeu este Iahve”, este Domnul, ca să ne învețe și pe noi să-I slujim Domnului. Căci a-I sluji Dumnezeului treimic, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, înseamnă a-I împlini poruncile Sale și a ne umple de slava Lui, ca și Sfântul Ilie.

Dumnezeu să ne dăruiască tuturor zile bune, pline de gânduri sfinte și de pocăință, acum și pentru toată viața noastră. Amin!